Eficienţa acidului zolendronic în osteoporoza postmenopauză

Necesitatea administrării zilnice a medicaţiei orale uzuale de bază antiosteoporotice (bifosfonaţi) determină un nivel scăzut de complianţă pe termen lung şi de eficienţă.

S-a dovedit că utilizarea acidului zolendronic în doză unică anuală a redus turnover-ul osos şi a crescut densitatea osoasă la peste 12 luni de la infuzie. Studiul HORIZON a evaluat eficienţa unei doze unice de acid zolendronic asupra reducerii riscului de fractură pe durata a trei ani de la administrare. Au fost incluse 7 765 de paciente cu vârsta medie de 73 de ani, care au fost randomizate 1:1 să primească 5 mg acid zolendronic sau placebo. Obiectivele primare au fost incidenţa fracturilor vertebrale şi a fracturilor de şold. După trei ani, faţă de placebo, acidul zolendronic a fost asociat cu o reducere cu 70% a riscului de fracturi vertebrale (3,3% vs 10,9%, CI 95% 0,24-0,38) şi cu 41%, a celui de fracturi de col femural (1,4% vs 2.5%, CI 95% 0,2-0,83). Fracturile clinic manifeste de orice natură (12.8% vs 8,4%) sau vertebrale (2,6% vs 0,5%) au fost, de asemenea, reduse semnificativ (cu 33% şi, respectiv, 77%, P < 0,001). Reacţiile adverse au fost similare la nivelul ambelor grupuri, cu excepţia fibrilaţiei atriale clasificate ca severă, care a fost mai frecventă în lotul tratat activ (1,3% vs 0,5%, P<0,001), cu toate că, per total, nu au existat diferenţe semnificative între loturi în privinţa incidenţei fibrilaţiei atriale sau a altor aritmii. În concluzie, administarea anuală a unei doze de 5 mg de acid zolendronic este eficientă în reducerea riscului de fracturi vertebrale, femurale sau de altă natură.

Prof.Dr.Mircea Cinteză, Dr.Andrei Mărgulescu

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: