Factorii genetici au un rol „substantial” in producerea autismului

Un amplu studiu britanic pe gemeni, publicat in JAMA Psychiatry, a ajuns la concluzia ca atat tulburarea de spectru autist (TSA) cat si trasaturile ei mai usoare sunt generate, in mare masura, de factori genetici. Pe un esantion reprezentativ din intreaga populatie a perechilor de gemeni nascuti in Anglia si in Tara Galilor din ianuarie 1994 pana in decembrie 1996, cercetatorii au examinat posibilitatea ca factorii genetici si cei de mediu sa fie corelati cu un risc de aparitie a tulburarilor de spectru autist si a trasaturilor inrudite.

Au fost inclusi subiecti cu niveluri subclinice ridicate ale caracteristicilor afectiunii explorate, dar si cu risc redus, precum si cu diagnostic de TSA.

Evaluarea s-a facut pe baza mai multor metode de screening – de exemplu, Childhood Autism Spectrum Test (Testul Spectrului Autist pentru Copii) si Development and Wellbeing Assessment (Evaluarea Dezvoltarii si a Bunastarii). Toate masuratorile studiului au aratat ca, intre gemenii monozigoti, asocierile (interval de 0,77–0,99) erau mai stranse decat intre cei dizigoti (0,22–0,65), variatia datorata ereditatii fiind de 56–95%. S-au gasit foarte putine dovezi in sprijinul efectelor comune ale mediului.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 

Genetic factors are “substantial” in causing autism
De citat ca: BMJ 2015;350;h1212

doi: http://dx.doi.org/10.1136/bmj.h1212

Autor: 
Jacqui Wise, LONDRA