Opinii si recenzii

Wed
05
Nov

Dezbaterea pe tema donării de organe este încă departe de final

L a ora 1 a.m., într-o duminică dimineaţa, în noiembrie 2006, lumea în care trăiam s-a schimbat radical. Soţul meu, în vârstă de 37 de ani, conferenţiar la Universitatea Oxford, care fusese diagnosticat cu fibroză chistică la vârsta de trei ani, s-a ridicat din pat şi a avut o hemoptizie masivă. Urmarea: girofarul salvării, alarme, temeri.

Wed
05
Nov

Sticla pe jumătate sau doar pe jumătate beat?

Interzicerea porţiilor supradimensionate ar putea contribui la scăderea ratei obezităţii. Creşterea impozitelor, limitarea intervalele orare în care se fac reduceri la băuturi alcoolice şi o educaţie mai bună pot contribui la scăderea consumului excesiv de alcool.

Wed
05
Nov

Ştiu prea multe

În timpul ultimului an de facultate am avut o rotaţie de două săptămâni obligatorii în departamentul de dermatologie de la spital. Chiar dacă eram conştienţi de frecvenţa, importanţa şi, adesea, gravitatea problemelor cutanate, dermatologia nu reprezenta pentru noi o specialitate de interes.

Wed
05
Nov

De vânzare: maşină

"Am cumpărat maşina aceasta tot de la un doctor, coleg cu mine." Medicii sunt şi în prezent consideraţi o categorie profesională respectabilă şi m-am felicitat în sinea mea că am reuşit să câştig încrederea viitorilor cumpărători spunându-le că sunt doctor, la fel ca şi fostul proprietar.

Wed
05
Nov

Post scriptum

Endpiece
BMJ 2007;335:990

Imperial College, London
Mohammed Rashid
student la medicină

Umanitatea are, trei mari duşmani: febra, foametea şi războiul; dintre aceştia, febra este, de departe, cel mai mare şi mai de temut.

Sir William Osler (Medic canadian, 1849-1919). În: Cushing H. The life of Sir William Osler. vol I, ch 14. Oxford: Clarendon, 1925

Wed
05
Nov

Sursa creativităţii

Source of creativity
BMJ 2008;336:662

London
Alistair Tindall
specialist registrar

Simplul act al concentrării asupra lucrurilor care, de obicei, sunt luate ca atare, constituie o puternică sursă de creativitate.

Edward de Bono

Wed
05
Nov

Adevărul ştiinţific

Scientific truth
BMJ 2007;335:970

London
Alistair Tindall
specialist registrar

Orice adevăr ştiinţific parcurge trei etape. Mai întâi, oamenii afirmă că intră în contradicţie cu Biblia. Apoi, pretind că a fost descoperit de alţii înainte. Iar în final, susţin că au crezut în el din prima clipă.

Louis Agassiz

Wed
05
Nov

Medicii ştiu prea multe

"E ceva în neregulă cu ochiul ei, pare să nu facă abducţie peste linia mediană. Cred că are paralizie de nerv şase."

Wed
05
Nov

Putem aborda o funcţie de conducere cu mai mult curaj?

Înainte de-a deveni medic generalist în cadrul NHS (National Health Service - Serviciul Public de Sănătate din Marea Britanie - n. trad.) am lucrat cu plăcere, timp de 20 de ani, ca medic în RAF (aviaţia militară britanică - n. trad.).

Wed
05
Nov

„Scrieţi o propoziţie!"

Un bărbat în vârstă, pe care nu-l mai văzusem niciodată, mi-a dat acest răspuns când, în timpul unei mini-examinări a stării mentale, l-am rugat să "scrie o propoziţie"

Pagini

Subscribe to RSS - Opinii si recenzii