Poliartrita reumatoida vs diabetul zaharat, ca factor de risc pentru boala cardiovasculara: studiul CARRE (Ann. Rheum. Dis. 2009;68:1395–1400)

Poliartrita reumatoida (PAR) este o boala cronica,inflamatorie, articulara, de cauza necunoscuta, ce afecteaza circa 1% dinpopulatia generala. Rata mortalitatii este marcat ridicata in PAR, cel maiprobabil datorita afectarii cardiovasculare adiacente. Magnitudinea risculuicardiovascular din PAR nu a fost suficient cuantificata pana in prezent.

CARdiovascular Researchand RhEumatoid arthritis (CARRE) este un studiu de cohora care a urmarit sainvestigheze asocierea dintre PAR si diabetul zaharat de tip 2 (DZ 2), cunoscutca factor major de risc cardiovascular, pe de o parte, si boala cardiovascularapropriu-zisa (BCV), pe de alta parte. Subiectii - 294 cu PAR, dat fara modificariale metabolismului glucidic, 194 cu DZ 2 si 258 non-diabetici - au fost urmarititimp de cinci ani. Toti participantii aveau varste cuprinse intre 50 si 75 deani. Diagnosticul de diabet a fost stabilit pe baza criteriilor OMS 1999. Boalacardiovasculara a fost diagnosticata in caz de afectare a arterelor coronare,cerebrale sau periferice. La fiecare evaluare s-au determinat tensiuneaarteriala, indicele de masa corporala si indicele talie/sold, si s-au recoltatglicemia à jeun, proteina C reactiva,creatinina si profilul lipidic.

Prevalenta BCVa fost de 5,0% (CI 95% 2,3-7,7%) in grupul de non-diabetici, de 12,4% (CI 95% 7,5-17,3%),in cel cu DZ 2 si de 12,9% (CI 95% 8,8-17,0%) in lotul cu PAR. Considerandgrupul de non-diabetici drept categorie de referinta, riscul relativ de BCV, ajustatin functie de varsta si de sex, a fost de 2,3, la pacientii cu DZ 2, si de 3,1,la cei cu PAR. S-a constatat o atenuare a prevalentei BCV dupa ajustarea in functiede factorii de risc cardiovascular traditionali (risc relativ de 2 in DZ, fatade 2,7, in PAR).

In concluzie,afectarea cardiovasculara din PAR este mult crescuta fata de cea observata incazul indivizilor normali si comparabila cu cea din DZ 2, ea fiind doar partialexplicata de prevalenta mai mare a factorilor de risc traditionali in grupulpacientilor cu PAR. Astfel, PAR ar trebui sa fie considerata drept o boala curisc inalt cardiovascular, echivalent cu cel din DZ, necesitand aplicarea unor metodeprofilactice si terapeutice eficiente pentru acest tip de afectare.

 

Anevrismul de aorta abdominala - reparare endovasculara vschirurgicala (N Engl JMed 2010;362:1863-71)

 

Anevrismul de aorta abdominala este o afectiune frecventa, cu prevalentain ascensiune, in special la barbatii varstnici. Riscul de ruptura este proportionalcu dimensiunea anevrismului. De aceea, se recomanda repararea proflactica cuinsertia unui graft protetic. Repararea chirurgicala se efectueza din anul1951, in timp ce procedurile minim invazive endovasculare sunt disponibile din1986. Pana in prezent au fost realizate trei trialuri prospective, randomizate,ce comparea cele doua proceduri, toate indicand un beneficiu marcat al reparariiendovasculare in ceea ce priveste mortalitatea la 30 de zile.

Studiul de fata (United Kingdom EndovascularAneurysm Repair 1 - EVAR 1) a comparat rezultatele pe termen lung ale proceduriiendovasculare cu cele ale tehnicii chirurgicale. Au fost inclusi 1 252 pacientidiagnosticati, in perioada 1999-2004, cu anevrisme semnificative de aortaabdominala (diametru ≥5,5 cm) si care au suferit proceduri reparative fie endovasculare, fiechirurgicale (626 de subiecti in fiecare grup). Au fost urmarite, la cinci ani,rata deceselor, cea a complicatiilor legate de graft, cea a reinterventiilor siutilizarea de resurse medicale.

Mortalitatea perioperatorie la 30 de zile a fost de1,8%, in grupul de reparare endovasculara, si de 4,3%, in cel cu abordare chirurgicala.Lotul endovascular a avut un beneficiu precoce in ceea ce priveste reducereamortalitatii prin anevrism, care s-a pierdut, insa, pana in finalul studiului,partial datorita rupturilor fatale de endograft (risc relativ ajustat 0,92, CI 95%0,57-1,49).

La sfarsitul perioadei de urmarire nu s-au inregistratdiferente semnificative statistic intre cele doua grupuri in ceea ce privestedecesele de orice cauza. Rata complicatiilor legate de graft si cea areinterventiilor a fost mai mare in grupul endovascular, in care complicatiinoi au aparut pana la opt ani postprocedural, ducand la cresterea costurilormedicale.

In concluzie, la pacientii considerati candidatipentru repararea anevrsimelor de aorta abdominala, procedura endovasculara seasociaza cu o mortalitate perioperatorie semnificativ mai mica decat ceachirurgicala, dar nu exista diferente pe termen lung intre cele doua proceduri inceea ce priveste mortalitatea totala sau cea legata de anevrism, iar abordareaendovasculara are o rata inalta de complicatii si reinterventii, devenind,astfel, mult mai costisitoare.

 

Ateroscleroza in poliartrita reumatoidavs diabetul zaharat - studiu comparativ (Aterioscler. Thromb.Vasc. Biol. 2009;29:1702-8)

 

Poliartrita reumatoida (PAR) este caracterizata printr-o rataridicata de mortalitate si de morbiditate cardiovasculara, explicata, partial,de factorii de risc traditionali si sugerand implicarea unor mecanisme specifice,probabil mediate de inflamatia sistemica de grad inalt.

Studiul prezentat si-a propus sacompare PAR cu diabetul zaharat (DZ), ca factor de risc cardiovascularconsacrat, din punct de vedere al afectarii aterosclerotice subclinice.

Au fost inclusi 84 de pacienti cu PAR faraboala cardiovasculara dovedita, care au fost comparati, initial, cu un lot de subiectinormali, echivalenti ca varsta, sex si distributie a factorilor de risc. Ulterior,un sublot de 48 de pacienti cu PAR a fost comparat cu 48 de subiecti cu DZ, cu aceeasidurata a bolii. Au fost evaluate functia endotheliala (prin dilatetie mediatade flux - FMD), rigiditatea arteriala (prin masurarea vitezei undei pulsului -PWV), indicele intima medie (IMT) si  placilede aterom la nivel carotidian.

Durata PAR s-a corelat pozitiv curigiditatea arteriala, iar activitatea bolii s-a asociat cu vulnerabilitatea placilorde aterom la nivel carotidian. Toti markerii de ateroscleroza subclinica aufost semnificativ mai mari in grupul cu PAR vsnormali, fiind echivalenti cu cei din lotul cu DZ. Ambele afectiuni s-auasociat in mod independent cu cresterea IMT, iar PAR, dar nu si DZ, s-a corelat,independent, cu cresterea FMD.

Studiul de fata confirma faptul caateroscleroza subclinica in PAR este egala, ca frecventa si severitate, cu ceadin DZ de durata echivalenta, sugerand necesitatea unui control agresiv alfactorilor de risc in PAR.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: 
Prof. Dr. Mircea Cinteza, Dr. Stefania Magda