Osteoporoza şi managementul său

Fracturile produse prin osteoporoză afectează una din două femei şi unul din cinci bărbaţi cu vârste de peste 50 de ani, implicând, la nivelul serviciilor pentru sănătate, un cost anual estimat la 1,8 miliarde £ (2,7 miliarde €; 3,5 miliarde $), în Marea Britanie şi, respectiv, la 30 miliarde € în Europa.1, 2

Majoritatea pacienţilor cu osteoporoză sunt îngrijiţi în sistemul primar, dar o mică parte dintre ei vor beneficia de trimitere în centre specializate. În ultimii ani s-au făcut progrese considerabile atât în ceea ce priveşte identificarea oamenilor cu risc crescut de fracturi cât şi opţiunile terapeutice prin care se vizează reducerea riscului de fracturi. Sinteza de faţă dezvoltă aspectele anterior menţionate şi abordează problema stabilirii unui parteneriat între sistemul primar şi cel secundar de îngrijire, în vederea optimizării managementului pacienţilor cu osteoporoză.  

Fig. 1. Imagini tridimensionale, obţinute cu microscopul electronic, care arată structura vertebrei L3 la o femeie de 31 de ani (sus) şi la o pacientă de 70 de ani (jos). A se observa că multe dintre structurile plate au devenit convergente, îngroşate


  
 

Fig. 2. Epidemiologia fracturilor osteoporotice la bărbaţi şi femei. Retipărit cu permisiune28

Ce este osteoporoza?

Osteoporoza rezultă din reducerea masei osoase şi distrugerea micro-arhitecturii osoase (fig. 1), determinând scăderea rezistenţei osului şi creşterea riscului de fracturi, mai ales la nivelul coloanei, şoldului, pumnului, al humerusului şi al pelvisului. Riscul creşte progresiv, odată cu vârsta (fig. 2), iar cei mai afectaţi sunt oamenii care au depăşit 75 de ani.1, 2 Pe ansamblu, fracturile osteoporotice s-au soldat, în anul 2000, cu aproximativ 5,8 milioane de ani ajustaţi pentru dizabilitate,NT ele fiind asociate, totodată, cu o mortalitate crescută. Cele de şold (fig. 3) au drept consecinţă pierderea independenţei pentru cel puţin o treime dintre oamenii cu osteoporoză, iar fracturile vertebrale (fig. 4) produc scădere în înălţime, durere cronică şi dificultăţi în desfăşurarea activităţilor cotidiene.

Fig. 5. Modificări legate de vârstă ale masei osoase la femei şi la bărbaţi. Masa osoasă maximă este atinsă în al treilea deceniu de viaţă, iar pierderea de masă osoasă odată cu înaintarea în vârstă începe, probabil, în preajma vârstei de 40 de ani, atât la bărbaţi cât şi la femei. La acestea din urmă, pierderea osoasă se accelerează în perioada menopauzei

  
Fig. 3. Fractură de col femural

 

Ce produce osteoporoza?

Pierderea de substanţă osoasă corelată cu vârsta începe în deceniul patru de viaţă (fig. 5). Fenomenul apare ca rezultat al distrugerii osoase intense de către osteoclaste (fig. 6) şi al scăderii formării osoase de către osteoblaste.3 Rolul deficitului de estrogeni din menopauză şi pierderea de substanţă osoasă corelată cu vârsta, la femei, sunt bine documentate, iar masa osoasă la bărbaţii vârstnici este, de asemenea, corelată pozitiv cu nivelul de estrogeni. Insuficienţa de vitamina D şi hiperparatiroidismul secundar sunt frecvente la vârstnici şi pot avea o contribuţie în acest sens. Alţi factori posibili sunt reducerea activităţii fizice odată cu înaintarea în vârstă şi scăderea producţiei de factori de creştere insulin-like.

Fig. 4. Fractură vertebrală


  
Fig. 6. Imagini tridimensionale, obţinute cu microscopul electronic, ale unui os cu resorbţie osteoclastică

Factorii genetici au o influenţă puternică asupra masei osoase maxime, care este atinsă în timpul deceniului trei de viaţă şi care reprezintă un determinant important al masei osoase mai târziu. Nutriţia, în special aportul de calciu şi de vitamina D, statusul hormonal şi activitatea fizică influenţează, de asemenea, masa osoasă maximă.

Deşi masa osoasă scăzută are un rol major în patogeneza fracturilor, sunt deosebit de importanţi şi factorii corelaţi cu căderile - riscul de cădere, răspunsul protector şi aportul energetic. La creşterea fragilităţii osoase contribuie şi diverse alte aspecte ale compoziţiei osoase şi structurale care pot să nu fie evidenţiate prin determinarea densităţii minerale osoase, precum dimensiunea şi geometria osoasă, structura osoasă şi materialul osos.

Cine prezintă risc de osteoporoză?

Scăderea masei osoase maxime, pierderea masivă de substanţă osoasă la menopauză şi creşterea longevităţii alimentează riscul de instalare a osteoporozei, cu precădere la femei, afecţiunea fiind cel mai frecvent întâlnită la cele aflate în postmenopauză.  Unii factori de risc pentru osteoporoză (caseta 1) sunt, cel puţin parţial, independenţi de densitatea minerală osoasă,w2-w6 în timp ce efectele altora asupra riscului de fracturi este mediat numai de reducerea densităţii minerale osoase.

 

Cercetări în curs de desfăşurare

· Evaluarea noilor tratamente, incluzând:
Un anticorp monoclonal uman faţă de receptorul activator al ligandului NFkB (RANKL), care se administrează subcutanat, o dată la şase luni
Medicamente orale calciomimetice, care stimulează producerea intermitentă a hormonului paratiroidian
Modulatori selectivi ai receptorilor estrogenici, cu efecte mixte estrogenice şi anti-estrogenice
Inhibitori de sclerostină, o proteină produsă de os, care este un factor reglator negativ al formării osoase
· Investigarea cauzelor şi managementul complianţei proaste şi al perseverenţei
· Evaluarea efectelor pe termen lung al tratamentelor anti-resorbţie asupra rezistenţei osoase

Metode

Am efectuat o documentare atât pe PubMed, utilizând termenii cheie osteoporoză plus studii clinice randomizate (124 de rezultate), sinteze sistematice (118), metaanalize (218), cât şi în baza de date Cochrane (15). Am folosit şi alţi termeni de identificare, cum sunt, de pildă, factori de risc plus osteoporoză şi sinteze sistematice (34) sau metaanalize (58). Am parcurs şi rubricile "publicat întâi online" ale revistelor relevante de specialitate.

Afecţiunea în speţă este determinată, în numeroase cazuri, şi de glucocorticoizii orali, care sunt luaţi de aproximativ 1% din populaţie şi de 2,5% dintre cei cu vârste de peste 75 de ani; de altfel, există şi ghiduri naţionale specifice pentru prevenirea şi managementul osteoporozei induse de glucocorticoizi (a se vedea caseta cu resurse educaţionale suplimentare).

 

Cum se manifestă osteoporoza?

Osteoporoza se manifestă, adesea, ca fractură clinic evidentă. Producerea unei fracturi în urma unui traumatism minor (după cădere din ortostatism sau de la o înălţime mai mică), în cazul unei persoane de peste 45 de ani, trebuie să ridice suspiciunea de osteoporoză. În alte cazuri, boala se poate manifesta ca durere de spate, scădere în înălţime, deformări spinale sau osteopenie radiologică.

Caseta 1. Factorii de risc pentru osteoporoză

Independenţi de densitatea minerală osoasă
Vârsta
Fractură prin fragilitate în antecedente
Antecedente materne de fractură de şold
Terapie cu glucocorticoizi orali
Fumatul activ
Aportul de alcool >= 3 unităţi/zi
Artrita reumatoidă
Indicele de masă corporală <=19
Căderile

Dependenţi de densitatea minerală osoasă
Hipogonadismul netratat
Malabsorbţia
Afecţiunile endocrine
Boala renală cronică
Boala hepatică cronică
Boala pulmonară obstructivă cronică
Imobilizarea
Medicamentele (inhibitori de aromatază, terapie de deprivare androgenică)

  
Fig. 7. Vârsta influenţează riscul de fracturi independent de densitatea mineralizării osoase. Pentru orice densitate osoasă dată, probabilitatea de producere a fracturilor creşte odată cu vârsta. De exemplu, la un scor T de -2, probabilitatea la 10 ani de fractură de şold la vârsta de 50 de ani este de circa 5%, dar la 80 de ani, de aproximativ 30%29

Deşi majoritatea fracturilor datorate osteoporozei au manifestări clinice, fracturile vertebrale sunt, în până la o treime dintre cazuri, asimptomatice.4 Depistarea lor este foarte importantă, pentru că implică un risc crescut de fracturi ulterioare ale coloanei vertebrale sau cu alte localizări.5 La pacienţii cu scădere în înălţime sau cu deformări spinale trebuie avute în vedere radiografiile în incidenţă laterală ale coloanei vertebrale.

Caseta 2. Investigaţii curente pentru excluderea cauzelor secundare de osteoporoză

· Hemograma completă şi viteza de sedimentare a hematiilor
· Testele funcţionale hepatice şi renale
· Testele funcţionale osoase (calciu, fosfat şi fosfataza alcalină)
· Imunoglobulinele serice şi paraproteinele, proteinele urinare Bence-Jones
· Testele funcţionale tiroidiene

Cine trebuie tratat?

Intervenţii farmacologice pentru osteoporoză

Intervenţia

Regimul de dozare Calea de administrare Indicaţia aprobată
Alendronate Fie 70 mg o dată pe săptămână, fie 5 mg ori 10 mg o dată pe zi Orală Osteoporoza în postmenopauză; osteoporoza indusă de glucocorticoizi; osteoporoza la bărbaţi
Etidronate 400 mg zilnic, timp de două săptămâni, la fiecare trei luni Orală Osteoporoza în postmenopauză; osteoporoza indusă de glucocorticoizi
Ibandronate 150 mg o dată pe lună Orală Osteoporoza în postmenopauză
3 mg o dată la trei luni Injecţie intravenoasă Osteoporoza în postmenopauză
Risedronate 35 mg o dată pe săptămână sau 5 mg o dată pe zi Orală Osteoporoza în postmenopauză; osteoporoza indusă de glucocorticoizi
Raloxifene 60 mg o dată pe zi Orală Osteoporoza în postmenopauză
Strontium ranelate 2 g o dată pe zi Orală Osteoporoza în postmenopauză
Teriparatide 20 µg o dată pe zi Injecţie subcutanată Osteoporoza în postmenopauză
Hormon paratiroidian 1-84 100 µg o dată pe zi Injecţie subcutanată Osteoporoza în postmenopauză

Definiţia osteoporozei dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii se bazează pe măsurarea densităţii minerale osoase, la nivelul coloanei vertebrale şi al extremităţii proximale a femurului, cu ajutorul absorbţiometriei duale cu raze X (dual energy x ray absorptiometry = DXA). Pentru a se stabili diagnosticul de osteoporoză este necesar ca densitatea minerală osoasă să aibă cel puţin 2,5 deviaţii standard sub valoarea normală a masei osoase maxime adică un scor T <=-2,5.6 Alte tehnici, de exemplu, determinarea cu ultrasunete la nivelul calcaneului şi măsurătorile periferice DXA nu pot fi folosite în acelaşi mod pentru a diagnostica osteoporoza, dar sunt utile pentru evaluarea preliminară a riscului, în situaţiile în care accesul la DXA axială este deficitar.

Deşi osteoporoza indică o probabilitate crescută de producere a fracturilor, multe fracturi prin fragilitate apar la oameni ale căror valori ale densităţii osoase sunt situate deasupra nivelului definit.7 Producerea fracturilor poate fi prefigurată şi mai bine prin adăugarea factorilor de risc clinici care contribuie la riscul de fracturi independent de densitatea minerală osoasă (fig. 7; caseta 1).8 O atare abordare este dezvoltată sub auspiciile OMS şi va fi făcută publică sub forma unui algoritm ce permite calcularea probabilităţii de producere a fracturilor cu ajutorul factorilor clinici de risc, cu sau fără valorile densităţii minerale osoase. Pentru decizia cu privire la tratament9 pot fi utilizate alternative de intervenţie bazate pe raportul cost-eficacitate.w7

Povestea unei paciente

Mă numesc Jean Marsh şi am 73 de ani. Am intrat în menopauză la vârsta de 45 de ani şi am avut o viaţă activă. Starea mea de sănătate a fost excelentă până la 58 de ani când, într-o dimineaţă, am simţit o durere sâcâitoare între omoplaţi. Aceasta s-a agravat, aşa că, după câteva zile, am mers la medicul generalist. Doctorul n-a putut identifica problema şi mi-a prescris antialgice. Seara, durerea a devenit teribilă. A doua zi am solicitat o radiografie, care a arătat distrugerea vertebrei T7.
Medicul meu generalist mi-a dat un bilet de trimitere către National Osteoporosis Society, unde m-am prezentat imediat. Dintre broşurile pe care le-am primit, How to Cope a fost minunată şi îmi amintesc că am plâns de bucurie fiindcă existau şi alte persoane care înţelegeau prin ce trec.
Durerea a persistat circa 10 săptămâni, intensitatea ei slăbind în timp. Întrucât mi-era îngrozitor de frică să nu cad, ieşirea din casă era foarte dificilă. Nu puteam sta întinsă în pat şi trebuia să dorm sprijinită pe multe perne. Datorită noului meu aspect fizic, hainele nu mi se mai potriveau.
Mi s-a prescris etidronate, apoi TSH. Densitatea osoasă a crescut în acest timp, iar frica de cădere a dispărut treptat. Acum duc o viaţă foarte activă, normală. Mai am o sensibilitate la coloană, care mă doare când lucrez prea mult în grădină, dar în afară de asta, mă simt bine.

Sfaturi pentru nespecialişti

Pacienţii cu risc de osteoporoză pot fi identificaţi cu ajutorul factorilor de risc clinici
La pacienţii care prezintă fracturi prin fragilizare osoasă, tratamentul trebuie iniţiat cât mai rapid posibil
Preferinţele pacienţilor au un rol important în alegerea opţiunii terapeutice
Complianţa şi menţinerea tratamentului pentru osteoporoză sunt deficitare, dar pot fi ameliorare printr-o mai bună educare a pacienţilor
Controlul va fi axat pe grupurile cu risc crescut, cum sunt, de pildă, pacienţii cărora li se administrează glucocorticoizi şi cei care au în antecedente fracturi prin fragilizare osoasă

Oamenii care au avut deja fracturi prin fragilizare au un risc mai mare de a suferi o nouă fractură,5 iar intervenţiile farmacologice trebuie iniţiate prompt în asemenea cazuri. Confirmarea diagnosticului de osteoporoză nu implică întotdeauna necesitatea măsurării densităţii osoase, mai ales la pacienţii vârstnici, dar este utilă atunci când traumatismul care a produs fractura este incert sau când sunt suspectate alte cauze de fractură. Trebuie excluse cauzele secundare de osteoporoză (caseta 2).

Managementul osteoporozei

Determinările non-farmacologice

Căderile au un rol important în patogeneza fracturilor prin fragilizare osoasă, mai ales la persoanele fragile şi vârstnice. Riscul de cădere este accentuat de numeroşi factori de natură medicală şi ambientală, mulţi dintre ei putând fi modificaţi. Multiple intervenţii s-au dovedit a fi eficiente în privinţa reducerii frecvenţei căderilor, nu şi a fracturilor.10

Măsurile ce ţin de modul de viaţă, axate pe îmbunătăţirea sănătăţii osoase, includ menţinerea unui aport adecvat de calciu şi a unui status normal al vitaminei D.w8, w9 Se va recomanda practicarea exerciţiilor fizice şi va fi descurajat abuzul de alcool şi tutun.11 Fizioterapia şi ameliorarea durerii sunt măsuri importante în managementul fracturilor.

Intervenţii farmacologice

În ultimii ani au apărut din ce mai multe opţiuni terapeutice în osteoporoză. Deşi majoritatea pacienţilor pot fi trataţi în sistemul de îngrijire primară, unii beneficiază de evaluarea de specialitate: bărbaţii şi femeile mai tinere, persoanele la care fracturile se produc chiar şi sub tratament şi cele care trebuie să fie evaluate în vederea instituirii terapiei anabolizante. Tratamentele anabolizante şi intravenoase sunt aplicate, în general, de către specialiştii din spital, după care îngrijirile pot fi acordate, în egală măsură, în sistemul primar şi în cel secundar.

Tratamentele aprobate în prezent (tabelul) includ bifosfonaţii, raloxifene şi terapia de substituţie hormonală (care previne resorbţia osoasă), strontium ranelate (nu i se cunoaşte prea bine mecanismul de acţiune) şi peptidele hormonale paratiroidiene (anabolizante). Fără compararea completă a studiilor efectuate pe fracturi, eficacitatea respectivelor medicamente nu poate fi comparată direct. Numai unele dintre ele şi-au dovedit eficacitatea faţă de fracturile vertebrale şi nevertebrale, inclusiv faţă de cele de şold,w10 ceea ce reprezintă un factor important care influenţează alegerea terapiei. Se va ţine cont şi de siguranţa, toleranţa şi costurile preparatelor administrate, iar NICE (National Institute for Health and Clinical Excellence) evaluează, în prezent, cost-eficacitatea diferitelor intervenţii în ceea ce priveşte prevenirea primară şi secundară a fracturilor osteoporotice.w11

Bifosfonaţii

Alendronate, etidronate, ibandronate şi risedronate sunt aprobaţi pentru tratamentul osteoporozei din postmenopauză. Alendronate, etidronate şi risedronate sunt aprobaţi pentru osteoporoza indusă de glucocorticoizi, iar alendronate este aprobat pentru osteoporoza la bărbaţi. Deoarece s-a demonstrat că reduc fracturile vertebrale şi nevertebrale, inclusiv pe cele de şold,12, 13, 14, 15, w12, w13 alendronate şi risedronate sunt consideraţi opţiunea de primă linie în prevenirea osteoporozei din postmenopauză.

Resurse educaţionale suplimentare
Sambrook P, Cooper C. Osteoporosis. Lancet 2006;367:2010-8.
Department of Health and Human Services. Bone health and osteoporosis: a report of the surgeon general. Rockville: US Department of Health and Human Services, Office of the Surgeon General, 2004.
Guidelines Working Group for the Bone and Tooth Society, National Osteoporosis Society, and Royal College of Physicians. Glucocorticoid-induced osteoporosis: guidelines for prevention and treatment. London: Royal College of Physicians, 2002. (http://www.rcplondon.ac.uk/pubs/books/%20glucocorticoid/index.asp)
Bone Research Society website picture gallery (www.brsoc.org.uk/gallery/default.htm)

Resurse pentru informarea pacienţilor
National Osteoporosis Society (www.nos.org.uk) - Fundaţie din Marea Britanie care atrage atenţia asupra osteoporozei şi care le oferă pacienţilor sprijin şi informare. Website-ul include trimiteri la BMJ, la diverse societăţi medicale şi ale pacienţilor, la Departamentul de Sănătate, precum şi la câteva surse de documentare pentru pacienţi şi cadre medicale
International Osteoporosis Foundation (www.iofbonehealth.org) - o organizaţie non-profit care susţine prevenţia precoce, diagnosticarea şi tratamentul osteoporozei şi ale afecţiunilor osoase corelate, oferind, în acelaşi timp, materiale educaţionale pentru pacienţi şi pentru cadrele medicale. Acest website prezintă o paletă completă de informaţii despre fracturile de la nivelul vertebrelor

Idei principale

Fracturile prin fragilizare, produse de osteoporoză, afectează una din două femei şi unul din cinci bărbaţi cu vârste de peste 50 de ani
Fracturile vertebrale, în special, continuă să fie subdiagnosticate şi insuficient tratate, fiind asociate cu rezultate terapeutice slabe
Există o gamă de tratamente farmacologice eficace în reducerea riscului de fracturi
Sunt frecvente cazurile în care se înregistrează rezultate proaste în ceea ce priveşte complianţa şi menţinerea tratamentului prescris pentru osteoporoză, dar ele pot fi îmbunătăţite printr-o mai bună educare a pacienţilor
Un număr redus de pacienţi va beneficia de evaluare în sistemul de îngrijire secundară a sănătăţii pentru iniţierea tratamentelor anabolizante sau a tehnicilor intervenţionale, mai ales atunci când alte terapii au eşuat

Bifosfonaţii orali trebuie administraţi pe stomacul gol, cu un pahar întreg de apă, pacientul fiind în ortostatism sau aşezat, fără a consuma alimente ori lichide timp de 30-60 de minute. În general, bifosfonaţii sunt bine toleraţi, dar se pot asocia cu efecte secundare gastrointestinale, mai ales atunci când nu se respectă dozele.

Pentru femeile în postmenopauză este aprobată şi o formulă intravenoasă de ibandronate. Ea se administrează injectabil, timp de 15-30 de secunde, la fiecare trei luni. Eficacitatea ei ori a regimului oral cu 150 mg o dată pe lună, împotriva fracturilor, nu a fost demonstrată direct, ci doar presupusă, pe baza extrapolării rezultatelor unui studiu ce a urmărit modificările densităţii minerale osoase.16, 17

Strontium ranelate

Strontium ranelate (un plic cu pulbere care se dizolvă în apă şi se administrează zilnic) reduce fracturile vertebrale şi nevertebrale (inclusiv pe cea de şold) la femeile cu osteoporoză în postmenopauză.18, 19 Efectele adverse sunt, în general, uşoare şi includ diareea şi cefalea. Spectrul eficacităţii sale anti-fracturi îi conferă statutul unei alternative de primă linie la alendronate sau risedronate,w14 mai ales în cazul pacienţilor pentru care medicamentele menţionate sunt contraindicate ori prost tolerate.

Raloxifene

Raloxifene reduce riscul de poducere a fracturilor vertebrale, dar nu s-a dovedit că le-ar preveni pe cele cu alte localizări.20 w15 Efectele adverse includ bufeurile, crampele la nivelul picioarelor şi o triplare a riscului relativ pentru tromboembolismul venos. Raloxifene conferă şi protecţie faţă de cancerul de sân.21 El poate fi considerat o opţiune de a doua linie la femeile mai tinere, cu osteoporoză vertebrală, aflate în postmenopauză.

Peptide hormonale paratiroidiene

Teriparatide (hormon paratiroidian 1-34 recombinant), administrat injectabil, subcutanat, 20 μg pe zi, reduce fracturile vertebrale şi nevertebrale la femeile în postmenopauză cu osteoporoză.22 w16 A fost aprobat recent preotact, formula peptidică 1-84, completă, a hormonului paratiroidian 1-84, care se administrează la fel, într-o doză zilnică de 100 μg. S-a demonstrat că nici una dintre intervenţiile menţionate nu reduce fracturile de şold şi, întrucât sunt mai costisitoare decât alte opţiuni terapeutice, sunt rezervate pacienţilor cu osteoporoză severă care nu tolerează alte tratamente sau nu răspund la ele.

Terapia de substituţie hormonală

Dat fiind faptul că, la femeile mai în vârstă, aflate în postmenopauză, are un raport risc--beneficiu în general defavorabil, terapia de substituţie hormonală este considerată tratament de a doua linie.23 Este o opţiune adecvată la femeile mai tinere în postmenopauză, cu risc de fracturi, mai ales la cele cu simptomatologie vasomotorie.

Calciul şi vitamina D

Datele experimentale de care dispunem la ora actuală nu susţin rolul singular al calciului şi al vitaminei D în prevenirea fracturilor osteoporotice, cu excepţia bătrânilor instituţionalizaţi.24, 25, w17 Astfel de suplimente ar trebui prescrise împreună cu alte tratamente pentru osteoporoză, deoarece dovezile care le atestă eficacitatea în prevenirea fracturilor provin din studii în care calciul şi vitamina D au fost administrate de rutină.

Monitorizarea tratamentului

Nu este clar cât de utilă ar fi urmărirea răspunsului la tratament şi nici, în situaţiile în care se consideră oportună o asemenea monitorizare, dacă ar trebui să se recurgă la determinări ale densităţii osoase sau la markerii biochimici. Este necesară îmbunătăţirea complianţei şi a menţinerii terapiei indicate în osteoporoză;26 alternativele posibile includ o mai bună educare a pacienţilor şi utilizarea unor regimuri intermitente, cum ar fi terapia orală cu bifosfonaţi administraţi o dată pe săptămână sau o dată pe lună şi cea intravenoasă cu ibandronate, din trei în trei luni. În viitorul apropiat se preconizează introducerea unor regimuri cu doze administrate la intervalele şi mai lungi, şanse mari de aprobare având-o administrarea intravenoasă, o dată pe an, a acidului zoledronic.27

Mulţumim lui T R Arnett, University College London, pentru scanare (figurile 1 şi 6).

Conflict de interese: KESP a fost remunerat de Alliance for Better Bone Health pentru participarea la conferinţe ştiinţifice. JEC a fost plătit pentru consultanţă şi prezentări de Procter & Gamble, Eli Lilly, GSK/Roche, Amgen, Pfizer, Servier, Shire, Novartis şi Nycomed şi a fost remunerat pentru participarea la conferinţe ştiinţifice de Procter & Gamble, Eli Lilly şi Servier. A primit finanţare de la Procter & Gamble şi a lucrat ca expert în mai multe cazuri de osteoporoză indusă de glucocorticoizi şi într-o dispută cu privire la un patent pentru alendronate.

Notă explicativă

NT Anii ajustaţi pentru dizabilitate reprezintă suma anilor de viaţă pierduţi datorită mortalităţii premature în populaţie şi anii pierduţi datorită dizabilităţii. Este o determinare ce extinde conceptul de ani de viaţă potenţial pierduţi datorită deceselor premature, pentru a include echivalentul anilor de viaţă "sănătoşi" pierduţi în stare de sănătate afectată (cu dizabilitate).

Osteoporosis and its management

BMJ 2006;333:1251-6

Addenbrooke's Hospital, Cambridge CB2 2QQ
Kenneth E S Poole
specialist registrar in rheumatology
Juliet E Compston professor of bone medicine

Correspondence to: J E Compston mailto:jec1001@cam.ac.uk

Bibliografie

1 Dolan P, Torgerson DJ. The cost of treating osteoporotic fractures in the United Kingdom female population. Osteoporos Int 2000;11:551-2.

2 Cummings SR, Melton III LJ. Epidemiology and outcomes of osteoporotic fractures. Lancet 2002;359:1761-7.

3 Compston JE. Sex steroids and bone. Physiol Rev 2001;81:419-47.

4 Cooper C, Atkinson EJ, O'Fallon WM, Melton LJ. Incidence of clinically diagnosed vertebral fractures: a population-based study in Rochester, Minnesota, 1985-1989. J Bone Miner Res 1992;7:221-7.

5 Klotzbuecher CM, Ross PD, Landsman PB, Abbott III TA, Berger M. Patients with prior fractures have an increased risk of future fractures: a summary of the literature and statistical synthesis. J Bone Miner Res 2000;15:721-39.

6 WHO Study Group. Assessment of fracture risk and its application to postmenopausal osteoporosis.World Health Organ Tech Ser 1984;(843).

7 Siris ES, Chen Y-T, Abbott TA, Barrett-Connor E, Miller PD,Wehren LE, et al. Bone mineral density thresholds for pharmacological interventions to prevent fractures. Arch Intern Med 2004;164:1108-12.

8 Kanis JA. Diagnosis of osteoporosis and assessment of fracture risk. Lancet 2002;359:1929-36.

9 Kanis JA, Johnell O, Oden A, de Laet C, Oglesby A, Jönsson B. Intervention thresholds for osteoporosis. Bone 2002;31:26-31.

10 Close J, Ellis M, Hooper R, Glucksman E, Jackson S, Swift C. Prevention of falls in the elderly trial (PROFET): a randomised controlled trial. Lancet 1999;353:93-7.

11 Hind K, Burrows M.Weight-bearing exercise and bone mineral accrual in children and adolescents: a review of controlled trials. Bone 2006 Sep 4(online publication).

12 Black D, Cummings S, Karpf D, Cauley JA, Thompson DE, Nevitt MC, et al. Randomised trial of effect of alendronate on risk of fracture in women with existing vertebral fractures. Lancet 1996;348:1535-41.

13 Harris ST,Watts NB, Genant HK, McKeever CD, Hangartner T, Keller M, et al. Effect of risedronate treatment on vertebral and non vertebral fractures in women with postmenopausal osteoporosis. A randomized controlled trial. JAMA 1999;282:1344-52.

14 Reginster JY, Minne H, Sorensen O, Hooper M, Roux C, Brandi ML, et al. Randomized trial of the effects of risedronate on vertebral fractures in women with established postmenopausal osteoporosis. Osteoporos Int 2000;11:83-91.

15 McClung MR, Geusens P, Miller PD, Zippel H, Benson WG, Roux C, et al. Effect of risedronate on the risk of hip fracture in elderly women. Hip Intervention Program Study Group. N Engl J Med 2001;344:333-40.

16 Delmas PD, Recker RR, Chesnut CH 3rd, Skag A, Stakkestad JA, Emkey R, et al. Daily and intermittent oral ibandronate normalize bone turnover and provide significant reduction in vertebral fracture risk: results from the BONE study. Osteoporos Int 2004;15:792-8.

17 Delmas PD, Adami S, Strugala C, Stakkestad JA, Reginster JY, Felsenberg D, et al. Intravenous ibandronate injections in postmenopausal women with osteoporosis: one-year results from the dosing intravenous administration study. Arthritis Rheum 2006;54:1838-46.

18 Meunier PJ, Roux C, Seeman E, Ortolani S, Badurski J, Spector TD, et al. The effects of strontium ranelate on the risk of vertebral fracture in women with postmenopausal osteoporosis. N Engl J Med 2004;350:459-68.

19 Reginster JY, Seeman E, De Vernejoul MC, Adami S, Compston J, Phenekos C, et al. Strontium ranelate reduces the risk of nonvertebral fractures in postmenopausal women with osteoporosis: Treatment of Peripheral Osteoporosis (TROPOS) study. J Clin Endocrinol Metab 2005;90:2816-22.

20 Ettinger B, Black DM, Mitlak BH, Knickerbocker RK, Nickelsen T, Genant HK, et al. Reduction of vertebral fracture risk in postmenopausal women with osteoporosis treated with raloxifene: results from a 3-year randomized clinical trial. JAMA 1999;282:637-45.

21 Cummings SR, Eckert S, Krueger KA, Grady D, Powles TJ, Cauley JA, et al. The effect of raloxifene on risk of breast cancer in postmenopausal women. JAMA 1999;281:2189-97.

22 Neer RM, Arnaud CD, Zanchetta JR, Prince R, Gaich GA, Reginster JY. Effect of parathyroid hormone on vertebral bone mass and fracture incidence among postmenopausal women with osteoporosis. N Engl J Med 2001;344:1434-41.

23 Compston J. How to manage osteoporosis after the menopause. Best Pract Res Clin Rheumatol 2005;19:1007-19.

24 Bischoff-Ferrari HA, Willett WC, Wong JB, Giovannucci E, Dietrich T, Dawson-Hughes B. Fracture prevention with vitamin D supplementation: a meta-analysis of randomized controlled trials. JAMA 2005;293:2257-64.

25 Boonen S, Bischoff-Ferrari HA, Cooper C, Lips P, Ljunggren O, Meunier PJ, et al. Addressing the musculoskeletal components of fracture risk with calcium and vitamin D: a review of the evidence. Calcif Tissue Int 2006;78:257-70.

26 Compston JE, Seeman E. Compliance with osteoporosis therapy is the weakest link. Lancet 2006;368:973-4.

27 Reid IR, Brown JP, Burckhardt P, Horowitz Z, Richardson P, Treschel U, et al. Intravenous zoledronic acid in postmenopausal women with low bone mineral density. N Engl J Med 2002;346:653-61.

28 Dennison E, Cole Z, Cooper C. Diagnosis and epidemiology of osteoporosis. Curr Opinion Rheumatol 2005;17:456-61.

29 Kanis JA, Johnell O, Oden A, Dawson A, De Laet C, Jonsson B. et al. Ten year probabilities of osteoporotic fractures according to BMD and diagnostic thresholds. Osteoporosis Int 2001;12:989-95

Rate this article: 
Average: 5 (1 vote)
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: