Petit guide du développement spirituel NoëlL'actu viagra viagrasansordonnancefr.com décryptéeAgirEcocitoyen J'ai fait un stage de survie en pleine nature Don, troc, partage : consommons collaboratif! Vous recherchez une formation?

Este sau nu etic ca doctorii să încurajeze adulții sănătoși să-și doneze un rinichi unui străin?

DA ! Deși numărul rinichilor transplantați de la donatori decedați sau vii a crescut, cuantumul persoanelor cu boală renală în stadiu terminal, care necesită un transplant, depășește stocul de organe disponibile. Supraviețuirea unei grefe după un an este mai bună la beneficiarii unui rinichi de la un donator în viață (96,8%) decât la cei care au primit organul de la un donator decedat (92%).

  Doar la 4% dintre bolnavii din primul grup se înregistreazăo intrare târzie în funcție a grefei, față de 24%, din cel de-al doilea.2Imperativul asigurării necesarului de rinichi pentru transplant și obținereaunui prognostic mai bun în cazul în care organele provin de la donatori vii, nude la persoane decedate justifică demersurile organizațiilor de resort și alecadrelor medicale de a promova cu precădere donarea de rinichi de către oameni înviață.

      Riscul estimat dedeces datorat donării unui rinichi este de 1 la 3 000. În cazul nefrectomieilaparoscopice unilaterale, riscul complicațiilor peri- și postoperatorii – deexemplu, sângerare, infecție, lezarea intestinului, hernie și depresiepostanestezie – este de 10-15%.3 Pierderea masei renale prinnefrectomie poate reduce funcția renală cu 20% (în ceea ce privește filtrareaglomerulară) și poate genera o creștere ușoară a hipertensiunii, ce se coreleazăcu augmentarea riscului de afectare cardiovasculară. Comparativ cu donatoriimai în vârstă, la cei tineri se observă, însă, o intensificare compensatorie aratei de filtrare glomerulară la nivelul rinichiului rămas. Dacă donatorul estesănătos și a fost investigat cu atenție, prelevarea unui rinichi de la o astfelde persoană este relativ sigură. Eventualele riscuri la care ar putea fi expusdonatorul par a fi infime față de beneficiul psihologic al acestuia, sporit de celfiziologic și psihologic al primitorului.

Probleme de natură etică

      Aspectele etice nu implică faptul că medicii ar trebui săîncurajeze adulții sănătoși, care le sunt pacienți, să doneze un rinichi unuistrăin. Riscul apariției unor complicații în urma nefrectomiei, deși relativminor, n-ar trebui să fie ignorat – ele pot afecta, postoperator, calitatea viețiidonatorilor, ceea ce ar putea explica de ce nu sunt întrunite unele așteptăriale acestora de după operație.4 Medicii au datoria de a nu aduceprejudicii pacienților lor5 – nu este, însă, o obligație absolută, ținândcont de faptul că medicamentele și procedurile chirugicale necesare pentrutratarea bolilor pot avea efecte adverse nocive; totuși, una este ca doctorul săexpună unui risc oarecare bolnavul pe care încearcă să-l trateze, și cu totulaltceva este ca el să încurajeze un pacient să-și pericliteze sănătatea fizică înbeneficiul altcuiva. Poate că medicii au și responsabilitatea secundară de a sprijinidonarea de organe și transplantul, ca o modalitate de susținere a sănătățiipublice, ceea ce nu înseamnă, însă, că ea ar trebui să prevaleze față de îndatorirealor primordială de a “nu face rău”, care interzice acțiuni sau recomandări cei-ar determina pe pacienți să se expună riscului unui prejudiciu evitabil.

      Ca o expresie apropriei libertăți, indivizii competenți au dreptul să se expună la un gradrezonabil de risc. Dacă un om sănătos și suficient de bine informat hotărăște să-șidoneze un rinichi unui străin, orice tentativă a unui doctor de-a influența oatare decizie ar implica violarea libertății personale. Angrenarea unui adultcompetent într-un asemenea demers nu implică niciun fel de obiecții din punctde vedere etic, ceea ce nu este valabil, însă, în cazul în care medicul este inițiatorullui. Dacă un pacient dorește să afle detalii legate de donarea unui rinichi viude la doctorul său, acesta n-ar trebui să facă altceva decât să-i ofere, imparțialși nepărtinitor, informații cu privire la procesul respectiv.

      Problema etică înspeță nu vizează atât conflictul între autonomia pacientului șiresponsabilitatea medicului de a nu face rău, cât încearcă să delimiteze pânăunde merge datoria doctorului de a nu aduce prejudicii sau de a nu le permite. Cândbeneficiarul transplantului este rudă cu donatorul, acesta din urmă este dispus,uneori, să accepte un grad mai mare de risc decât dacă primitorul este opersoană necunoscută. Riscul implicat de nefrectomie poate fi justificat defaptul că emoțiile, cerințele, interesele se repercutează asupra întregiifamilii, iar faptul că așa ceva nu se întâmplă când receptorul este un străinoferă un motiv în plus de a descuraja orice demers ce ar putea conduce laasumarea vreunui risc de către pacient.

Informații obiective

      Mulți pacienți îi percep pe medicii lor ca pe niște autoritățidespre care au convingerea că vor acționa întotdeauna în beneficiul lorabsolut. E posibil ca, prin încurajarea unei persoane sănătoase să-și donezerinichiul unui străin, să se profite de această încredere și să se influențezeîn mod nejustificat judecata pacientului în legătură cu avantajele probabile șicu efectele nocive ale unei asemenea inițiative, iar pe de altă parte,donatorul ar putea să minimalizeze posibilele complicații peri- și postoperatoriiale nefrectomiei sau să nu le acorde suficientă atenție, fapt ce poate sugera oatitudine paternalistă față de pacient și o subestimare a capacității acestuiade-a evalua riscul. Felul cum le sunt prezentate pacienților informațiile cuprivire la beneficiile și riscurile donării de rinichi vii variază, însă, considerabil,de la un medic la altul6 – unii le pot înfățișa într-un mod maifavorabil, alții, într-o manieră mai sumbră. Prezentarea bombastică poate să influențezeserios evaluarea riscului de către pacient și decizia acestuia de a-și dona saunu un rinichi, iar neintenționat determină, uneori, limitarea autonomieipacientului. Doctorii își pot încuraja pacienții adulți să fie donatori deorgane după moarte, deoarece un atare demers nu le periclitează sănătatea, dar susținereainițiativei de a fi donatori în viață încalcă datoria medicului de a nu-iexpune pe cei pe care-i tratează niciunui risc sau pericol.

NU

      Transplanturile salvează vieți.Salvarea unei vieți este unul din cele mai minunate gesturi pe care le poateface cineva pentru un semen al său. Anul trecut, în Marea Britanie au fostefectuate 3 740 de operații de transplant ce au salvat viața unor oameni.1De când au fost aplicate recomandările Organ Donation Taskforce (Grupul Operativpentru Donarea de Organe), cuantumul decedaților care și-au donat organele s-amajorat de la un an la altul.2 În 2010 s-a înregistrat un numărrecord de 1 010.1 În ciuda acestei creșteri și a faptului căvaloarea donării și a transplantului de organe se bucură din plin de sprijinulpublicului, în prezent sunt în așteptarea unui transplant peste 10 000 delocuitori ai Marii Britanii, dintre care se estimează că, în fiecare an, 1 000(adică, trei persoane pe zi) vor muri până să ajungă la intervenția medicală așteptată.1

      Numărul tot maimare al cazurilor de diabet și de hipertensiune a determinat o creștere aincidenței bolii cronice de rinichi și a solicitărilor de transplant renal. Un rol important înîmbunătățirea situației existente îl au inițiativele de sănătate publică șicercetarea medicală ce încearcă să amelioreze starea de sănătate a populației șisă extindă prognosticul de succes pe termen lung al unui asemenea tip detransplant. Aceeași contribuție benefică o au și transplanturile de rinichi dela donatorii în viață, ce trebuie să rămână o componentă de bază a strategieiNHS în ceea ce privește salvarea de vieți.

Donatori înviață

      Transplantul de rinichi de ladonatori vii a atins un record remarcabil, astfel că este considerat tratamentde elecție pentru mulți oameni cu boală renală cronică.3 Mai nou, elreprezintă 38% din programul integral pentru transplantul de rinichi din MareaBritanie.1

     În 1986, donărilede către oameni în viață erau percepute de opinia medicală britanică dreptjustificabile doar în situații excepționale.4 Prognosticul din ce înce mai bun al unui asemenea tip de donare – nu numai către rude geneticapropiate, ci și către primitori neînrudiți – i-a crescut gradul deatractivitate și de acceptabilitate etică.1, 5

     În MareaBritanie, majoritatea unor astfel de donări sunt direcționate, donatorii fiind,de regulă, apropiați de primitori, fie genetic, fie emoțional (de pildă,partenerul de viață sau un prieten bun). În ultimii zece ani, însă, s-a majoratnumărul donărilor direcționate către receptori neînrudiți genetic,1iar HumanTissue Act 2004 (Actul cu privire la }esutul Uman 2004) oferă cadrul legalpentru donarea altruistă (către străini) de rinichi de către oameni în viață.Primul demers de acest fel a avut loc în Marea Britanie în 2007, iar în prezentconstituie 3% din totalul transplanturilor de rinichi de la donatori vii.1La ora actuală, rinichii sunt alocați persoanelor înscrise pe lista naționalăde așteptare, folosindu-se aceleași criterii ca și în cazul donării de la decedați.3,6 Între iulie 2007 și iulie 2011, în Marea Britanie au avut loc 80 dedonații nedirecționate. Vârsta medie a donatorilor a fost de 52 de ani(interval 25-82), 59% dintre ei fiind de sex masculin. Vârsta medie a beneficiarilor unui transplant de rinichi afost de 46 de ani (interval 3-76), 57% fiind bărbați. Timpul mediu de așteptareîn cazul primitorilor a fost de peste trei ani. Au fost raportate prognosticeexcelente în urma transplanului.1

Statusul benefic aldonatorului

      Aspectul cel mai important ce va fi avut în vedere estebinele donatorilor vii.3 Conform EU OrganDirective (Directiva EU cu privire la Organe), “trebuie asigurată ceamai mare protecție posibilă pentru donatorii în viață”.7 Oferindu-șiun rinichi, o persoană sănătoasă se expune riscului unei intervențiichirurgicale majore, în beneficiul altcuiva. Probabilitatea decesuluieste de 1 la 3 000 (0,03%), iar cea a unei semnificative morbiditățipostoperatorii, de 2-4%.3

      Demonstrareafaptului că donarea de organe către oameni în viață este dăunătoare oferă unargument puternic împotriva unei asemenea inițiative. Va fi vreodată corect săîncerci să satisfaci cererea de transplant în acest fel? A aduce prejudiciicuiva este greșit. Un medic are ca datorie primordială să nu facă rău. Problemaeste că plasarea unui atare tip de argument în contextul transplantului renalde la donatori vii și, în mod particular, în situația donării către un străin,nu ia în calcul alte motive relevante din punct de vedere moral, în specialcele ce vizează autonomia individului, care ar putea influența decizia șimotivația personală de a dona un rinichi, și nici nu surprinde  mod adecvat circumstanțele în care un ompoate fi pregătit să se ofere voluntar pentru a se expune sau chiar a risca unprejudiciu în beneficiul altcuiva. Restricționarea riscurilor pe care adulțiiautonomi ar fi dispuși să și le asume în virtutea legitimității unei asemeneaatitudini paternaliste, pe motiv că ar putea intra în conflict curesponsabilitatea medicului de a «nu face rău», nu justifică într-o manierăconvingătoare teza conform căreia donarea de rinichi de la donatori vii artrebui să fie interzisă sau restricționată suplimentar.

      Ghidurilebritanice privitoare la donarea de rinichi de către oameni aflați în viațăsubliniază importanța stării de bine a donatorului și stabilește un model deevaluare a donării non-direcționate, altruiste. Este necesar ca persoanele carese oferă să doneze un rinichi unui străin să fie informate în legătură cu operațiași cu riscurile pe care le implică ea, urmând ca acceptul final să se facă doardupă o evaluare medicală și psihologică detaliată și după aprobarea HumanTissue Authority.3 Donatorii în viață au o supraviețuire bună petermen lung, iar decizia de a-și dona un rinichi le oferă un sentiment de mulțumireîn timp.3, 8

Responsabilitateaprofesională

      Sistemele de donare de organe bazatepe altruism și cele care implică o formă sau alta de plată nu se excludreciproc. Întrucât legea națională britanică și Directiva Europeană interzic, însă,orice formă de plată ce depășește rambursarea directă a costurilor suportate înmod real de către donatorul viu, încurajarea unui astfel de gest de cătremedici ar fi o dovadă de iresponsabilitate.

      Doctorii nu auobligația morală de-a sprijini inițiativa donării unui străin. Cu toateacestea, încurajarea adulților competenți, sănătoși să-și doneze voluntar unrinichi în beneficiul altcuiva, prin oferirea de informații adecvate despreprocesul implicat și prin recunoașterea valorii acestui gest, este compatibilăcu etosul NHS, care există pentru binele general.

      În fine, dacăeste sau nu etic ca medicii să susțină dorința unui adult sănătos de a-și donaun rinichi unui străin este o dilemă ce implică și o altă fațetă, și anume, câtde departe poate, sau probabil ar trebui, să meargă demersurile societății cevizează încurajarea oamenilor de a-și dona unele părți ale corpului înbeneficiul altor semeni.9 Acceptabilitatea etică a diferitelor formede susținere a inițiativelor legate de donarea de organe se pare că variază înfuncție de circumstanțele existente, dar esențial este să se înțeleagă că dacănu este greșit să faci un lucru care, de fapt, este benefic, nu poate fi greșitnici să încurajezi concretizarea acelui lucru.

 

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Emanuela Micu
Autor: