Petit guide du développement spirituel NoëlL'actu viagra viagrasansordonnancefr.com décryptéeAgirEcocitoyen J'ai fait un stage de survie en pleine nature Don, troc, partage : consommons collaboratif! Vous recherchez une formation?

Minerva - Septembrie 2014

Bronholitii sunt noduli limfatici peribronhiali calcificati ce comprima caile respiratorii adiacente, determinând simptome clinice a caror abordare terapeutica poate crea dificultati clinicianului. Actuala tomografie computerizata arata un bronholit situat în bronhia lobului inferior stâng a unui barbat mai în vârsta, cu pneumonie recurenta de lob inferior stâng. A fost extras un bronholit (9x6 mm) cu cos ureteral pentru calculi prin bronhoscopie rigida. Radiografia toracica preprocedurala a evidentiat colabarea lobului inferior stâng, care s-a rezolvat dupa extragerea bronholitului. Tomografia computerizata este investigatia radiologica definitiva, deoarece poate identifica localizarea intrabronhiala a anomaliilor calcificate din hilurile pumonare.
 
 
Cefaleea în ciorchine este denumirea prozaica data unei afectiuni serioase, ce implica o intensitate mare a durerii. Din fericire, inhalarea de oxigen pur ofera, de obicei, o iesire rapida din agonie. Dar, asa cum nu întelegem ce anume provoaca instalarea acestui sindrom periodic, cu simptomele lui, localizate autonom, de rinoree si lacrimare unilaterale, nu stim nici de ce functioneaza tratamentul cu oxigen. Potrivit unei excelente metaanalize, publicata în revista Cephalalgia (2014,doi:10.1177/0333102414529672), cu toate ca utilizarea oxigenului pentru tratarea cefaleei severe dateaza din 1940, administrarea lui uzuala in cazurile de cefalee în ciorchine este practicata abia dupa anii 1980. Se pare ca, pentru majoritatea atacurilor, este eficient un debit de oxigen de 6-7 l/min, dar unele persoane au nevoie de ≥12 l/min.
 
Medicii de sanatate publica, medicii primari, activistii sociali si consilierii au cu totii un profund sentiment al pacatului înnascut al umanitatii. Oamenii îsi modifica doar rareori comportamentul. Uneori, insa, se poate dovedi ca o interventie intensiva asupra stilului de viata este realmente eficienta si, mult mai rar, ca reuseste sa afecteze rezultatele reale. În Da Qing, China, cu 28 de ani înainte, 577 de adulti cu toleranta la glucoza modificata au fost distribuiti aleator (1:1:1:1) fie intr-un lot martor, fie in grupuri supuse unei interventii asupra stilului de viata (dieta sau activitate fizica ori ambele, cu o durata de sase ani). Dupa 23 de ani, mortalitatea totala a fost de 28,1% în loturile cu interventii, fata de 38,4% în grupul martor, si incidenta diabetului a fost de 72,6% versus 89,9% (Lancet Diabetes and Endocrinology 2014, doi: 10.1016/S2213-8587(14)70057-9). Din pacate, diferentele au fost doar statistic semnificative si nu e nici pe departe cert ca în cadrul unei populatii independente din Occident s-ar putea atinge o complianta similara.
 
”Ai fi surprins daca acest pacient ar muri anul viitor?” Daca raspunsul este nu, ar trebui sa va gânditi serios la implicarea asistentei paliative, sustin coordonatorii partizanilor unei mai bune îngrijiri la finalul vietii, cum este, de pilda, Scott Murray, profesor la catedra de specialitate din Edinburgh. Minerva este multumita sa vada ca aceeasi întrebare si-o pun si specialistii din Bologna, Italia (Palliative Medicine 2014, doi:10.1177/0269216314526273), foarte experimentati in identificarea pacientilor cu cancer avansat care urmau sa moara în decurs de un an: valoarea predictiva a întrebarii era de 83,8%, pentru cea pozitiva, si de 69,0%, pentru cea negativa. Dar poate ca la fel de important ar fi sa ne punem o astfel de problema in legatura nu numai cu persoanele afectate de cancer, ci si cu cele cu alte suferinte in masura sa le scurteze viata.
 
Sa cresti cu astm în Melbourne în anii 1960 implica riscul de a fi recrutat în Cohorta de Astm din Melbourne – Melbourne Asthma Cohort – si de a fi rugat sa completezi chestionare si teste de functii pulmonare pentru tot restul vietii. Multumita lor, acum stim ceva mai mult despre asocierea dintre astmul din copilarie si boala respiratorie mai târziu în viata. Din pacate, vestile nu sunt bune (Thorax 2014, doi:10.1136/thoraxjnl-2013-204815) – fata de copiii fara simptome de wheezing pâna la vârsta de sapte ani (non-astmatici), cei cu astm sever aveau un risc ajustat de 32 de ori mai mare de a dezvolta boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC) (CI 95% 3,4–269). În respectiva cohorta, 43% dintre cei cu BPOC nu fumasera niciodata.
 
Daca fumezi, cu siguranta ai si un risc mai mare de a face BPOC si cancer pulmonar. Teoria e valabila si in cazul bolilor cardiovasculare, desi riscul s-ar putea modifica prin regim alimentar. Minervei îi place pestele, nu neaparat si studiile referitoare la diete, mai ales daca nu pot fi generalizate la scara întregii populatii. Ceea ce li se întâmpla fumatorilor japonezi consumatori de peste s-ar putea sa nu se aplice celorlalti oameni de pe planeta, dar conform unei recente cercetari, pe un esantion de 72 012 barbati japonezi (American Journal of Epidemiology 2014, doi:10.1093/aje/kwu030), riscul cardiovascular era usor atenuat la fumatorii care mâncau multe fructe de mare. Cel mai bine ar fi, insa, sa aruncam toate tigarile si apoi pestele va avea un gust mai bun.
 
Ketamina a constituit subiectul multor stiri, in ultima vreme, dupa ce oamenii de stiinta au anuntat ca are capacitatea de-a ameliora considerabil, pe termen lung, depresia (Journal of Psychopharmacology 2014, doi:10.1177/0269881114527361). Acest anestezic intravenos pare sa fie un medicament versatil, care a fost utilizat si pentru a induce simptome de schizofrenie la subiecti experimentali (Journal of Psychopharmacology 2014;28:287-302). Si un mic trial transversal, dublu orb, din New York (JAMA Psychiatry 2014, doi:10.1001/jamapsychiatry.2014.62) sugereaza ca ar putea fi avuta in vedere în tratamentul stresului posttraumatic. ~n mod cert, insa, nu este un medicament de încercat acasa.
 
Minervei i-a atras atentia articolul intitulat ”Fenotipul migrenei si aura migrenei lui Richard Wagner” (Cephalalgia 2014, doi:10.1177/0333102414527645). Oare chiar exista un fenotip de migrena declansat de muzica lui Wagner? Aproape sigur, da, insa nu asta îi preocupa pe autorii acestui studiu serios din nordul Germaniei. Ei exploreaza suferinta maestrului si au ajuns la urmatoarea concluzie: ”Daca ar fi urmat terapia eficienta a migrenei dupa standardele din zilele noastre, Richard Wagner, ale carui drame muzicale sunt printre cele mai frecvent cântate opere în toata lumea, ar fi putut avea o creativitate mai buna si mai indelungata...”. Daca am compara, insa, rolul pe care l-ar fi avut penicilina in viata lui Mozart, Schubert si Schumann, sau medicamentele antituberculoase pentru Beethoven si Weber, triptanii ce i-ar fi fost utili lui Wagner nu se situeaza printre preferintele Minervei.
 

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Traducere: 
Dr. Raluca Deliu
Autor: 
Jonathan Oparka (jonoparka@hotmail.com), specialist registrar, Department of Cardiothoracic Surgery, Nick Cohen, consultant, Department of Urology, Shoaib Hanif, clinical fellow, Keith Buchan, consultant, Department of Cardiothoracic Surgery, Aberdeen R