Gestionarea abaterilor din cercetare

Conduita necorespunzătoare în domeniul cercetării ştiinţifice poate avea consecinţe complexe, însă nu este uşor de depistat. Aniket Tavare analizează multiplele abordări ale problemei în speţă

Latura tenebroasă a cercetării ştiinţifice continuă săfacă victime din rândul persoanelor publice. De curând, Donald Poldermans, unprolific specialist în domeniul cardiovascular, cu peste 500 de articolepublicate, a fost prins în culpă de către Centrul Medical Erasmus dinRotterdam: mai exact, conducea un studiu în care erau folosite date fictive.1

Este greu de apreciat numărulcazurilor similare. O metaanaliză recentă sugerează că aproximativ 2% dintreoamenii de ştiinţă ”au confecţionat, falsificat sau modificat date orirezultate cel puţin o dată” şi că 14% auziseră de colegi de breaslă care s-au pretatla aşa ceva.2 În ultimii ani a crescut exponenţial – până la maibine de 400 în 20113 – numărul articolelor retrase din literatura despecialitate, multe astfel de măsuri fiind luate ca urmare a abaterilorconstatate.4 Malcolm Green, fost prodecan al facultăţii de medicină din cadrul Imperial College din Londra,comentează: ”Este foarte probabil ca, pentru fiecare caz de fraudă depistat, oduzină sau chiar mai multe să rămână nedetectate. Chiar dacă, poate, suntabateri mai puţin grave, ele prezintă importanţă atât din perspectiva activităţiiştiinţifice cât şi din cea a îngrijirii pacienţilor.” Formula magică ”publishor perish” („cine nu publică nu există”) răsună încă în multe departamenteacademice, iar reverberaţiile ei se regăsesc la nivelul avansării profesionale,al menţinerii funcţiei şi al reputaţiei în rândul colegilor de breaslă. Standardelerigide după care este evaluat succesul pot determina cercetătorii să adopte un comportamentmai puţin scrupulos.

 

Cine poartă responsabilitatea?

Guvernele recunosc rolulprogresului ştiinţific pentru economie şi pentru imaginea internaţională; deaceea, în multe ţări au fost stabilite regulile etice la care cercetătorii artrebui să adere,5 şi numeroase autorităţi în materie au redactat ghiduri de bunăpractică – acestea includ codul de integritate în cercetare al European ScienceFoundation (Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă)6 şi declaraţia de laSingapore, elaborată de cele 51 de state participante la cea de-a doua conferinţămondială pe tema integrităţii în cercetare, din 2010.

După opinia lui Nick Steneck, director al programului de etică a cercetăriidin cadrul University of Michigan Institute for Clinical and Health Research (Institutulpentru Cercetare Clinică şi Sanitară al Universităţii din Michigan) şi unuldintre autorii declaraţiei de la Singapore, erau necesare asemenea eforturiinternaţionale conjugate. ”Era mai mult sau mai puţin subînţeles faptul căabsenţa abaterilor presupunea existenţa unor standarde înalte de integritate acercetării. Codul şi declaraţia stabilesc un set de criterii cu caracter maispecific pentru evaluarea conduitei responsabile şi a integrităţii.” Numeroaseinstituţii şi guverne solicită folosirea acestei declaraţii ca fundament al propriilorpolitici, a adăugat el. ”Am pus bazele unei structuri şi suntem optimişti cuprivire la consolidarea ei de către cei care se vor alătura eforturilor noastre,scopul final fiind integritatea în cercetare.”

În ciuda unor asemenea încercări lăudabile de încurajare a conceptului deintegritate, încă mai apar cazuri revoltătoare de fraudă şi de rea credinţă. Procesulde evaluare critică, piatra de temelie a activităţii ştiinţifice, asigură identificareaeficientă a lucrărilor de slabă calitate, dar cei implicaţi nu pornesc de lapremisa că datele ar putea fi false. Şarlatanii sunt prinşi, adesea, fie de cătrecititorii vigilenţi ori de către redactorii cărora le atrag atenţia rezultateleincredibil de favorabile,8 fie ca urmare a scurgerii de informaţiidin interiorul instituţiei unde lucrează. De aceea avem nevoie de metode adecvatepentru depistarea, investigarea şi soluţionarea abaterilor de la conduita ideală.

În lume, şi chiar la nivel european,există mari variaţii în ceea ce priveşte abordarea problemei în speţă; ele suntgenerate de diferenţele dintre contextele politice şi culturale în care se desfăşoarăactivitatea de cercetare, de la autoreglarea internă, din cadrul instituţiei, şisupravegherea de către agenţiile finanţatoare, şi până la organizaţiile naţionalede monitorizare şi comisiile cu atribute prevăzute de lege.9 UK ResearchIntegrity Office (Biroul pentru Integritatea Cercetării din Marea Britanie) afost criticat asiduu pentru lipsa fondurilor sau a puterii reale, dar măcar serecunoaşte necesitatea existenţei unei astfel de organizaţii.10 În multe ţărieuropene se remarcă absenţa oricărui tip de abordare oficială a problemei integrităţiiîn cercetare.9 Spania este una dintre ele, după părerea lui Xavier Bosch,profesor asociat la Universitatea din Barcelona, care afirma: ”Instruirea îndomeniul integrităţii în cercetare şi al conduitei responsabile în domeniu nu seaflă printre preocupările autorităţilor academice de la noi.” Iar contextuleste dominat de indiferenţă: ”Instituţiile cu activitate de cercetare,ministerul ştiinţelor şi al sănătăţii nu par a fi interesate”, spune dr. Bosch şi,deşi pot apărea probleme, ”nimeni nu este deloc dispus să le facă publice.”

 

Visulamerican

Prima naţiune ce a optat pentru o abordare organizatăeste cea a Statelor Unite ale Americii. Începând cu 1992, activitatea Office ofResearch Integrity (ORI – Biroul de Integritate a Cercetării) a vizatcercetarea finanţată de serviciile de sănătate publică, inclusiv surse de finanţareasigurate de National Institutes of Health (Institutele Naţionale de Sănătate) şiCenters for Disease Control and Prevention (Centrele pentru Prevenirea şiControlul Bolilor). Rolul lui în cazurile de abateri ştiinţifice se rezumă lamonitorizarea şi analiza investigaţiei întreprinse de către institutul decercetare. Dacă într-o instituţie oarecare nu există o cultură a integrităţiibine asimilată pot exista încercări de muşamalizare a cazurilor de conduităneadecvată, pentru a evita implicarea ORI. Un studiu efectuat de către cercetătoriiORI, publicat în 2008, în Nature, asugerat adevărata amploare a problemei: frecvenţa abaterilor, ce apăreau încadrul serviciilor de sănătate publică, era de cel puţin zece ori mai maredecât valorile raportate.11 ”Se consideră că sistemul american are un înaltgrad de profesionalism, însă este limitat doar la nivelul cercetării finanţatede guvern şi, în majoritatea cazurilor, comportamentele frauduloase nu suntraportate, uneori nefiind nici măcar depistate”, a adăugat profesorul Steneck.

Şi statele scandinave auluat în serios monitorizarea cercetării şi au instituit foruri centralizate desupraveghere.12 Iniţial, comunitatea ştiinţifică a Norvegiei a avut o atitudineoscilantă faţă de necesitatea şi scopul unei astfel de organizaţii. De îndatăce s-a descoperit, însă, faptul că oncologul Jon Sudbø falsificase seturi întregide date publicate în Lancet şi în New England Journal of Medicine,13 adevenit evident imperativul unor măsuri urgente. Maşinăria legislativă s-a pusîn mişcare şi, până în 2007, a elaborat legea referitoare la etica şiintegritatea cercetării, conform căreia instituţiile au ca principalăresponsabilitate reglementarea abaterilor din domeniul ştiinţific. Acest demersa fost însoţit de înfiinţarea Comisiei Naţionale pentru Investigarea Abaterilordin Cercetare (Granskingsutvalget), ce monitorizează cercetarea din toate sectoarele,atât din cel public cât şi din cel privat. Potrivit declaraţiilor făcute dedirectorul ei, Torkild Vinther, institutele au datoria de-a informa comisia, careare, însă, dreptul de a iniţia propria ei anchetă dacă acestea fie nu aumecanismele adecvate, fie apar în cadrul lor conflicte de interese majore. El aadăugat că, deşi este greu de evaluat cum este perceput rolul ei în mediulacademic norvegian, ”cooperarea dintre comisie şi universităţi se îmbunătăţeştetot mai mult”.

Germania a ales o abordaredescentralizată. Principalul finanţator, Deutsche Forschungsgemeinschaft (DFG),cere fiecărei universităţi să aibă două structuri (ca să fie eligibile pentruacordarea de fonduri): un mediator oficial independent, cu care ar trebuidiscutate cazurile de abateri suspectate, şi un comitet pentru investigarea cazurilorde încălcare a conduitei recomandate. DFG are propriul său mediator: un comitetformat din trei personalităţi academice, la care orice om de ştiinţă poateapela pentru a obţine consiliere (chiar dacă nu beneficiază de finanţare dinpartea DFG). Punctul slab al unui atare sistem descentralizat de reglementareeste că o parte din proiectele ştiinţifice se derulează în afara universităţilor,fapt evidenţiat de cazul şarlatanului recidivist Joachim Boldt. Unitateamedicală în care lucra, Klinikum Ludwigshafen, nefiind un spital universitar,nu putea primi fonduri DFG deoarece are o infrastructură restrânsă destinată activităţiiştiinţifice şi nici nu deţine un mediator sau un comitet; astfel, supraveghereamedicilor care fac cercetare clinică este limitată.14 Într-adevăr, un redactorpreocupat de această problemă a reuşit să identifice persoana responsabilă cuetica cercetării în spitalul respectiv abia după câteva luni de când au apărutprimele acuzaţii.8

 

Luptacu autorităţile

Există un contrast izbitor între colaborarea observată înNorvegia şi apatia sau animozitatea manifestate faţă de monitorizarea cercetăriiîn multe alte state.

Deşi este o ţară în curs detranziţie după un război, Croaţia este un lider in domeniul promovării integrităţiiîn cercetare, care a încercat chiar să înfiinţeze o organizaţie similară ORI.15În 2004 a fost creat Comitetul Naţional pentru Etică în Ştiinţă şi StudiiSuperioare, un organism independent, cu membri aleşi de parlament, care aredreptul de a-şi face publică opinia în cazurile de abateri suspectate, nefiindautorizat, însă, să ia măsuri. Cu toate acestea, comitetul nu a fost popular:primii doi preşedinţi numiţi şi-au dat demisia deoarece, după părerea lui MatkoMarušić, decanul facultăţii de medicină din Split, ”era vorba de cazuri foartedelicate”. Situaţia a devenit critică în momentul în care Asim Kurjak, profesorde obstetrică la universitatea din Zagreb, a fost acuzat de plagiat.16Investigaţiile comitetului au identificat mai multe lucrări cu probleme.”Facultatea de medicină a muşamalizat toată afacerea”, spune profesorul Marušić,ceea ce a generat presiuni politice substanţiale în direcţia desfiinţăriicomitetului sau a retragerii puterii acestuia. În prezent situaţia e neclară:”Comitetul continuă să funcţioneze, dar este încorsetat de savanţi influenţi,fiind paralizat”, susţine profesorul Marušić.

Polonia a preluat ştafeta,obţinând sprijinul parlamentului pentru instituirea unei noi comisii menite săinvestigheze abaterile din domeniul ştiinţific. Instituţiile au în continuaredatoria de-a iniţia anchete, însă comisia poate interveni dacă observă situaţiigestionate necorespunzător. Andrzej Górski, vice-preşedinte al AcademieiPoloneze de Ştiinţe, adaugă că instituţiile şi indivizii solicită evaluări şi căamenzile şi pedepsele sunt la discreţia direcţiei, dar că în orice caz,”instituţia trebuie să accepte verdictul nostru ca fiind definitiv”. Profesorulmai afirmă că a mai existat, anterior, un comitet similar, dar de opinia respectivuluifor nu se ţinea cont aproape niciodată, deoarece nu era susţinută de puterealegală. El descrie astfel nevoia de schimbare: ”Au fost numeroase evenimente foartedureroase, ce exemplificau cât de lipsiţi de autoritate eram în situaţiile încare am fi doorit să gestionăm abaterile majore”.

 

Şi de-acum înainte, încotro?

Comisia embrionară aPoloniei s-a confruntat cu un număr restrâns de cazuri, dar succesul eidemonstrează potenţialul unui organism centralizat. În Canada, în schimb, un comitet de analiză al experţilor a constatat câtevadeficienţe – era vorba, în principal, de faptul că nu exista o abordare unitarăîn toate disciplinele şi nici o entitate centralizată pentru educaţie şiconsiliere asupra problemelor de integritate în cercetare.17 Uniidoreau mai mult: câţiva editori ai CMAJau propus înfiinţarea unei organizaţii independente care să verifice pretinseleabordări incorecte în cercetare, cu posibilitatea de “a numi şi a face de ocară”pe cei în cauză, printre alte măsuri de creştere a transparenţei.18Ei au evidenţiat inerentul conflict de interese al instituţiilor în cazulrealizării verificărilor în spaţiul propriu şi au declarat că “era o naivitatesă se creadă că educaţia va fi singurul element în măsură să elimine abateriledin cercetare”. În decembrie 2011, primele trei agenţii federale de finanţaredin Canada au pus bazele unui nou for, Panel on Responsible Conduct of Research(Grupul de Experţi privind Conduita Responsabilă în Cercetare), ce urmăreşte săanalizeze breşele mari din buna practică,19 nu numai cazurile simple de abateriîn cercetare.

În 2014, Comisia Europeană începe un plande şase ani în vederea injectării a 25 de miliarde € în ştiinţă, ca parte aprogramului de îmbunătăţire financiară Horizon 2020, urmărind creştereacompetitivităţii internaţionale a Europei. Dr. Bosch este îngrijorat de faptul că proiectul nuinclude măsuri de promovare a integrităţii în cercetare. El dezaprobă vehementcodul european de conduită, motivând că un are “niciun impact” şi adaugă că ”nuexistau indicaţii specifice legate de conduita greşită şi nici recomandări cătreComisia Europeană”. El propune înfiinţarea unei noi agenţii europene pentrucercetarea integrităţii, care să supravegheze proiectele Horizon 2020, autorizatăsă verifice conduita greşită dacă instituţiile nu vor sau un pot să o facă.20

Aparîn continuare abateri de conduită ştiinţifică şi este frustrant faptul că nu ştimcare este modalitatea optimă pentru detectarea sau examinarea lor atentă. Dupăpărerea profesoruluiSteneck, “nu există un model „corect’”.

Profesorul Green indică succesul din altesectoare: “Există mecanisme robuste de diagnosticare, investigare şi sancţionarea greşelilor de conduită în sectorul financiar. Chiar dacă nu sunt perfecte, cel puţin există un cadruadecvat”, declară el. “Frauda încercetarea medicală este deosebit de gravă, deoarece informează greşit practicaclinică. Rezultatele falsificate produse pot să-i aducă pacientului prejudiciisau chiar să-i provoace moartea.”

 

AniketTavareclinical fellow, BMJ, London WC1H 9JR

ATavare@bmj.com 

 

Conflicte de interese: Autorul a completat formularulunificat pentru conflicte de interese de pe www.icmje.org/coi_disclosure.pdf(disponibil la cerere, din partea autorului corespondent) şi declară că: nu abeneficiat de sprijin financiar pentru materialul realizat din partea niciuneiorganizaţii; în ultimii trei ani nu au existat legături financiare cu entităţicomerciale ce ar putea avea un interes cu privire la materialul de faţă; nu auexistat alte legături sau activităţi ce ar fi putut influenţa prezenta lucrare.

Provenienţă şi modalitate de recenzare: Articol comandat, fărăevaluare externă.

 

Vedeţi şi EDITORIAL, p. 145, ŞTIRI, p. 152.

 

MareaBritanie în centrul atenţiei

Aşa cum s-a întâmplat şiîn Norvegia, un caz grav de fraudă a determinat Marea Britanie să ia măsuri.Malcolm Pearce, medic obstetrician la Spitalul St. George din Londra, apublicat, în British Journal ofObstetrics and Gynaecology, un raport aclamat la nivel internaţional, ce descriaprima naştere reuşită după reimplantarea unei sarcini ectopice.21 Autorulsenior a fost Geoffrey Chamberlain, şeful secţiei şi, în acel moment, editorulrevistei, precum şi preşedintele Royal College of Obstetricians andGynaecologists (Colegiul Regal al Medicilor Obstetricieni şi Ginecologi). După agitaţiaprovocată de un informator a devenit de notorietate faptul că studiul de caz,ca şi alte trei lucrări ale domnului Pearce au fost inventate. Inculpatul afost exclus din General Medical Council, iar profesorul Chamberlain, care anegat că ar fi fost la curent cu ceea ce se întâmpla, a demisionat din colegiu şidin poziţia editorială.

Ca urmare a scandalului, membrii corpului medical din Marea Britanie s-auîntâlnit la Edinburgh ca să supună analizei problema proastei administrări încercetare. Ei au solicitat în unanimitate investigarea “fermă, corectă şipromptă” a tuturor declaraţiilor ce atestau administrarea defectuoasă a cercetărilorşi întrunirea unui comitet naţional pentru a supraveghea aceste evaluări.22Însă abia în 2006 a fost înfiinţat UK Research Integrity Office (UKRIO – Biroulde Integritate a Cercetării din Marea Britanie), finanţat, printre alte foruri,de Ministerul Sănătăţii şi de Research Councils UK, pentru a conduce şi susţinecercetarea corectă. Din cauza contextului fiscal auster, în 2009 au fostretrase fondurile, iar UKRIO a devenit SRL.

Ghidurile UKRIO pentru conducerea responsabilă a cercetărilor şiinvestigarea cazurilor de proastă administrare au fost preluate de peste 50 deuniversităţi şi au oferit informaţii în numeroase cazuri. Faptul că era lipsităde putere statutară sau de prerogativele necesare investigării independente acazurilor i-a atras critici, considerându-se că are o atitudine prea tolerantă.10Cel mai cunoscut caz de fraudă ştiinţifică, lucrarea lui Andrew Wakefieldpublicată în Lancet, ce a declanşat ocriză globală de încredere referitoare la vaccinul ROR, a rămas neanalizată deUniversity College London.23 Iar exemple mai sunt. O lucrare dinpartea National Heart and Lung Institute din cadrul Imperial College a fostretrasă după ce editorii de la NewEngland Journal of Medicine au conchis că mulţi dintre coautori nu văzuserădatele originale şi nici alte versiuni ale manuscrisului şi că unul dintreautori a recunoscut că a falsificat semnăturile coautorilor pentru a obţineacceptul în vederea publicării.24

Stabilirea amplorii reale a problemei este dificilă, în parte, datoritălipsei de transparenţă de pe parcursul anchetelor. După părerea profesoruluiMalcolm Green, cazurile care au ieşit în evidenţă “sunt, foarte probabil, doarvârful iceberg-ului”. Se pare, însă, că în cadrul comunităţii ştiinţifice nuprea există interes pentru măsuri de supraveghere mai drastică a cercetării dinMarea Britanie. Răspunzând la apelurile pentru o investigare independentă aafacerii Wakefield, Alan Langlands, directorul executiv al Higher EducationFunding Council for England (Consiliul pentru Finanţarea ÎnvăţământuluiSuperior din Anglia), organismul responsabil pentru alocarea fondurilor cătreuniversităţi, a apreciat că măsurile luate în prezent în Anglia sunt“suficiente şi adaptate la amploarea problemei”.25

 

Traducere:Dr.Mădălina Geantă

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: