Antihipertensivele la octogenari

Hypertension in the Very Elderly Trial (HYVET – Trialul privind Hipertensiunea la Persoanele Foarte Vârstnice) este unul din cele mai importante studii din istoria terapiei antihipertensive.

            El a arătat că folosirea medicaţiei ce vizează reducereahipertensiunii arteriale la persoanele din categoria de vârstă ³80 de ani a fost asociată cuo scădere pronunţată şi semnificativă a incidenţei accidentelor vasculare şiinsuficienţei cardiace, că tratamentul diminuează mortalitatea generală, ceeace înseamnă că protecţia cardiovasculară se reflectă în creşterea speranţei deviaţă.1 Dat fiind faptul că tot mai mulţi oameni trăiesc peste 80 deani, rezultatele obţinute au implicaţii importante pentru sănătatea publică.

În cadrul unei faze deextensie deschisă a tratamentului din studiul original HYVET, Beckett şi colab.2au urmărit subiecţii timp de încă un an, perioadă în care medicaţia a fost administratăşi participanţilor aflaţi anterior pe placebo; consecinţa a fost că aceştia dinurmă au ajuns la valori ale tensiunii arteriale (TA) similare cu cele înregistratela persoanele tratate încă de la începutul cercetării (tensiunea arterialăsistolică 140-145 mmHg). Autorii au arătat că, în ciuda reducerii TA,mortalitatea de orice cauză şi cea cardiovasculară au rămas semnificativ maimici în grupul abordat din start cu tratament activ – mortalitatea totală (47de decese): raport de risc 0,48 (interval de încredere 95% de la 0,26 la 0,87);mortalitatea cardiovasculară (11 decese): 0,19 (0,05-0,87). Autorii au conchiscă tratarea persoanelor hipertensive octogenare are beneficii susţinute, căeste avantajoasă iniţierea terapiei antihipertensive chiar şi de la o etateînaintată şi că, în cazul hipertensiunii, regula “mai devreme este mai bine”este valabilă la toate vârstele. Autorii au ajuns şi la concluzia că metodelede screening pentru depistarea hipertensiunii şi pentru instituireatratamentului probabil că nu ar trebui să aibă limită de vârstă.

Este necesar, însă, ca rezultatelesă fie interpretate cu precauţie deoarece, aşa cum recunosc şi autorii,2studiul are unele limitări. În primul rând, numărul evenimentelor de orice cauzăşi de cauză specifică a fost mic, intervalurile de încredere ale raporturilorde risc având un interval larg de variaţie, iar puterea statistică fiind preaslabă pentru a distinge în siguranţă diferenţele dintre grupuri – e posibil, aşadar,ca într-un asemenea context să fiintervenit şi hazardul. Astfel, în al doilea rând, poate tocmai din această cauză,nu a existat o relaţie coerentă între datele obţinute. De exemplu, în grupulaflat de la început sub tratament activ, mortalitatea generată de afecţiunilecardiovasculare a rămas izbitor de scăzută comparativ cu cea înregistrată încadrul lotului trecut pe aceeaşi medicaţie mai târziu; situaţia a fost similarăşi în ceea ce priveşte incidenţa evenimentelor cardiovasculare. S-a observată, însăo creştere pronunţată (deşi nesemnificativă statistic) a accidentelor vascularecerebrale (AVC) (raportul de risc 1,92) – strict dependente de tensiuneasangvină, ele reprezentând o fracţiune considerabilă a cuantumului evenimentelorcardiovasculare fatale şi nefatale la populaţia foarte vârstnică.3, 4În al treilea rând, grupul care lua iniţial placebo a necesitat tratament activtimp de circa şase luni (aproape jumătate din întreaga perioadă de urmărire)pentru a atinge valori ale TA asemănătoare celor ale subiecţilor aflaţi de laînceput pe medicaţia antihipertensivă; e posibil ca pe durata respectivă să sefi înregistrat o incidenţă crescută a evenimentelor legate de tensiuneaarterială (de exemplu, AVC, boala cardiacă coronariană şi insuficienţa cardiacă),3,5 diferenţa faţă de situaţia din grupul cu tratament precoce putând fipusă, astfel, nu pe seama instituirii timpurii a medicaţiei, ci persistenţeiunui control necorespunzător al TA în lotul aflat la început pe placebo.

Limitările menţionate nu sunt datorate deficienţelor legate de protocolulsau de organizarea studiului (care sunt realizări remarcabile –  de exemplu, implicarea în faza de extensie a peste 90% dintre pacienţii randomizaţiiniţial), ci dificultăţilor cu care se confruntă studiile clinice ai cărorsubiecţi sunt pacienţi foarte vârstnici – de pildă, necesitatea unei perioadede urmărire mai scurte şi faptul că prezenţa bolilor intercurente poate generaerori.

În pofida limitărilor, faza de extensie a studiului HYVET întăreşteconcluzia rezultatelor anterioare, şi anume, că terapia hipertensiunii laoctogenari este benefică  şi ar trebui săfie urmată. Într-adevăr, deoarece la pacienţii randomizaţi iniţial pemedicaţie antihipertensivă, rata evenimentelor cardiovasculare a scăzut de-alungul anului suplimentar de tratament (în ciuda înaintării în vârstă), eposibil ca avantajele respectivei abordări să se remarce curând după iniţiereaterapiei şi să devină şi mai vizibile pe măsura continuării lui. Prin urmare,se impune acordarea unei atenţii sporite menţinerii controlului TA laoctogenari. Dat fiind faptul că, în viaţa reală, aderenţa la tratamentulantihipertensiv este scăzut6 şi că ea poate reprezenta o problemă şimai mare la vârste foarte înaintate, s-ar putea ca sarcina cea mai dificilă cele revine medicilor să fie legată de ridicarea nivelului de conştientizare apacienţilor cu privire la utilitatea terapiei.

 

Traducere: Dr.Emanuela Micu

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: