Cumpărarea tortului este datoria noastră

Ieri, pentru prima dată, de ani de zile, m-a podidit dintr-o dată plânsul în toiul lucrului. Nu ştiu de ce - a fost, probabil, o răbufnire după o sumedenie de lucruri mărunte, întreaga mea zi petrecându-se într-o alergătură de colo-colo, încercând să înregistrez pacienţii, să pun canule, să înlocuiesc catetere suprapubiene obturate, să aduc rezultatele analizelor, să iau legătura cu oncologii, să dau veşti proaste şi să vorbesc cu rudele pacienţilor.

Ar fi fost cazul să ştiu până acum că medicina este o meserie stresantă în care mai întotdeauna se ivesc mai multe sarcini care trebuie rezolvate simultan.

În timpul vizitei obişnuite de dimineaţă, pe secţie, am remarcat prezenţa unui bărbat bolnav de cancer care venise la noi pentru controlul simptomelor şi despre care aveam sentimentul că, de această dată, s-ar putea să se fi internat pentru ultima oară. I-am spus că ne îngrijorează starea lui. Ne-a răspuns că încă mai crede că Dumnezeu poate face o minune şi în cazul său. Pe când ne îndepărtam de patul lui, l-am auzit strigând după noi: "Fata mea vine să mă vadă mai târziu. Azi e ziua ei de naştere." Şi faţa-i strălucea de bucurie.

Am apelat la colegi ca să fac rost de un tort aniversar surpriză. Registratoarea din gardă a încercat tot posibilul - a sunat la departamentul de aprovizionare şi la cel al voluntarilor, dar fără succes. Toată lumea era ocupată. Am plecat să văd un alt pacienta în serviciu era o agitaţie deosebită în acea după-amiază, iar fiecare dintre noi alerga care-ncotro, cu tot felul de treburi. Eram gata să încerc chiar eu să cumpăr un tort, dar un alt bolnav avea nevoie urgentă să fie consultat. Am întrebat din nou dacă se poate duce cineva. "Omul acesta este pe moarte," am spus, "e ultima aniversare a fiicei sale la care, probabil, va mai putea fi de faţă. Să nu lăsăm lucrurile aşa, fără să încercăm să-i oferim ceva special. Poate cineva de aici să meargă după tort?"

Răspunsul, neaşteptat, a fost: "Nu e datoria noastră să cumpărăm tort!"

Nu, nu este "datoria" nimănui să cumpere un tort. "N-ai dreptate," mi-am zis în gând, "sigur că este datoria noastră . . . menirea noastră este tocmai să încercăm să-i facem pe oameni fericiţi."

Şi acum, partea luminoasă a lucrurilor - de aceea iubesc eu medicina paliativă, pentru că ea scoate la iveală, într-adevăr, tot ce este mai bun în oameni. Mi-am sunat medicul consultant de specialitate, să-i spun că sunt ocupată până peste cap şi că nu voi ajunge după-amiază la întrunire, dar înainte să-ncep, m-a bufnit plânsul. "Stai aşa," mi-a spus, "vin îndată acolo." Zece minute mai târziu era deja lângă mine, cu un zâmbet luminos pe buze, avându-l alături pe preotul şi directorul misiunii. O pungă de hârtie frumos ornamentată, jucărioare care mai de care mai atrăgătoare, dulciuri... un tort aniversar şi lumânări, ivite parcă din neant (aduse de o asistentă care terminase programul)... un cântec aniversar special la patul tatălui... zâmbete, râsete, o rază de speranţă, un crâmpei de viaţă normală.

"Da," mi-am zis, "cumpărarea tortului este datoria noastră." Să nu avem parte de ziua în care vom fi uitat acest lucru - în ziua aceea înseamnă că ne-am pierdut o bună parte din ceea ce ne face să fim oameni.

Buying cake is our job
BMJ 2007;335:379 (25 August)

London
Yolanda S Augustin
senior house officer in palliative medicinemailto:Yolanda_augustin04@yahoo.com

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: