Oferta de îngrijiri primare în diferite ţări ale lumii

Îngrijirea primară are un rol important în cadrul sistemelor sanitare,1 principalul lor scop fiind, conform percepţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), îmbunătăţirea sănătăţii; acelaşi for subliniază că respectivele sisteme trebuie să beneficieze de o finanţare corectă şi să răspundă aşteptărilor oamenilor.2

Ţările a căror politică de asistenţă medicală se axează, în principal, pe rolul specialităţilor medicale, tind să se situeze pe o poziţie inferioară în clasamentele ce ţin cont de obiectivele menţionate anterior.3 Se pare că îngrijirea primară oferă avantaje importante sistemelor sanitare în ceea ce priveşte costurile, starea de sănătate a populaţiei şi alte aspecte conexe - OMS recunoaşte valoarea unei baze solide a medicinii primare la nivelul fiecărei ţări.4 Cum ar putea studiile naţionale transversale să contribuie la organizarea optimă a îngrijirilor de sănătate?

În numărul curent al BMJ, Bindman şi colegii săi5 au utilizat rezultatele unor studii, realizate în Australia, Noua Zealandă şi SUA, pentru a compara grupurile de pacienţi, obiectivele activităţii medicale curente şi durata consultaţiilor efectuate de medicii generalişti.

Cercetările anterioare vizau estimări comparative, între diverse ţări, ale morbidităţii pacienţilor şi ale cuantumului real de servicii sanitare primare.6, 7 Studiul la care ne referim diferă de cele precedente prin faptul că, pentru explorarea loturilor de pacienţi şi a gradului de solicitare al medicului de familie, din trei ţări diferite, au fost aplicate metode moderne şi riguroase de analiză a seturilor de date reprezentative la nivel naţional.

În medicina primară, durata consultaţiei a fost propusă ca indicator de calitate a îngrijirii: vizitele în care medicul acordă mai mult timp pacienţilor sporesc gradul de satisfacţie al acestora, permit examinarea lor multilaterală şi corespund într-o măsură mai mare solicitărilor reale.8, 9 Până în prezent, doar câteva studii au analizat expunerea populaţiei la îngrijirile primare sau au utilizat o asemenea variabilă pentru a investiga diferenţele dintre grupurile de indivizi în ceea ce priveşte experimentarea ori rezultatul îngrijirilor de sănătate.

În Regatul Unit, un sondaj naţional recent asupra ofertei de asistenţă medicală din sectorul primar,10 a constatat că durata medie a unei consultaţii acordate de medicii generalişti era, în anul 2003, de 13,3 minute. Pacienţii britanici solicită, în medie, 4,5 consultaţii anual, ceea ce implică faptul că vizitele la medicul de familie însumează circa 60 de minute per capita - adică o creştere cu 28% în numai cinci ani.11 Bindman şi colab. relevă existenţa unei variaţii anuale substanţiale a acestui parametru, la nivelul celor trei ţări avute în vedere - de la 29,7 minute, în SUA, la 83,4 minute, în Australia.

Metode similare cu cele ale autorilor citaţi au fost folosite pentru a investiga contribuţia relativă a clasei sociale şi a categoriilor de pacienţi menţionate la elaborarea unor modele experimentale ale vizitelor la domiciliu, în contextul medicinii primare.12 Abordarea metodologică utilizată în studiul actual, pentru evaluarea diferenţelor dintre categoriile de bolnavi, este sofisticată; ea apelează la un cod de diagnostice creat la spitalul Johns Hopkins, a cărui utilizare a fost validată în medicina primară. Respectivul cod are capacitatea de a compara grupurile de pacienţi din sectorul de îngrijiri primare, din ţările ce aplică pe scară largă diverse sisteme de codificare a morbidităţii, cum sunt, de pildă, International Classification of Disease (Clasificarea Internaţională a Bolilor) sau sistemul READ.

O limitare a studiului realizat de Bindman este reprezentată de faptul că, în aproape 20% dintre consultaţii, au fost înregistrate doar codurile administrative sau preventive de îngrijire, dar tocmai ele au fost excluse din analiză. Întrucât rolul medicului în societate variază de la o ţară la alta, autorii sunt îndreptăţiţi să atragă atenţia asupra necesităţii includerii unor astfel de consultaţii în evaluarea generală a grupurilor de pacienţi. S-ar potenţa, astfel, caracterul general al dovezilor şi s-ar obţine o viziune mult mai cuprinzătoare a contribuţiei medicinii primare în cadrul sistemului de sănătate din fiecare ţară.

Pentru clinicienii implicaţi în primul eşalon de îngrijire "generală" poate fi surprinzător faptul că 75% din volumul de activitate al medicilor de familie americani este reprezentat de doar 46 de afecţiuni. Numărul acestora a crescut la numai 57, în cazul omologilor lor din Noua Zeelandă, ţară a cărei orientare spre medicina primară este mult mai pregnantă decât cea din SUA, iar structura sistemului sanitar este similară celui din Regatul Unit. Au fost observate unele diferenţe considerabile între grupurile populaţionale reprezentative la nivel naţional - de pildă, comparativ cu pacientele din Australia şi Noua Zeelandă, femeile din SUA frecventează medicul generalist într-o măsură mai mică pentru probleme ginecologice, dar mai mare pentru cele endocrine şi cardiovasculare. E posibil ca astfel de observaţii să reflecte fie diferenţele dintre ţări în ceea ce priveşte accesul la îngrijirile de sănătate şi rolul medicilor de familie ca prim "filtru" de evaluare a stării de sănătate a pacienţilor, fie deosebirile de natură culturală, concretizate în felul în care diversele populaţii îşi interpretează simptomele şi apelează la serviciile medicale.

Chiar şi în sistemele sanitare occidentale există inegalităţi individuale în ceea ce priveşte starea de sănătate şi competenţa îngrijirii. Irosirea resurselor şi incapacitatea de a crea o reţea de medicină primară puternică la baza serviciilor de sănătate va reactiva, foarte probabil, diviziunile sociale, agravând starea de sănătate a populaţiei şi consolidând un sistem sanitar care nu corespunde cerinţelor reale ale acesteia. Studiile comparate transversale, la scară naţională, au capacitatea de-a furniza datele necesare dezvoltării serviciilor, dar ele vor trebui să ţină seama atât de convingerile şi valorile personale ale beneficiarilor cât şi de ambiţiile şi de resursele propriilor medici şi politicieni.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Provenienţă şi modalitate de recenzare: Articol solicitat de BMJ, fără recenzare externă.

Provision of primary care in different countries
Priorities of patients should not be overpowered by economic and political incentives

BMJ 2007;334:1230

Peninsula Medical School, St Lukeţs Campus, Exeter EX1 2LU
John L Campbell
professor of general practice and primary care mailto:jlcampbell@pms.ac.uk

Bibliografie

1 Starfield B. Primary care. Balancing health needs, services, and technology. New York: Oxford University Press, 1998.

2 World Health Organization. Health systems: improving performance. Geneva: WHO, 2000. www.who.int/whr/2000/en/.

3 Davis K, Schoen C, Schoenbaum SC, Audet AJ, Doty MM, Holmgren AL, et al. Mirror, mirror on the wall: an update on the quality of American health care through the patient's lens. New York: Commonwealth Fund, 2006. www.cmwf.org/usr_doc/Davis_mirrormirror_915.pdf.

4 World Health Organization Health Evidence Network. What are the advantages and disadvantages of restructuring a health care system to be more focussed on primary care services? Geneva, WHO, 2004.

5 Bindman AB, Forrest CB, Britt H, Crampton P, Majeed A. Diagnostic scope of and exposure to primary care physicians in Australia, New Zealand, and the United States: cross sectional analysis of results from three national surveys. BMJ 2007 doi: 10.1136/bmj.39203.658970.55.

6 Wensing M, Baker R, Szecsenyi J, Grol R. Impact of national health care systems on patient evaluations of general practice in Europe. Health Policy 2004;68:353-7.

7 Okkes IM, Polderman GO, Fryer GE, Yamada T, Bujak Oskam SK, et al. The role of family practice in different health care systems: a comparison of reasons for encounter, diagnoses, and interventions in primary care populations in the Netherlands, Japan, Poland, and the United States. J Fam Pract 2002;51:72-3.

8 Howie JGR, Porter AM, Heaney DJ, Hopton JL. Long to short consultation ratio: a proxy measure of quality of care for general practice. Br J Gen Pract 1991;41:48-54.

9 Wilson A, Childs S. The relationship between consultation length, process and outcomes in general practice: a systematic review. Br J Gen Pract 2002;52:1012-20.

10 Audit Commission for Local Authorities and the National Health Service in England and Wales. Transforming primary care: the role of primary care trusts in shaping and supporting general practice. London: Audit Commission, 2004. http://www.wales.nhs.uk/documents/TransformingPrimary%20Care.pdf.

11 Gray DP. Forty-seven minutes a year for the patient. Br J Gen Pract 1998;48:1816-7.

12 O'Sullivan C, Omar RZ, Forrest CB, Majeed A. Adjusting for case mix and social class in examining variation in home visits between practices. Fam Pract 2004;21:355-63.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Genoveva Matei
Autor: