Alopecia: impactul ei psihologic

Alopecia este o maladie dermatologică, inflamatorie, ce afectează foliculii piloşi. Ea are o evoluţie cronică şi determină pierderea, parţială sau completă, a părului de pe scalp şi, uneori, şi a celui de pe corp.

Nu pune în pericol viaţa oamenilor şi nici nu este dureroasă, deşi pot apărea iritaţii ale pielii şi probleme estetice, datorate pierderii sprâncenelor şi a genelor. Nu au fost elucidate nici etiologia, nici evoluţia ulterioară a alopeciei, dar se ştie că este o boală autoimună, determinată de o asociere a influenţelor genetice cu cele de mediu.1 Am inclus în prezentul studiu şi alopecia secundară, datorată chimioterapiei, deoarece, deşi există diferenţe etiologice fundamentale, cele două afecţiuni pot avea aspecte similare - ca, de pildă, anxietatea provocată de instalarea alopeciei şi impactul psihologic al maladiei, corelat cu identitatea persoanei în cauză.

Alopecia include câteva modificări fizice supărătoare, însă poate genera şi unele consecinţe psihologice - niveluri ridicate de anxietate şi depresie. Tratamentul medical al bolii are o eficienţă limitată, iar eşecul tentativelor de identificare a unei căi de vindecare îi face pe pacienţi foarte nefericiţi.


Articolul de faţă reevaluează cercetările asupra efectului psihologic al alopeciei.

Surse şi criterii de selecţie

Ne-am documentat în vederea elaborării prezentei sinteze clinice în septembrie 2005, prin Ovid, axându-ne, mai ales, pe Medline, PsyncINFO, ScienceDirect, Cochrane Library şi Web of Science. Ne-am limitat retrospectiva la anul 1980. Principalii termeni folosiţi au fost: stres, psihologie, tratament, anxietate, depresie şi traumă. Am examinat, de asemenea, listele bibliografice ale articolelor identificate. Am selectat toate studiile axate pe consecinţele psihologice ale alopeciei, indiferent de metoda folosită. Le-am exclus pe cele care s-au concentrat asupra alopeciei androgenice. Am inclus cercetările referitoare la pierderea părului ca urmare a chimioterapiei şi pe cele care atestau faptul că pierderea părului poate fi urmarea efectelor psihologice devastatoare, suplimentare impactului chimioterapiei. Am inclus în analiză un total de 34 de studii (tabelul).

Idei principale

Puţine cercetări efectuate sistematic au examinat efectele psihologice ale alopeciei

Alopecia poate fi corelată cu consecinţe psihologice serioase, în particular cu anxietatea şi depresia

Alopecia este o formă de invaliditate ce poate afecta identitatea şi imaginea de sine a persoanei în cauză

Până în prezent, nici un studiu clinic statistic nu a explorat eficacitatea tratamentului psihologic al alopeciei

Alopecia poate fi provocată de evenimente traumatizante

Alopecia survenită după un eveniment traumatic poate fi consecinţa lui

Prevalenţa şi aspectele clinice


Alopecia este o boală comună, a cărei prevalenţă pe durata vieţii se estimează că atinge pragul de 1,7%.2 Procentul menţionat nu reflectă, însă, fidel acest parametru, dat fiind numărul redus de studii epidemiologice publicate,3 în contextul unei subevaluări a maladiei în speţă. Infirmarea cifrei de mai sus, pentru a explora frecvenţa alopeciei în funcţie de sex sau de vârstă, nu-şi are rostul, întrucât numărul de cazuri înregistrate este, într-o mare măsură, cu mult mai mic decât cel real.

Pot exista diferenţe calitative între diversele tipuri de alopecie. Cea areata include pierderi circumscrise de păr de pe scalp, de dimensiuni variate, de la circa 1 cm în diametru şi până la suprafeţe relativ mari. Indivizii cu pierderi limitate ale părului au posibilitatea de a-i camufla lipsa prin folosirea părului restant de pe scalp, ei resimţind, astfel, într-o măsură mai mică, disconfortul psihologic, precum tulburarea de stres posttraumatic (alopecia survenind ca urmare a unui eveniment traumatic), anxietatea sau depresia. La femeia gravidă este relativ obişnuită apariţia unor mici zone circumscrise, de pe care părul s-a rărit ori a căzut.

Persoanele cu alopecie areata pot avea remisii spontane, dar şi episoade repetate de boală. Părul care creşte la loc nu are întotdeauna aceleaşi caracteristici, în ceea ce priveşte culoarea şi textura, cu cele ale părului avut anterior. Alopecia areata răspunde, uneori, la tratamentul medical, a cărui eficienţă nu este, însă, clarificată.4

Alopecia totalis implică pierderea completă a părului de pe scalp, iar în cazul alopeciei universalis se asociază şi căderea părului de pe întreaga suprafaţă a corpului. Cele două forme ale afecţiunii au un răspuns mult mai slab la tratament, comparativ cu alopecia areata, şi pacientul are prea puţine şanse ca părul să-i mai crească ulterior. Se estimează că tipurile totalis şi universalis reprezintă, împreună, între 7% şi 30% din totalitatea cazurilor de alopecie.

Alopecia este şi o consecinţă a chimioterapiei. Odată cu întreruperea procedurii, părul are tendinţa de-a se reface, dar, ca şi în cazul altor tipuri de alopecie (precum areata, totalis şi universalis), aspectul şi calitatea lui diferă, uneori, de caracteristicile anterioare.


Probleme psihologice asociate cu alopecia


Cercetările care au investigat problemele psihologice asociate, referitoare la alopecie, sunt, adesea, nesistematizate şi incomplete. Astfel de experimente sunt, frecvent, secundare altui obiectiv al cercetării (de exemplu, efectele tratamentului). Dovezile existente susţin punctul de vedere conform căruia alopecia este generatoare de suferinţe psihologice ori emoţionale intense şi determină apariţia unor probleme asociate, de natură personală, socială şi profesională.5 Există o legătură importantă între păr şi imaginea de sine, mai ales la femei.6 Aproximativ 40% dintre femeile cu alopecie au, în consecinţă, probleme de cuplu şi 63% reclamă dificultăţi în carieră.7 Extinderea alopeciei este unul dintre predictorii traumelor psihologice. Persoanele care se confruntă cu pierderi severe ale părului sunt mult mai predispuse la suferinţa psihologică.

Tipul de studii incluse în analiza asupra impactului psihologic al alopeciei

Tipul de studiu Numărul de studii incluse
Controlat 17
Înainte şi după tratament 3
Evaluarea pacienţilor la clinică 4
Măsuri cantitative de autoraportare sau evaluarea efectuată de către psihiatru 4
Calitativ 4
Studiu de caz 2

Unele studii nu susţin în totalitate conceptul conform căruia alopecia este generatoare de suferinţă,8 deşi ele arată, deseori, că persoanele afectate de maladia în speţă au atâtea probleme, încât nu le mai pot controla. Cu mai multe decenii în urmă, alopecia era considerată o boală psihosomatică, dar cercetările limitate s-au asociat cu probleme serioase de metodologie, cum ar fi instrumentele de evaluare psihologică insuficiente, criteriile de diagnostic necorespunzătoare şi sistemele de clasificare neadecvate.9

Bolile psihiatrice sunt mult mai comune la pacienţii cu alopecie decât la populaţia generală, ceea ce sugerează faptul că persoanele cu alopecie sunt expuse unui risc sporit de-a avea episoade depresive serioase, tulburări de anxietate, fobie socială sau tulburări de tip paranoid.10 Într-un alt studiu, unii subiecţi cu alopecie trăiau un sentiment progresiv de pierdere, ceea ce arată că, pentru unii indivizi, adaptarea la situaţia creată de prezenţa alopeciei poate fi comparată cu suferinţa provocată de doliu.11


 

Capul unei femei, în vârstă de 22 de ani, care prezintă pierderi ale părului datorită alopeciei areata


Majoritatea cercetărilor arată că persoanele cu alopecie au niveluri mai ridicate de anxietate şi depresie, care le depăşesc capacitatea de-a le ţine sub control. De asemenea, ei au sentimentul pierderii respectului de sine, o calitate proastă a vieţii şi o imagine depreciată asupra propriului lor corp.12 Cei care îşi pierd genele şi sprâncenele pot avea şi probleme legate de identitate şi de transformările de identitate,13 întrucât asemenea trăsături definesc chipul unei persoane.

Pierderea părului poate fi percepută, uneori, ca o anormalitate şi o adaptare deficitară la normele fizice de prezentare în societate. Oamenii pot avea probleme serioase în pri-vinţa respectului de sine.14 Una dintre limitele cercetărilor în domeniu constă în faptul că asocierea dintre alopecie şi depresie sau anxietate poate fi confundată cu evenimentele de viaţă stresante, generatoare de alopecie, dar şi de stări depresive sau de anxietate.


Alopecia şi femeile


Părul este esenţial pentru identitatea multor femei. Feminitatea, sexualitatea, atractivitatea şi personalitatea sunt legate simbolic de părul unei femei, mai mult decât de cel al unui bărbat.15 Pierderea părului poate, în consecinţă, să afecteze serios sentimentul de autoapreciere şi imaginea corporală. Într-un studiu efectuat pe pacienţi oncologici, cu şi fără alopecie, aceia cu alopecie aveau o imagine mai proastă asupra propriului corp. Totodată, conceptul imaginii despre sine a femeilor s-a înrăutăţit după pierderea părului.16 Evenimentele de viaţă stresante au un rol important în declanşarea unor asemenea episoade de alopecie.17 Femeile cu niveluri de stres ridicate sunt expuse riscului de pierdere a părului într-o proporţie de 11 ori mai mare decât cele care nu au asemenea probleme.18

Un studiu a urmărit un grup de femei care şi-au pierdut părul după chimioterapie şi a constatat, la cele mai multe dintre ele, existenţa a patru reacţii comune: surpriza; şocul; jena; pierderea respectului de sine.12 Pierderea părului este simbolică în majoritatea valorilor şi credinţelor culturale, iar pentru unele femei, un asemenea eveniment este, sub raport psihologic, mult mai dificilă decât extirparea unui sân datorită cancerului mamar.19


Alopecia şi copiii


Şi copiii pot avea probleme psihologice datorită alopeciei. Într-un studiu, subiecţii cu alopecie areata aveau probleme psihologice ce le depăşeau capacitatea de-a le controla, ei mergând la pediatru pentru "o afecţiune cutanată uşoară". În particular, asemenea copii sunt, într-o proporţie mai mare, anxioşi, deprimaţi, retraşi, agresivi sau, chiar, delicvenţi. Comparativ cu băieţii, fetele au fost mult mai serios afectate.20 Într-un alt studiu, şapte dintre cei 12 copii cu alopecie areata întruneau criteriile tulburării de anxietate.21


Tratamentul psihologic al alopeciei


Foarte puţine cercetări examinează eficacitatea psihoterapiei ca mijloc de susţinere a persoanelor cu alopecie, în vederea depăşirii consecinţelor psihologice ale bolii. Cercetările nu au fost sistematice şi nu au inclus nici un studiu clinic cu caracter statistic. În principal, ele au urmărit, cu precădere, nu atât strategiile de tratament psihologic specific, cât aspectele generale, legate de depăşirea problemei.

Un studiu a descris beneficiile (diminuarea problemelor psihologice) folosirii grupului de suport pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de alopecie să-şi depăşească boala.22 Studiul descrie grupul condus de pacienţi, din care făceau parte nurse, medici şi alte categorii de cadre medicale, invitate pentru discuţii; cercetarea nu prezintă, însă, nici o dovadă a eficacităţii unor atari grupuri.


Atitudinea faţă de pacienţii cu alopecie


Este necesară recunoaşterea posibilelor probleme psihologice ce însoţesc alopecia şi monitorizarea lor atentă. Datorită faptului că tratamentul medical pentru majoritatea formelor severe de alopecie este, în cele mai multe cazuri, ineficient, este deosebit de important ca persoana în cauză să fie ajutată să accepte boala şi să fie sfătuită să renunţe să caute, în zadar, "un tratament", ceea ce poate implica îndrumarea către serviciile psihologice.


Cercetările viitoare


Noile studii vor trebui să examineze eficacitatea tratamentelor psihologice aplicate pacienţilor cu alopecie, elaborând metode de susţinere a lor, în vederea depăşirii consecinţelor psihologice ale bolii. Când suferinţa mai amplă indică afectarea familiei, va fi luată în considerare folosirea terapiei de familie sau consilierea asupra relaţiilor.

Cercetarea epidemiologică trebuie să stabilească prevalenţa alopeciei şi să determine predispoziţiile populaţionale şi geografice - de exemplu, dovezi suplimentare sugerează că alopecia este mult mai frecventă în zonele marcate de războaie şi la populaţia refugiată. Este necesar ca noile cercetări să stabilească şi gradul de extindere a variatelor tipuri de alopecie.

Studiile ar mai trebui să identifice factorii individuali care indică debutul şi evoluţia alopeciei, alături de consecinţele ei psihologice (şi problemele medicale comorbide). Respectivii factori pot include personalitatea, experienţa anterioară, modalităţile de depăşire a problemelor şi susţinerea socială, precum şi vârsta şi sexul.


Perspectiva unui pacient

Un bărbat în vârstă de 27 de ani şi-a pierdut părul după ce prietenul său cel mai bun a fost ucis. Evenimentul i-a amplificat rapid suferinţa, cu atât mai mult cu cât şi partenera lui se confrunta cu probleme datorate alopeciei. Ea n-a suportat mult timp să-l vadă într-o atare situaţie. Când a fost trimis pentru prima dată la un dermatolog, a intrat în cabinet cu o şapcă pe cap. Îşi pierduse părul de curând, aşa că nu putea accepta gândul de-a fi văzut în public fără păr. Îşi conştientiza problema, care nu era alopecia, ci dificultatea adaptării la noua sa imagine. Dermatologul, un medic tradiţionalist, în vârstă de 50 de ani, îmbrăcat într-un halat alb, i-a adresat un salut rapid şi i-a smuls şapca, fără a-i cere permisiunea, descoperindu-i capul pleşuv într-o manieră care l-a luat prin surprindere. A fost momentul în care a realizat că doctorii nu intenţionau să-l ajute.

Concluzii


Doctorii trebuie să fie conştienţi de impactul psihologic al alopeciei, mai ales pentru faptul că terapiile curente au o eficacitate limitată. În situaţiile în care este ineficient, tratamentul poate avea un efect psihologic negativ, în loc să asigure un rezultat medical bun. Este bine ca doctorii să ajute pacientul să-şi înţeleagă boala şi să-şi însuşească modalităţile de răspuns psihologic. Medicii pot da curs unui asemenea demers, parţial, prin oferirea de informaţii adecvate (inclusiv despre modificarea aspectului fizic al cuiva, de exemplu, prin tatuaje şi peruci). Deşi unii psihologi sau psihiatri se specializează în probleme psihologice asociate cu alopecia, medicii de familie pot trimite cazurile serioase la serviciile de specialitate, întrucât simptomele psihologice au o frecvenţă mare şi beneficiază de strategii terapeutice.

Resurse educaţionale suplimentare
The European Hair Research Society (www.ehrs.org/siteindex.htm)
Promovează cercetările legate de biologia părului şi de pierderea lui

Keratin.com (www.keratin.com/siteindex.shtml)
Oferă un ghid amplu despre alopecie şi alte boli de păr; publică sinteze, ghiduri şi oferă linkuri spre alte site-uri

Resurse informaţionale pentru pacienţi
Alopecia UK Online (www.alopeciaonline.org.uk/)

Hairline International (www.hairlineinternational.com/) (pentru Marea Britanie)

National Alopecia Areata Foundation (www.naaf.org/) (pentru SUA)

Outlook (www.nbt.nhs.uk/depts/SurgicalServices/Outlook/)
Outlook este un serviciu de suport psihologic pentru orice persoană ce prezintă anomalii sau diferenţe vizibile

Hunt N, McHale S. Coping with alopecia. London: Sheldon Press, 2004

Thompson W, Shapiro J. Alopecia areata: understanding and coping with hair loss. Baltimore, MA: Johns Hopkins University Press, 2000

Colaboratori: Ambii autori au avut o contribuţie egală la ideea articolului; ei s-au ocupat de documentare şi au scris articolul, purtând aceeaşi responsabilitate faţă de întregul conţinut.

Finanţare: Nici una.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

The psychological impact of alopecia

BMJ 2005;331:951-3

University of Nottingham, Institute of Work, Health and Organisations, University of Nottingham, Nottingham Science and Technology Park, Nottingham NG7 2RQ UK
Nigel Hunt
lecturer in applied psychology
Psychology Group, Sheffield Hallam University, Sheffield S1 1WB
Sue McHale
senior lecturer in biopsychology

Correspondence to: N Hunt mailto:nigel.hunt@nottingham.ac.uk

Bibliografie

1 Madani S, Shapiro J. Alopecia areata update. J Am Acad Dermatol 2000;42:549-66.

2 Kalish RS, Gilhar A. Alopecia areata: autoimmunity-evidence is compelling. J Investig Dermatol Symp Proc 2003;8:164-7.

3 Lenane P, Pope E, Krafchik B. Congenital alopecia areata. J Am Acad Dermatol 2005;52:S8-11.

4 Meidan VM, Touitou E. Treatments for androgenetic alopecia and alopecia areata: current options and future prospects. Drugs 2001;61(1):53-69.

5 Hunt N, McHale S. Reported experiences of persons with alopecia areata. J Loss Trauma 2005;10:33-50.

6 Weitz R. Rapunzel's daughters: what women's hair tells us about women's lives. New York: Farrar, Straus, and Giroux, 2004.

7 Hunt N, McHale S. Understanding alopecia. London: Sheldon, 2004.

8 Kose O, Sayar K, Ebrinc S. Psychometric assessment of alopecia areata patients before and after dermatological treatment. Klinik Psikofarmakoloji Bulteni 2000;10:21-5.

9 Ruiz-Doblado S, Carrizosa A, Garcia-Hernandez MJ. Alopecia areata: Psychiatric comorbidity and adjustment to illness. Int J Dermatol 2003;42:434-7.

10 Koo JY, Shellow WV, Hallman CP, Edwards JE. Alopecia areata and increased prevalence of psychiatric disorders. Int J Dermatol 1994;33: 849-50.

11 Egele UT, Tauschke E. Die Alopezie: ein psychosomatisches Krankheitsbild. Psych Psychosom Med Psych 1987;37:31-5.

12 McGarvey EL, Baum LD, Pinkerton RC, Rogers LM. Psychological sequelae and alopecia among women with cancer. Cancer Practice 2001;9:283-8.

13 Hunt N, McHale S. Reported experiences of persons with alopecia areata. J Loss Trauma 2005;10:33-50.

14 Carpenter JS, Brockopp DY. Evaluation of self-esteem of women with cancer receiving chemotherapy. Oncol Nursing Forum 1994;21:751-7.

15 Wolf N. The beauty myth. New York: Anchor/Doubleday, 1991.

16 Nerenz DR, Love RR, Leventhal H. Psychosocial consequences of cancer chemotherapy for elderly patients. Health Serv Res 1986;20:960-76.

17 Garcia-Hernandez MJ, Ruiz-Doblado S, Rodriguez-Pichardo A, Camacho F. Alopecia areata: stress and psychiatric disorders: a review. J Dermatol 1999;26:625-32.

18 York J, Nicholson T, Minors P. Stressful life events and loss of hair among adult women, a case-control study. Psychol Rep 1998;82:1044-6.

19 Freedman TG. Social and cultural dimensions of hair loss in women treated for breast cancer. Cancer Nursing 1994;17:334-41.

20 Liakopoulou M, Alifieraki T, Katideniou A, Kakourou T, Tselalidou E, Tsiantisis J. Children with alopecia areata: psychiatric symptomatology and life events. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 1997;36:678-84.

21 Reeve E, Savage T, Bernstein G. Psychiatric diagnoses in children with alopecia areata. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 1996;35:1518-2.

22 Prickitt J, McMichael AJ, Gallagher L, Kalabokes V, Boeck C. Helping patients cope with chronic alopecia areata. Dermatol Nursing 2004;16:237-241.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Genoveva Matei
Autor: