Noi responsabilităţi profesionale în chirurgie

Problema noilor responsabilităţi profesionale în chirurgie este controversată, după cum o demonstrează şi ostilitatea publică, manifestată de anumite zone ale comunităţii chirugicale.1-3

Structura sistemului de sănătate britanic (NHS) se modifică, însă, radical, sub acţiunea unor forte externe, cum ar fi European Working Time Directive, cu implicaţii profunde asupra forţei de muncă angrenate în domeniu, menţinerea situaţiei actuale nefiind o opţiune viabilă.4, 5

Nu avem cum să nu acceptăm faptul că nu există suficienţi specialişti care să acopere schemele tradiţionale, ceea ce conduce la ideea asumării unor noi responsabilităţi profesionale. Totodată, o asemenea redefinire a competenţelor se încadrează în politica guvernamentală actuală de lărgire a oportunităţilor profesionale în sănătate şi de dezvoltare a unei structuri de formare flexibilă, adaptată mai degrabă capacităţii individuale decât definiţiilor tradiţionale de doctor sau de asistent.6, 7

În prezent, din ce în ce mai mulţi medici generalişti sunt angrenaţi în programe de pregătire legate de tehnici chirurgicale şi este un moment propice pentru aprecierea avantajelor şi dezavantajelor situaţiei. Articolul de faţă este scris din perspectiva unui spital universitar din centrul Londrei, care are un bogat istoric în ceea ce priveşte pionieratul în sfera redefinirii responsabilităţilor profesionale. Dintre proiectele de debut fac parte numirea, în premiera în Regatul Unit, a celei dintâi asistente specializate în coloproctologie sau înfiinţarea unui serviciu de mica chirurgie, condus de asistente. Astfel de realizări, deşi acceptate în momentul de faţă, au întâmpinat, iniţial, o vie opoziţie.

Recent am condus doua programe pilot, finanţate de Ministerul Sănătăţii, care au atras participanţi din diferite sfere (asistente, medici generalişti, chirurgi) şi care au acoperit aspecte legate de îngrijirea preoperatorie, precum şi tehnici chirurgicale efectuate sub supraveghere.8

Programele noastre pilot au arătat ca practica intensivă poate duce la un nivel înalt de competenţă (deşi între anumite limite), într-un interval de timp relativ scurt (unul-doi ani). În studiul nostru nepublicat, evaluarea detaliată, utilizând interviuri extinse, efectuate de experţi independenţi, a arătat că o asemenea practica este bine apreciată în multe dintre cele 22 de unităţi medicale participante. La fel de puternice au fost, însă, şi neliniştea şi neîncrederea produse, mai ales în rândul medicilor tineri, de modificarea schemelor clasice. Interesant de semnalat este faptul că noul model s-a bucurat de o susţinere mai mare în afara centrelor universitare.

La prima vedere, par evidente avantajele prezenţei medicilor de familie în sfera chirurgicală. Presupunând că sunt bine pregătiţi şi supervizaţi, ei pot reprezenta acea rezervă, atât de necesară, care ar completa forţa de muncă existentă. Practicienii cu astfel de responsabilităţi nu vor efectua rotaţii clinice, spre deosebire de medicii rezidenţi, ceea ce va antrena ameliorarea continuităţii şi va simplifica adresarea pacienţilor de la nivelul reţelei primare. Executând manevre chirurgicale minore şi perioperatorii, cum ar fi excizia leziunilor cutanate sau consultul preanestezic (conform unor protocoale bine stabilite), ei ar putea uşura sarcina chirurgilor, care ar avea, astfel, răgazul să se concentreze asupra unor probleme mai complexe. În timp, pe măsură ce deprind o serie de manevre, ei s-ar putea implica în formarea rezidenţilor, ceea ce ar favoriza predarea unor noţiuni mai avansate de către cadrele didactice.

Există, însă şi obiecţii: noii practicanţi să nu fie acceptaţi fără rezerve sau doar ca răspuns la imperativele politice. Redefinirea responsabilităţilor profesionale este un concept nou în Regatul Unit şi majoritatea informaţiilor provine din studii pilot care s-ar putea să fie nereprezentative. Mai mult, medicii implicaţi în astfel de proiecte erau specialişti cu experienţă, atraşi din alte zone ale forţei de muncă existente, şi dacă o asemenea redefinire se doreşte a fi mai mult decât un transfer al doctorilor între componentele aceluiaşi sistem, este necesară recrutarea lor din afara NHS, ceea ce ridică o serie de probleme legate de competentă.

Un aspect mai subtil îl reprezintă performanţa profesională. În mare parte, manevrele operatorii şi perioperatorii sunt repetitive şi definite clar prin protocoale, noii practicieni având multe de oferit în această zonă. Dincolo de rutină, însă, în cazul unor prezentări atipice sau neclare, este absolut necesară intervenţia unui specialist cu experienţă. O astfel de competenţă se formează pe parcursul mai multor ani şi, deşi evidentă, este greu de definit.9 Astfel, dacă practica chirurgicală va fi dominată de responsabilităţi din ce în ce mai restrânse, generaţiile viitoare de chirurgi nu vor avea de unde să-şi câştige experienţa necesară pentru rezolvarea cazurilor dificile.

Considerăm că atragerea medicilor generalişti poate fi eficientă în anumite situaţii, bine selecţionate. Adversarii acestei idei se tem, însă, de o diminuare a şanselor de reciclare profesională şi percep o problemă legată de responsabilitatea clinică. În viziunea noastră, soluţia nu constă în a ne opune noilor responsabilităţi profesionale ale generaliştilor - ei reprezentând un mare potenţial, în condiţiile schimbărilor rapide ce survin în structura serviciilor de sănătate - ci în a ne asigura că performanta lor se ridică la nivelul celor mai înalte standarde. Pentru îndeplinirea unui atare obiectiv se impune ca specialiştii angrenaţi în noile responsabilităţi să fie integraţi într-o reţea naţională mai largă, în care îngrijirea de înaltă calitate, oferită de practicieni fără calificarea medicală necesară, să fie combinată cu cele mai bune elemente tradiţionale de practică chirurgicală de specialitate.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

New professional roles in surgery
Would be effective in selected surgical settings and can offer benefits

BMJ 2005;330:803-4

Department of Surgical Oncology and Technology, Imperial College London,, St. Mary's Campus, London W2 INY
Roger Knibone
senior lecturer in surgical educationmailto:r.kneebone@imperial.ac.uk
Ara Darzi head

Bibliografie

1 Laurence J. NHS revolution: nurses to train as surgeons. Independent 6 Dec 2004. http://news.independent.co.uk/uk/health_medical/story.%20jsp?story = 590105 (accessed 17 Feb 2005).

2 A closed shop for surgery does patients no favours. Independent 6 Dec 2004. http://comment.independent.co.uk/leading_articles/story.jsp? story = 590065 (accessed 17 Feb 2005).

3 Mulholland H. Nurses "to carry out routine operations." Guardian 6 Dec 2004. http://society.guardian.co.uk/NHSstaff/story/0,7991,%201367616,00.html (accessed 17 Feb 2005).

4 Phillips H, Cripps J. EWTD developments. Bull R Coll Surgeons Engl 2004;6:190-2.

5 The Royal College of Surgeons of England and the European Working Time Directive. http://www.rcseng.ac.uk/service_provision/ewtd/ (accessed 22 Feb 2005).

6 Buchan J, Calman L. Skill mix and policy change in the health workforce: nurses in advanced roles. OECD health working papers number 17. Paris: OECD Publications Service, 2004. http://www.oecd.org/dataoecd/30/28/33857785.pdf (accessed 17 Feb 2005).

7 Mahon A, Harris C, Walshe K, Higgins J. The European Working Time Directive and doctors in training: an early evaluation of 19 NHS pilot. Report by Manchester Centre for Healthcare Management, University of Manchester, 2003.

8 NHS Modernisation Agency. Working time directive pilots programme. www.modern.nhs.uk/scripts/default.asp?site_id = 50 (accessed 16 Feb 2005).

9 Talbot M. Good wine may need to mature: a critique of accelerated higher specialist training. Evidence from cognitive neuroscience. Med Educ 2004;38:399-408.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Andrei Cernomaz
Autor: