Feriti-va de minciunile pacientilor!

                 Respectarea dorintelor pacientilor nu trebuie sa afecteze integritatea morala sau cea profesionala.             
                 Mi-am inceput doctoratul acum zece ani. Eram tare mandru ca intrebarea cercetarii mele putea fi formulata in doar opt cuvinte: ”Doctorii trebuie intotdeauna sa le spuna adevarul pacientilor?” Raspunsul, aflat dupa trei ani de eforturi aprige, a fost: ”in cele mai multe cazuri”. L-am expus pe larg, folosind in acest scop inca 99 000 de cuvinte. Continea o singura digresiune, ce examina felul in care pacientii ii induc in eroare pe medici. Subiectul, fascinant si subevaluat, apare in juramantul lui Hipocrate din secolele IV-V i. Hr. Un pasaj avertizeaza cititorii sa ”fie atenti si la slabiciunile pacientilor, care adesea ii fac sa minta ca au luat tot ce le-a fost prescris”.1 La inceputul anilor 1990, Burgoon si colab. au aratat ca 85% dintre pacientii intervievati au recunoscut ca le dadeau medicilor informatii echivoce sau pe unele chiar le ascundeau, iar aproape o treime dintre ei au afirmat ca isi mintisera doctorul.2
 
                  Pacientii ii induc in eroare pe medici din diverse motive. Uneori, o atare atitudine se inscrie in planul lor de a-si asuma un ”rol de bolnav”, ca in cazul falselor afectiuni de tipul sindromului Münchausen. Altii vor sa obtina beneficiile oferite persoanelor cu handicap, ca sa exploateze la maximum daunele personale in litigii, sa evite incarcerarea sau, in tarile unde serviciul militar este obligatoriu, ca sa se eschiveze de la efectuarea lui.3 Altii vor sa profite de adapostul, caldura si hrana din spital. Un doctor mi-a spus ca, la departamentul de urgenta al spitalului unde lucreaza, a venit un om fara adapost care sustinea ca nu-si simte picioarele, dar care a sarit in sus de durere cand a fost intepat. In cercetarile pe care le-am facut ca doctorand am identificat modalitatile in care pacientii pozau in ignoranti ca sa obtina o a doua opinie sau chiar ca sa ”testeze” cunostintele unui medic despre care nu stiau mare lucru. Timp de zece ani am citit rapoarte saptamanale despre pacienti care au suferit leziuni whiplash in cadrul accidentelor rutiere; unele prezentau prejudicii ce pareau flagrant disproportionate fata de violenta impactului. Un reprezentant cu experienta al industriei asigurarilor mi-a spus ca se practica aducerea unor doctori din strainatate ca sa examineze pe banda rulanta pacientii, intr-o camera de hotel ieftin, si apoi, inainte de a se intoarce in tara de origine, sa schiteze un succint raport medico-legal pe un document pro forma. In cel putin cateva cazuri, astfel de doctori erau partasi la minciunile spuse de pacienti companiilor de asigurare. 
 
                  Medicii generalisti vor afla despre pacientii care, desi spuneau ca nu-si pot indoi spatele, se aplecau fara efort sa ridice un ziar cazut de pe masuta din sala de asteptare, sau despre cei care sustin ca abia pot merge fara sa aiba dureri cumplite, dar care au putut fi vazuti in afara cabinetului plimbandu-se aparent confortabil. Unii pacienti se prezinta cu dureri inexplicabile si insista sa primeasca opioizi puternici, pretinzand ca numai ei reusesc sa le calmeze durerea. Astfel de persoane se inscriu in grupuri online pentru a obtine sfaturi legate de mici trucuri cu ajutorul carora se poate intra in posesia medicamentului dorit. S-ar putea ca astfel de pacienti sa nu fie interesati de prescrierea unei alte medicatii, cand medicul generalist sau alt cadru medical le propun alternative non-opioide. In cadrul activitatilor mele din universitate am aflat ca, adesea, studentii fac rost, de la medici, de scrisori redactate dupa mai multe luni post-eveniment, in care se atesta faptul ca, la data sustinerii examenului clinic, nu se simteau bine (de obicei este invocata o stare depresiva). Uneori, astfel de scrisori, bazate exclusiv pe relatarea studentului solicitant, sunt obtinute contra-cost.
 
               Doctorii sunt avocatii pacientilor. Ei au datoria de-a actiona in interesul pacientilor si de a le respecta autonomia. Astfel de afirmatii nu sunt imperative absolute. Medicii sunt agenti morali a caror autonomie merita si ea sa fie recunoscuta ca atare. Respectarea cererilor pacientilor nu trebuie sa submineze integritatea morala sau profesionala a doctorului. Astfel, daca o solicitare i-ar impune sa actioneze intr-o maniera imorala (ce ar presupune, de exemplu, complicitatea la frauda) sau nu este indicata din punct de vedere medical, doctorul trebuie sa refuze politicos. Uneori, clientii sau avocatii acestora apeleaza la profesionisti specializati in pledoarii la curtea superioara de justitie ca sa aduca argumente favorabile, chiar daca sunt convinsi ca e un demers fara nicio sansa. Chiar saptamana trecuta am fost solicitat sa refac calculul pentru pretul unui produs care, din punct de vedere legal, era imposibil de recalculat. ”Incearca!”, m-a indemnat avocatul. ”Codul de conduita specifica prevede ca un avocat nu are voie sa aduca in fata curtii o proba in privinta careia nu crede ca poate aduce argumente corespunzatoare.” Ar fi bine ca acelasi principiu sa fie aplicat si in cazul doctorilor: actiunile lor trebuie sa fie corecte, in primul rand, din punct de vedere medical; daca nu-si pot justifica actiunile sau omisiunile in fata unui complet de judecata, trebuie sa refuze cererea pacientului, sugerandu-i sa solicite o a doua opinie.
 
              Maniera in care se procedeaza este importanta – trebuie sa fie ireprosabila. In unele cazuri, relatia medic–pacient va fi afectata iremediabil, indiferent cat de diplomatic si sensibil este limbajul doctorului. Intrucat e posibil sa apara reclamatii, medicii ar trebui sa pastreze, in general, notite detaliate si obiective cu privire la rezultatele clinice si la consultatii. Este adevarat ca a fi complice la o inselatorie poate fi cea mai usoara optiune (cel  putin pe termen scurt), ce ar evita eventuale discutii lungi si neplacute. Din pacate insa, a face ceea ce este corect implica, uneori, o responsabilitate mai mare decat cea presupusa de caile alternative.
 
Daniel K Sokol este specialist in etica medicala si avocat
daniel.sokol@talk21.com, Londra, Marea Britanie
Conflicte de interese: Niciunul de declarat.
Bibliografia se gaseste in versiunea de pe bmj.com

Rate this article: 
Average: 3.5 (2 votes)
Traducere: 
Dr. Gianina Luca