Doar medicina de familie poate salva sistemul de servicii sanitare din Regatul Unit

Sistemul naţional de servicii de sănătate din Regatul Unit, conceput ca o expresie a solidarităţii sociale, permite accesul universal şi liber la asistenţa sanitară, fiind finanţat prin impozitare generală.

Sisteme similare au fost dezvoltate în ţările nordice şi nu numai, dar în prezent, în ciuda frecventelor declaraţii de susţinere din partea principalelor partide politice, toate se confruntă cu probleme grave. Progresele rapide înregistrate în domeniul cercetării medicale determină creşteri exponenţiale ale costurilor şi gradului de sofisticare ale investigaţiilor şi tratamentelor disponibile. Politicienii de pretutindeni, fără îndoială fiind în asentimentul electoratului pe care îl reprezintă, sunt reticenţi faţă de creşterea fiscalităţii pentru acoperirea respectivelor costuri. O asemenea atitudine este uşor de înţeles, ceea ce nu se poate afirma, însă, şi despre propunerea unui model economic de tipul cerere/ofertă pentru soluţionarea situaţiei.

Pieţele bazate pe raportul cerere/ofertă sunt motivate de obţinerea profitului privat. Un atare aspect justifică creşterea eficienţei şi menţinerea la un nivel scăzuta salariilor, dar acest tip de structură poate supravieţui

  

"Medicii de familie îşi asumă, faţă de societate, o sarcină ce presupune un grad ridicat de calificare, dar şi de risc, asigurând, astfel, funcţionarea cost-eficientă a sistemului britanic de sănătate"

doar atâta timp cât poate genera cerere pentru produsele pe care le oferă.

În ciuda eforturilor recente, este dificilă acordarea îngrijirilor medicale sub forma unui serviciu standard şi este greu de definit relaţia între cerere şi ofertă în cadrul sistemului de asistenţă sanitară. Când anume se pune problema (dacă se va pune vreodată) primatului cererii asupra necesităţii? În cadrul unui asemenea sistem, guvernat de principiile economiei de piaţă, cum anume va fi posibil ca, în ciuda dificultăţilor inerente, să se acorde o prioritate la fel de mare şi necesarului neprofitabil?

Dacă se va întrezări perspectiva menţinerii unui sistem modern de îngrijiri, finanţat prin impozite şi bazat pe solidaritate socială, alocarea resurselor va trebui să ţină cont mai întâi de necesitate şi abia în plan secundar de cerere.

Se pare, însă, că aşa ceva este considerat inacceptabil din punct de vedere politic, în contextul actual, dominat de entuziasmul faţă de abordarea de tip economic, ceea ce explică de ce nu se ia nici o măsură în privinţa industriei tehnologiilor medicale, aflată în plină expansiune, care creşte artificial cererea pentru serviciile sanitare prin cultivarea unui sentiment de teamă. Astfel, definiţiile afecţiunilor sunt extinse, în ideea că pot afecta un număr tot mai mare de persoane, iar medicina preventivă identifică din ce în ce mai mulţi factori de risc, fiecare în parte determinând o adevărată cursă pentru identificarea unor noi intervenţii specifice. Există, în prezent, trei tendinţe ce se susţin reciproc: medicalizarea normalului, industrializarea îngrijirilor medicale, intervenţia politicului în sistemul sanitar. Cea din urmă tendinţă se concretizează, în Regatul Unit, prin: creşterea nivelului de control al activităţilor clinice, promovarea deliberată a şomajului în rândul tinerilor medici şi existenţa unor campanii subtile de culpabilizare a doctorilor; toate manifestările menţionate devin contraproductive în perspectiva susţinerii unui sistem de sănătate bazat pe principiul solidarităţii sociale.

Medicina de familie oferă fiecărui pacient în parte servicii clinice specializate, performante, disponibile în apropierea domiciliului beneficiarilor. Monitorizarea îngrijirii în timp le permite doctorilor să înţeleagă cum apar şi se dezvoltă suferinţele şi bolile în anumite condiţii şi le demonstrează că tehnologia medicală are un potenţial imens de a vindeca, dar şi de a produce daune. Toţi doctorii din Regatul Unit care şi-au efectuat şi studiile în această ţară au fost educaţi în spiritul conştientizării necesităţii de a păstra echilibrul între interesele pacienţilor sau ale familiilor acestora şi cele ale întregii populaţii. La nivelul medicinii generale, o atare abordare a condus la dezvoltarea unor instincte de promovare a atenţiei, prudenţei şi a economisirii resurselor capabile să menţină, până în prezent, cost-eficienţa sistemului de îngrijiri britanic, a cărui trăinicie a început, însă, să se clatine.

Medicii de familie au constatat, din propria lor experienţă, cât de benefică este, atât pentru individ cât şi pentru societate, atitudinea prin care: se păstrează delimitarea corespunzătoare între percepţia subiectivă a afecţiunii şi clasificarea ei conform criteriilor ştiinţei medicale; se trece la încadrarea oamenilor într-o anume categorie diagnostică numai dacă o asemenea măsură le este realmente utilă; şi se încearcă reducerea la maximum a expunerii la riscurile generate de tehnologia medicală. Astfel, medicina generală are un rol reglator în ceea ce priveşte beneficiul şi costul tehnologiilor medicale avansate. Constatările Barbarei Starfield cu privire la impactul unui sistem puternic de îngrijiri primare asupra stării de sănătate a populaţiei sunt fondate, cu siguranţă, pe instinctele medicului de familie. Majoritatea persoanelor vârstnice sunt reticente faţă de utilizarea tehnologiei medicale, preferând, în schimb, îngrijirile tradiţionale, ce presupun o relaţie apropiată medic-pacient. Este evident că modelul economic nu poate face o atare distincţie.

Medicii de familie îşi pot exercita rolul doar dacă reuşesc să creeze un climat de încredere - care să atenueze frica inerentă a pacientului, generată de diverse simptomatologii -, ceea ce le permite şi un control adecvat asupra intervenţiilor inutile şi periculoase. Încrederea se clădeşte pe baza unor relaţii interpersonale strânse şi a nivelului de competenţă şi de expertiză. Pacienţii trebuie să fie încrezători în faptul că doctorul la care apelează pentru prima dată este capabil să recunoască orice semn precoce al unei afecţiuni serioase. Un asemenea deziderat poate fi realizat doar prin educaţie riguroasă, nu prin fragmentarea reţelei primare sau prin delegarea responsabilităţilor spre categorii mai puţin pregătite profesional.

Medicii de familie, aflaţi în prima linie a luptei cu suferinţa, se confruntă cu o multitudine de probleme umane nespecifice şi, într-o oarecare măsură, nediferenţiate. Ei îşi asumă, faţă de societate, o sarcină ce presupune un grad ridicat de calificare, dar şi de risc, asigurând, astfel, funcţionarea cost-eficientă a sistemului britanic de sănătate. Aşadar, de ce acţiunile atâtor guvernanţi care s-au perindat la cârma ţării au urmărit prejudicierea spiritului de breaslă şi a statutului medicilor de familie şi erodarea încrederii publicului în prestaţia lor. Sunt oare interesele pacienţilor mai bine apărate de doctorii aserviţi unor concepte politice sau comerciale? Au uitat, oare, medicii faptul că bolnavii pot beneficia de cele mai bune servicii de asistenţă sanitară oferite de aceia dintre ei care sunt dispuşi să-şi apere autonomia clinică şi capacitatea de a-şi aloca timpul şi resursele în funcţie de necesităţile reale, evaluate pe baza competenţelor profesionale?

Întregul context actual relevă faptul că pacienţii şi medicii preferă, în continuare, sistemul bazat pe solidaritate socială în locul celui ce urmăreşte realizarea de profit. Oare putem avea convingerea că şi clasa politică are aceleaşi interese?

Only general practice can save the NHS

BMJ 2007; 335:183

Londra Iona Health medic de familie,mailto:iona.health@dsl.pipex.com

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Andrei Cernomaz
Autor: