Îmbunatatirea serviciilor de sanatate mintala în Anglia

Actuala lor fragmentare releva caracterul oximoronic al recentei initiative guvernamentale
Exista tendinta ca documentele privitoare la politicile de sanatate mintala sa fie stufoase si discrete – mai mult idealiste decat rationale, preocupate sa evite problemele stigmatizarii si ale diferitelor grupuri de interese, nu implica investitii.
Candva era simplu. Existau circa 120 de aziluri (institutii pentru boli mintale), iar finantarea lor era asigurata de autoritatile locale si de contribuabili. De la închiderea lor, în anii 1970 si 1980, am avut îngrijiri comunitare (altfel spus, ”alti oameni, in alta parte”). Era o politica transformata intr-un demers umanist, extins spre ”normalizare”, un indemn la actiune asemanator cu ”modelul recuperarii”, regasit din abundenta in intreaga documentatie moderna. Sub atacul sustinut al anchetelor privitoare la omucideri (20-30 pe an, dupa 1995), initiate de raportul Clunis din 1994,1 serviciile de sanatate mintala au fost nevoite sa suporte abordarea prin programe de îngrijiri, conceptul de managment al riscului (o formula inexistenta în manualele de psihiatrie pâna la mijlocul decadei 2000–2009) si fragmentarea.
 
Astfel, planul NHS (National Health System – serviciul national public de asistenta medicala din Marea Britanie) din 2002 a introdus noi tipuri de echipe, etichetate pompos sub titulatura ”interventie în criza” si ”mobilizare activa”, care le suplimentau, de fapt, pe cele standard (si destul de eficiente) comunitare din fiecare localitate. Cu cealalta mâna însa, Department of Health (Ministerul Sanatatii) a redus capacitatea stationarelor din sectiile de boli acute (cine are nevoie de paturi când tratamentul la domiciliu este atât de eficient?), generând, astfel, o rata de ocupare a paturilor de 120%. Pe masura ce Home Office (Ministerul de Interne) solicita cresterea numarului de unitati sigure, se accentueaza, insa, tendinta reinstitutionalizarii.2
 
In prezent avem Closing the Gap: Priorities for Essential Change in Mental Health (Reducerea distantei: Prioritati pentru schimbarea esentiala în sanatatea mintala), scris de Social Care, Local Government and Care Partnership Directorate (Serviciul de Asistenta Sociala, Administratie Publica Locala si Consiliul Parteneriatelor în Domeniul Ingrijirii).3, 4 Documentul stabileste ca prioritati de actiune 25 de domenii in care considera ca strategia din 2011 ”prinde viata”:5 opt dintre ele vizeaza ”Cresterea accesului spre servicii de sanatate mintala”; trei, ”Integrarea îngrijirilor de sanatate mintala si fizica”; inca trei, ”Initierea timpurie a promovarii sanatatii mintale”; si sapte, ”Cresterea calitatii vietii pentru persoanele cu probleme mintale”. Multe dintre ele sunt perfect rezonabile, desi cel de la numarul 25, ”Eliminarea discriminarii”, ar fi trebuit sa constituie firul conducator al întregului document.
 
Ar trebui sa ne bucure accesul tot mai larg la terapiile psihologice, ajutorul acordat femeilor care vor deveni mame si copiilor scolarizati, caile mai facile pentru ”asistenta psihiatrica de care au nevoie” si asigurarea traiului în case ce ”sustin recuperarea”. Documentul nu are, insa, nici bibliografie, nici vreo baza de dovezi, mentioneaza 46 de alte resurse ”informative suplimentare”6, 7 si utilizeaza preponderent termeni specifici managmentului. Ni se spune doar ca terapia functioneaza (de parca ar fi un panaceu), nu si ca reducerea fondurilor bugetare destinate serviciilor sociale semnifica faptul ca persoanele care se recupereaza sunt fortate sa ”traiasca independent” deoarece patul de salon trebuie sa fie ocupat de catre altcineva.
 
Cautarea unor abordari practice (de pilda, dotarea oricarui spital general cu sectii de psihiatrie sau fixarea pretului alcoolului pe unitate), asa cum au solicitat vehement toate colegiile medicale relevante, sau a unei legislatii mai clare impotriva atitudinilor discriminatorii ale angajatorilor (NHS-ul confruntandu-se, adesea, cu cele mai multe probleme) se soldeaza cu foarte putine exemple concrete. În schimb, citim ca reprezentantilor NHS pentru asigurarea serviciilor psihiatrice li se va garanta accesul la ghidurile relevante ale National Institute for Health and Care Excellence (Institutul National pentru Excelenta în Sanatate si Îngrijiri) – ce idee stralucita! Ni se mai spune ca, in sprijinul acestora, NHS-ul din Anglia ”pune la punct o serie de instrumente clinice, dintre care unele vor sustine integrarea îngrijirilor medicale pentru sanatatea mintala si cea fizica”.
 
Cu toate ca exista o multime de agentii si grupuri de lucru, urmeaza sa primim o noua Mental Health Intelligence Network (MHIN – Retea nationala de Inteligenta a Sanatatii Mintale). În plus, Department of Health a realizat un ”tablou de comanda al sanatatii mintale” prin intermediul caruia se vizeaza aplicarea masurilor cheie si evidentierea ”rezultatelor prioritare din sistemul de corelare a activitatii cu efectele scontate”, astfel incat ”toata lumea sa poata vedea ce se întâmpla”. Cititorii naivi s-ar putea sa nu observe fragmentarea lucrurilor, insa notiunea de conlucrare intre echipele Public Health England (Departamentul de sanatate publica din Anglia) pentru alcool si droguri, pe de o parte, si cele regionale, autoritatile locale si grupurile de reprezentanti ale NHS England, pe de alta parte, in vederea ”promovarii si sustinerii furnizarii integrate a serviciilor de sanatate mintala si a celor ce vizeaza consumul abuziv de substante”, ar trebui sa le deschida ochii asupra naturii oximoronice intrinseci a unui atare demers.
 
Pericole ascunse
Printre toate aceste actiuni bine intentionate – ajutorarea victimelor delictelor si a veteranilor, înlesnirea transferarii copiilor catre serviciile pentru adulti si încercarea de a reduce inegalitatile legate de accesul la servicii – sunt si pericole ascunse. Pentru cei exploatati cu usurinta este obligatorie evaluarea din partea prietenilor si a familiei, dar oare ”parerea celor care utilizeaza asistenta psihiatrica” este cel mai important etalon al calitatii? Sub incidenta Mental Health Act (Legea Sanatatii Mintale), retinerea unei persoane cu probleme psihiatrice nu ia în seama, de regula, dorintele pacientului, asa ca pare a fi mai adecvata consolidarea autoritatilor de  resort si a procedurilor de ancheta. La  fel de superficial este mentionat si dreptul adultilor de a-si alege singuri furnizorul si consilierul sau cadrul medical specializat care se va ocupa de ingrijirea lor.
Este nesocotit, de fapt, intregul concept al sectoarelor de recrutare net delimitate pentru sanatatea mintala, o politica bazata pe clarificarea responsabilitatii locale (adeseori destul de discutabila pentru autoritatile locale fara fonduri suficiente) si a modalitatilor concrete de acordare a îngrijirii de catre echipa de sanatate mintala comunitara desemnata zonei in care este arondat fiecare pacient in parte. Nu este ca atunci cand se apeleaza la un specialist din Londra pentru o operatie de hernie fiindca nu pot fi obtinute de la distanta nici suportul social comunitar regulat (posibil de doua ori pe saptamâna), nici accesul la ambulatoriul local, nici mijloacele terapeutice necesare. Psihiatrii angrenati în astfel de echipe constituie esenta continuitatii asistentei si a realei accesibilitati. Se pare, insa, ca opiniile si activitatile lor nu-i privesc pe birocratii acronimici din cadrul NHS,8 carora ar trebui sa le fie încurajat obiceiul de a vorbi mai mult cu pacientii decat unul cu altul.
 
Conflicte de interese: Niciunul de declarat.
Provenienta si modalitate de recenzare: Articol solicitat, fara evaluare externa.
Improving mental health services in England
Their current fragmentation points up the oxymoronic nature of the government’s latest initiative
Citati articolul ca: BMJ 2014;348:g1907
 

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 

Bibliografia se gaseste în versiunea de pe thebmj.com

Traducere: 
Dr. Ioana Margineanu
Autor: 
Trevor Turner consultant psychiatrist, Keats House, London SE1 9RS, UK turne@hotmail.co.uk