Petit guide du développement spirituel NoëlL'actu viagra viagrasansordonnancefr.com décryptéeAgirEcocitoyen J'ai fait un stage de survie en pleine nature Don, troc, partage : consommons collaboratif! Vous recherchez une formation?

O nouã abordare a educaţiei medicale continue

Educaţia medicalã continuã (EMC) a ajuns sã fie atât de puternic dependentã de sprijinul financiar oferit de companiile farmaceutice şi de cele producãtoare de aparaturã medicalã, încât fundamentele etice şi reputaţia profesiei medicale ar putea fi compromise.

În ţãrile industrializate, asemenea companii finanţeazã mai mult de jumãtate din programele de EMC, ceea ce s-a dovedit cã poate sã influenţeze alegerea temelor de studiu şi sã conducã atât la supraestimarea elementelor pozitive ale anumitor intervenţii chirurgicale şi minimalizarea efectelor adverse ale acestora, cât şi la influenţarea modului în care medicii prescriu medicamente.1-4

Pentru a reduce riscul apariţiei unui conflict de interese în cadrul EMC, s-a propus ca sponsorii sã nu influenţeze în nici un fel alegerea conferenţiarilor şi a temelor ştiinţifice. În plus, furnizorii programelor de educaţie continuã şi conferenţiarii implicaţi în desfãşurarea lor ar trebui sã comunice auditoriului date cu privire la sprijinul financiar de care beneficiazã. O asemenea informare, însã, nu protejeazã organizatorii, conferenţiarii şi cursanţii faţã de riscul influenţãrii invizibile exercitate de companiile farmaceutice.5

  

În Italia, EMC este obligatorie, iar Ministerul Sãnãtãţii a recomandat ca autoritãţile medicale locale sã cheltuiascã 1% din bugetele lor pentru organizarea de activitãţi educaţionale. Cu toate acestea, cea mai mare parte a lor cheltuiesc pentru asemenea activitãţi mult mai puţin decât li s-a indicat, iar companiile farmaceutice furnizeazã pânã la 60% din fondurile necesare educaţiei medicale continue.   

Dat fiind faptul cã sprijinul financiar din partea firmelor asigurã o parte însemnatã a resurselor necesare pentru activitãţile educaţionale, s-ar putea crea impresia cã o atare susţinere este esenţialã. În ultimii cinci ani, însã, am organizat activitãţi educative la un spital universitar italian fãrã nici un fel de sprijin din partea companiilor farmaceutice. În cele ce urmeazã voi prezenta şapte propuneri pentru limitarea finanţãrii acordate de asemenea companii educaţiei medicale continue. 

Concentrarea asupra grupurilor mici

Unul dintre principalele motive pentru care EMC are costuri ridicate este cã, în cea mai mare parte, implicã reuniuni, conferinţe şi seminarii - toate sunt costisitoare şi nu s-a dovedit cã ar infleunţa în vreun fel comportamentul doctorilor ori sistemul medical. Prima mea propunere este sã se renunţe la conferinţe şi sã fie promovate activitãţi educaţionale bazate pe evaluarea precisã a cerinţelor reale. Astfel de demersuri trebuie sã aibã o strânsã legãturã cu practica medicalã şi sã fie organizate pentru grupuri mici. Cele precum auditul clinic, stagiile în alte spitale, feedback-ul şi memoratoarele au un impact mai semnificativ asupra comportamentului doctorilor şi a sistemului medical decât conferinţele tradiţionale.6-8 Ele ar putea fi organizate în interiorul spitalelor şi, în consecinţã, cheltuielile pentru deplasare, masã şi cazare ar fi limitate.9 În ultimii cinci ani, în spitalul în care lucrez au fost organizate peste 250 de activitãţi educaţionale; doar opt dintre ele au fost seminarii cu peste 100 de participanţi, majoritatea celelorlte fiind, în cea mai mare parte, proiecte realizate în echipã şi întâlniri interdisciplinare, cu un numãr mic de participanţi, ce au avut drept scop îmbunãtãţirea practicii clinice şi a calitãţii serviciilor medicale. Costurile respectivelor activitãţi au fost reduse, iar fondurile puse la dispoziţie de spital pentru educaţia continuã au fost suficiente pentru organizarea lor, fãrã sã fie nevoie de sprijin financiar suplimentar.

Medicii au fost mai reticenţi decât ceilalţi angajaţi din domeniul sãnãtãţii în ceea ce priveşte acceptarea trecerii de la conferinţele tradiţionale la lucrul în grupuri mici. Datele cu privire la EMC aratã cã peste 90% dintre asistente şi din restul personalului medical a participat la activitãţile educaţionale organizate de spital, în comparaţie cu mai puţin de 20% dintre doctori, care au fost mai ales la conferinţe tradiţionale, care erau finanţate, în general, de companii din industria farmaceuticã, erau organizate în afara spitalelor şi se adresau numai medicilor. De curând însã, Ministerul Sãnãtãţii a recomandat ca minimum jumãtate din activitãţile de educaţie continuã sã fie legate de practica medicalã, sã implice un numãr mic de participanţi şi sã fie organizate în conformitate cu tehnicile de învãţare pentru adulţi.10

Fezabilitatea abordãrii ce pune accent pe grupurile mici a fost studiatã în mai multe ţãri. Atunci când învãţarea continuã s-a realizat prin intermediul auditului, feedback-ului, stagiilor în alte spitale şi a memoratoarelor, s-au constatat îmbunãtãţiri ale practicii medicale şi ale serviciilor medicale.11-14 Nu existã date cu privire la efectele conferinţelor şi prelegerilor asupra comportamentului medicilor şi serviciilor medicale.

Stabilirea unor obiective pentru activitãţile educaţionale

Este necesar ca autoritãţile medicale naţionale sau locale, în colaborare cu organizaţiile profesionale şi societãţile ştiinţifice, sã identifice o listã de obiective educaţionale esenţiale pentru EMC. Obiectivele respective, determinate prin evaluarea corectã a cerinţelor reale, ar trebui sã fie stabilite în aşa fel încât sã aibã drept efect îmbunãtãţirea practicii şi serviciilor medicale. De asemenea, este de dorit ca ele sã fie specifice pentru fiecare categorie de personal medical în parte. Vor fi finanţate numai acele activitãţi educaţionale ale cãror ţeluri se regãsesc pe lista obiectivelor esenţiale.

Ministerul Sãnãtãţii din Italia a identificat o listã de scopuri educaţionale pentru EMC.10 Din nefericire, multe dintre ele sunt prea vagi şi nu specificã ce anume este necesar sã înveţe personalul medical şi ce ar trebui sã fie în stare sã facã dupã finalizarea unui anume ciclu. De aceea, nu existã date care sã permitã evaluarea unor asemenea tipuri de activitãţi. În ceea ce mã priveşte, am identificat obiective specifice pentru fiecare activitate educativã pe care am organizat-o şi, de cele mai multe ori, a fost posibil sã se evalueze efectul fiecãreia asupra competenţelor, iar uneori chiar şi asupra practicii clinice a participanţilor.15

Evaluarea furnizorilor

Este necesarã evaluarea foarte atentã a furnizorilor de servicii educaţionale (facultãţi de medicinã, spitale, organizaţii profesionale, societãţi ştiinţifice, edituri şi firme specializate). Este normal ca oricare dintre ei sã obţinã finanţare numai dacã au în vedere activitãţi educaţionale axate pe obiectivele esenţiale, dacã acestea sunt organizate pentru grupuri interdisciplinare mici şi dacã furnizorii folosesc tehnici de învãţare adecvate adulţilor;16 de asemenea, furnizorii trebuie sã poatã evalua efectul activitãţilor educaţionale asupra comportamentului participanţilor şi asupra calitãţii serviciilor medicale. 

Propria mea experienţã mi-a dovedit cã furnizorii pot îndeplini criteriile menţionate. În prezent, aproximativ 10 medici (dintr-un total de 700, câţi sunt în spitalul meu) şi 40 de asistente şi alţi angajaţi ai unitãţii (din peste 1 600) au experienţã în organizarea de activitãţi educaţionale bazate pe lucrul în echipã şi pe abordarea care accentueazã importanţa grupurilor mici, iar atunci când concep un curs, sunt capabili sã identifice obiective specifice şi indicatori pentru evaluare.15

Instituţiile de sãnãtate ar trebui sã furnizeze resurse

  

Fiecare instituţie de sãnãtate ar trebui sã aloce un procent din bugetul sãu activitãţilor de EMC. Acel procent ar urma sã fie utilizat numai pentru îndeplinirea acelor ţeluri ce se regãsesc în lista obiectivelor esenţiale identificate de autoritãţile medicale şi, mai ales, pentru instruirea în cadrul instituţiilor respective şi pentru activitãţile destinate grupurilor mici. 

Folosirea noilor tehnologii

Autoritãţile medicale naţionale ar trebui sã creeze un birou central pentru învãţare online şi sã identifice tipul de activitãţi educaţionale compatibile cu un atare tip de instruire. Cursurile electronice care încorporeazã obiectivele educaţionale esenţiale pot sã primeascã finanţare şi sã fie puse la dispoziţia întregului personal medical în mod gratuit. În Italia, Ministerul Sãnãtãţii şi Agenţia Naţionalã a Medicamentului au pus la punct o sursã gratuitã de informaţii online, bazatã pe Clinical Evidence, şi au oferit, pânã la sfârşitul anului 2007, cursuri de educaţie continuã pentru peste 26 000 de doctori şi 56 000 de asistente. În Marea Britanie existã câteva modele interesante de învãţare online, precum doctors.net.uk şi BMJ Learning, care au dovedit cã internetul poate fi folosit pentru o dezvoltare profesionalã continuã de bunã calitate.18 În plus, videoconferinţele sunt şi ele o modalitate utilã de realizare a discuţiilor cu alţi medici.

Crearea unui fond central

În loc sã finanţeze activitãţi specifice sau anumite persoane, companiilor de medicamente li s-ar putea cere sã contribuie la un fond central pentru educaţia continuã sau sã ofere fonduri pentru o instituţie ori un grup de instituţii care sã le foloseascã aşa cum cred de cuviinţã.19  Ar fi utilã crearea unui comitet ştiinţific menit a decide care activitãţi educative meritã sã fie finanţate, cele selectate urmând a fi organizate nu numai pentru doctori, ci pentru toţi angajaţii din domeniul sãnãtãţii. Organizatorii, conferenţiarii, furnizorii şi angajaţii din sãnãtate n-ar avea nici un contact direct cu companiile, ceea ce oferã garanţia cã activitãţile respectã obiectivele educaţionale esenţiale şi folosesc tehnici de învaţare eficace. Deşi companiile farmaceutice n-ar putea sã aleagã ce activitãţi sã sprijine, poate cã unele dintre ele ar fi de acord sã ofere fonduri pe care instituţiile de sãnãtate sã le foloseascã în conformitate cu propriile lor cerinţe, numai pentru cã le-ar oferi posibilitatea de a deveni lideri, iar nu ţinte ale iniţiativelor normative ce vizeazã întãrirea standardelor etice privitoare la relaţiile lor cu medicii.20

Sã li se cearã doctorilor sã plãteascã

Ultima mea propunere este ca doctorilor sã li se solicite o taxã modestã pentru educaţia continuã, urmând ca respectivele cheltuieli sã fie luate în calcul la plata impozitului, la fel cum se întâmplã şi în cazul specialiştilor din alte domenii. Campania „Gata cu gratuitãţile" şi o amplã dezbatere din literatura de specialitate4,19 au arãtat cã mulţi doctori sunt dispuşi sã plãteascã pentru educaţia continuã.  Am organizat, de curând, un curs de 12 ore pentru 200 de medici pediatri, care a costat 50 € (40 ₤; 79 $), şi cu toţii au fost de acord sã plãteascã, fãrã sã fie nevoie de finanţare din partea companiilor de medicamente.

În concluzie, dacã s-ar materializa o abordare a educaţiei medicale continue care sã se bazeze în mai mare mãsurã pe dovezi, nu numai cã activitãţile educaţionale ar fi mai ieftine, dar nici n-ar mai fi nevoie de sprijin financiar din partea companiilor farmaceutice. Este un motiv suficient de bun pentru a încerca o schimbare a educaţiei continue. Dar mai este un motiv care, probabil, este şi mai important. Pacienţii au încredere în competenţa şi onestitatea noastrã. Ce s-ar întâmplã dacã ar bãnui cã educaţia noastrã continuã n-ar viza doar îmbunãtãţirea competenţelor noastre clinice, ci şi promovarea unor interese comerciale? Controversa iscatã în jurul rofecoxib-ului a dovedit cã o companie poate sponsoriza „nenumãrate simpozioane, cu scopul de a înlãtura temerile legate de efectele adverse ale unui medicament."22 Oamenii ar trebui sã fie siguri cã marketingul şi piaţa nu pot submina preocuparea medicilor faţã de interesele pacienţilor şi faţã de integritatea ştiinţificã.

Alfredo Pisacane, director al centrului de educaţie medicalã continuã

Università di Napoli Federico II, Naples 80131, Italy

pisacane@unina.it

Colaboratori şi surse: Cea mai mare parte a ideilor din prezentul articol sunt rodul discuţiilor avute cu mai mulţi specialişti în domeniul medical din spitalul în care lucrez. Le mulţumesc lui Armido Rubino, lui Luciano Vettore şi IsabelleiContinisio, pentru sprijinul pe care mi l-au acordat de-a lungul ultimilor cinci ani.

Conflicte de interese: Nici unul de declarat.

Provenienţã şi modalitate de recenzare: Articol necomandat de BMJ, cu recenzare externã.

Rethinking continuing medical education

A se cita ca: BMJ 2008;337:a973

1. Steinbrook R. Financial support of continuing medical education. N Engl J Med 2008;299:1060-2.

2. Wazana A. Physicians and the pharmaceutical industry: is a gift ever just a gift? JAMA 2000;283:373-80.

3. Lexchin J. Interactions between physicians and the pharmaceutical industry: what does the literature say? CMAJ 1993;149:1401-7.

4. Hebert PC. The need for an institute of continuing health education. CMAJ 2008;178:805-6.

5. Moynihan R. Doctors' education: the invisible influence of drug company sponsorship. BMJ 2008;336:416-7.

6. Davis D, O'Brien MA, Freemantle N, Wolf FM, Mazmanian P, Taylor-Vaisey A. Impact of formal continuing medical education: do conferences, workshops, rounds, and other traditional continuing education activities change physician behaviour or health care outcomes? JAMA 1999;282:867-74.

7. Grimshaw JM, Shirran L, Thomas RE, Mowatt G, Fraser C, Bero L, et al. Changing provider behaviour: an overview of systematic reviews of interventions. Med Care 2001;39:112-45.

8. Mansouri M, Lockyer J. A meta-analysis of continuing medical education effectiveness. J  Contin Educ Health Prof 2007;27:6-15.

9. Moynihan R. Drug company sponsorship of education could be replaced at a fraction of its cost. BMJ 2003;326:1163.

10. Italian Ministry of Health. Educazione continua in  medicina. www.ministerosalute.it/ecm.

11. Armson H, Kinzie S, Hawes D, Roder S, Wakefield J, Elmslie T. Translating learning into practice: lessons from the practice-based small group learning program. Can Fam Physician 2007;53:1477-85.

12. Jamtvedt G, Young JM, Kristoffersen DT, O'Brien MA, Oxman AD. Audit and feedback: effects on professional practice and health care outcomes. Cochrane Database Syst Rev 2006;2:CD000259.

13. Thomson O'Brien MA, Oxman AD, Davis DA, Haynes RB, Freemantle N, Harvey EL. Educational outreach visits: effects on professional practice and health care outcomes. Cochrane Database Syst Rev 2000;2:CD000409.

14. Cattaneo A, Buzzetti R. Effect on rates of breastfeeding of training for baby friendly hospital initiative. BMJ 2001;323:1358-62.

15. Pisacane A, Continisio GI. Come fare educazione continua in medicina. Roma: Il Pensiero  Scientifico, 2007.

16. KnowlesMS, Holton EF, Swanson RA, Holton E. The adult learner: the definitive classic in adult education and human resources development. 5th ed. Houston, TX: Gulf, 1998.

17. Il progetto ECCE. http://aifa.progettoecce.it.

18. Sandars J, Lakhani M. e-Learning for GP  educators. Abingdon: Radcliffe, 2006.

19. Rennan TA, Rothman DJ, Blank L, Blumenthal D, Chimonas SC, Cohen JJ, et al. Health industry practices that create conflict of interest: a policy proposal for academic medical centers. JAMA 2006;295:429-33.

20. Studdert DM, Mello MM, Brennan TA. Financial conflicts of interest in physicians' relationships with the pharmaceutical industry: self regulation in the shadow of federal prosecution. N Engl J  Med 2004;351:1891-900.

21. No Free Lunch. www.nofreelunch.org.21

22. Topol EJ. Failing the public health: rofecoxib, Merck, and 22 the FDA. N Engl J Med 2004;351:1707-9.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Mãdãlina Geantã
Autor: