Decesele premature in randul persoanelor cu boli mentale

     Datele prezentate in articolulul corelat, scris de Lawrence si colab., ridica intrebari tulburatoare ce denota ignoranta noastra in ceea ce priveste durata si valoarea vietii persoanelor cu boli mentale.1 S-a vazut clar, de mai bine de 50 de ani, ca oamenii cu cele mai invalidante forme de afectiuni mentale nu traiesc la fel de mult precum cei fara astfel de maladii,2 fapt confirmat de repetate ori, in ultimele decenii, de numeroase studii publicate in intreaga lume.3, 4 Exista un cuantum restrans de date ce reflecta situatia persoanelor cu boli mentale severe din tarile cu un nivel scazut sau mediu al produsului intern brut,5, 6 desi nu putine sunt relatarile cercetatorilor din astfel de state cu privire la abandonarea suferinzilor in paduri sau deserturi, atunci cand familiile nu se mai pot ocupa de ingrijirea lor. Studiul lui Lawrence si colab. ofera o noua perspectiva asupra chestiunii in speta, vizand speranta de viata redusa a oamenilor cu o gama larga de boli mentale, fara a se limita strict la cei cu conditii severe, insa rezultatele lor nu fac altceva decat sa imbogateasca baza de date, din ce in ce mai numeroase, ce atesta faptul ca inechitatile dintre cei cu si fara boli mentale nu se atenueaza.
     In ultimele doua decenii, decalajul privind mortalitatea persoanelor cu afectiuni mentale (de circa 15 ani la femei si 20 de ani la barbati) nu s-a atenuat nici in Australia, nici in Scandinavia – doua dintre cele mai bogate regiuni ale globului, ale caror sisteme de sanatate sunt printre cele mai usor accesibile din lume.1, 7 Incepem sa intelegem ca un atare exces de mortalitate nu este generat de cresterea ratei de sinucideri ci, mai degraba, de combinarea unor factori de risc socioeconomici, de asistenta a sanatatii si clinici.8
     Care sunt implicatiile acestor date atat de importante? Trei lucruri sunt clare. In primul rand, a apus epoca cercetarilor exclusiv descriptive. Avem nevoie, in prezent, de interventii bazate pe dovezi capabile sa micsoreze excesul de mortalitate – de exemplu, reducerea sau oprirea fumatului la persoanele cu afectiuni mentale ori programe specifice pentru stilul de viata, menite sa modifice factorii de risc cardiovasculari, respiratori si pe cei specifici bolilor maligne.9
     In al doilea rand, o problema cu implicatii atat de serioase trebuie sa fie plasata printre obiectivele prioritare ale sanatatii publice. Exista si semne ce vadesc un curs favorabil al demersurilor de pana acum. In Marea Britanie, Health and Social Care Act 2012 (legea sanatatii si a asistentei sociale) a inclus un angajament pentru “tratamentul egal” fata de sanatatea mentala si cea fizica, asa incat gestionarea diferentelor dintre asistenta acordata in cele doua situatii a fost rapid solicitata sistemului public de ingrijire medicala, de catre NHS Mandate din 2012. Pe plan international, World Health Organization Mental Health Action Plan (Planul de masuri al OMS cu privire la sanatatea mentala), prezentat la World Health Assembly (Adunarea mondiala a OMS) din mai 2013, stabileste ca scop general: “Sa promoveze starea de bine mentala, sa previna tulburarile mentale, sa reduca mortalitatea si dizabilitatea pentru persoanele cu tulburari mentale.”10 O alta oportunitate esentiala o reprezinta participarea lui David Cameron (Marea Britanie), Ellen Johnson Sirleaf (Liberia) si Susilo Bambang Yudhoyono (Indonezia) in calitate de co-presedinti ai grupului la nivel inalt pentru agenda post 2015, ce va include obiectivele pentru atingerea scopurilor de dezvoltare ale mileniului. Respectivul grup va trebui sa aiba in vedere, in viziunea sa globala, toate interesele persoanelor cu boli mentale.
     In al treilea rand, imensa pierdere de vieti din randul persoanelor cu boli mentale trebuie sa fie recunoscuta ca o rusine la adresa drepturilor omului. In ciuda faptului ca “dreptul la sanatate” a devenit lege in 126 de tari din lume (prin ratificarea lor de catre United Nations Convention on the Rights of Persons with Disabilities),11 acesta nu a fost transpus in practica prin actiuni eficiente. Un progres global, masurabil, a fost facut in prezent in furnizarea tratamentului pentru persoanele cu boli transmisibile majore, precum infectia cu HIV. Cu toate acestea, nu exista standarde agreate international pentru a masura cati oameni cu boli mentale necesita tratament; cati sunt tratati; cat sunt de eficace terapiile si care este evolutia mentala si fizica sub tratament, in cazul unei abordari insuficiente ori in lipsa terapiei.
     Acest ultim punct nu este o exagerare: sondajele internationale legate de sanatatea mentala au aratat ca, in unele tari, tratamentul formelor severe ale afectiunilor psihiatrice are o prevalenta mica, de 2%.12 Nici in prezent nu luam in considerare nevoile privind sanatatea fizica ale persoanelor cu boli mentale si actionam ca si cum ele ar fi mai putin importante decat altele.13 La ora actuala stim ca atari forme de discriminare pot avea consecinte fatale.

Rate this article: 
Average: 5 (1 vote)
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: 
Graham Thornicroft