Creierele şi telefoanele mobile

Numărul de telefoane mobile a ajuns, în Regatul Unit, la peste 50 de milioane şi depăşeşte un miliard în întreaga lume. Ele facilitează comunicarea interumană şi-i conferă flexibilitate.

În plus, posesia unui mijloc de comunicare personal şi mobil a contribuit la salvarea de vieţi omeneşti, prin semnalarea mai rapidă a accidentelor, traumatismelor şi-a altor pericole.1 În acelaşi timp, însă, au fost exprimate şi temeri legate de siguranţa folosirii telefoanelor mobile.

În anul 2000, UK Independent Expert Group on Mobile Phones (IEGMP - Grupul Independent de Experţi în Telefonie Mobilă din Regatul Unit) a publicat raportul Stewart.2 Documentul recomanda un program de cercetare şi o abordare rezervată a utilizării telefoanelor mobile, mai ales de către copii. Ca urmare, în anul 2001 a fost lansat programul menţionat, care beneficia de un buget de 7,36 milioane lire sterline (10,5 milioane €; 13 milioane $), co-finanţat de guvern şi de industrie. În BMJ au fost publicate, recent, două articole referitoare la iniţiativa în cauză.3, 4

Hepworth şi colab. au condus un studiu populaţional de tip caz-control, efectuat pe un eşantion de 966 de subiecţi cu glioame, care a constatat că folosirea telefoanelor mobile pe termen scurt şi mediu nu se asociază cu creşterea riscului de apariţie a unui gliom.3 Rata de răspuns obţinută, de numai 51%, mai ales în ceea ce priveşte pacienţii cu tumori în stadiu incipient, poate justifica, parţial, necuantificarea unui efect real, dar slab. Studiul arată cât de dificilă este estimarea folosirii telefoanelor mobile un timp îndelungat şi cu diferite tehnologii (analogă şi digitală) şi, implicit, cât de incertă este evaluarea expunerii la undele de frecvenţă radio.

Lipsa unui mecanism biologic evident al producerii cancerului, ca efect al unor atari radiaţii, denotă improbabilitatea existenţei vreunei corelaţii între utilizarea telefoanelor mobile şi dezvoltarea glioamelor. Numai că perioada de latenţă optimă pentru apariţia unor asemenea formaţiuni poate fi mai lungă decât intervalul de timp din studiul realizat de Hepworth şi colab., formularea unor concluzii mai concludente impunând o supraveghere mai îndelungată. În manualul de neuropatologie al lui Greenfield scrie: "În condiţiile în care telefoanele mobile sunt folosite pe scară largă de relativ puţină vreme, ar fi de mirare existenţa unei astfel de asocieri şîntre undele de frecvenţă radio provenite de la telefoanele mobile şi glioamele maligneţ: la adulţi, toate carcinogenele din mediul înconjurător cunoscute, incluzând aici radiaţiile, necesită îndeobşte o perioadă de latenţă de peste 20 de ani şi, adesea, chiar mai mare de 30 de ani."5 În studiul realizat de Hepworth şi colab., numai un mic număr de participanţi cu glioame au menţionat o perioadă de expunere mai lungă de 10 ani.

Unele dovezi susţin, însă, faptul că neurinoamele de acustic şi tumorile salivare pot fi corelate cu folosirea telefoanelor mobile. Articolul, semnat de Hepworth şi colab., prezintă rezultatele unor cercetări, obţinute prin colaborare internaţională, cu privire la utilizarea telefoanelor mobile şi la riscul de apariţie a tumorilor intracraniene, respectivele asocieri urmând, probabil, să facă obiectul unor noi studii.

În acelaşi număr al BMJ, Rubin şi colab. examinează fenomenul de "hipersensibilitate electromagnetică"4 - o categorie de simptome ce includ cefaleea, greaţa, oboseala, ameţeala şi pierderea memoriei ori a puterii de concentrare, aparent precipitate de expunerea la undele electromagnetice - acceptat ca o suferinţă fizică, în Suedia, unde a fost concepută, în acest sens, o schemă la nivel naţional de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit şi de lucru pentru cei afectaţi.

Rubin şi colab. au condus un studiu clinic, cu control statistic, dublu orb, în care au fost incluşi subiecţi cu sensibilitate la câmpul electromagnetic. Experimentul nu a reuşit să demonstreze presupusa asociere dintre simptome şi expunerea la undele radio emise de telefoanele mobile. Reprezentanţii lotului de indivizi sensibili au avut simptome mult mai severe (comparativ cu cei din grupul de control), dar simptomele lor de hipersensibilitate electromagnetică au apărut cu aceeaşi frecvenţă şi atunci când telefoanele mobile fuseseră închise, în timpul falsei expuneri. Autorii sugerează că a fost vorba despre un fenomen nocebo, generat de factori psihologici.

IEGMP a acceptat faptul că undele emise de telefoanele mobile pot induce efecte biologice, dar nu a considerat că asemenea radiaţii au prejudiciat starea de sănătate a utilizatorilor. Valabilitatea concluziei a fost confirmată în urma actualizării raportului Stewart, în anul 2005, de către National Radiological Protection Board (Consiliul Naţional de Protecţie Radiologică).6 Opinii la fel de încurajatoare sunt prezentate şi în articolul lui Hepworth, însă, în condiţiile în care abia se împlinesc zece ani de la introducerea Sistemului Global de Comunicare Mobilă (GSM), încă nu se ştie dacă un atare interval de timp a fost suficient de lung pentru a permite recunoaşterea vreunui efect al utilizării respectivei tehnologii asupra dezvoltării patologiei cerebrale. Studiul lui Rubin arată că, la unele persoane, simptomele tipice, generate de asemenea expuneri, apar chiar în absenţa factorilor declanşatori. Observaţia nu exclude, însă, radical, posibilitatea manifestării, în realitate, a efectului descris.

Datele disponibile până în prezent sugerează faptul că riscul individual de apariţie a unei patologii cerebrale, la care pot fi expuşi utilizatorii telefoanelor mobile, este extrem de scăzut. Consiliul de Sănătate al Olandei afirmă, în acest sens, că nu este justificată recomandarea limitării folosirii telefoanelor mobile de către copii şi nici nu este necesară aplicarea principiului precauţiei.7

Indubitabil este riscul utilizării telefoanelor mobile în timpul şofatului - valabil atât pentru aparatele ce trebuie ţinute în mână în timpul convorbirii cât şi pentru cele hands free. Din anul 2003, în Regatul Unit a devenit ilegală convorbirea, în timpul şofatului, la telefonul mobil cu receptor de mână, dar este perfect legală folosirea unui aparat hands free. A sosit momentul corectării unei asemenea discrepanţe.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Brains and mobile phones
The biggest risk to health from mobile phones is using them while driving

BMJ 2006;332:864-5

Division of Neuroscience and Mental Health, Charing Cross Campus,Imperial College, London W6 8RP
Michael Maier
senior clinical lecturer mailto:michael.maier@imperial.ac.uk

Bibliografie

1 Chapman S, Schofield WN. Emergency use of cellular (mobile) telephones. Lancet 1998;351:650.

2 Independent Expert Group on Mobile Phones. Report of the Group (The Stewart Report). 2000. www.iegmp.org.uk/report/index.htm (accessed 1 Apr 2006).

3 Hepworth SJ, Schoemaker MJ, Muir KR, Swerdlow AJ, van Tongeren MJA, McKinney PA. Mobile phone use and risk of glioma in adults: casecontrol study. BMJ 2006:332:883-6.

4 Rubin GJ, Hahn G, Everitt BS, Cleare AJ, Wessely S. Are some people sensitive to mobile phone signals? Within participants double blind randomised provocation study. BMJ 2006:332:886-9.

5 Graham DI, Lantos PL. Greenfield's neuropathology. 7th ed. London: Arnold, 2002.

6 National Radiological Protection Board. Mobile Phones and Health 2004: Report by the NRPB. Didcot: NRPB, 2005. http://www.hpa.org.uk/%20radiation/publications/documents_of_nrpb/pdfs/doc_15_5.pdf (accessed 31 Mar 2006).

7 Health Council of the Netherlands. Mobile telephones: an evaluation of health effects. 2002. www.gr.nl/pdf.php?ID = 377&p = 1 (accessed 31 Mar 2006).

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Genoveva Matei
Autor: