Cum a schimbat Islamul medicina

Civilizaţia islamică ocupa, cândva, un teritoriu mărginit la Est, de India şi la Vest, de Oceanul Atlantic. Construcţiile din Andaluzia, precum Alhambra din Granada, Mezquita din Cordoba şi Giralda din Sevilia, sunt mărturii ale amprentei arhitecturale lăsate de această civilizaţie în Europa Occidentală.

Mult mai vagă este, însă, imaginea impactului pe care l-a avut ea, între anii 800 şi 1450, asupra ştiinţei, tehnologiei şi medicinei.1 Conform opiniilor exprimate luna aceasta (decembrie 2005, n. red.), de către Royal Institution (Instituţia Regală), lumea vestică din zilele noastre ar fi putut arăta cu totul altfel dacă nu ar fi existat moştenirea cărturarilor musulmani din Bagdad, Cairo, Cordoba şi din alte teritorii.2

Pe măsura expansiunii sale, din Peninsula Arabă, spre Siria, Egipt şi Iran, islamismul întâlnea civilizaţii şi centre educaţionale întemeiate cu multă vreme în urmă. Învăţaţii arabi au tradus în limba lor lucrări filosofice şi ştiinţifice din greacă, sanscrită, din dialectul siriac (limba siriană veche, vorbită de învăţaţii creştini orientali) şi pahlavi (limba vorbită de cărturarii Iranului preislamic). Procesul de traducere a ajuns la apogeul său odată cu întemeierea, la Bagdad, în anul 830, de către Abbasid Caliph Al-Mamun, a "Casei Înţelepţilor" (Bait-ul-Hikma), care a avut meritul, pe de-o parte, de-a conferi limbii arabe, vreme de multe secole, statutul de limbaj ştiinţific de referinţă pe plan mondial şi, pe de altă parte, de-a păstra tezaurul de cunoştinţe care, altfel, ar fi fost iremediabil pierdute.

Odată cu asimilarea şi răspândirea cunoştinţelor altor culturi, învăţaţii arabi au fost autorii a numeroase realizări ştiinţifice şi tehnologice semnificative în domeniile matematicii, astronomiei, chimiei, metalurgiei, arhitecturii, industriei textile şi agriculturii. Tehnicile dezvoltate de ei - precum distilarea, cristalizarea şi folosirea alcoolului ca antiseptic - sunt utilizate şi în prezent.

Fizicienii şi învăţaţii arabi sunt şi întemeietorii practicii medicale în Europa. Înainte de perioada islamică, îngrijirile medicale erau asigurate, în cea mai mare parte, de către preoţi, în sanatorium şi în anexele templelor. Principalele spitale arabe erau centre de educaţie medicală, care au pus bazele multora dintre conceptele şi structurile pe care le regăsim în spitalele moderne, cum ar fi saloanele separate pentru bărbaţi şi femei, igiena personală şi instituţională, fişele medicale şi farmaciile.

Ibn Al-Nafis, un medic arab din secolul al XIII-lea, a descris circulaţia pulmonară cu peste 300 de ani înaintea lui William Harvey.3 Chirurgul Abu Al-Qasim Al-Zahrawi a scris Tasrif care, după ce a fost tradusă în latină, a devenit, la finele Evului Mediu, cartea medicală de căpătâi a universităţilor de profil europene. Al-Zahrawi a fost şi un patolog celebru, cunoscut atât pentru descrierea hidrocefaliei şi altor boli congenitale cât şi ca inventator al unor tehnici chirurgicale moderne, cum ar fi sutura cu catgut.4, 5 Unii consideră că Al-Razi (Rhazes), născut în 865, a fost cel mai mare medic al lumii islamice. El a scris Kitab Al-Mansuri (Liber Almartsoris, în latină), un tratat în 10 volume despre medicina greacă,6 şi a publicat materiale referitoare la pojar şi varicelă, toate fiind reeditate chiar şi în secolul al XIX-lea. În multe dintre universităţile europene au fost folosite şi scrierile medicale ale lui Ibn Rushd (Averroes).

Ibn Sina (Avicenna) era cunoscut, în lumea occidentală, sub numele de "prinţul medicilor". Sinteza lui de medicină islamică, al-Qanun fi'l tibb (Canonul Medicinii), a reprezentat, vreme de mai multe secole, în Europa, cel mai important document de referinţă în probleme medicale. Ibn Sina a avut realizări în farmacologie şi în practica clinică, dar cea mai semnificativă pare să fi fost contribuţia sa din domeniul filosofiei medicale. El a creat un sistem medical pe care astăzi l-am denumi holistic şi în care tratarea pacientului se baza pe o combinaţie de factori fizici şi psihologici, de medicamente şi dietă.7

Civilizaţia islamică întemeiată de arabi a intrat şi ea, în cele din urmă, într-o eră de declin. În Est îşi afirmau supremaţia noi puteri: la început, mongolii - care au devastat, în 1258, Bagdadul, cel mai mare oraş arab al acelor timpuri - şi, ulterior, turcii, care, începând din secolul al XIV-lea, au înglobat în Imperiul Otoman zone extinse ale lumii arabe. Slăbite de luptele interne şi de conflictele civile, cele mai multe dintre oraşele islamice ale Spaniei au fost cucerite în secolul al XIV-lea de armatele creştine. Ultimul stat islamic al Spaniei, Granada, s-a predat spaniolilor, în 1492, iar conducătorul lui, Boabdil, a fost exilat în Africa de Nord.8

Fluxul de tehnologii şi idei de origine islamică, direcţionat spre Occident, a fost din ce în ce mai lent, ajungând, în ultimii 600 de ani, să-şi schimbe orientarea. Cadrele universitare şi politicienii continuă dezbaterile asupra cauzelor şi consecinţelor unui asemenea declin al ştiinţei şi tehnologiei islamice. Ne-a rămas, însă, moştenirea acelei civilizaţii, care a favorizat iniţierea, în Europa, a unui proces propriu de renaştere culturală şi ştiinţifică.9

Conflict de interese: Nici unul declarat.

How Islam changed medicine
Arab physicians and scholars laid the basis for medical practice in Europe

BMJ 2005;331:1486-7

Department of Primary Care and Social Medicine, Imperial College Faculty of Medicine, London W6 8RP
Azeem Majeed
professor of primary care mailto:r.a.majeed@imperial.ac.uk

Bibliografie

1 HRH Prince of Wales. Islam and the West: speech at Oxford Centre for Islamic Studies, 1993. http://www.princeofwales.gov.uk/speeches/religion_%2027101993.html (accessed 3 Dec 2005).

2 Drabu R, Nanji A, Greenfield S. Science and learning in Islam-a shared legacy. Royal Institution of Great Britian, London, 1 December 2005.

3 Soubani AO, Khan FA. The discovery of the pulmonary circulation revisited. www.kfshrc.edu.sa/annals/152/mh9422ar.html (accessed 3 Dec 2005).

4 Aschoff A, Kremer P, Hashemi B, Kunze S. The scientific history of hydrocephalus and its treatment Neurosurg Rev 1999;22:67-93.

5 Al-Hassani STS. Thousand years of missing history. Manchester: Foundation for Science, Technology and Civilisation, 2004.

6 Van Alphen J, Aris A. Oriental medicine: an illustrated guide to the Asian arts of healing. London: Serindia, 2003.

7 Wear A, Geyer-Kordesch J, French R. Doctors and ethics: the historical setting of professional ethics. Rodopi: Amsterdam, 1993.

8 Fletcher R. Moorish Spain. London: Phoenix, 2001.

9 Bulliet R. The case for Islamo-Christian civilization. Irvington,NY: Columbia University Press, 2004.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Genoveva Matei
Autor: