Administrarea primelor două doze de vaccin anti papiloma virus, la adolescente, în Manchester: studiu prospectiv de cohortă

REZUMAT

Obiectiv: Estimarea fezabilităţii şi acceptabilităţii administrării vaccinului anti papiloma virusului uman (HPV) la adolescente.

Protocol de studiu: Studiu prospectiv de cohortă.

Locul de desfăşurare a studiului: Treizeci şi şase de şcoli secundare aflate în arealul a două trusturi de asistenţă primară de sănătate din zona Greater Manchester, Regatul Unit.

Participanţi: 2 817 fete în clasa a opta (cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani)

Intervenţia studiată: Administrarea cu succes a primelor două doze de vaccin în cadrul programului menţionat.

Principalii parametri evaluaţi: Administrarea vaccinului bivalent la momentul zero şi ulterior, după o lună şi, respectiv, şase luni, în cursul anului şcolar.

Rezultate: Administrarea vaccinului s-a încheiat cu succes în 70,6% dintre cazuri (1 989/2 817,) în cazul primei doze, şi în 68,5% (1 930/2 817), pentru cea de-a doua doză. Administrarea vaccinului a fost semnificativ statistic redusă în cadrul şcolilor frecventate într-o proporţie mai mare de minorităţi etnice (p<0,001 pentru această tendinţă) sau de eleve ce beneficiau de suport social (mese gratuite oferite de instituţie) (p<0,029 pentru această tendinţă). Principalul motiv invocat de părinţi pentru justificarea refuzului imunizării a fost lipsa unui volum suficient de informaţii asupra vaccinului şi a profilului său de siguranţă pe termen lung. Implementarea calendarului de vaccinare s-a dovedit a fi dificilă, având în vedere proporţiile de eleve, de 16,3% şi 23,6%, care nu au respectat ziua administrării primei doze şi, respectiv, celei de-a doua doze, situaţie ce a impus reprogramări. Nu au fost semnalate efecte adverse semnificative.

Concluzii: Nivelul administrării primelor doze de vaccin anti HPV la adolescente pare să atingă cote încurajatoare, dar succesul campaniei de imunizare depinde de nivelul de acoperire ce va fi realizate în cadrul celei de-a treia administrări.

Uptake of first two doses of human papillomavirus vaccine by adolescent schoolgirls in Manchester: prospective cohort study


BMJ 2008;336:1056-8
doi:10.1136/bmj.39541.534109.BE

1Academic Unit of Obstetrics and Gynaecology, St Maryţs Hospital, University of Manchester, Manchester M13 OJH
2Health Methodology Research Group, University of Manchester
3Public Health Department, Stockport Primary Care Trust, Stockport
4Public Health Department, Bury Primary Care Trust, Bury
5Greater Manchester Health Protection Unit, Eccles
Loretta Brabin,1 Stephen A Roberts,2 Rebecca Stretch,1 David Baxter,3 Gloria Chambers,4 Henry Kitchener,1 Rosemary McCann5

Corespondenta la: L Brabin mailto:loretta.brabin@manchester.ac.uk

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Olguţa Iliescu
Autor: