Primul transplant uman facial parţial - rezultatele după 18 luni

În ultimii 10 ani s-au pus bazele unui nou domeniu în ceea ce priveşte posibilităţile de transplant, şi anume, alografturile. Majoritatea pacienţilor care au beneficiat de o atare opţiune terapeutică au suferit leziuni ale unor organe nevitale mult prea severe pentru a fi rezolvate prin metode chirurgicale convenţionale.

Până în prezent, au fost încununate de succes procedurile de înlocuire a articulaţiei genunchiului, a unuia dintre membrele superioare sau a ambelor, a laringelui, peretelui abdominal, penisului.

Pe 27 noiembrie 2005 s-a realizat primul transplant uman facial parţial, în cazul unei femei de 38 de ani, desfigurată de mai multe muşcături de câine. Tehnica operatorie, terapia imunosupresoare postoperatorie şi urmărirea episoadelor de rejet au fost realizate conform protocoalelor specifice.

Programul de recuperare a fost început la 48 de ore postoperator, de două ori/zi în primele patru luni, apoi o dată pe zi. Pacienta s-a putut alimenta aproape normal după prima săptămână, dar s-a ajuns la o revenire definitivă abia după 12 luni. Contactul normal al buzelor s-a realizat după şase luni, iar zâmbetul, incomplet la patru luni, asimetric la 10 luni, a devenit normal la 18 luni postoperator. Recuperarea funcţiei senzoriale s-a obţinut mai rapid decât cea motorie (normală, pe toată suprafaţa graftului, la şase luni postoperator).

Au fost semnalate doar două episoade de rejet, în ciuda existenţei unei singure incompatibilităţi genice între pacientă şi donor, precum şi disfuncţie renală secundară imunosupresiei cu tacrolimus, remisă după înlocuirea sa cu sirolimus.

Cu toate că procedura este abia la început, rezultatele încurajatoare ale primului transplant facial parţial le oferă pacienţilor desfiguraţi şansa de a-şi relua o viaţă normală şi de-a se reintegra în societate.

Prof.Dr.Mircea Cinteză, Dr.Andrea Ciobanu

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: