Abateri comportamentale în cercetarea din Marea Britanie

Abaterile de la reguli pot să afecteze pacienţii, să modifice dovezile, să canalizeze într-o direcţie greşită efortul implicat de cercetare, să risipească fondurile şi să diminueze încrederea publicului în ştiinţă.

În prezent, toate statele dezvoltate au înţeles cât deimportant este să pună la punct sisteme menite să prevină, să depisteze şi săinvestigheze abaterile din cercetare. De ce nu are şi Marea Britanie astfel deplanuri?

Aşa cum subliniază AniketTavare într-un articol corelat cu editorialul de faţă,1 situaţiile încare asemenea abateri au fost intens mediatizate au determinat instituirea, înSUA, Canada, Suedia, Norvegia şi Polonia, a unor mecanisme oficiale desupraveghere a integrităţii în cercetare. În majoritatea ţărilor,responsabilitatea revine instituţiilor, dar există variaţii mari la nivelulmonitorizării şi nu este încă foarte clar care sisteme sunt cele mai eficiente.Niciunul nu este perfect – activitatea US Office of Research Integrity (BiroulAmerican pentru Integritatea Cercetării), de pildă, are în vedere doarcercetarea efectuată din fonduri publice; Australia’s Research IntegrityCommittee (Comitetul Australian pentru Integritatea Cercetării), înfiinţatrecent, a şi ajuns să fie criticat pentru atitudinea sa prea blândă. Existenţaunor asemenea organizaţii arată, însă, că a fost identificată problema de fond,că instituţiile acceptă să fie direct răspunzătoare de ceea ce se întâmplă şi căguvernele şi sponsorii iau în serios rezolvarea abaterilor din cercetare,conform atribuţiilor prevăzute de lege.

În schimb, în Marea Britanienu există o autoritate naţională cu caracter oficial. UK Research IntegrityOffice (Biroul Britanic pentru Integritatea Cercetării) a fost înfiinţat în2006 şi a avut unele iniţiative utile, dar a jucat întotdeauna un rolconsultativ, iar în prezent, sponsorii principali (reprezentaţi de ResearchCouncils UK (RCUK) – Consiliile de Cercetare din Marea Britanie) au decis să nucontinue finanţarea, motiv pentru care activitatea sa se bazează exclusiv pesponsorizarea voluntară din partea instituţiilor. Research Integrity Futures WorkingGroup (Grupul de Lucru pentru Viitorul Integrităţii în Cercetare), înfiinţat deRCUK, de Universities UK (UUK – Universităţile Britanice) şi de alte organizaţiinu au, aparent, nicio finalitate. Raportul din 2009 al grupului de lucru menţionata subliniat necesitatea înfiinţării unui organism consultativ independent,similar cu UK Research Integrity Office, dar care să aibă în vedere toatedomeniile cercetării, să exercite o supraveghere mai intensă şi să desfăşoare oactivitate preventivă mai pronunţată.2 Însă RCUK a adus contraargumentul tăierilorbugetare şi a decis să nu transpună în practică respectivele recomandări;3 deasemenea, a arătat că, în virtutea colaborării cu UUK, îşi propune să avanseze îndirecţia propusă printr-o abordare comună, dar au trecut doi ani de-atunci şinu s-a schimbat nimic.4

Absenţa unor eforturisinergice reflectă, de fapt, starea de spirit existentă în instituţiile decercetare britanice, şi anume, că nu avem nici o problemă şi că un scandalinternaţional major,de tipul celui declanşat în Marea Britanie cu privire la cercetările luiWakefield asupra legăturii dintre vaccinul pentru pojar, oreion şi rubeolă(ROR) şi autism, este un caz izolat şi irepetabil atât din punct de vedere alîncălcării regulilor cercetării cât şi al incapacităţii instituţiei de a demara prompt şi adecvat investigaţiacuvenită. Ni se spune că astfel de situaţii sunt extrem de rare şi că instituţiilebritanice se descurcă de minune. Într-o scrisoare adresată BMJ-ului, Alan Langlands, preşedintele Higher Education FundingCouncil for England (HEFCE – Consiliul pentru Finanţarea Studiilor Superioareîn Anglia), ce oferă infrastructura pentru sponsorizarea universităţilor,declara: ”Instituţiile finanţate de HEFCE ştiu că au responsabilitatea de a semnalatoate situaţiile în care este suspectată nerespectarea standardelor de rigoarestabilite. Circumstanţele le obligă să ţină cont de posibilitatea prejudicieriipropriei lor reputaţii şi de cadrul lărgit al cercetării din Marea Britanie, aşacă ne aşteptăm ca, ori de câte ori este necesar, să declanşeze o investigaţieriguroasă. Având în vedere raritatea cazurilor de nereguli grave, dovedite, înactivitatea ştiinţifică, considerăm că acest demers este adecvat şi suficient.”

Există, însă, destule situaţii, fie cunoscute mai demult, fie semnalaterecent, ce sugerează că aparenta penurie de cazuri investigate public în MareaBritanie este legată, mai degrabă, de cultura academică închisă, competitivă,temătoare, decât de onestitatea unică a oamenilor de ştiinţă britanici.Într-adevăr, ROR poate fi un exemplu extrem, dar nu este vorba de uncaz izolat.5, 6 O serie de rapoarte întocmite în Marea Britanie, dar şi în altestate, arată că instituţiile nu reuşesc să întreprindă anchete adecvate, iaruneori nici măcar nu le dau curs.7, 8 Uneori, proasta gestionare a acuzaţiilorde abateri în cercetare a distrus carierele unor profesionişti oneşti.9 Alteorise închid ochii, ani în şir, faţă de comportamentul fraudulos sau de cel pseudoştiinţific.Uneori, cercetătorului i se permite fie să-şi continue activitatea în altăparte, aşa cum s-a întâmplat în Sheffield,5 fie să aibă o ieşire din scenă”onorabilă” – cazul lui Wakefield, care a fost pus pe tuşă fără prea multă zarvă,în 2001.10 Există câteodată şi clauze de confidenţialitate ce excludpublicitatea. Evident că lipsa transparenţei ne împiedică să învăţăm.

În general, instituţiilesunt cele mai îndreptăţite să conducă o anchetă şi au datoria, în calitatea lorde angajatori, să supravegheze şi să menţină disciplina – de multe ori, însă,ele nu ştiu cum să abordeze o atare situaţie. În plus, există şi un conflict deinterese implicit – instituţiile trebuie să se zbată, mai intens ca niciodată,ca să obţină sponsorizări şi avantaje comerciale, ceea ce le-ar putea îndemna săîncerce să evite investigaţia impusă de împrejurări ori, dacă o declanşează, să-itreacă sub tăcere rezultatele, pentru a-şi proteja renumele sau pentru a nuajunge în instanţă. De asemenea, nu este clar cui ar trebui să i se adresezecei care sunt îngrijoraţi de activitatea unui coleg. BMJ a aflat că, dacă ţin la cariera lor, tinerii cercetători suntsfătuiţi să nu-şi împărtăşească nimănui temerile, fiind constrânşi să adopte oatare atitudine fie prin nepublicarea rezultatelor pe care le-au obţinut, fieprin întreruperea contractului de muncă, dacă îşi deconspiră suspiciunile.

În Marea Britanie au fostpublicate puţine studii ce au urmărit prevalenţa abaterilor de la etica activităţiiştiinţifice. Din câte ştim, ultimul pe această temă datează din 2011.11 Încadrul unui sondaj de opinie, 194 de medici specialişti din şapte spitale,angajaţi recent, au fost întrebaţi dacă au observat abateri în cercetare. Puţinpeste jumătate din ei au răspuns afirmativ. Unul din zece a spus că deţine datela prima mână referitoare la cercetători sau medici care modifică ori schimbăintenţionat datele obţinute din studii, iar 6% au recunoscut că au avut ei înşişi,în trecut, un comportament fraudulos. În cursul lunii ianuarie, tuturorautorilor şi recenzorilor britanici care lucrează pentru BMJ le-a fost trimis un scurt chestionar ce viza să afle dacă aufost implicaţi în situaţii în care cercetători sau medici din Marea Britanie auajustat, exclus, alterat ori inventat date, sau dacă au informaţii directe cuprivire la ele, şi dacă ştiu de existenţa, în instituţia unde lucrează, avreunui caz de fraudă ştiinţifică neinvestigat cum se cuvine; rezultatele aufost prezentate în cadrul unei întâlniri de nivel înalt asupra abaterilor dincercetare, convocată pe 12 ianuarie.

Întrunirea şi-a propus săarate că manifestările frauduloase din cercetare sunt o realitate şi în MareaBritanie, chiar dacă folosim definiţia strictă, de “acte intenţionate prin caresunt falsificate sau inventate date”. Iar dacă îi lărgim accepţiunea, astfel încâtsă includem o gamă mai vastă de comportamente necorespunzătoare ce pericliteazăintegritatea activităţii ştiinţifice (inclusiv ascunderea unor rezultate şinepublicarea celor reale), fenomenul este şi mai evident – şi multe voci susţincă ar trebui, într-adevăr, să acceptăm definiţia mai largă.12

În cadrul întâlnirii vor luacuvântul şi reprezentanţi din Suedia, Germania, Olanda şi SUA, reprezentanţi aisponsorilor şi instituţiilor din Marea Britanie: cu toţii îşi vor prezentapropria implicare în rezolvarea problemei. Soluţiile propuse anterior suntconsonante cu recomandările comisiei de specialitate a Casei Comunelor, careurmăreşte procesul de evaluare critică a lucrărilor ştiinţifice: în toateinstituţiile ar trebui numit un responsabil cu integritatea în cercetare.3 Dacăvor fi desemnaţi în astfel de poziţii oameni cu suficientă experienţă, rolullor ar putea fi similar celui al aşa-numiţilor “Caldicott guardians” – specialiştiangajaţi, în momentul de faţă, în fiecare trust din cadrul NHS, care răspund deprotejarea integrităţii datelor pacienţilor. Pe lângă monitorizarea de rutină,ei ar avea autoritatea necesară pentru a fi consultaţi de către cei care aumotive de îngrijorare, cu garantarea confidenţialităţii. Sponsorii ar putea lega finanţarea instituţiilor deîndeplinirea condiţiei de numire a unei persoane cu acest rol şi deinvestigarea eventualelor manifestări frauduloase. Noua Health ResearchAuthority (Autoritatea de Cercetare Medicală), sau varianta “dopată” a UKResearch Integrity Office, ar putea oferi o monitorizare independentă, conformreglementărilor, pentru a garanta respectarea regulilor şi publicarea rezultatelorştiinţifice. Nu este necesar ca măsurile menţionate să fie nici preacostisitoare, nici prea birocratice.

Temerile legate de abateriledin cercetare în Marea Britanie nu sunt o noutate. Cei doi redactori care auactivat anterior în cadrul BMJ audepus repetate eforturi pentru a stimula comunitatea ştiinţifică să treacă laacţiune. Citindu-le editorialele, am avut un incomod sentiment de déjà  vue.13,14 Ştiinţa şi medicina din Marea Britanie merită mai mult. A nu întreprindenimic nu este o opţiune.

 

Traducere:Dr.Mădălina Geantă

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: