Îmbunătățirea comunicării incidentelor medicale

Cultivarea unei abordări corecte a siguranței pacientului are drept componentă centrală semnalarea incidentelor medicale serioase tuturor persoanelor afectate (comunicare deschisă). Conceptul de comunicare deschisă a detaliilor incidentelor medicale a fost adoptat de mai multe organizații și autorități medicale din Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie, SUA și, cel mai recent (din anul 2003), Australia.

              Studiul calitativ efectuat de Iedema și colab.(doi:10.1136/bmj.d4423) explorează, din punct de vedere al pacientului,succesul și aspectele asociate cu punerea în aplicare a politicii australienede comunicare deschisă,6 atrăgând atenția asupra multor mesajeimportante din partea unor organizații care au o astfel de politică sau care intenționeazăs-o transpună în practică.

Studiul arată că angajareapacienților și a familiilor lor într-un asemenea proces de comunicare impune eforturisusținute și prezintă o listă detaliată de activități și comportamente corelatecu eficiența comunicării deschise a incidentelor. Cercetările și experiența clinicăsugerează că, pentru o comunicare eficientă, sunt esențiale multe din aspectelemenționate,7, 8 cum sunt, de pildă, încrederea reală în acestproces, momentul comunicării, scuzele și exprimarea empatiei, implicarea uneipersoane neutre, dar având cunoștințe în domeniu, care să culeagă informații șisă răspundă întrebărilor pacientului, concentrarea atenției asupra implicațiilorfinanciare ale evenimentului semnalat.

Din comentariile paciențilorreiese că organizațiile medicale continuă să manifeste un nivel scăzut deangajare și de încredere într-un astfel de proces, fapt deloc surprinzător însă,din moment ce, așa cum a constatat, de exemplu, Dana-Farber Cancer Institute,dezvoltarea, menținerea unei abordări corecte a siguranței pacientului șicultivarea unui atare demers necesită eforturi.9 Prin urmare, lideriiorganizațiilor medicale, în special cei angrenați în managementul riscului, artrebui să fie impulsionați să examineze riguros modul în care sunt angajați în procesulde comunicare deschisă.

Studiul anterior citat aratăcă, adesea, comunicarea este temporizată. Ea trebuie să aibă loc imediat după identificareaincidentului medical, nu la finalul întregii analize interne a faptelor. Ceiafectați de evenimentul produs merită să primească informații specifice și prompte,nu date generale, ambalate pentru a servi oricărui caz. În mod nesurprinzător,clinicienii au nevoie de sprijin când își prezintă scuzele și își arată empatiafață de situația în care a ajuns un bolnav. S-ar putea să fie necesară o minimăpregătire a primei ședințe convocate în vederea comunicării unui incident.10Este crucial, însă, ca echipa de îngrijire să nu abandoneze pacienții saufamiliile acestora atunci când ceva nu merge bine.

Comunicarea trebuie văzutăca un proces, nu ca o întâlnire unică.8 Persoanele afectate înțeleg doarrareori, în cadrul unei singure discuții, toate componentele unui incident saucomplexitatea lui. Organizațiile trebuie să aibă în vedere un proces care săcuprindă multiple vizite, chiar dacă clinicienii sunt implicați numai în întâlnireainițială. Într-o singură întrevedere nu se poate face decât trecerea în revistăa evenimentelor, prezentarea de scuze și oferirea unor răspunsuri la întrebări.Abia cele ulterioare asigură cadrul propice formulării unor întrebărisuplimentare, dezvăluirii unor noi informații ori discutării măsurilor menite săpreîntâmpine apariția unor alte evenimente de același fel și a aspectelorfinanciare. Numărul și calendarul întâlnirilor variază în funcție departicularitățile fiecărui incident, dar, de obicei, este nevoie de mai mult deuna singură. În cele din urmă, cei afectați au nevoie de cineva care îi poateajuta să adune informații, să găsească răspunsuri, să-i țină la curent cudemersurile de justificare a situației și să le acorde sprijinul necesar obțineriisuportului financiar.7 Ei trebuie să perceapă o astfel de persoanăca pe un reazem real, nu ca pe un „complice’’ al sistemului și al clinicienilorimplicați, care urmărește sistarea investigațiilor, ascunderea informațiilor șiprotejarea celor incriminați.11

Deși studiile calitativenu sunt utilizate, de obicei, pentru evaluarea performanței (în astfel de situațiise recurge la sondaje privitoare la satisfacția pacientului sau la rata desucces a unui eveniment), rezultatele obținute de Iedema și colab. suntcredibile. În primul rând, este puțin probabil ca eșantionul lor să fi fost maibine reprezentat de pacienții nemulțumiți. S-a efectuat un studiu de calitateasupra victimelor unui incident medical, în rândul cărora erau, deopotrivă, persoanemulțumite și nemulțumite de modul în care s-a desfășurat comunicarea, dar careau fost dispuse să discute despre această experiență.7 În al doilearând, au fost utilizate multiple abordări pentru recrutarea subiecților, iarprofunzimea interviului a oferit o viziune excelentă asupra statutului comunicăriideschise într-o țară care a fost lider în colectarea, analizarea și răspunsulla incidentele medicale, însă, în condițiile în care nu au fost efectuate studiisistematice, nu se știe cât de reprezentative sunt rezultatele obținute pentrualte state. Datele ce reflectă așteptările pacienților și ale familiiloracestora cu pivire la procesul de comunicare a incidentelor au mari șanse să aibăun caracter universal, iar studiul de față confirmă cercetările anterioare.12COPIC Insurance Company, din Colorado, SUA, adeptă, în ultimul deceniu, a comunicăriicomplete, a arătat că eficiența unei atari maniere deschise și, în special,rezolvarea dificultăților financiare legate de un incident medical reduc, per total, responsabilitatea legală.11

Pacienții care au fost afectațide un incident medical, dar pe care medicul lor curant nu i-a abandonat potopta pentru continuarea serviciilor la același doctor. Chiar dacă se cunosc principiilesuccesului comunicării deschise, se impun noi eforturi pentru stabilirea detaliiloroperaționale.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Gianina Luca
Autor: 
Wilson D Pace