Industria farmaceuticã şi educaţia medicalã continuã vãzute din perspectiva SUA

În SUA, sprijinul comercial acordat educaţiei medicale continue (EMC) a crescut constant în ultimul deceniu. În 2006, el reprezenta mai mult de jumãtate, aproximativ 1,5 miliarde $ (0,75 miliarde ₤, 0,95 miliarde €) sau 60% din venitul destinat programelor educaţionale, la care medicii sunt obligaţi sã participe pentru a-şi menţine dreptul de liberã practicã.1

Dovezile aratã cã finanţarea din partea industriei farmaceutice distorsioneazã informaţia primitã de doctori.

   În 2007 am prezidat conferinţa Josiah Macy, Jr referitoare la EMC: Improving Healthcare Through Lifelong Learning (Îmbunãtãţirea Serviciilor de Îngrijire a Sãnãtãţii prin Educaţie Continuã) (http://www.josiahmacyfoundation.org/). Una dintre recomandãrile majore, formulate în cadrul evenimentului, a fost cã organizaţiile care oferã educaţie continuã acreditatã nu ar trebui sã primeascã finanţare din partea companiilor producãtoare de medicamente sau de aparaturã medicalã.

Raportul Macy, elaborat în cadrul aceleiaşi conferinţe, a rezumat aspectele etice. Finanţarea din partea companiilor pune medicii şi asistentele care predau ore de EMC în poziţia incomodã de a fi plãtiţi, direct sau indirect, de cãtre producãtorii medicamentelor şi echipamentelor medicale despre care le vorbesc cursanţilor. Companiile au datoria de-a aduce profit acţionarilor lor, iar când miza este de ordinul miliardelor de dolari, nu ne putem aştepta sã aibã o atitudine neutrã sau obiectivã atunci când evalueazã beneficiile, prejudiciile şi cost-eficienţa propriilor produse. Dar tocmai de o evaluare obiectivã şi neutrã a opţiunilor de management medical este nevoie în cadrul procesului de EMC. Cele douã responsabilitãţi sunt, prin natura lor, incompatibile şi determinã conflicte de interese inevitabile.

 

Renunţarea la finanţarea educaţiei continue de cãtre companii nu va fi uşoarã; raportul Macy sugereazã cã acest proces va dura mulţi ani. Va necesita, de asemenea, îndrumare specializatã. Deja existã controverse. Association of American Medical Colleges Task Force on the Industry Funding of Medical Education (Grupul Operativ pentru Finanţarea Educaţiei Medicale de cãtre Industria Farmaceuticã al Asociaţiei Colegiilor Medicale Americane) a propus sã fie interzisã oferirea meselor de protocol sau a altor daruri medicilor din centrele medicale academice.2 Deşi e uşor sã critici companiile producãtoare de medicamente sau de aparaturã medicalã, conflictele de interese generate de finanţarea furnizatã de ele sunt problema noastrã. Noi, angajaţii din sãnãtate, avem datoria sã o rezolvãm. Trebuie sã încercãm sã trãim potrivit principiilor acestei nobile profesii, sã ne asigurãm cã îngrijirea pacienţilor noştri nu este subminatã, nici mãcar la nivel subconştient, de perspectiva câştigului financiar.

Totodatã, în cadrul conferinţei Macy a fost formulatã concluzia potrivit cãreia doctorii ar trebui sã înveţe în aşa fel încât sã îmbunãtãţeascã la maximum calitatea serviciului medical. EMC constã, în principal, în cursuri, dar ştim deja, de ceva vreme, cã nu acesta este modul cel mai bun de a învãţa. Un citat de la 1905 rezumã succint abordarea optimã.3

„A învãţa medicinã nu diferã fundamental de însuşirea oricãror alte cunoştinţe. Dacã cineva ar avea la dispoziţie 100 de ore pentru a cãpãta deprinderea de-a cãlãri sau a vorbi în public, probabil cã ar petrece aproximativ o orã ascultând cum se face aceasta, patru ore ar urmãri pe altcineva fãcând-o şi cele 95 de ore rãmase ar fi dedicate practicii, la început sub atentã supraveghere, iar apoi sub supraveghere de ansamblu."

Într-un fel, educaţia medicalã continuã din SUA a ignorat regula celor 95 de ore, fiind concentratã doar asupra cursurilor. Analizele sistematice aratã cã rezultatele nu sunt impresionante.4, 5 Conform recomandãrilor din cadrul conferinţei Macy, ar fi bine ca, în cadrul EMC, atenţia acordatã cursurilor (sã înveţi ce sã faci) sã se îndrepte mai mult cãtre a-i ajuta pe doctori sã evalueze şi sã perfecţioneze practica medicalã (competenţã şi performanţã). Comitetele americane de specialitate3 au şi început sã depunã eforturi în acest sens. Astfel, au decis sã le solicite medicilor care doresc sã-şi reînnoiascã dreptul de practicã parcurgerea unor module practice, în urma cãrora sã reevalueze serviciile de rpofil pe care le oferã în cabinetele lor, sã le compare cu standardele de excelenţã şi sã elaboreze un plan pentru îmbunãtãţirea acestora. Accreditation Council for Continuing Medical Education (Consiliul de Acreditare pentru Educaţie Medicalã Continuã din SUA) şi-a revizuit criteriile, cerând furnizorilor de EMC sã analizeze „schimbãrile survenite în competenţa, performanţa şi rezultatele ce ţin de pacient", ca rezultat al programelor de EMC.6

Schimbarea la faţã a EMC, de la cursurile ţinute în sãli slab luminate, cu o avalanşã de imagini în Powerpoint, la învãţarea bazatã pe practicã, va necesita o transformare culturalã pe scarã largã în lumea educaţiei medicale continue.

Conflicte de interese: SF raporteazã posibilele conflicte de interese legate de continuarea educaţiei în domeniul sanitar, deoarece Şcoala Medicalã Harvard şi Centrul de Sãnãtate Harvard Pilgrim sunt furnizori acreditaţi de educaţie medicalã continuã şi datoritã onorariilor primite din partea Consiliului American de Medicinã Internã, Fundaţiei Susan G. Komen, Research Triangle International, Fundaţiei Josiah Macy, The Lancet şi a altor câteva facultãţi de medicinã unde a fost profesor invitat. Ea primeşte drepturi de autor de la Lippincott Williams & Wilkens, Wolters Kluwer şi UpToDate.

Suzanne Fletcher este professor emerita, department of ambulatory care and prevention, Harvard Medical School şi Pilgrim Health Care, Boston MA 02215, SUA

suzanne_fletcher@hms.harvard.edu

1 Steinbrook R. Financial support of continuingmedical education. JAMA 2006;299:1060-62.

2. Association of American Medical Colleges. Report 2 of the AAMC Task Force on Industry Funding of Medical Education to the AAMC Executive Council. https://services.aamc.org/Publications/sho wfile.cfm?file=version114.pdf&prd_id=2328 prv_id=2818pdf_id=114

3. Cabot RC, Locke EA. The organization of a 3 department of clinical medicine. Boston Med  Surg J 1905;153:461-5.

4. Agency for Healthcare Research and Quality. The Effectiveness of Continuing Medical Education (Evidence Report/Technology Assessment; 149). Rockville, MD: US Department of Health and Human Services; 2007. www.ahrq.gov/clinic/tp/cmetp.htm

5. Davis DA, Thomson MA, Freemantle N, Wolf FM, Mazmanian P, Taylor-Vaisey A. Impact of formal continuing medical education. Do conferences, workshops, rounds, and other traditional continuing education activities change physician behavior or health care outcomes? JAMA 1999;282:867-74.

6. Accreditation Council for Continuing Medical Education. Essential areas and their elements. www.accme.org/dir_docs/ doc_upload/f4ee5075-9574-4231-8876- Se21723c0c82_uploaddocument.pdf).

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Mãdãlina Geantã
Autor: