Riscul de suicid dupã o tentativã de suicid

Douã studii corelate au analizat riscul autovãtãmãrii neletale postexternare dintr-un spital de psihiatrie, precum şi factorii asociaţi cu riscul de suicid dupã o tentativã de sinucidere.1, 2

Suicidul constituie una dintre primele 10 cauze de deces din lumea întreagã, iar pânã în anul 2020, ponderea lui în cadrul tuturor patologiilor care afecteazã omenirea va fi de 2,4%, în condiţiile în care determinã, anual, moartea unui numãr de 1,5 milioane de persoane.3 Este justificat, aşadar, ca prevenţia lui sã fie consideratã drept o prioritate a serviciilor medicale şi a sãnãtãţii publice, atât din punct de vedere medical, etic, cât şi al raportului cost-eficienţã.4,5

Tentativele anterioare de suicid cresc riscul de sinucidere de 30-40 de ori.6 Antecedentele de autovãtãmare intenţionatã reprezintã cel mai puternic factor predictiv pentru un comportament suicidal ulterior.7 O analizã sistematizatã a arãtat cã 16% dintre pacienţii care s-au prezentat la spital pentru autovãtãmare intenţionatã au repetat asemenea tentative, iar 1,8% au decedat prin suicid.8

Pornind de la rezultatele unui studiu suedez de tip cohortã, desfãşurat pe aproximativ 40 000 de persoane spitalizate pentru tentative de suicid, Tidemalm şi colab. au raportat numãrul de sinucideri efectuate pe parcursul a 30 de ani1 şi au arãtat cã instalarea unei afecţiuni psihiatrice a reprezentat un factor determinant important pentru riscul global de succes a suicidului dupã o tentativã eşuatã. Cei mai puternici factori predictivi pentru succesul suicidului, identificaţi pe durata de urmãrire, au fost schizofrenia (bãrbaţi: risc relativ ajustat 4,1; interval de încredere 95% între 3,5 şi 4,8; femei: 3,5; între 2,8 şi 4,4) şi afecţiunile bipolare(bãrbaţi: 3,5; între 3,0 şi 4,2; femei: 2,5, între 2,1 şi 3,0).

Autorii au analizat şi segmentele populaţionale predispuse la suicid. În concordanţã cu datele anterioare, ei au constatat cã femeile cu depresie sau cu afecţiuni bipolare şi bãrbaţii cu schizofrenie au un risc semnificativ mai crescut de deces prin suicid.

Evaluarea riscului de comportament suicidal nu ar trebui sã includã doar antecedentele personale psihiatrice, întrucât sunt importanţi şi alţi factori - de exemplu, tentativele anterioare de autovãtãmare. Al doilea studiu pe aceeaşi temã, realizat de Gunnellşi colab., a evaluat riscul de autovãtãmare neletalã, la aproximativ 75 000 de pacienţi, pe o perioadã de pânã la un an dupã externarea din clinicile de psihiatrie.2

Din lotul total de subiecţi, 6% au fost internaţi pentru autovãtãmare pe parcursul a 12 luni de la externare. Analizarea suplimentarã a mãsurilor ulterioare de îngrijire intensivã au arãtat cã o treime dintre episoade au apãrut în primele patru sãptãmâni de la externare. Aşa cum era de aşteptat, spitalizarea pentru autovãtãmare într-un departament de psihiatrie, cu un an înainte de internare, a reprezentat unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru autovãtãmare dupã externare. Riscul a fost mai mare la femei, comparativ cu bãrbaţii, precum şi la pacienţii tineri şi la cei cu o duratã scurtã a spitalizãrii. Gunnell şi colab. au subliniat cã pacienţii cu tulburãri de personalitate, depresie şi consum de droguri au un risc crescut de autovãtãmare.

Care sunt implicaţiile practice pentru clinicieni? Îngrijirea pacienţilor cu tentative de suicid sau cu antecedente de autovãtãmare deliberatã ar trebui sã includã, de regulã, evaluarea şi stadializarea din punct de vedere psihiatric şi psihosocial. Pânã la 45% dintre cei cu autovãtãmare deliberatã pãrãsesc departamentele de urgenţã fãrã sã fie evaluaţi de cãtre un cadru medical specializat corespunzãtor şi fãrã o evaluare psihosocialã de specialitate.9, 10 Este posibil ca efectuarea de rutinã a unui examen psihiatric sã reprezinte cel mai important pas iniţial în organizarea îngrijirilor ulterioare.

Aşa cum au arãtat şi Gunnell şi colab.,2 depresia şi consumul de droguri sunt cei mai importanţi factori de risc pentru autovãtãmarea postexternare. Asemenea probleme rãmân, deseori, nediagnosticate, ca urmare a existenţei unor proceduri nestandardizate pentru evaluare şi pentru mãsurile de îngrijire la externare.11,12

De aceea, se recomandã îndrumarea sistematicã a pacienţilor cãtre servicii specializate, atât înainte cât şi dupã externare. Cei mai puternici factori predictivi pentru riscul de suicid la persoane cu antecedente de tentative de suicid sunt depresia, afecţiunea bipolarã şi schizofrenia. În cazul unor asemenea persoane, mãsurile de îngrijire post-externare trebuie sã includã, de asemenea, educarea rudelor şi a prietenilor apropiaţi. În plus, studiile recente au arãtat cã stabilirea unor convorbiri telefonice cu pacienţii, la o lunã de la externarea din departamentul de urgenţã, pentru autootrãvire deliberatã, poate reduce numãrul de tentative ulterioare.13 Autootrãvirea este una dintre metodele cele mai frecvent utilizate pentru suicid; de aceea, accesul la substanţe toxice trebuie restricţionat, fapt ce necesitã îmbunãtãţirea controlului efectuat de autoritãţile publice. 

Udo Reulbach, senior researcher1

Stefan Bleich, medical director and head of department2

1National Suicide Research Foundation. College Road, Cork, Ireland

2Department of Psychiatry, Social Psychiatry and Psychotherapy, Medical School of Hannover, 30625 Hannover, Germany

udo.nsrf@iol.ie

Conflicte de interese: Nici unul declarat.

Provenienţã şi sistem de recenzare: Articol comandat; fãrã recenzare externã.

CERCETARE, pag.

Suicide risk after a suicide attempt

Is highest in people with bipolar disorder and schizophrenia

Citaţi articolul ca: BMJ 2008;337:a2512

1 Tidemalm D, Långström N, Lichtenstein P, Runeson B. Risk of suicide after suicide attempt, by psychiatric disorder: Swedish cohort study with long term followup. BMJ 2008;337:a2205.

2 Gunnell D, Hawton K, Ho D, Evans J, O'Connor S, Potokar J, et al. Hospital admissions for self harm after discharge from psychiatric inpatient care: cohort study. BMJ 2008;337:a2278.

3 Bertolote JM, Fleischmann A. Suicide and psychiatric diagnosis: a worldwide perspective. World Psychiatry 2002;1:181-5.

4 Meehan J, Kapur N, Hunt IM, Turnbull P, Robinson J, Bickley H, et al. Suicide in mental health in-patients and within 3 months of discharge. National clinical survey. Br J Psychiatry 2006;188:129-34.

5 Kennelly B. The economic cost of suicide in Ireland. Crisis 2007;28:89-94.

6 Harris EC, Barraclough B. Suicide as an outcome for mental disorders. A meta-analysis. Br J Psychiatry 1997;170:205-28.

7 Zahl DL, Hawton K. Repetition of deliberate self-harm and subsequent suicide risk: long-term follow-up study of 11,583 patients. Br J Psychiatry 2004;185:70-5.

8 Owens D, Horrocks J, House A. Fatal and non-fatal repetition of self-harm. Systematic review. Br J  Psychiatry 2002;181:193-9.

9 Bennewith O, Gunnell D, Peters T, Hawton K, House A. Variations in the hospital management of self harm in adults in England: observational study. BMJ 2004;328:1108-9.

10 Barr W, Leitner M, Thomas J. Psychosocial assessment of patients who attend an accident and emergency department with self-harm. J Psychiatr Ment Health  Nurs 2005;12:130-8.

11 Hickey L, Hawton K, Fagg J, Weitzel H. Deliberate selfharm patients who leave the accident and emergency department without a psychiatric assessment: a neglected population at risk of suicide. J Psychosom  Res 2001;50:87-93.

12 Kapur N, Cooper J, Hiroeh U, May C, Appleby L, House A. Emergency department management and outcome for self-poisoning: a cohort study. Gen Hosp Psychiatry 2004;26:36-41.

13 Vaiva G, Ducrocq F, Meyer P, Mathieu D, Philippe A, Libersa C, et al. Effect of telephone contact on further suicide attempts in patients discharged from an emergency department: randomised controlled study. BMJ 2006;332:1241-5.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Olguţa Iliescu
Autor: