Craniectomia decompresivă în leziunile cerebrale posttraumatice difuze

Dintre pacienţii spitalizaţi cu leziuni cerebrale posttraumatice severe, 60% mor sau supravieţuiesc cu dizabilităţi importante. Costurile necesare investigării şi tratamentului unei asemenea categorii de pacienţi ajung la circa un miliard de dolari, în Australia şi la 60 de miliarde $, în SUA.

           Scopul primar al terapieiposttraumatice constă în reducerea leziunilor cerebrale secundare, prototipfiind hipertensiunea intracraniană (HTIC), provocată de edemul cerebral. Puţinestudii randomizate au monitorizat presiunea intracraniană conform recomandăriighidurilor internaţionale. Terapiile de primă intenţie vizează controlul acesteipresiuni. Există, însă, mulţi pacienţi cu leziuni cerebrale traumatice şi cu HTICrefractară la astfel de tratamente, pentru care se utilizează, din ce în ce maifrecvent, craniectomia chirugicală decompresivă.

            Studiul prezentat, multicentric,randomizat (DECRA – Decompressive Craniectomy) şi-a propus sătesteze eficacitatea craniectomiei decompresive bifrontotemporoparietale, laadulţi cu vârsta sub 60 de ani şi cu leziuni cerebrale traumatice, în cazul cărorăterapiile clasice nu au reuşit să scadă HTIC.

            Studiula inclus, în perioada 2002-2010, 155 de subiecţi cu leziuni cerebraletraumatice severe, difuze, şi cu HTIC refractară la tratamentele de primă intenţie,randomizaţi fie către craniectomie decompresivă, fie către abordarea standard.Obiectivul primar a fost evoluţia nefavorabilă (obiectiv compus din: deces,stare vegetativă, dizabilitate severă), evaluată pe scala Glasgow extinsă la şaseluni.

            Îngrupul cu craniectomie, pacienţii au avut perioade mai scurte de HTIC  (P<0,001), mai puţine intervenţii pentrureducerea HTIC (P<0,02) şi au stat un timp mai scurt în terapie intensivă(TI) (P<0,001); ei au prezentat, însă, scoruri pe scala Glasgow extinsă maidefavorabile decât cei din lotul cu terapie standard (P = 0,03)  şi au avut un risc mai accentuat de evenimentenefavorabile (P = 0,02). Ratele de deces la şase luni au fost similare în cele douăloturi (19%, în grupul cu craniectomie vs18%, în cel cu tratament standard).

            Înconcluzie, la pacienţii cu HTIC în contextul unor leziuni cerebrale posttraumaticedifuze, severe, craniectomia decompresivă bifrontotemporoparietală precoce aredus presiunea intrcraniană şi durata spitalizării în TI. Intervenţia s-aasociat, însă, cu un prognostic nefavorabil la distanţă.

 

Triiodotironina –marker de prognostic în insuficienţa cardiacă (Eur J Endocrinol2011;164(6):937-42)

 

Alterareastatusului hormonal tiroidian poate avea un impact semnificativ asuprasistemului cardiovascular. Studiile experimentale ale metabolismului tiroidian,la pacienţii cu insuficienţă cardiacă (IC) au relevat, la nivel de histologiemiocitară şi de expresie genică, anomalii ce afectează funcţia sistolică şi pecea diastolică. Ipoteza este susţinută de studiile clinice, în care s-aconstatat corelarea nivelurilor plasmatice ale triiodotironinei cu o serie demarkeri de prognostic în IC.

            Înt-un studiu prospectiv în cares-au dozat T3, T4, TSH, NTproBNP şi alţi parametri cardiaci au fost înrolaţi 133de subiecţi cu IC cronică (85,7% bărbaţi, vârsta medie 63 de ani). Rezultatele aratăcă persoanele cu niveluri serice mai mici de T3 prezentau forme mai severe de IC,o capacitate funcţională mai redusă (OR=0,996;CI 95% 0,993–0,999, P=0,008) şiconcentraţii mai mari de NTproBNP (P=0,003) şi de adiponectină (P=0,004). 

           Datele obţinute subliniază importanţamonitorizării bolnavilor cu IC şi pun în evidenţă o posibilă opţiune terapeuticăîn insuficienţa cardiacă. Administrarea triiodotironinei în cazuri selecţionatede pacienţi cu IC le-ar putea ameliora prognosticul.

 

Studiul disfuncţiei diastolice înartrita reumatoidă. Corelaţii cu activitatea bolii (International Journal of RheumaticDiseases 2011;14:18–30)

 

Artrita reumatoidă (PAR) este oboală inflamatorie, cronică, sistemică, de cauză necunoscută, ce implicăarticulaţiile, dar poate avea şi afectare extraarticulară. Se asociază cu o creşterea mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare, prin accelerarea fenomenelor deateroscleroză cerebrală şi coronariană. Rata deceselor în rândul pacienţilor cuPAR este de 1,5–1,6 ori mai mare decât în populaţia generală.

            Studiulprezentat şi-a propus să evalueze difuncţia diastolică de ventricul stâng(DDVS) la subiecţii cu PAR, fără manifestări clinice cardiovasculare, şi săcuantifice asocierea dintre severitatea PAR şi DDVS. Au fost incluşi 53 depacienti cu PAR (47 de femei), fără boală cardiovasculară documentată, şi totatâţia subiecţi sănătoşi, cu aceeaşi vârstă şi acelaşi sex. Ambele loturi aufost evaluate prin ecocardiografie standard şi prin Tissue Doppler (TDI). Au fostdeterminate: dimensiunile telediastolice şi cele telesistolice ale septuluiinterventricular, ale peretelui posterior şi ale cavităţii VS, fracţia de ejecţiea VS (FEVS), diametrul atriului stâng (AS), rădăcina aortei, undele E şi A dinprofilul de umplere mitral, timpul de decelerare al undei E (tdE), raportul E/A,timpul de relaxare izovolumică al VS (IVRT), unda E’ în TDI la inelul mitral,raportul E/E’ şi gradientul VD-AD. Dintre cele 17 variabile ecocardiograficeevaluate, doar două au avut valori anormale. Între cele două loturi nu s-au înregistratnici diferenţe semnificative în ceea ce priveşte parametrii specifici de funcţiediastolică, nici vreo corelaţie semnificativă statistic între funcţia diastolicăşi valorile scorului de activitate a bolii (DAS 28- Disease Activity Score 28).Viteza undei A a fost mai mare în lotul cu PAR decât în cel de control(P<0,04), dar IVRT, raportul E/A şi E/E’ au fost similare în cele douăgrupuri.

În concluzie, DDVS nu are, la pacienţii cu PAR, o prevalenţă mai mare decâtla persoanele neafectate şi nici nu se corelează cu severitatea bolii sau cu durataei.

Rate this article: 
Average: 1.5 (2 votes)
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: 
Prof. Dr. Mircea Cinteză, Dr. Ştefania Magda