Viitorul medicinei: legitimarea luarii deciziilor in comun

            Una dintre schimbarile salutare ce se petrec in medicina o constituie trecerea inspre “luarea deciziilor in comun,” proces prin care orgoliul si ierarhia sunt inlocuite de modestie si egalitate.1 Parte dintr-o mai ampla restructurare a rolurilor si responsabilitatilor pacientilor si ale specialistilor,2 schimbarea reprezinta o provocare la adresa adanc inradacinatei convingeri ca medicii stiu cel mai bine ce este mai bine. In loc de experti care utilizeaza convingerea, in noul model specialistii sprijina oamenii pentru a lua decizii mai informate legate de sanatatea lor. Ce-ar fi, insa, daca am lua in serios notiunea de intalnire intre egali? Ar putea oamenii sa-i ajute pe specialisti sa ia decizii mai informate? Nu prin a oferi sfaturi chirurgului de pe masa de operatie, ci mai degraba prin adoptarea, de catre cetateni, a unui rol mai activ in cadrul unora dintre dezbaterile importante si presante cu privire la viitorul sanatatii medicinei.
            Pe masura ce tot mai multe voci din interiorul institutiei medicale identifica problema unei prea intense medicalizari (bmj.com/too-much-medicine), ar fi indicat un dialog mai amplu, cu un public mai larg. Tinand cont de apelurile facute pentru a pune sub un control atent chiar abilitatile medicinei, poate ca avem nevoie si de mai multi scenaristi si poeti si filozofi care sa se uite in microscop – si sa caute acele mituri nesanatoase ce ar putea face mai mult rau decat bine.
            Un asemenea mit nesanatos sta la baza modului in care gandim definirea, diagnosticul si tratamentul bolii: dihotomia perceputa intre pacient si medic. Pe de o parte parte, este medicul rational, care lucreaza cu dovezi obiective si temeinice privitoare la boala si la cea mai buna modalitate de-a o trata. Pe de alta parte, este pacientul emotional, care prezinta experienta subiectiva si neconcludenta a simptomelor si afectiunii sale. Este o veche si puternica dihotomie, inca adanc grevata in gandirea noastra despre stiinta si medicina, care impune insa, fara doar si poate, un masiv control al realitatii.
            Insasi definitia “bolii” este foarte controversata – exista o tabara ce sustine ca maladiile sunt definite prin disfunctionalitati obiective si o alta care afirma ca ele sunt mai mult un produs al culturii decat al naturii. Limitele definirii bolii sunt, adesea, arbitrare: o simpla linie pe un grafic, ce poate medicaliza milioane de oameni peste noapte, ar fi putut fi trasa de un grup de indivizi obositi, la sfarsitul unei zile lungi, intr-o camera de hotel slab luminata. De cele mai multe ori, instrumentele pentru “diagnosticarea” acestor “boli” au o validitate slaba, ceea ce genereaza tot felul de rezultate false, precum si potentiale clasificari inutile si daunatoare. Cat despre datele referitoare la tratamente, medicina bazata pe dovezi si analiza conflictelor de interese au aratat multe exemple de evaluare deficitara si de erori sistematice in studiile finantate de industrie, ce fac foarte dificila sesizarea diferentei dintre marketingul amagitor si informatiile medicale credibile, iar aprecierea publicului, mai larga, cu privire la aceste incertitudini si la implicatiile lor in sanatatea umana se lasa asteptata.
            La fel, povestea de dragoste a medicinei cu determinarile ”surogat” ale rezultatelor justifica un control mai amplu. Evident, inlocuitorii se pot dovedi a fi extrem de valorosi, de pilda, in cazul verificarii noilor tratamente pentru noi boli amenintatoare de viata. Acordarea unei mai mari increderi substitutentilor, in detrimentul ameliorarilor autentice ale sanatatii, pentru a demonstra succesul poate avea, insa, urmari dezastruoase.3 Flecainida a redus bataile cardiace neregulate, dar a ucis mii de oameni.4 Terapia de substitutie hormonala pe termen lung a scazut concentratia de “colesterol rau”, dar a accentuat riscul pentru atac de cord si accident vascular cerebral.5 Faptul ca inlocuitorii continua sa fie atat de importanti in cercetarea medicala si in prescriere reprezinta un alt indiciu al necesitatii intensificarii procesului de luare in comun a deciziilor privitoare la viitorul medicinei.
             Tendinta individualizarii si a medicalizarii problemelor generate de o gama de factori sociali si de mediu constituie un alt subiect propice pentru dezbateri mai viguroase. Oare cum ar trebui sa fie privita raspandirea “epidemica” a diabetului de tip 2?  Ca o problema medicala provocata de disfunctii endocrine, ce necesita supraveghere in masa si medicatie in masa, sau ca o camuflare a rezultatelor politicilor gresite cu privire la structura transportului, a standardelor pentru publicitate si a locului de munca?
             Intr-un fel, acestea sunt intrebarile simple; e mult mai greu de stiut cum s-ar putea extinde mai eficient medicina in afara granitelor proprii. Lucrarile populare ale unor scriitori ca Ben Goldacre si altii au rolul de-a aduce in atentia marelui public astfel de dezbateri, legate mai ales de relatiile cu industria.6 Un atare sistem de relatii a furnizat unor generatii intregi de medici mancare gratuita, laude excesive si prietenie, dar in prezent, un grup mai mare de prieteni ar putea sa aduca idei mai proaspete – nu numai zambetele rasuflate ale reprezentantilor de marketing care vand propaganda.
             Poate ca revistele medicale si asociatiile de specialisti ar putea avea o implicare mai concreta, oferind spatiu pentru intelectualii informati fara specializare medicala. Poate ca grupurile de cetateni ar putea creste nivelul de cunostinte legate de sanatate al populatiei, contribuind, astfel, la formarea unei voci publice mai coerente si credibile, apta sa ia parte la dezbaterile despre medicalizarea excesiva. Mesele rotunde cu cetatenii, reuniunile organizate de primarii si retelele de socializare sunt alte modalitati evidente de a genera discutii.
             Cind suntem bolnavi sau nesiguri cu privire la sanatatea noastra, intalnirea cu un medic ne poate oferi ajutorul mult dorit in luarea unei decizii. La fel, confruntarea cu natura nesanatoasa a excesului medical si patrunderea in profunzimea cauzelor sale pot fi realizate mai usor prin luarea in comun a deciziilor, integrand si alte persoane decat cele din cabinetul medical.
 
Ray Moynihan este jurnalist si cercetator principal la Bond University, Australia
RayMoynihan@bond.edu.au
 
Bibliografia se gaseste in versiunea de pe bmj.com.
Ж EDITORIAL, p. , ANALIZE, p. , OPINII PERSONALE, p.
 

Rate this article: 
Average: 5 (1 vote)
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: 
Ray Moynihan