Prevenirea HIV

A scrie despre profilaxia HIV nu este deloc uşor atâta vreme cât nu reuşim să şi facem ceva concret în acest sens. De două decenii ştim cum să prevenim fiecare cale de transmitere în parte - contactul sexual, produsele de sânge infectate, folosirea drogurilor intravenoase, inocularea accidentală, transmiterea perinatală şi alimentarea la sân.1

Cu toate acestea, se estimează că, pe plan mondial, numărul persoanelor infectate cu HIV se ridică la 42 de milioane, dintre care aproape cinci milioane reprezintă, anual, noile cazuri de infectări.2 Cum este posibil aşa ceva?

Unii pretind că nu sunt fonduri suficiente; alţii susţin că este mult prea dificil să modificăm atitudinile care conduc la răspândirea HIV. Şi-atunci, dacă atitudinile nu pot fi transformate, sumele de bani alocate măsurilor profilactice, oricât ar fi ele de mari, nu vor reuşi niciodată să determine vreo schimbare importantă la acest nivel, întrucât orice formă de prevenire impune şi modificarea comportamentului.

Este necesar ca guvernele să-şi schimbe percepţia faţă de HIV şi SIDA prin reorientarea priorităţilor în privinţa modului de alocare a fondurilor. Pe ansamblu, numărul persoanelor ucise de HIV este mai mare decât cel al victimelor războaielor. Ministerele sănătăţii şi agenţiile naţionale de sănătate publică trebuie să furnizeze resursele necesare testării tuturor donatorilor de sânge şi să înăsprească reglementările ce interzic folosirea produselor de sânge netestate, încât să poată fi stopată, astfel, perpetuarea infectării, din neglijenţă, a sutelor de mii de oameni.3 Comunităţile şi conducătorii lor trebuie să elimine practicile care determină creşterea ratelor de transmitere sexuală. Indiferent dacă s-a detectat sau nu prezenţa unor factori de risc, ar fi bine ca testarea HIV să fie obligatorie pentru toată lumea, dându-se, astfel, lovitura de graţie acelora care consideră că HIV îi afectează doar pe "ei", nu pe şi "mine". Este foarte important ca indivizii neinfectaţi să aibă responsabilitatea protejării propriei persoane împotriva infecţiei, iar cei care au contractat virusul să fie răspunzători de obligativitatea netransmiterii acestei infecţii letale. Se impune ca agenţiile de sănătate publică să pună la punct metode eficiente de înştiinţare a contractării infecţiei de către unul dintre partenerii sexuali, metode care să evite discriminarea sau stigmatizarea membrilor cuplului.

Este necesară o mobilizare serioasă a resurselor economice, de protecţie şi legislative, pentru prevenirea infectării minorelor de către bărbaţii mai în vârstă şi stoparea riscului ca sute de mii de copii să devină victime ale traficului sexual.4

Trebuie depăşită inerţia care planează asupra aplicării strategiilor profilactice. La patru ani după ce s-a arătat că o singură doză de nevirapine poate reduce cu 50% infecţia cu HIV perinatală, nu primesc tratamentul respectiv decât mai puţin de 4% dintre femeile gravide, infectate cu HIV.5 S-a insistat prea mult pe aşa-zisa eficienţă a programelor de schimb în ceea ce priveşte seringile şi acele. Pentru stabilirea unei epidemii de HIV într-o ţară este nevoie doar de prezenţa mai multor cazuri de infecţie cu HIV în rândul utilizatorilor de droguri intravenoase şi al donatorilor de sânge, şi de transmiterea lor pe cale sexuală. China, de pildă, a înţeles că ignorarea acestor factori este premisa cea mai sigură pentru declanşarea unei epidemii majore, în mai puţin de zece ani.6 Administrarea de lapte praf, a cărui preparare necesită doar apă necontaminată, ar putea preveni, anual, infectarea cu HIV a sute de mii de nou-născuţi.7 Asigurarea necesarului de apă curată, cerinţă fundamentală a stării de sănătate, ar avea costuri mai mici decât cele implicate de administrarea tratamentului infecţiei cu HIV pentru toată viaţa.

Abordarea cu seriozitate a prevenţiei HIV presupune şi schimbarea atitudinii celor care subminează, direct sau indirect, metodele profilactice cunoscute. Nu au dreptate nici adepţii abstinenţei, care afirmă că prezervativele nu au nici un efect, nici susţinătorii prezervativelor, care pretind că abstinenţa este ineficientă. Din datele înregistrate în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare reiese că programele care promovează abstinenţa, monogamia mutuală, temporizarea actului sexual şi prezervativele conlucrează pentru a reduce numărul de infecţii cu HIV.8 Programele şi mesajele care trunchiază măsurile de sănătate publică deja cunoscute nu sunt corecte şi duc la pierderea de vieţi omeneşti.

Educarea despre HIV şi instruirea cu privire la prevenţie ar trebui să fie o prioritate internaţională, care să genereze perfecţionarea instruirii a mii de angajaţi din sectorul sanitar, a cadrelor didactice şi a liderilor comunitari, a căror activitate să se desfăşoare la toate nivelurile societăţii. Aplicarea unor asemenea măsuri nu poate avea un impact considerabil asupra prevenţiei dacă o proporţie însemnată a populaţiei continuă să fie neinstruită. Sub presiunea timpului, nu mai sunt posibile abordările de tipul "picătură cu picătură", sau "de la centru la periferie", pentru educarea şi instruirea infrastructurii. În ţările în curs de dezvoltare, la doar două ore distanţă de marile zone urbane, se observă cu uşurinţă prezenţa HIV, însă nu şi a instruirii populaţiei cu privire la infecţia pe care o produce. Se pare că epidemia cazurilor de infecţie cu HIV se declanşează, în proporţie de cel puţin 50%, în zonele rurale, care au un acces limitat la informaţiile despre acest virus.

Multe dintre instrumentele de educaţie se adresează persoanelor cu un nivel de instruire mediu sau ridicat. Adesea, informaţiile despre HIV şi SIDA nu sunt disponibile celor care lucrează în sectorul sanitar, profesorilor şi studenţilor şi, tocmai de aceea, nici liderilor religioşi ai comunităţii şi ai satului. Informaţiile existente în prezent trebuie să fie traduse şi adaptate diverselor situaţii, în special pentru locuitorii din zonele rurale. Finanţarea instruirii nefiind un obiectiv prioritar al guvernelor, nu este deloc surprinzător faptul că atât de mulţi oameni nu au cunoştinţele elementare despre prevenirea infecţiei cu HIV. Fără asigurarea educaţiei la toate nivelurile comunităţii, vor continua să existe aceleaşi surse principale de infecţie şi transmitere a HIV.

Schimbările de atitudine conduc la scăderea generală a prevalenţei infecţiei cu HIV, indiferent dacă este vorba despre zonele prospere din SUA sau Europa ori despre ţările sărace ale lumii, cum sunt Uganda şi Zambia.2, 8 Fără un progres mai substanţial, ne amăgim cu gândul că epidemia poate fi controlată. Este necesar ca schimbările de comportament să fie adoptate la nivel de guvern, organizaţii neguvernamentale, şcoli, religii, lideri comunitari, dar şi pe plan individual. Un punct de pornire foarte bun ar fi să acceptăm ideea includerii universale a consilierii şi testării voluntare în îngrijirea medicală. Numai în momentul în care măsurile respective vor fi disponibile la orice nivel şi acceptate de toată lumea, oamenii vor şti cum să se ferească de transmiterea infecţiei şi când anume să primească tratamentul adecvat. Numărul testărilor HIV şi al persoanelor infectate şi neinfectate ar trebui să fie etalonul prin care să evaluăm succesul programelor profilactice.

În etapa actuală a epidemiei, nu ne permitem luxul de-a face o analiză comparativă a meritelor relative ale prevenţiei faţă de cele ale tratamentului; ambele abordări, interdependente, sunt utilizate şi finanţate la o scară mult mai mică decât cea reală. Pentru ca problema prevenţiei să fie privită cu toată seriozitatea se impune, însă, adoptarea unor schimbări comportamentale din partea tuturor.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Preventing HIV
Time to get serious about changing behaviour

BMJ 2003;326:1342-3

Global Strategies for HIV Prevention, 104 Dominican Drive, San Rafael, CA 94901, USA
Arthur J Ammann preşedinte mailto:GlobalHIV@aol.com

Bibliografie

1 Ammann AJ. Human immunodeficiency virus: an epidemic without precedent. Ann N Y Acad Sci 2000;918:3-8.

2 Gayle H. An overview of the global HIV/AIDS epidemic, with a focus on the United States. Aids 2000;14(suppl 2):S8-17.

3 Shan H, Wang JX, Ren FR, Zhang YZ, Zhao HY, Gao GJ, et al. Blood banking in China. Lancet 2002;360:1770-5.

4 Willis BM, Levy BS. Child prostitution: global health burden, research needs, and interventions. Lancet 2002;359:1417-22.

5 Guay LA, Musoke P, Fleming T, Bagenda D, Allen M, Nakabiito C, et al. Intrapartum and neonatal single-dose nevirapine compared with zidovudine for prevention of mother-to-child transmission of HIV-1 in Kampala, Uganda: HIVNET 012 randomised trial. Lancet 1999;354:795- 802.

6 Normile D. China awakens to fight projected AIDS crisis. Science 2000;228:2312-3.

7 Fowler MG, Newell ML. Breast-feeding and HIV-1 transmission in resource-limited settings. J Acquir Immune Defic Syndr 2002;30:230-9.

8 Uganda tackles AIDS from the very top down. Aids Alert 1999;14 (suppl 8):s3-4.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Liliana Vereş
Autor: