Jocurile video şi sănătatea

Folosirea jocurilor video este una dintre cele mai populare activităţi de recreere din lume, dar se ignoră, adesea, investigarea efectelor, pozitive şi negative, pe care le exercită asupra jucătorilor.

Unele cercetări pe o atare temă merită să fie luate în serios, cel puţin pentru faptul că jocurile video au anume efecte asupra sănătăţii.1

O utilizare novatoare a jocurilor video în îngrijirile de sănătate o reprezintă folosirea lor în controlul durerii. Gradul de atenţie solicitat de astfel de jocuri îl poate distrage pe jucător de la senzaţia de durere, strategia fiind aplicată şi evaluată în rândul pacienţilor pediatrici. Un studiu de caz a semnalat folosirea unui joc video de mână pentru a determina un pacient în vârstă de opt ani să nu se mai ciupească de faţă. Copilul avea neurodermită şi cicatrici, deoarece se ciupea permanent de buza superioară. Tratamentele anterioare eşuaseră, aşa încât băiatului i s-a oferit un joc video pentru a-i ţine mâinile ocupate. Studiile controlate, care au folosit atât experimentele statistice cât şi comparaţia cu parametrii de bază ai pacientului, au arătat că jocurile video pot asigura distragerea cognitivă a copiilor ce urmează chimioterapia pentru cancer şi tratamentul pentru siclemie.2-5 Toate studiile menţionate au ajuns la concluzia că pacienţii cărora le-a fost distrasă atenţia au avut, după tratament, mai puţină greaţă, o valoare a tensiunii arteriale sistolice mai redusă faţă de cei din lotul de control (cărora li s-a cerut, pur şi simplu, să se odihnească) şi au necesitat un număr mai mic de analgezice.

În multe grupuri diferite de persoane, jocurile video sunt folosite ca o formă de fizioterapie sau ca o terapie ocupaţională. Ele distrag atenţia de la potenţialul disconfort şi, spre deosebire de activităţile terapeutice tradiţionale, nu se bazează pe mişcările pasive şi pe manipulările, uneori dureroase, ale membrelor. Jocurile video au fost utilizate ca o formă de fizioterapie pentru leziunile braţelor,w1 în cadrul recuperării motorii a unui băiat în vârstă de 13 ani, ce suferea de paralizia lui Erb,w2 şi ca o formă de terapie ocupaţională, pentru a creşte forţa mâinii.w3 Au mai fost înregistrate beneficii terapeutice pentru o varietate de populaţii de adulţi, cum sunt utilizatorii de cărucioare cu rotile, care au leziuni ale măduvei spinării,6 persoanele cu arsuri severe7 şi cele cu distrofie musculară.w4 Jocurile video sunt folosite şi în programele complexe, în scopul dezvoltării abilităţilor sociale şi spaţiale ale copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi severe de învăţare sau cu alte probleme de dezvoltare, inclusiv autism,w5, w6 ale copiilor cu handicapuri multiple (de exemplu, limitarea drastică a însuşirii limbajului)w7 w8 şi ale celor cu tulburări de atenţie şi impulsivitate.w9

Eficienţa unor asemenea intervenţii nu a fost, însă, urmărită pe termen lung şi nici nu s-au realizat studii statistice de anvergură, care să o demonstreze. Nu este clar nici dacă pacienţii nu ajung cumva să se plictisească de astfel de jocuri. Mai mult, nu se ştie dacă efectele de distragere a atenţiei depind doar de concentrarea asupra sarcinii interactive sau dacă şi conţinutul jocului reprezintă un aspect important, deoarece nu există studii controlate care să compare jocurile video cu alţi factori de distragere a atenţiei. Cercetările viitoare ar trebui, pe de-o parte, să examineze factorii menţionaţi, precum noutatea ori preferinţele utilizatorilor şi nivelurile relative de dificultate şi, pe de altă parte, să compare jocurile video cu alte activităţi cu potenţial de distragere a atenţiei.

În timp ce folosirea jocurilor video are, în anumite clinici medicale, unele beneficii, un număr din ce în ce mai mare de dovezi le evidenţiază aspectele negative - mai ales asupra copiilor şi adolescenţilor; ele includ riscul dependenţei de jocurile video8, 9 (deşi prevalenţa unei dependenţe reale este foarte scăzută, comparativ cu folosirea excesivă8) şi accentuarea agresivităţii.10 Au existat numeroase prezentări de cazuri ale altor efecte adverse, fie ele psihosociale ori medicale. De exemplu, este bine stabilit riscul apariţiei accesului de epilepsie, în timpul folosirii jocului video, la indivizii fotosensibili cu echivalenţe comiţiale.11, 12, w10, w11, w12 Graf şi colab. afirmă că accesele de epilepsie apar, cel mai probabil, în timpul succesiunilor rapide de imagini şi atunci când jocurile includ combinaţii foarte intense de modele repetitive şi spoturi luminoase.12 Se pare, însă, că accesele comiţiale şi jocul excesiv sau care a produs dependenţă nu sunt corelate direct, întrucât o susceptibilitate aproape similară s-a constatat şi în cazul jucătorilor ocazionali.

Şi alte studii de caz au semnalat efecte adverse ale jocului video, inclusiv halucinaţii auditive,w13 enurezis,w14 encoprezis,w15 dureri ale articulaţiei pumnului,w16 durere de ceafăw17 ori de cot,w18 tenosinovite,w19-w22 sindrom al vibraţiilor mână-braţ,w23 leziuni prin întinderi repetitive,w24 neuropatie periferică,w25 obezitate.w26-w28 Se pare că unele dintre efectele menţionate sunt puţin frecvente şi multe se rezolvă după ce pacienţii nu mai folosesc jocul. În plus, prezentările de caz şi seriile de cazuri nu pot să ofere dovezi ferme ale cauzei şi efectului sau să excludă alţi factori perturbatori.

Ca o contrapondere, deşi jocurile video reprezintă o pasiune comună a multor copii şi adolescenţi din ţările industrializate, există puţine dovezi care să ateste faptul că frecvenţa moderată de joc ar induce serioase efecte adverse acute. Atunci când apar, atari efecte au tendinţa de a fi relativ minore şi temporare, ele dispărând spontan, odată cu scăderea frecvenţei de joc. Sunt necesare mai multe date referitoare la practicarea excesivă a jocurilor, pentru a defini ce anume constituie, de fapt, excesul. De asemenea, ar trebui să se realizeze studii pe termen lung care să urmărească evoluţia dependenţei faţă de jocurile video.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Video games and health
Video gaming is safe for most players and can be useful in health care

BMJ 2005;331:122-3

International Gaming Research Unit, Psychology Division, Department of Social Sciences, Nottingham Trent University, Nottingham NG1 4BU
Mark Griffiths
professor of gambling studiesmailto:mark.griffiths@ntu.ac.uk

Bibliografie

1 Phillips WR. Video game therapy. N Engl J Med 1991;325:1056-7.

2 Kolko DJ, Rickard-Figueroa R. Effects of video games on the adverse corollaries of chemotherapy in pediatric oncology patients. J Consult Clin Psychol 1985;53:223-8.

3 Redd WH, Jacobsen PB, DieTrill M, Dermatis H, McEvoy M, Holland JC. Cognitive-attentional distraction in the control of conditioned nausea in pediatric cancer patients receiving chemotherapy. J Consult Clin Psychol 1987;55:391-5.

4 Vasterling J, Jenkins RA, Tope DM, Burish TG. Cognitive distraction and relaxation training for the control of side effects due to cancer chemotherapy. J Behav Med 1993;16:65-80.

5 Pegelow CH. Survey of pain management therapy provided for children with sickle cell disease. Clin Pediatr 1992;31:211-4.

6 O'Connor TJ, Cooper RA, Fitzgerald SG, Dvorznak MJ, Boninger ML, VanSickle DP, et al. Evaluation of a manual wheelchair interface to computer games. Neurorehabil Neural Repair 2000;14:21-31.

7 Adriaenssens EE, Eggermont E, Pyck K, Boeckx W, Gilles B. The video invasion of rehabilitation. Burns 1988;14:417-9.

8 Griffiths MD, Davies MNO. Videogame addiction: does it exist? In: Goldstein J, Raessens R, eds. Handbook of computer game studies. Boston: MIT Press, 2005:359-68.

9 Griffiths MD, Hunt N. Dependence on computer game playing by adolescents. Psychol Rep 1998;82:475-80.

10 Anderson CA, Bushman BJ. Effects of violent video games on aggressive behavior, aggressive cognition, aggressive affect, physiological arousal, and prosocial behavior: a meta-analytic review of the scientific literature. Psychol Sci 2001;12:353-9.

11 Maeda Y, Kurokawa T, Sakamoto K, Kitamoto I, Kohji U, Tashima S. Electroclinical study of video-game epilepsy. Develop Med Child Neurol 1990;32:493-500.

12 Graf WD, Chatrian GE, Glass ST, Knauss TA. Video-game related seizures: a report on 10 patients and a review of the literature. Pediatrics 1994;3:551-6.

 

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Genoveva Matei
Autor: