Exerciţiul fizic şi funcţia menstruală

Riscurile legate de disfuncţiile menstruale şi tulburările osoase corelate cu exerciţiile fizice, la care sunt expuse femeile sportive, sunt serioase şi insuficient recunoscute.

Disfuncţiile menstruale legate de exerciţiile fizice pot include orice tip de anomalie, de la deficienţele fazei luteale, anovulaţie, oligomenoree, amenoree şi până la menarha tardivă. Ele sunt generate de numeroşi factori, prezintă variaţii individuale multiple, dar au ca principal mecanism subiacent inhibiţia hipotalamică, cu supresia pulsatilităţii (frecvenţa cu care sunt eliberate "pulsuri" de hormoni de către hipotalamus) hormonului eliberator de gonadotrofine.1

La sportive, supresia hipotalamică are cauze extrem de variate, printre care stresul fizic şi psihologic din timpul antrenamentelor şi al competiţiilor, deficitul caloric, masa corporală scăzută, cantitatea redusă de grăsime din organism,1, 2 valorile neadecvate ale leptinei3 şi alterarea metabolismului hormonal periferic.1 E posibil să fie implicate, de asemenea, hiperandrogenismul relativ şi influenţa genetică.1 Consecinţele pot să includă leziunile musculo-scheletice (în particular, fracturile de efort), infertilitatea şi urmările generale ale hipoestrogenismului.

Când disfuncţia menstruală (în particular, amenoreea) apare, la sportive, în combinaţie cu o masă osoasă scăzută şi cu un deficit energetic, sindromul poartă denumirea de "triada femeii atlet." Este o tulburare complexă şi insuficient înţeleasă, întâlnită la femeile care practică exerciţii fizice intense.2, w1 Atletele din sporturile ce implică o greutate corporală redusă (alergătoarele pe distanţe mari, gimnastele, canotoarele) au un risc crescut, deşi sindromul poate apărea corelat cu orice sport. De regulă, deficitul energetic este legat de tulburările de apetit şi este parţial influenţat de presiunea exercitată de anturaj. Pot contribui şi factorii genetici, neurochimici şi psihologici legaţi de dezvoltare, alături de efectele fizice şi psihologice ale antrenamentelor şi ale competiţiilor. Consecinţele pe termen lung tind să fie mai puternice la fetele tinere, care încep efortul fizic intens înainte de instalarea menarhei; în cazul lor există riscuri mai mari în ceea ce priveşte apariţia tardivă a menarhei, producerea unor tulburări de creştere şi de pubertate, disfuncţia menstruală ulterioară şi sănătatea osoasă suboptimală.1, 4

Amenoreea secundară se instalează la până la 44% dintre femeile care practică exerciţii fizice intense, comparativ cu doar 2-5%, la nivelul întregii populaţii.1, 5, 6 Atletele care prezintă amenoree se situează la extremitatea severă a spectrului disfuncţiilor menstruale legate de exerciţiile fizice intense. Tulburările menstruale uşoare sunt mult mai frecvente, manifestându-se la aproape patru cincimi dintre femeile foarte active.7 Impactul asupra densităţii minerale osoase este neclar8, 9 şi nu există nici un fel de date care să susţină ipoteza că femeile la care funcţia menstruală se reface ar urma să aibă infertilitate cronică.

Dat fiind faptul că factorii fiziologici şi psihologici implicaţi determină variaţii individuale considerabile, nu a fost definit un prag specific peste care exerciţiile fizice pot duce la disfuncţii menstruale. Oricum, la femeile care aleargă peste 50 de mile în fiecare săptămână, incidenţa amenoreei este semnificativ crescută.10

Screeningul poate fi util în cazul persoanelor care fac exerciţii fizice intense. Este necesar ca toate femeile aflate într-o formă fizică bună, care se prezintă la medic pentru investigarea unor leziuni recurente sau persistente, localizate la nivelul ţesuturilor moi ori osoase (în particular, fracturi de efort), să beneficieze de o anamneză atentă, cu detalii despre dietă şi antrenamente. Este de reţinut, însă, faptul că pacientele cu tulburări de apetit sunt, adesea, refractare atunci când trebuie să ofere relaţii despre dietă. Analiza de urină, pentru depistarea cetonuriei, va sugera aportul caloric neadecvat, iar testele funcţionale tiroidiene (hormonul de stimulare tiroidiană normal sau crescut şi tiroxina liberă redusă) vor indica statusul hipometabolic.

Femeile cu amenoree necesită investigaţii standard. La cele cu suspiciune de deficit de fază luteală se va monitoriza temperatura bazală, se va determina hormonul luteinizant cu ajutorul testelor de ovulaţie, se va doza repetat progesteronul seric şi ideal ar fi să se efectueze şi o biopsie de endometru. Pacientele cu suspiciune de pierdere de substanţă osoasă pot necesita DEXA (dual energy x ray absorptiometry), preferabil în zone periferice, precum tibia şi antebraţul.w2

Managementul disfuncţiilor menstruale legate de efortul fizic intens are ca scop principal restabilirea ciclurilor menstruale normale. Extrem de importantă este educarea pacientelor, a antrenorilor, anturajului şi părinţilor, cu privire la riscurile efectuării de exerciţii fizice excesive de către fete şi femei. Deseori sunt foarte eficiente atât consilierea nutriţională, în vederea asigurării unei balanţe energetice pozitive şi a unui aport adecvat de calciu şi de vitamina D,w3 cât şi sfaturile cu privire la modificarea volumului şi a intensităţii programelor de antrenament ori la reducerea factorilor stresanţi legaţi de competiţii.1 Suplimentarea cu estrogen şi progesteron combinaţi ar trebui să fie utilă în menţinerea masei osoase, deşi nu va recupera ceea ce a fost deja pierdut.11 Tratamentul cu leptină recombinantă poate avea un rol în viitor, dar dovezile experimentale sunt încă într-un stadiu preliminar.12

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Exercise and menstrual function
Up to four fifths of women who exercise vigorously may have some form of menstrual dysfunction

BMJ 2007;334:164-5

Rheumatology, Sports, and Exercise Medicine, Addenbrooke's Hospital, Cambridge CB2 2QQ
Cathy Speed
consultant mailto:cathy.speed@btinternet.com

Bibliografie

1 De Cree C. Sex steroid metabolism and menstrual irregularities in the exercising female. A review. Sports Med 1998;25:369-406.

2 Otis CL, Drinkwater B, Johnson M, Loucks A, Wilmore J. American 39097.582130.80College of Sports Medicine position stand. The female athlete triad. Med Sci Sports Exerc 1997;29:i-ix.

3 Laughlin GA, Yen SS. Hypoleptinemia in women athletes: absence of a diurnal rhythm with amenorrhea. J Clin Endocrinol Metab 1997;82:318-21.

4 Kanaka-Gantenbein C. The impact of exercise on thyroid hormone metabolism in children and adolescents. Horm Metab Res 2005;37:563-5.

5 Loucks AB, Horvath SM. Athletic amenorrhea: a review. Med Sci Sports Exerc 1985;17:56-72.

6 Petterson F, Fires H, Nillius SJ. Epidemiology of secondary amenorrhea: incidence and prevalence rates. Am J Obstet Gynecol 1973;117:80-6.

7 De Souza MJ. Menstrual disturbances in athletes: a focus on luteal phase defects. Med Sci Sports Exerc 2003;35:1553-63.

8 De Souza MJ, Van Heest J, Demers LM, Lasley BL. Luteal phase deficiency in recreational runners: evidence for a hypometabolic state. J Clin Endocrinol Metab 2003;88:337-46.

9 De Souza MJ, Miller BE, Sequenzia LC, Luciano AA, Ulreich S, Stier S, et al. Bone health is not affected by luteal phase abnormalities and decreased ovarian progesterone production in female runners. J Clin Endocrinol Metab 1997;82:2867-76.

10 Cumming DC, Rebar DW. Exercise and reproductive function in women: a review. Am J Ind Med 1983;4:113.

11 Hergenroeder AC. Bone mineralization, hypothalamic amenorrhea, and sex steroid therapy in female adolescents and young adults. J Pediatr 1995;126:683-9.

12 Welt CK, Chan JL, Bullen J, Murphy R, Smith P, DePaoli AM, et al. Recombinant human leptin in women with hypothalamic amenorrhea. N Engl J Med 2004;351:987-97.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: