Diagnosticarea "bolilor" medicale

După decenii de rezistenţă, medicii trebuie să renunţe la opoziţia faţă de evaluarea propriilor performanţe, consideră Jerome P Kassirer

Noi, americanii, am susţinut cu mândrie calitatea incontestabilă a sistemului nostru sanitar - până să constatăm că nu era cel mai bun din lume. Rapoartele de la începutul anilor '90, care arătau că în îngrijirea pacienţilor abundau erorile medicale, au reprezentat un serios semnal de alarmă şi, vreme de mai mulţi ani, am încercat să ne dăm seama ce era de făcut. Descoperirea că situaţia ce reflecta speranţa de viaţă şi mortalitatea infantilă din SUA era mult mai dramatică decât în zeci de alte ţări a adăugat afront la injurie, iar fluctuaţiile de la nivelul serviciilor de îngrijire a sănătăţii, oferite pe întreg teritoriul ţării, au evidenţiat faptul că practicarea medicinei se baza, mai degrabă, pe o mentalitate de cowboy singuratic ("Eu procedez aşa cum ştiu, nu mă bateţi la cap cu reguli sau cu cerinţe") decât pe criterii ştiinţifice.

Ani de-a rândul, singurele indicii ale performanţei slabe au fost procesele de malpraxis, care nu reuşeau să regleze problemele din sfera medicală decât într-o manieră greoaie şi neadecvată. "Vânătorii" de greşeli au inventat medicina bazată pe dovezi, care, la rândul ei, a mobilizat, într-un elan fără precedent, o serie de iniţiative privind elaborarea de ghiduri practice, promovarea "celor mai bune metode" şi valorificarea performanţelor clinice individuale şi colective.

Rezultatul l-a constituit "mişcarea pentru calitate", ale cărei reverberaţii sunt percepute de toţi cei care lucrează în sistemul sanitar. La ora actuală ne confruntăm cu probleme legate de ce şi cum să evaluăm, cum să ne prezentăm rezultatele şi cine ar trebui să aibă responsabilitatea colectării şi analizării lor. Raportarea nivelului de performanţă şi efortul îmbunătăţirii lui constituie o formă de responsabilitate cu care nu am fost obişnuiţi şi care continuă să reprezinte, pentru mulţi medici, doar ceva ce le consumă timpul, iar pentru alţii, o insultă la adresa propriei competenţe sau un amestec neavenit în metodele pe care le aplică de multă vreme şi care şi-au dovedit eficienţa atât pentru ei cât şi pentru pacienţi. Unii se plâng că focalizarea pe anumite măsuri ignoră complexitatea bolii persoanei consultate. Aproape toţi sunt de acord că nu este uşor să stabileşti parametri care să reflecte cu rigurozitate nivelul de competenţă. De fapt, ce evaluăm: procesul în sine sau rezultatele lui? Este necesar să folosim datele clinice sau sunt suficiente foile de observaţie?

Solicitările de evaluare, raportare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii profesionale îi copleşesc pe managerii unor spitale sau ai unor asociaţii medicale.

  
Better:A Suergeon's Notes on Performance
Atul Gawande
Profile Books,£12.99,pp 192
ISBN 978 1 86197 897 4
Rating:****

Dat fiind faptul că mişcarea de promovare a calităţii se află şi în prezent într-un stadiu incipient, nu este deloc clar care dintre organizaţiile existente ar fi în măsură să stabilească standardele de practică. Multe dintre ele, inclusiv agenţiile guvernamentale, asiguratorii şi fundaţiile, şi-au atribuit singure un rol hotărâtor, impunând, în plus, o serie de măsuri atât de variate, încât managerii consideră că adoptarea tuturor ar implica un mare efort logistic şi financiar. Directorul unei importante reţele spitaliceşti mi-a spus că instituţia sa trimite rapoarte către şapte până la 10 organizaţii diferite, naţionale, statale şi locale şi a estimat că unitatea pe care o conduce este solicitată să completeze peste 60 de puncte referitoare la diverse date individuale. Din păcate, îmbunătăţirea şi optimizarea calităţii îngrijirilor medicale reprezintă o sarcină complicată şi dificilă. În ciuda acestor cerinţe complexe, împovărătoare, chiar şi costisitoare, nu prea există motive de îndoială asupra faptului că am fi fost lipsiţi de exigenţă în ceea ce priveşte calitatea activităţii noastre.

Acesta este cadrul în care lucrează, îşi analizează experienţele şi scrie Atul Gawande. Este un narator introspectiv, atent, entuziast şi talentat, unul dintre puţinii medici care pot scrie pe înţelesul publicului. Cartea de faţă, o colecţie de scurte eseuri despre competenţă şi despre eforturile îmbunătăţirii ei, oferă o perspectivă excepţională asupra celor mai diverse tipuri de activităţi efectuate de medici: de la banalul spălat pe mâini, în vederea preîntâmpinării infecţiilor intraspitaliceşti şi până la implicarea doctorilor în execuţia prizonierilor, ori în luarea măsurilor de reducere a numărului de decese în cadrul unui conflict. În fiecare eseu, cititorul este atras "direct şi personal" în lumea lui Gawande, văzând şi trăind exact aceleaşi experienţe ca şi naratorul. Povestirile lui sunt o reflectare a sufletului medicinii.

Sunt un mare admirator al lui Gawande şi al scrierilor lui, dar am zâmbit auzind sfatul pe care-l dă studenţilor la medicină - anume: fă ceva care să conteze şi scrie ceva.

  

Eseurile lui Gawande reprezintă un diagnostic strălucit al neajunsurilor medicinei şi arată că a sosit momentul ca profesia noastră să-şi asume răspunderea pentru îngrijire

Un sfat bun, dar, de bună seamă, incomplet. Sunt sigur că ar fi firesc să urmeze un imperativ logic - îmbunătăţeşte ceva: de îndată ce observi un defect evident, alătură-te eforturilor de a face medicina mai eficientă, mai sigură şi mai umană.

Povestirile lui Gawande ilustrează cât de mult ne străduim să învingem boala şi ce greu este, de fiecare dată, să ne achităm cum se cuvine de o atare responsabilitate. Eseurile sale reprezintă un diagnostic strălucit al neajunsurilor medicinii şi arată că a sosit momentul ca profesia noastră să-şi asume răspunderea pentru îngrijire. După multe decenii în care am respins ideea evaluării propriei noastre competenţe, este necesar să ne depăşim reticenţele. Dacă parametrii analitici ai calităţii nu sunt perfecţi, trebuie să încetăm să ne mai plângem şi să contribuim la îmbunătăţirea lor.

Este bine, de asemenea, să nu mai refuzăm să ne prezentăm rezultatele în public şi să răspundem pentru ceea facem bine şi pentru ceea ce facem greşit; doar aşa putem ajunge la performanţa optimă.

Diagnosing medicine's ills

BMJ 2007; 334:1115

Tufts University School of Medicine, Medford, MA, USA
Jerome P Kassirer
distinguished professormailto:jerome.kassirer@tufts.edu

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Oana Darabă
Autor: