Violenţa şi delictele armate

Titlurile articolelor din Marea Britanie referitoare la delictele cu arme de foc şi la violenţă sunt tragice şi alarmante - şapte tineri decedaţi prin împuşcare, în octombrie 2007, şi o creştere evidentă a violenţei criminale, în general.

Dacă adăugăm şi alte ştiri legate de incidente armate, precum împuşcarea lui Jean Charles De Menezes, de către un ofiţer de poliţie, într-o staţie de metrou londoneză, atunci anxietatea legată de pericolul armelor este evident mai ridicată.

Statisticile din spatele titlurilor din presă ne ajută să stabilim contextul problemei. Delictele reprezentate de atacuri armate constituie, în această ţară, 0,4% din crimele înregistrate, şi numai 0,2%, dacă sunt excluse armele cu aer comprimat. În Marea Britanie, frecvenţa generală a delictelor cu arme de foc a scăzut, iar în 2005-6, numărul omuciderilor prin arme de foc a fost 50, cel mai mic din ultimii 10 ani.1

Aprecierea numărului de omucideri din perspectiva internaţională atenuează starea de anxietate colectivă. În 2001, rata medie a omuciderilor, la scară mondială, a fost de 1,6/100 000 de oameni,2 valoare care, interesant de remarcat, este similară celei din Anglia şi din Ţara Galilor; în Scoţia, care a interzis total armele, rata respectivă a fost de 2,2. În SUA se ridică la 5,6, nivel ce o situează, însă, mult sub cotele înregistrate în Estonia şi Lituania (10,6) ori în Rusia (22,1), şi care păleşte ca semnificaţie atunci când este comparată cu cea din Africa de Sud (51) şi din Columbia (62).

Cincizeci de decese înseamnă, totuşi, cu 50 peste limita acceptată. Tinerii (16-29 ani) sunt pe locul doi în ceea ce priveşte cea mai mare probabilitate de a cădea victime omuciderilor,3 iar copiii sub 16 ani ocupă locul întâi, fiind categoria cea mai vulnerabilă, în acest sens. De regulă, aceştia sunt ucişi de părinţi sau de cunoscuţi, dar în 21% dintre cazuri, suspecţii nu sunt identificaţi.1 Se pare că armele de foc sunt utilizate cu precădere în scop de ameninţare, pentru a impune obedienţa. Desigur că afirmaţia poate fi valabilă şi în cazul cuţitelor, care au acelaşi potenţial letal. Armele de foc exercită o atracţie sporită, deoarece pot fi utilizate de la o distanţă sigură, astfel că atacatorul este complet detaşat de suferinţa victimei.

În 2006, un raport sinteză al departamentului guvernamental responsabil cu măsurile împotriva terorismului şi a crimei (Home Office) a analizat folosirea armelor de foc de către 80 de bărbaţi tineri condamnaţi pentru acte de violenţă.4 S-a observat că delictele armate făptuite de bărbaţi tineri sunt facilitate de context (de regulă, legate de utilizarea de droguri) şi "promovate" de criminalii de "succes". Afilierea la o bandă favorizează izbucnirea conflictelor, cel mai adesea în cluburile de noapte sau în alte locuri publice. Cu toate acestea, raportul nu comentează faptul că majoritatea crimelor cu arme de foc (precum cele de la şcoala primară Dunblane şi din magazinul Hungerford) nu au fost fapte ale tinerilor şi nu au avut nici o legătură cu bandele, drogurile sau cu viziunea "criminalităţii de succes".

Ceea ce sugerează statisticile Ministerului de Interne britanic şi raportul în cauză este un tablou reprezentând bărbaţi tineri izolaţi social, aflaţi în căutarea propriei identităţi. Dintre cei 80 de indivizi studiaţi, 59 proveneau din familii dezorganizate - 35 din familii monoparentale, probabil fără un model de bărbat în postura de rol masculin pozitiv. Peste jumătate erau excluşi din şcoli, fiind privaţi astfel de influenţa benefică a celor de aceeaşi vârstă cu ei şi a profesorilor. Aceşti tineri izolaţi pot fi extrem de fricoşi sau fără nici o teamă - ambele stări constituind un mijloc de apărare împotriva unor sentimente negative, precum ruşinea, umilirea, furia ori stresul. Asemenea trăiri favorizează violenţa, mai ales dacă tinerilor le lipseşte capacitatea de mentalizare (procesul gândirii asociată cu de propriile sentimente şi examinarea a ceea ce simţim legat de propriile gânduri) şi de control ale respectivelor stări.5 Un tânăr care nu poate mentaliza sentimentele negative are şanse mai mari de a trece la actul în sine. Mai mult ca sigur, eşecul mentalizării nu este singura explicaţie pentru violenţa armată, dar îmbunătăţirea abilităţii de a mentaliza poate ajuta oamenii să se întrebe cu mai multă responsabilitate de ce îşi doresc o armă.

Cum poate fi modificată rata delictelor armate? Dezbaterile legate de accesul la arme rămân intens politice, comentatorii tinzând să aibă opinii polarizate. Dovezile internaţionale arată o strânsă corelaţie între deţinerea de arme şi rata sinuciderilor şi a omuciderilor.6 Îngrădirea accesului la arme ar trebui să reducă ambele forme de violenţă de mai sus; cu toate acestea, un studiu din SUA a arătat că legislaţia cu privire la comercializarea armelor a avut un efect minor asupra ratelor sinuciderilor şi omuciderilor, cu excepţia suicidelor la persoanele cu vârste de peste 55 de ani.7 În Marea Britanie, deţinerea de arme a fost restricţionată începând din 1997, ceea ce nu a stopat, însă, crimele prin împuşcare. O posibilă concluzie poate fi aceea că nu armele în sine constituie un risc, ci intenţia de a le utiliza.

Ameliorarea stării materiale a tinerilor cu risc de comportament violent poate fi o abordare fructuoasă. Programele şcolare includ Peaceful Schools, în SUA8 şi Safer Schools Partnerships, în Marea Britanie.9 Un document excelent, publicat de Youth Justice Board,10 evidenţiază atât factorii de risc cât şi pe cei protectori şi prezintă măsurile ce pot fi luate. Mulţi dintre factorii de risc pentru violenţa de mai târziu sunt legaţi de traiul în familii dezorganizate, abuzive, pentru că această experienţă împiedică dezvoltarea, la copii, a unor relaţii de ataşament şi are un impact negativ asupra capacităţii de a gândi şi de a mentaliza.11 Şi totuşi, majoritatea intervenţiilor se adresează grupurilor şcolare şi comunitare - abordările ţintite pe părinţii abuzivi sau pe familii sunt mult mai dificile. Nu există servicii pentru părinţii care reprezintă un pericol pentru copiii lor, spre deosebire de dezvoltarea serviciilor pentru bărbaţii care sunt un pericol pentru copii, în general.12

Pe ansamblu, reducerea excluderii sociale şi a sărăciei, împreună cu creşterea protecţiei copiilor pot fi măsuri mai eficiente decât cele care au în vedere numai controlul armelor de foc. Unele iniţiative pot ameliora sănătatea mintală a tinerilor, ceea ce le va îmbunătăţi capacitatea de a mentaliza şi de-a apela la ajutorul altora, la nevoie. Succesul lor este condiţionat, însă, de investiţii şi de acordarea unei atenţii sporite mai degrabă minorităţii copiilor cu risc de comportament violent decât grupului mai larg al celor care nu prezintă un atare risc. Identificarea precoce a copiilor cu riscul cel mai ridicat va contribui la limitarea probabilităţii dezvoltării tulburărilor paranoide sau periculoase, ce fac ca o armă să devină "răspunsul" la îndemână pentru rezolvarea conflictelor. Aşa cum ne reaminteşte National Rifle Association, "Nu armele sunt cele care ucid, ci degetul care apasă pe trăgaci."

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Provenienţă şi modalitate de recenzare: Articol solicitat de BMJ, fără recenzare externă.

Violence and gun crime
Protecting children and reducing social exclusion are the priorities

BMJ 2007;335:837

Broadmoor Hospital, Crowthorne, Berkshire RG45 7EG
Gwen Adshead
forensic psychotherapistmailto:Gwen.adshead@wlmht.nhs.uk

Psychoanalysis Unit, University College London, London WC1E 6OT
Peter Fonagy
professor

Berkshire
Sameer P Sarkar
forensic psychiatrist

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: