Detectarea precoce a injuriei acute renale - noi biomarkeri

Termenul de injurie acută renală (IAR) a devenit, recent, termenul preferat pentru a desemna sindromul de insuficienţă renală acută (IRA), termenul de IRA fiind utilizat doar la pacienţii cu IAR care au nevoie de terapie de substituţie renală.

În prezent, prevalenţa IAR este de 100-600/1 000 000, în populaţia generală, şi de 5-10 ori mai mare în rândul bolnavilor spitalizaţi. IAR este mai frecventă la pacienţii critici, cu o incidenţă de 10-30%, 5-6% dintre ei dezvoltând IRA ce necesită terapie de suport renal.

Modalitatea actuală de detecţie a injuriei acute renale (creşterea creatininei serice, oliguria) întârzie cu 48-72 de ore diagnosticul şi tratamentul afecţiunii. Se impune, aşadar, definirea unor noi biomarkeri care să permită, cât mai precoce, detectarea şi intervenţia terapeutică. Un marker ideal pentru IAR ar trebui să fie specific pentru injuria renală în contextul unei injurii multiple de organe, să diferenţieze injuria prerenală de necroza-apoptoza renală şi să definească gradul de severitate.

IAR fiind multifactorială, au fost cercetaţi mai mulţi biomarkeri: enzimurie tubulară, NGAL (gelatinaza neutrofilică asociată lipocalcinei), KIM1 (molecula de injurie renală), IL18. Au fost evaluaţi ca potenţiali biomarkeri: GGT, a-GST şi p-GST, AP şi LDH urinare. S-a demonstrat o sensibilitate de 100% şi o specificitate 90%, ca predictori de IAR, pentru GGT şi pentru a- şi p-GST urinare. CGT şi GST detectează injuria renală cu 12 ore-patru zile anterior creşterii creatininei, având şi un potenţial rol prognostic.

Validarea lor ca noi markeri de detecţie precoce a injuriei renale acute implică, însă, efectuarea, în viitor, a unor studii ample.

Prof.Dr.Mircea Cinteză, Dr.Roxana Crisina Sisu

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: