Doctorii, interogatoriul şi tortura

In calitatea noastră de medici avem datoria să respingem orice tentativă de abatere de la obiectivele etice ale propriei profesii - a nu face rău şi a alina suferinţa. De asemenea, ar trebui să combatem orice încercare de denaturare a ideii de demnitate umană, indiferent cât de mare ar fi presiunea.

Extrem de preocupate de problema respectării drepturilor omului în închisorile militare din SUA, mai multe asociaţii medicale şi-au exprimat, recent, opiniile despre rolul doctorilor în interogatorii. Asemenea declaraţii ar trebui să devină obiectul unor articole intens mediatizate, care să exprime opinia medicilor despre drepturile omului - alături de ştirea ce anunţa moartea a trei prizonieri din baza americană de la Guantanamo Bay1 şi de recenta declaraţie a Consiliului Secretariatului General European, conform căreia "Măsurile legislative şi administrative pentru protecţia indivizilor împotriva actelor de încălcare a drepturilor omului, comise de agenţi ai serviciilor de securitate străine ce operează pe teritoriul statelor membre, par să fie mai degrabă excepţia decât regula".2

Unul dintre principalele motive ale reluării discuţiilor despre îndatoririle personalului sanitar în "războiul împotriva terorii" şi despre implicaţiile lor etice îl constituie existenţa aşa-numitelor echipe biscuit - behavioural science consultation teams - BSCT (echipe consultative pentru ştiinţele comportamentului). Ele îşi desfăşoară activitatea în închisorile militare din SUA şi includ psihologi, psihiatri şi alte categorii de cadre medicale. Raportul de anul trecut, realizat de vice-amiralul Albert Church al III-lea, directorul de personal al marinei din cadrul Departamentului de Apărare al SUA, cu privire la elaborarea, promulgarea şi răspândirea tehnicilor de interogare aplicate în Guantanamo Bay, în Afganistan şi Irak, a admis faptul că echipele biscuit au asistat la interogatorii: "În cadrul războiului global împotriva terorii se accentuează tot mai pregnant tendinţa ca specialiştii în ştiinţele comportamentale să conlucreze cu anchetatorii şi să le sprijine eforturile". "Pe lângă rolul de observator, ei evaluează comportamentul deţinuţilor şi motivaţiile lor, analizează tehnicile de interogare şi consiliază anchetatorii, ajutându-i, astfel, să obţină informaţii de la deţinuţi, evident, cu păstrarea anumitor limite. Am constatat că personalul specializat nu a fost implicat în acordarea de asistenţă medicală deţinuţilor (evitând, aşadar, orice conflict inerent între îngrijirea acestora şi perfecţionarea strategiilor de interogare) şi nici nu li s-a permis accesul la fişele lor medicale... Practica respectivă a evoluat, însă, într-o manieră ad hoc, în condiţiile în care nici Convenţia de la Geneva, nici doctrina medicală a armatei SUA nu fac menţiuni speciale cu privire la necesitatea ca specialiştii în domeniul ştiinţelor comportamentului să asiste la interogatorii în vederea îmbunătăţirii tehnicilor de interogare".3

Ar trebui adoptată o atitudine reticentă faţă de consilierea acordată de echipa biscuit anchetatorilor, întrucât "următoarele tehnici de interogare au fost apreciate de Departamentul de Apărare al SUA drept umane şi, în accepţiunea proprie, în limitele legale: izolarea pentru o perioadă mai lungă de cinci luni; privarea de somn timp de 48-54 de zile, în condiţiile în care interogatoriul dura câte 18-20 de ore pe zi; degradarea; umilirea sexuală; prezenţa câinilor militari pentru a inspira frica; expunerea la temperaturi extreme şi zgomot puternic, timp îndelungat - şi combinarea tehnicilor menţionate".3, 4 Treptat, poate, vor fi modificate reglementările aspectelor considerate drept "umane" de către Departamentul de Apărare, dar este evident că criteriile aplicate pentru a desemna noţiunea de "umanitate" sunt înfiorător de deficitare la capitolul etică.

Din fericire, multe asociaţii medicale militează împotriva unor asemenea practici. În cursul lunii mai a.c., World Medical Association (Asociaţia Medicală Mondială) (constituită din peste 80 de asociaţii medicale naţionale) şi-a revizuit declaraţia de la Tokyo despre tortură, subliniind că "Medicul nu va încuraja, nu va trece cu vederea sau nu va participa la practicarea torturii ori a altor forme de manifestare a procedurilor crude, degradante ori inumane - indiferent de tipul infracţiunii de care este suspectată, acuzată sau vinovată persoana în cauză ori de convingerile sau motivele ei, şi în toate situaţiile, inclusiv în conflictele armate şi în cele civile".4, 5 Premisa de bază a declaraţiei de mai sus este simplă: "Medicul are rolul fundamental de-a alina disconfortul semenilor săi şi nu există nici un motiv, fie el personal, colectiv sau politic, care să justifice nerespectarea unei asemenea misiuni nobile". Se impune ca accepţiunea unei atari definiţii simple, dar precise, să nu fie compromisă de nici un fel de aranjament politic şi fiecare cetăţean al lumii democratice - nu doar doctorii - ar trebui să respingă orice încercare legală de justificare a torturii.

American Medical Association a emis, în iunie a.c., o declaraţie îndelung aşteptată de scena politică: "Medicii nu trebuie să dirijeze, să participe direct sau să monitorizeze un interogatoriu cu intenţia de-a interveni, întrucât o asemenea atitudine le subminează rolul curativ".6 De asemenea, American Psychiatric Association (Asociaţia Americană de Psihiatrie) şi-a reiterat poziţia, recomandând ca psihiatrii să nu facă parte dintr-o comisie de tortură a vreunui deţinut, nici măcar în calitate de asistent ori de intermediar, şi să nu participe direct la interogarea persoanelor aflate în custodia investigatorilor militari sau civili ori a autorităţilor legale, atât în SUA cât şi în alte ţări. Implicarea directă include prezenţa în camera de anchetă, adresarea sau sugerarea întrebărilor ori consilierea autorităţilor în privinţa utilizării tehnicilor specifice de interogare pentru anumiţi deţinuţi.7 Conform American Psychiatric Association, "psihiatrii care află despre utilizarea unei proceduri de tortură, fie ea aplicată, în curs de aplicare sau doar planificată, trebuie să înştiinţeze prompt persoana (persoanele) care este (sunt) în măsură să sancţioneze corespunzător o asemenea atitudine".

Intelectualilor şi cadrelor universitare li se solicită, de asemenea, sprijinul în această privinţă. Este necesar să se discute şi să se dezbată "filosofia torturii" (dacă există un asemenea concept) şi să i se arate incompatibiltatea inerentă cu ideea de democraţie, oricât ar fi ea de imperfectă. La fel de intransigent ar trebui să fie discreditată, în mediul academic, şi folosirea eufemismelor de genul "anchetă dură", pentru descrierea torturii, care contribuie la mistificarea opiniei publice.8

Este imperios necesar, totodată, să li se explice tuturor cadrelor medicale că participarea la maltratarea deţinuţilor sau la acţiunile abuzive faţă de ei contravine eticii propriei lor profesii. Un demers util, în acest sens, dar nu suficient, îl reprezintă codurile deontologice şi convenţiile naţionale şi internaţionale care reglementează aspectele legate de participarea la tortura deţinuţilor ori la acţiunile abuzive faţă de ei. Pregătirea studenţilor la medicină trebuie să clarifice faptul că au obligaţia de-a se angaja activ în demersurile de protejare a drepturilor omului, depăşind simplul stadiu al recunoaşterii statutului sănătăţii de drept al omului şi neparticipând la nici o acţiune care ar prejudicia drepturile omului.

Merită rediscutată propunerea lui Annas şi Grodin, de acum 10 ani, ca un tribunal internaţional să judece obiceiul doctorilor şi al altor cadre medicale de a păstra dosare despre complicitatea la violarea drepturilor omului.9 Ei sugerau că "medicii şi avocaţii din întreaga lume ar trebui să conlucreze în vederea dezvoltării şi susţinerii mecanismelor mondiale de aplicare şi impunere a standardelor eticii medicale şi ale drepturilor omului, prin înfiinţarea unei organizaţii internaţionale dedicate acestei cauze şi a unui tribunal permanent, autorizat să sancţioneze orice atitudine abuzivă." Un tribunal medical internaţional ar putea să se ocupe, iniţial, de denunţarea publică a medicilor care s-a dovedit că au încălcat drepturile omului, dar şi-ar putea folosi influenţa şi pentru impulsionarea asociaţiilor medicale naţionale de a revoca licenţa de practică a unor asemenea doctori. Este o misiune dificilă, dar ar merita ca toate forurile internaţionale să-şi conjuge eforturile în vederea împlinirii ei.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Doctors, interrogation, and torture
Medical associations' statements on human rights are welcome, but we all need to do more to prevent abuses

BMJ 2006;332:1462-3

Universidad Nacional del Comahue, Catamarca 140, Cipolletti (8324), Argentina
Luis Justo
professor in charge, bioethics mailto:justo@maipue.com

Bibliografie

1 BBC News. Triple suicide at Guantanamo camp. 11 Jun 2006. http://news.bbc.co.uk/go/pr/fr/-/1/hi/world/americas/5068228.stm (accessed 14 Jun 2006).

2 Council of Europe Secretary General's supplementary report under Article 52 ECHR on the question of secret detention and transport of detainees suspected of terrorist acts, notably by or at the instigation of foreign agencies, June 14th 2006. http://www.coe.int/t/E/Com/Press/Source/%20SG_Inf(2006).doc (accessed 16 Jun 2006).

3 Church AT. ISFT final report 2005. Executive summary (unclassified). Medical issues related to interrogation, p 19. http://www.defenselink.mil/news/%20Mar2005/d20050310exe.pdf (accessed 16 Jun 2006).

4 Rubenstein L, Pross C, Davidoff F, Iacopino V. Coercive US interrogation policies: a challenge to medical ethics. JAMA 2005;294:1544-9.

5 World Medical Association: Declaration of Tokyo. Guidelines for physicians concerning torture and other cruel, inhuman or degrading treatment or punishment in relation to detention and imprisonment. Adopted by the 29th World Medical Assembly, Tokyo, Japan, October 1975, and editorially revised at the 170th Council Session, Divonne-les-Bains, France, May 2005 and the 173rd Council Session, Divonne-les-Bains, France, May 2006. Available from http://www.wma.net/ (accessed 10 Jun 2006).

6 Ray P. New AMA ethical policy opposes direct physician participation in interrogation. June 12, 2006. http://www.ama-assn.org/ama/pub/category/%2016446.html(accessed 14 Jun 2006).

7 American Psychiatric Association. Psychiatric participation in interrogation of detainees: position statement. http://www.psych.org/edu/other_res/%20lib_archives/archives/200601.pdf (accessed 19 Jun 2006).

8 Wynia M. Consequentialism and harsh interrogations. Am J Bioethics 2005;5(1):4-6.

9 Annas GJ, Grodin MA. Medicine and human rights: reflections on the 50th anniversary of the doctor's trial. Health Hum Rights 1996;2:7-21.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Raluca Darabă
Autor: