Cele 140 de cauze ale decesului lui Mozart si cele 27 de afectiuni psihiatrice ale sale

Un studiu epidemiologic recent a readus în atentie ipoteza conform careia Mozart ar fi murit ca urmare a unui sindrom nefritic determinat de o epidemie streptococica.1 Aceasta se bazeaza pe presupunerea ca "potrivit martorilor oculari, elementul care a caracterizat stadiul final al bolii lui Mozart a fost edemul sever". O atare supozitie nu are, insa, niciun fel de atestare documentara. De fapt, patru dintre martorii oculari si-au relatat observatiile si niciunul nu remarcase un edem sever: Guldener a scris ca "a inspectat cu atentie trupul neînsufletit si nu a sesizat nimic deosebit."

Multitudinea presupunerilor legate de cauza mortii lui Mozart si de afectiunile sale psihiatrice se datoreaza unui impuls, greu de explicat, de a minimaliza personalitatea marilor artisti, scrie Lucien R Karhausen

 

Un studiu epidemiologic recent a readus în atentie ipoteza conform careia Mozart ar fi murit ca urmarea unui sindrom nefritic determinat de o epidemie streptococica.1 Aceasta se bazeaza pe presupunerea ca "potrivit martorilor oculari, elementul care a caracterizat stadiul final al bolii lui Mozart a fost edemul sever". O atare supozitie nu are, insa, niciun fel de atestare documentara. De fapt, patru dintre martorii oculari si-au relatat observatiile si niciunul nu remarcase un edem sever: Guldener a scris ca "a inspectat cu atentie trupul neînsufletit si nu a sesizat nimic deosebit." Sophie Haibel, care avusese grija de el în cursul ultimului episod de boala, a mentionat tumefierea extremitatilor.2 Este oareacesta un caz izolat? Deloc. Inflatia de diagnostice izvoraste din dorinta de ale potrivi pe masura patului lui Procust (alegerea si manipularea dovezilor),3ca si din acumularea unor manifestari nesustinute de documente - de exemplu, edemul sever, dispneea, convulsiile, hemiplegia, durerea sfâsietoare, durerile articulare si altele de acest fel;4 mai mult, se stie acum ca, defapt, "Mozarteum" (craniul) nu-i apartine lui Mozart.5

Am identificat 140 de cauze posibile ale mortii compozitorului (care, uneori, se suprapun partial), alaturide alte 85 de afectiuni. Mozart a murit, insa, o singura data. Unele cauze sunt plauzibile, doar câteva - poate una singura sau, poate, niciuna dintre ele - ar putea fi adevarate, asa ca majoritatea, daca nu toate, sunt false.

 

Exista mai multe linii dedemarcatie ce-i delimiteaza pe autorii care cred în asasinat de cei care resping ideea, pe cei care se agata de un tip sau altul de boala cronica de ceicare adopta eventualitatea unei afectiuni acute, pe cei care deformeaza dovezile de cei care manifesta respect fata de fapte, ca si pe cei care pornescîn cautarea vreunei afectiuni rare de cei care se multumesc cu o explicatie maicomuna.6 Numerosi autori au preferatipoteza unei afectiuni acute, cum este, de pilda, gripa; infectiilestafilococice, cele streptococice ori meningococice; diferite forme desepticemie; scarlatina sau pojarul; febra tifoida ori paratifoida; tifosul exantematic; tuberculoza; trichineloza; si tot asa. Glomerulonefrita postinfectioasa a fost semnalata pentru prima data, de catre Barraud, în 1905. Schoental, expert în micologie, a considerat ca Mozart a murit datorita unei intoxicatii cu micotoxine. Drake, un neurochirurg, a propus diagnosticul de hematom subdural ca urmare a unei fracturi craniene identificata pe un craniu ce nu-i apartinea compozitorului. Ehrlich, reumatolog, credea ca Mozart a murit datorita sindromului Behçet. Langegger, psihiatru, a propus o alta ipoteza: decesul compozitorului ar fi survenit in urma unei afectiuni psihosomatice. Little, un chirurg specializat în transplant, credea ca l-ar fi putut salva pe Mozart cuun transplant de ficat. Brown, cardiolog, pretindea ca endocardita ii provocasemoartea. Pe baza unei greseli de traducere a biografiei compozitorului, scrisade Jahn, un anatomopatolog, Rappaport, credea ca Mozart a murit de hemoragiecerebrala. Ludewig, farmacolog, a sugerat otravirea exogena sau endogena, prin consumarea de vin contaminat cu plumb. Dupa altii, Mozart a manifestat semne de casexie sau de hipertiroidism, in vreme ce pentru altii trebuia sa fie incriminate obezitatea ori hipotiroidismul. Ludendorff, psihiatra, si învataceiiei au pretins, în 1936, ca Mozart fusese ucis de evrei, de francmasoni sau deiezuiti, iar varianta asasinatului nu a fost exclusa nici de unii muzicologi, precumAutexier, Carr si Taboga. Deutsch, un muzicologspecializat în subiectul Mozart, a enumerat mai multe motive de îngrijorare,cum ar fi amestecul faptelor cu fictiunea si raspândirea erorilor, în scopulgenerarii unei povesti vandabile. Chiar criteriile diagnostice ar putea fi adaptate ipotezei de lucru. În medicina clinica încercam sa formulam un diagnostic cu care orice medic rezonabil si informat ar fi de acord; in cea istorica, insa, sunt prezente toate faptele, asa ca ipotezele alternative nu pot fi excluse fara sa se fi facut investigatii suplimentare. Unele diagnostice - de exemplu, febra reumatica - au fost studiate cu atentie. Multe altele - de pilda, insuficienta cardiaca sau cea renala - au fost eliminate fara o evaluare adecvata. Exista, insa, si diagnostice la care s-a ajuns prin "torturarea" dovezilor disponibile, de obicei fara intentii ascunse. Probabilitatea formularii unei ipoteze diagnostice scade pe masura ce numarul de alternative creste. Ar trebui sa fie preferate situatiile mai comune; cu cât o boala este mai rara, cu atât sunt necesare dovezi mai solide pentru a o sustine.

 

În sfârsit, ar fi bine sase opteze in favoarea utilizarii surselor contemporane în locul celor retrospective si, respectiv, a datelor observationale în locul celor inferentiale. Dintre ipotezele nefondate, purpura Henoch-Schönlein s-a inscris in registrul celor care s-au bucurat de cel mai mare succes: în competitia pentru o propagare pe scara cat mai larga, miturile, legendele si diagnosticele senzationale au un mare avantaj în fata ipotezelor banale. În concluzie, tot aces texercitiu de interpretare devine lipsit de continut. Un autor ne-a oferit o cheiea situatiei create: "Shapiro a propus septicemia streptococica, complicata de insuficienta renala acuta, ca posibila cauza a decesului lui Mozart. Bär s-apronuntat în favoarea febrei reumatice. Franken a diagnosticat cardita toxica si insuficienta cardiaca, generate fie de sepsisul stafilococic, de cel streptococic sau meningococic, fie de scarlatina. Noi optam pentru sindromul Henoch-Schönlein,"7 ceea ce ne duce cu gandul la o cursa hipica în care pariorii pun diverse sume de bani pe caii preferati, desi toata lumea stie ca niciunul dintre concurenti nu va câstiga, deoarece cursa nu va avea loc. Înca din 1930, Lange-Eichbaum si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca, mult prea des, patografia devine "un joc istoric, un foileton literar sau o forma de amuzament medical". Biografia lui Mozart scrisa de Nissen (cel de-al doilea sotal Constanzei Mozart) are ca motto "de mortuis nil, nisi vere".8 ("Despre morti, numai de bine" - n. trad.) Ceea ce apare ca evident este faptul ca istoricul medical al compozitorului este alcatuit din diferite alternative, tendinta generala în timp fiind urmatoarea: pe masura ce se epuizeaza ipotezele diagnostice care ar putea fi sustinute apar altele noi care,cu cât sunt mai recente, cu atât sunt mai putin probabile. Cele mai credibile aufost diagnosticele sugerate la inceput (de pilda, gripa, febra tifoida sitifosul), celor care au si-au exprimat parerile mai târziu ramanandu-le doar afectiunile rare si irelevante, precum sindromul Goodpasture, granulomatoza Wegener, boala Still sau sindromul Henoch-Schönlein. In pofida faptului ca in ultima vreme n-au mai aparut alte dovezi, tot mai este loc pentru ipoteze speculative. Întotdeauna va fi posibila sugerarea unui nou diagnostic, asa ca, teoretic, s-ar putea face la nesfarsit o sistematizare a datelor existente, desi numarul lor este finit. Moartea lui Mozart a devenit un bun comun, o sursa generatoarede prezumtii.9 Chiar si-asa, Nissen afirmaca sanatatea lui Mozart "a fost mereu labila, cum se întâmpla în cazul tuturor constitutiilor delicate". Înca de atunci, legenda conform careia compozitorul era o persoana fragila, cu o stare de sanatate precara a devenit varianta acceptata. Parerea contrara este ca Mozart avea o constitutie robusta: în copilarie n-a avut un numar de boli iesit din comun si si-a revenit cu bine dupa cele mai periculoase; si nici nu a manifestat semne ale vreunei maladii cronice serioase.10 Majoritatea din cele 27 de afectiuni psihiatrice atribuite compozitorului sunt urmarea nesocotirii sau citarii incorectea criteriilor ce delimiteaza comportamentul normal de cel patologic.11Unii autori ridica grijile zilnice, la rangul de idei paranoice ori de nevrozeanxioase; melancolia sau îngrijorarea justificata, la rangul de depresie;entuziasmul, la rangul de hipomanie; jocurile de cuvinte, la rangul dejargonafazie; interpreteaza spiritul ca fiind semn de imaturitate, decomportament maniacal ori de manifestare a unui alter-ego copilaros si psihotic;12armoniile disonante din cvartetele Haydn ca simptome ale sindromului Tourette;13si, catre finalul vietii, un mic tremur e ridicat la rangul de convulsie. Astfel, citarea foarte selectiva a surselor, citarile flagrant incorecte si pervertirea criteriilor diagnostice au dus la interpretari medicale de calitate inferioara. Se spune ca Mozart avea tulburari de gândire si de limbaj muzical, halucinatii, crizeepileptice si, în plus, nu ar fi compus muzica în adevaratul înteles alcuvântului, ci doar suferea de halucinatii muzicale.14 Era maniaco-depresiv,15 un jucator înrait si prezenta o gama larga de maladii psihiatrice, cum ar fi sindromul Capgras, ADHD, tulburare paranoida, tulburare obsesiva, dependenta patologica si comportament pasiv-agresiv. Ceea ce a dus la însirarea unor istorioare psihiatrice care s-au contopit în lunga si neîntrerupta traditie a defaimarii, una dintre cele mai recente manifestari aleacesteia fiind filmul Amadeus.

Prin prisma cliseelor psihanalitice umbra se lateste si mai mult. Fiind artist, Mozart nu era prea departe de-a fi un "psiho-nevrotic". Muzica sa se caracterizeaza prin "feminitate sau absenta a caracterului provocator sexual"7 si prin "polarizarea feminina".16 Unii au ajuns sa realizeze analogii între înfloriturile creatiilor mozartiene si sunetul jetului urinar,17 întrecreativitatea muzicala si flatulatie,18 între scrierea muzicii si voma19 sau între exprimarea muzicala si defecatie.20 Înfinal, ne trezim fata în fata cu speculatiile tipice secolului 19 conform carora Mozart, ca majoritatea geniilor, era degenerat psihic si fizic: nu arata el,oare, semne de atavism,21, 22 cum sunt, de pilda urechile reptiliene23sau cercopitecoide?24 In tot acest tablou regasim, de fapt, atitudinea acelor biografi psihologi care, hranindu-si astfel iluziile ca scotla iveala viata psihica ascunsa a lui Mozart, nu fac altceva decat sa-si descrie propriile lor preocupari si obsesii. Referindu-se la Mozart,Eliot Slater, psihiatru la spitalul Maudsley, a observat ca criticii de astazisunt "atât de fascinati de încalcarea limitelor conventionale, de haos sidezordine, de elementele deviante sau nevrotice, chiar si de fenomene care suntde-a dreptul întruchiparea raului, încât cu greu mai pot gasi interes înprodusele unei normalitati energice si sanatoase." Oare nu chiar Mozart a scris:"Vorbeste mult - si vorbeste prost, însa asta nu va ramâne fara consecinte: ochii si urechile tuturor vor fi îndreptate catre tine." Slater a adaugat: "Daca,totusi, consideram ca personalitatea [compozitorului] este stranie sau greu de înteles, poate ca nu suntem in stare sa suportam comparatia decat minimalizand omul sau opera sa, pentru a le aduce mai aproape de dimensiunea proprie. Ceea ce ne iese mai usor daca, la un moment dat, reusim sa-l privim de sus, de la înaltimea unui nivel superior de sanatate mintala, de competenta sociala sau de integritate morala."25 Fenomenul este razbunarea medicala a lui Mozart. El implica intentia ascunsa de a darâma de pe piedestal un creator exceptional, dintr-un impuls, greu de explicat, de a minimaliza personalitatea marilor artisti si ne aduce aminte de cuvintele nepotului lui Rameau, din romanul lui Diderot, cand se referea la oamenii foarte creativi: "Nu mi s-a întâmplat niciodata sa nu ma enervez în sinea mea cand auzeam cum elaudat vreunul dintre ei. Crap de invidie. Si ascult cu cea mai mare placere vorbindu-se despre câte un amanunt degradant despre viata lor particulara. Asta ma apropiede ei. Si ma ajuta sa-mi suport mai usor mediocritatea."

Daca a existat vreun muzician sanatos din punct de vedere mental în întreaga istorie a muzicii, acela este, fara nicio îndoiala, Mozart, probabil în compania lui Joseph Haydn.26

 

Lucien R Karhausen, pensionat (fost atasat la Comisia Comunitatilor Europene), Paris, 75004, Franta

lucienkarhausen@gmail.com

conflictede interese: nici unul de declarat.

Provenienta simodalitate de recenzare: Articol necomandat, cu evaluare externa.

Listacauzelor de deces, a afectiunilor psihiatrice si a celorlalte conditii propusepentru Mozart de-a lungul timpului este disponibila la http://karhausenlmd.

 

Rate this article: 
Average: 3 (2 votes)
Traducere: 
Dr. Madalina Geanta
Autor: 
Lucien R Karhausen