Femeile în medicină: schimbarea modelului în ultimii 50 de ani

Atitudinea faţă de femeile din medicină s-a schimbat radical de-a lungul anilor. Eu m-am calificat la jumătatea anilor '50, după ce, anterior, obţinusem licenţa de stat în nursing.

Pe când eram şcolăriţă, multor fete de 16 ani le era respins dreptul de-a urma o educaţie medicală, aşa încât am hotărât să devin nursă. După ce m-am calificat şi încă mai visam la medicină, am cerut o audienţă la directoare, spunându-i că am decis să candidez la facultatea de medicină. Şi-a exprimat dezaprobarea. Nu m-a sprijinit deloc. Din fericire, mi s-a oferit un interviu la spitalul din Londra. Candidaţii erau, în principal, bărbaţi.

Pe parcursul interviului, s-a citit conţinutul scrisorii de referinţă scrisă de directoarea şcolii de nurse. Cei care m-au intervievat au fost extrem de critici. La final, decanul m-a întrebat unde voi locui pe perioada cursurilor. I-am răspuns că, din motive financiare, voi rămâne în casa părinţilor mei, din suburbie; mi s-a spus că naveta cu trenul îmi va limita timpul de studiu. Am fost întrebată despre starea mea civilă, dacă eram încă necăsătorită la aceea vreme. Eram.

Până la urmă, am plecat şi m-am aşezat, nefericită, într-un loc liniştit, lângă spital, realizând că femeile nu erau încă binevenite în medicină. Brusc, o siluetă înaltă s-a apropiat şi m-a privit. L-am recunoscut pe decan. Îmi amintesc şi-acum cuvintele lui dezaprobatoare: "Detest femeile dominatoare. Rămâne între noi". Şi s-a îndepărtat, călcând apăsat.

De necrezut, câteva săptămâni mai târziu am primit o scrisoare de acceptare. Imediat, i-am scris o scrisoare de mulţumire directoarei, informând-o că referinţele ei mi-au asigurat, fără îndoială, un loc în facultatea de medicină. Nu mi-a răspuns.

Mai târziu m-am împrietenit cu un student la medicină din Cambridge şi am decis să ne pregătim împreună. Ne-am prezentat la decan, explicându-i că intenţionam să ne căsătorim în curând şi cerându-i permisiunea să urmăm cursurile împreună. Decanul a zâmbit şi s-a ridicat de pe scaunul lui, zicând: "Spune-i să-mi scrie şi să-mi spună dacă acceptă un loc." Încurcată, am răspus că el încă nu a participat la interviu. Aproape dându-mă afară din cameră, ultimele vorbe ale decanului au fost: "S-a alocat un loc."

Totuşi, când am informat autoritatea locală, de la care primisem o bursă, despre căsătorie, mi s-a răspuns că mariajul mă face neeligibilă şi că voi pierde bursa. Din fericire, soţul meu lucra la Forţele Aeriene Regale şi, astfel, mi-a fost acordată o altă bursă.

În timpul facultăţii, un profesor a refuzat să-mi accepte noul nume de familie. Am supravieţuit, totuşi, delectându-mă cu elementele clinice şi, încurajată de soţul meu, chiar am trimis formulare de înscriere la bursele din spital. Am beneficiat enorm de pe urma instruirii clinice pe care am făcut-o în acelaşi loc ca şi soţul meu. Fiecare dintre noi a învăţat unul de la celălalt. Am servit ca persoană martor în prezenţa căreia se face examenul clinic al pacienţilor, câştigând, astfel, timp în domeniul instruirii practice.

O amintire mi-a rămas extrem de vie. Cu toţii eram extrem de îngrijoraţi în privinţa examenelor finale de MBBS, în special a celui de chirurgie. Medicul chirurg era deosebit de ostil cu femeile. Întotdeauna fără vreo urmă de zâmbet pe chip, îi era imposibil să se facă plăcut. La examenul final, am fost trimisă să examinez un pacient bărbat. Cum m-am apropiat nervoasă de el, mi-a scăpat poşeta de pe umăr şi conţinutul ei s-a împrăştiat peste tot - rujul s-a rostogolit, pudra compactă s-a risipit. Foarte ruşinată, m-am lăsat în genunchi ca să-mi strâng lucrurile. Deodată, m-am ciocnit cap în cap cu altcineva. În faţa mea, în genunchi, era acel chirurg, zâmbind şi întinzându-mi o batistă de mătase.

Din fericire, am luat examenul cu succes şi, surprinzător, a fost rezonabil de bine, mai ales pentru chirurgie. Acceptarea la bursa aceea de spital fusese o bună experienţă practică. Noroc că solicitasem un post ce presupunea efectuarea de vizite la domiciliu. "Doamnă Edwards, mai bine mergeţi şi faceţi un copil", a sunat replica unui consultant. Presupun că, la ora actuală, o asemenea atitudine ar putea fi calificată drept discriminare sexuală. Într-un final, un medic specialist mi-a oferit un post de medic stagiar într-unul dintre spitalele sale.

Îmi amintesc de acei ani cu uimire. Datorez totul scrisorii de referinţă a directoarei şi, desigur, răspunsului decanului. Au trecut aproape 50 de ani de la calificarea mea. Numărul de studente acceptate la facultate a crescut treptat, de-a lungul anilor, iar din BMA News din septembrie 2004 am aflat că aproximativ 60% dintre studenţii la medicină sunt, în prezent, femei. Pare de necrezut. Ar mai îndrăzni, astăzi, cineva să-i spună unei femei proaspăt licenţiată şi candidând pentru un post de stagiar: "du-te şi fă un copil"?

Women in medicine: the changing pattern over the past 50 years

BMJ 2004;329:1324

Vivian Edwards retired medical officer

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Genoveva Matei
Autor: