NHS nu a reuşit să determine autorităţile locale să plătească pentru blocarea necorespunzătoare a paturilor de spital

Cercetările recente au remarcat că majoritatea spitalelor din Anglia nu determină autorităţile locale să plătească pentru "blocarea paturilor" - termen referitor la prelungirea perioadei de internare ca urmare a eşecului serviciilor sociale de-a asigura asistenţa de care au nevoie pacienţii după ieşirea din spital.

S-a mai constatat, însă, că responsabilitatea pentru două treimi din numărul zilelor de spitalizare datorate temporizării externării o poartă nu atât autorităţile locale, cât NHS (National Health Service - Sistemul de Sănătate Britanic).

"Nu există dovezi care să susţină politica guvernamentală de decontare, de către departamentele de servicii sociale, a cheltuielilor determinate de întârzieri", susţin autorii studiului, care oferă date adunate de pe întreg teritoriul Angliei cu privire la amânarea externării pacienţilor din spitalele de boli acute, de când a fost introdus Community Care Act (Actul Asistenţei Comunitare), în 2003 (Journal of Public Health doi: 101093/pubmed/fdm026). Documentul menţionat conferă spitalelor din cadrul NHS autoritatea ca, în situaţiile în care serviciile sociale nu au reuşit să ofere asistenţa solicitată (de pildă, asigurarea unui loc într-un stabiliment de îngrijire), să perceapă, de la departamentele de servicii sociale, o taxă zilnică, în valoare de 120 lire sterline (180 €; 240 $), în sud-estul ţării şi, respectiv, de 100 £, în restul teritoriului.

  

Community Care Act a fost elaborat ca urmare a unor avertizări repetate în privinţa costurilor mari implicate de îngrijirea pacienţilor ţinuţi în spital o perioadă mai îndelungată decât cea necesară din punct de vedere medical. Un raport al National Audit Office (Comisia Naţională de Audit), din anul 2000 (Inpatient Admissions and Bed Management in NHS Acute Hospitals) susţinea că, în intervalul 1998-9, temporizarea externării s-a concretizat în circa 2,2 milioane de zile de spitalizare, care au costat NHS un milion de £ pe zi.

Autorii noului studiu, de la University College London şi de la Universitatea din Edinburgh, au supravegheat aplicarea prevederilor actului în toate cele 150 de departamente de servicii sociale din Anglia şi au analizat tendinţele generale cu privire atât la numărul pacienţilor a căror externare a fost întârziată cât şi la cuantumul şi cauzele prelungirii internării.

Rezultatele studiului au arătat că, din cele 99 de departamente de servicii sociale participante, 62 nu au plătit nimic vreunui spital de boli acute în perioada 2004-5; în aceeaşi situaţie au fost, în intervalul de timp 2005-6, 63 de asemenea departamente.

Raportul susţine că numărul zilelor de întârziere a externării s-a ridicat la 1,6% din totalul zilelor de spitalizare din 2004-5, dar concluzia analizei este următoarea: "contrar opiniei publicului, NHS a justificat două treimi (67%) din zilele de internare prelungită".

NHS fails to charge local authorities for blocked hospital beds - but delayed discharge is mostly hospitals' fault

BMJ 2007;335:274-5

Roger Dobson ABERGAVENNY

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Raluca Darabă
Autor: