Internetul nu este un spaţiu privat

Micile răutăţi vehiculate în camera de gardă s-au mutat pe Twitter; Margaret McCartney ne atrage atenţia asupra faptului că ele pot ajunge acum şi la auzul pacienţilor şi al mass-mediei

            Recent, un demers jurnalistic a atras atenţiaasupra faptului că medicii discută despre pacienţi, cel mai adesea, într-o manierăinformală şi cinică. Da, este-adevărat, ne plângem şi bârfim în legătură cucondiţiile de muncă, cu pacienţii şi cu aparatul administrativ. Dar nu se poatespune că acest fapt ar reprezenta vreun element de noutate – marele public şi-adat seama că medicii nu respectă integral deontologia profesională în momentulîn care se pot ascunde în spatele uşilor închise sau al pseudonimelor, cel puţindupă apariţia, în 1978, a cărţii TheHouse of God a psihiatrului american Samuel Shen, care a explicat semnificaţiatermenului “gomer” (reprezentând acronimul de la ‘get out of my emergency room’– expresie folosită de cadrele medicalecare gândesc că un pacient cu demenţă sau cu o maladie în stadiu terminal ocupăinutil un pat de spital), aplicat, în general, bolnavilor vârstnici.Între timp, în presa generală şi în cea medicală au apărut numeroase alte articolesimilare, precum şi cărţi scrise de doctori despre profesie şi pacienţi.

În ultima vreme, practica medicală a devenit un subiectde interes abordat de bloguri şi de tweeter, fapt remarcat şi de Daily Mail. “Birthing sheds, the cabbagepatch, and madwives” (jocuri de cuvinte intraductibile, ce fac referire la secţiilede obstetrică, terapie intensivă şi, respectiv, moaşe) a abordat o polemicădesfăşurată în mediul virtual, privitoare la aspectele deontologice ale folosiriiunui astfel de limbaj în cadrul unui cont Twitter ce permitea identificareaposesorului drept practicant al medicinei (www.dailymail.co.uk).Pe aceeaşi temă, Daily Telegraph titra:“Probabil că nu ar câştiga niciun premiu pentru comportamentul faţă de bolnavi,dar disputa purtată în mediul virtual de către un grup de medici a adus lalumină câţiva termeni utilizaţi la adresa pacienţilor şi a colegilor. S-aprodus, astfel, o polarizare a discuţiei, unii considerând că termenii de argousunt jignitori şi descalificanţi, iar ceilalalţi insistând asupra faptului căumorul negru este un mecanism esenţial de adaptare pentru persoanele cu ocupaţiideosebit de stresante.” (www.telegraph.co.uk)Phil Hammond comenta tot în Daily Telegraph,în calitate de medic şi actor comic: “Nu mă deranjează dacă doctorii şiasistentele gustă umorul negru; cel puţin, eu, am clădit o carieră pe baza lui.Dar dacă glumele cinice devin un predictor al îngrijirilor de calitateîndoielnică, nu putem să râdem şi să rămânem impasibili – trebuie să tragemsemnalul de alarmă” (www.telegraph.co.uk).

Nu sunt sigură că există date ce probează manifestarea uneiastfel de corelaţii, însă este uşor de intuit de ce media a devenit interesatăde discuţiile medicilor – accesul la un atare tip de conversaţie informală ar fifost dificil până în prezent sau, în cazul literaturii de tipul Shem, ar fi statsub semnul anonimatului şi ar fi fost împănată cu licenţe poetice. Avantajelereţelelor de socializare online au două tăişuri: comunicarea are locinstantaneu şi este necenzurată, nemodificată, uşor de identificat şidisponibilă oricui. Există, probabil, trei tipuri de medici care utilizează asemeneamedii de comunicare: cei care le folosesc ca persoane private, cei care apeleazăla ele ca medici şi întrebuinţează date reale de contact, şi cei care leutilizează tot îm calitatea lor de doctori, dar sub pseudonime; fiecare grupasociază o serie de probleme potenţiale.

General Medical Council (GMC – Colegiul Medicilor) dezbate,în prezent, standardele ce pot fi aşteptate în domeniul privat al vieţiipersonalului medical (BMJ Careers, 20Oct), dar cel mai probabil, aspectele publice merită o atenţie sporită. YvonneMcCombie, consultant pe probleme medico-legale la Medical Defence Union, esteconştientă de existenţa unor probleme ce survin în momentul în care pacienţiiutilizează reţelele de socializare pentru a contacta medicii. “Deşi tu, ca doctor,ştii foarte bine ce nivel de acces permite contul respectiv, s-ar putea să aiun fals sentiment de securitate. Dacă publici comentarii despre activitateazilnică, chiar la adăpostul anonimatului, există riscul ca acesta să nu fiesuficient şi să ne confruntăm cu o încălcare a confidenţialităţii.”

Şi-atunci, ce se poate spune despre mediul de lucru,chiar dacă nu se fac comentarii specifice cu privire la pacienţi? “Mă preocupăce anume poate fi considerat că e permis a fi discutat despre mediulprofesional în cadrul unor astfel de foruri,” spune domnia-sa. Un comunicat alGMC afirma: “Utilizarea mediilor de socializare de către personalul medicalridică o serie de problem, ce vor fi abordate în revizia actuală a ghidului depractică medicală. Medicii care comentează în spaţiul public referitor la  profesie trebuie să respecte confidenţialitateadatelor pacienţilor.” Comportamentul profesional a fost deja definit înghidurile publicate anterior, ce menţionează aspecte de tipul “Trebuie să vătrataţi colegii într-un mod corect şi respectuos” şi care demonstrează o anumităpreocupare pentru ceea ce “ar putea submina încrederea publică în medici, îngeneral.”

Deşi vagi, afirmaţiile prezentate pot fi considerate debun simţ, dar poate fi util să ne amintim că acelaşi Niall Dickson, deţinătoral unui post de conducere în cadrul GMC şi autor al comunicatului anterior, susţinearecent, în cadrul unei emisiuni transmise de BBC Radio 4, că medicii stagiarireprezintă “cea mai joasă formă de viaţă medicală.” Poate că este vorba de unexemplu elocvent despre cât de dificilă este menţinerea unui standard înalt încondiţii de presiune psihologică. Oricum ar fi, trebuie să admitem existenţaunei probleme în legătură cu profesia medicală şi cu mediile de socializarevirtuală şi putem fi siguri că, mai devreme sau mai târziu, un avocat vautiliza citate din spaţiul virtual în instrumentarea unui caz.

Dispariţia organizării brutale, de modă veche, aserviciilor medicale, bazate pe echipe sudate, hiperactive, ce includeau mulţimedici stagiari, şi apariţia sistemului bazat pe ture a făcut ca spiritul decamaraderie să se dilueze şi discuţiile de la cantină s-au mutat în mediulelectronic. Trebuie avută în vedere şi posibilitatea de a face rău într-un moddificil de prevăzut – ca pacient, mă nelinişteşte ideea că doctorul care mătratează este nemulţumit că efectuează gărzi la domiciliu pentru “sectorullabii” şi nici nu mi-aş dori să ştiu că vreo rudă de-a mea se află pe “parcelade legume” sau că o procedură ce urmează să-mi fie aplicată este discutată înmediul virtual. După cum a devenit evident în urma discuţiilor online,justificarea folosirii unui astfel de limbaj este legată mai degrabă de umordecât de dorinţa de a jigni. Nu trebuie să uităm, însă, că există persoanecapabile să guste o glumă, dar sunt şi altele care, deşi lipsite de simţulumorului, pot citi. Medicii ar trebui să folosească reţelele de socializare şiau nevoie de ele. Dar e bine să fie cu luare-aminte, întrucât ceea ce nu poate firostit cu voce tare în sala de aşteptare n-ar trebui să fie scris. Mediulvirtual nu este un spaţiu privat.

 

MargaretMcCartney este medic de familie, Glasgow 

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Andrei Cernomaz
Autor: