Experienţa mea de şase zile din Orientul Mijlociu

Dintotdeauna mi-am dorit să ajung în Israel, aşa că am acceptat imediat oferta de-a mă alătura echipei Médecins du Monde (MDM), o organizaţie medicală franceză, implicată în mai multe proiecte în Israel şi în Teritoriile Palestiniene ocupate de Israel.

Nu mă îngrijora prea mult propria-mi securitate cât eram de preocupată de modalitatea în care urma să-mi prezint observaţiile, întrucât dacă lumea nu va fi de acord cu cele scrise de mine, voi fi considerată sionistă sau o evreică pro-palestiniană care-şi reneagă moştenirea.

Sâmbătă

Sunt însoţită de Andy Aitchison, un foto-graf independent, şi de Michelle Hawkins de la filiala MDM din Marea Britanie. Baza noastră este noul sediu, recent renovat, al MDM, din Ierusalimul de Est - zona predominant palestiniană a oraşului. În imediata apropiere sunt amplasate celelalte sedii ale organizaţiilor neguvernamentale (NGOs) şi ale Naţiunilor Unite (UN). Jean Sebastién Dy, (atunci) administrator al MDM în Ierusalim, explică: "Zonele palestiniene sunt mai prietenoase decât cele israeliene şi, în plus, putem colabora cu comunitatea locală."

Duminică

Ni se prezintă succint măsurile de securitate şi ni se dau veste crem, cu însemnele MDM, pentru propria noastră securitate - ţinuta standard a membrilor NGO. Din motive de securitate şi pentru facilitarea trecerii prin punctele de verificare, am primit cu toţii carduri de identitate MDM (ID).

Modalitatea "simplă" de-a ajunge la ...

În drumul de la Ierusalim spre Ramallah ajungem la primul post de control din acea zi. În timpul cât aşteptam, diplomaţii traversau zona cu mare uşurinţă, ceea ce reuşim şi noi să facem, cu ajutorul cardurilor ID ale MDM.

Între Cisiordania şi Ierusalim funcţionează un sistem de carduri ID. Palestinienii care trăiesc în zona Ierusalimului au carduri ID israeliene. Ei au acces la îngrijire medicală, la educaţie, la locuri de muncă şi la asigurări naţionale fiindcă plătesc taxe în Israel. Palestinienii care trăiesc în teritoriile palestiniene au carduri Cisiordania sau Gaza. Ei au nevoie de un permis din partea administraţiei civile pentru a trece prin punctele de control, spre Israel, Ierusalim şi spre zonele unde locuiesc sau muncesc.

La sediul central al Palestinian Red Crescent Society (PRCS - Societatea Palestiniană Semiluna Roşie), Reem Wadhan, de la biroul de relaţii publice, ne prezintă personalul Societăţii. Ea ne povesteşte cum ambulanţele transportă femeile gravide spre maternităţi doar pentru a fi reţinute la punctele de control, unde nasc. Ambulanţele nu reuşesc nici măcar să ajungă mai întâi la persoanele bolnave. Atunci când, totuşi, se întâmplă aşa ceva, se ia legătura cu echipa MDM sau cu personalul International Committee of Red Cross (Comitetul Internaţional al Crucii Roşii), care stabilesc contactul cu Israeli Defence Forces (IDF - Forţele de Apărare Israeliene), pentru a le negocia trecerea. După escaladarea violenţei, în timpul celei de-a doua intifada, din anul 2000, IDF au înăsprit măsurile de securitate şi au crescut numărul punctelor de control, făcând imposibil accesul liber al palestinienilor în Cisiordania.

... modalitatea "dificilă" de a ieşi

Am intrat aparent uşor în Ramallah, aşa că părăsim oraşul pe "calea dificilă", trecând prin postul de control Qalandiya. Văd pentru prima dată bariera. Plăci de beton, cu o înălţime de opt metri, formează un zid pe care sunt mâzgălite sloganuri cu vopsea neagră. Pe unul se poate citi: "Dacă Hitler ar fi încă în viaţă, ar spune: «Fir-ar să fie, aceşti evrei au depăşit chiar şi propriile mele aşteptări»". Pe altul scrie: "Palestina = un lagăr de concentrare gigantic". Iar altul: "După cel de-al doilea război mondial aţi fi crezut că evreii sunt ultimii oameni de pe pământ care ar face altor oameni ceea ce le-au făcut lor naziştii."

Kimberley Crunkleton, coordonatorul programului MDM, ne conduce la Abu Dis. Localnicii consideră că teritoriul lor face parte din Ierusalimul de Est - mulţi dintre ei au carduri de identitate din Ierusalim -, de care sunt separaţi printr-un zid situat de-a lungul "liniei verzi" (graniţa Israelului stabilită prin acordurile de armistiţiu din 1949, înainte ca Israelul să preia controlul teritoriilor Cisiordania şi Gaza, în timpul războiului de şase zile din 1967) ce străbate oraşul.

Kimberly ne spune că, înainte de construirea zidului, o ambulanţă putea ajunge doar în cinci minute la spitalele din Abu Dis. În prezent, însă, cei mai mulţi oameni sunt transportaţi la spitalele din alte oraşe ale regiunii Cisiordania. Timpul mediu de transport cu ambulanţa a crescut la peste o oră şi 50 de minute, a continuat ea.

Seara am luat cina în Ierusalimul de Vest - partea israeliană. Pentru siguranţă, mergem la un restaurant păzit de un agent de securitate înarmat. La intrare suntem verificaţi.

  Harta graniţei Cisiordaniei adaptată de Office for the Co-ordination of Humanitarian Affairs

Luni

În călătoria noastră spre valea nordică a Iordanului ajungem pe autostrada Gandi, porecla lui Rehavam Ze'evi, ministrul turismului ultranaţionalist, asasinat, care a susţinut că toţi palestinienii trebuie repatriaţi în Iordania. Ne îndreptăm spre Ein al-Beida, un sat în care MDM, împreună cu agenţia britanică Merlin şi cu Palestinian Union of Health Work Committee (UHWC), asigură servicii medicale preventive pentru mame şi sugari, care au în vedere screeningul cancerului la femei, monitorizarea creşterii şi dezvoltării copiilor, evaluarea nutriţiei şi consilierea familiilor şi susţinerea unor programe educaţionale individualizate la domiciliu.

Înainte să intrăm în sat, un semn roşu al guvernului israelian atenţionează că, în conformitate cu ordinul IDF, cetăţenilor israelieni li se interzice să meargă mai departe. Intrarea este permisă doar cu aprobarea autorităţilor responsabile. Numeroase astfel de marcaje se găsesc pe întreg teritoriul Cisiordaniei.

 

Zidul din Abu Dis îngreuiază drumul către spitalul Augusta Victoria din Ierusalim (vârful este în partea stânga sus a fotografiei) şi către Dome on the Rock

Oamenii nu înţeleg profilaxia medicală

Echipa UHWC este în întârziere. A fost reţinută la un punct de control. Deşi ar fi trebuit să fie mai puţine restricţii de călătorie pentru cadrele medicale, mi se spune că nici ele nu se pot deplasa liber întotdeauna şi că sunt frecvent reţinute la punctele de control. Cu toate acestea, este mai uşor pentru ei decât pentru pacienţi. Suzanne Abujeradeh, mediator pentru zona de nord a Cisiordaniei, ne spune că, neînţelegând importanţa profilaxiei medicale, palestinienii solicită asistenţă medicală doar atunci când sunt bolnavi. Barierele ce îngreuiază accesul oamenilor la serviciile de asistenţă medicală, alături de ignoranţa faţă de îngrijirea primară fac ca schemele de profilaxie să joace un rol crucial pentru sănătatea sătenilor.

Restricţiile de deplasare au împiedicat mult comerţul şi obţinerea de locuri de muncă, au creat populaţiei palestiniene un handicap economic şi au contribuit la declinul nutriţiei şi al sănătăţii oamenilor. Elham Aqab, unul dintre cadrele medicale, afirmă că anemia feriprivă afectează aproape jumătate dintre copiii mici din Ein-al-Beida, pentru că părinţii lor îşi vând produsele proaspete, hrănindu-i numai cu ceai şi pâine.

Marţi

O zi a extremelor

Azi am sentimentul că mă voi confrunta cu o mostră de extremism politic israelian. Am stabilit, în Tel Aviv, întâlniri cu Physicians for Human Rights (PHR - Asociaţia Medicilor militanţi pentru Drepturile Omului) şi cu IDF. M-am văzut prima dată cu Hadas Ziv, directoarea de proiect PHR pentru teritoriile palestiniene şi parteneră a MDM pentru un proiect legislativ.

Ea este profund îngrijorată de ceea ce apreciază drept încălcare a drepturilor omului de către soldaţii şi politicienii din teritoriile ocupate. Hadas recunoaşte dreptul de autoprotejare al Israelului, dar consideră că bariera ar fi trebuit să fie ultima soluţie la care să se apeleze şi se îndoieşte de legalitatea construcţiei ei.

Restricţiile de călătorie pot provoca probleme de sănătate

Ea ne spune că multe dintre problemele medicale cu care se confruntă palestinienii din Cisiordania sunt rezultatul restricţiilor de călătorie. Ambulanţelor le este interzis să se deplaseze liber; femeile în travaliu nu au voie să treacă, născând pe stradă - Hadas afirmă că ştie cel puţin 40 de astfel de cazuri; numărul de naşteri la spital s-a redus la jumătate faţă de anul 2000, iar în satele cisiordaniene, numărul copiilor decedaţi la naştere a crescut, în ultimii doi ani, cu 500%. Ea ne-a relatat şi despre incidentele armate asupra personalului medical: "Membrii personalului medical şi voluntarii au fost răniţi şi chiar omorâţi în timp ce încercau să-şi facă datoria".

O întreb cine este responsabil pentru asigurarea îngrijirii medicale a palestinienilor din Cisiordania, având în vedere faptul că majoritatea zonelor se află sub controlul civil al Palestinian Authority (PA - Autoritatea Palestiniană). Mi-a răspuns categoric: "E responsabilitatea Israelului. Atâta timp cât deţine controlul asupra teritoriilor palestiniene, Israelul controlează şi soluţiile de menţinere a stării de sănătate. Întrucât nu este un stat suveran care să deţină controlul teritoriilor ocupate, responsabilitatea, conform legilor internaţionale, îi revine statului Israel." În final, spune că Israelul nu e dispus să achite "costuriile ocupaţiei" - ele sunt acoperite din donaţii private.

Perspectiva IDF

Următoarea întâlnire este cu purtătorul de cuvânt al IDF, comandantul Jacob Dallal. În Israel, efectuarea armatei este o componentă centrală a vieţii publice israeliene. Înrolarea este un ritual de trecere la vârsta maturităţii, iar prestarea serviciului militar într-o unitate de elită garantează obţinerea celor mai bune slujbe în sectorul privat sau în cariera politică.

Suntem primiţi într-o clădire anonimă de pe o stradă aglomerată. După ce ne aşezăm, el desface harta cu "gardul antiterorist", care înfăţişează detaliat traseul barierei, împreună cu datele statistice şi cu graficele care-i arată eficienţa în privinţa reducerii numărului de decese din rândul israelienilor.

Un gard similar a înconjurat, după 1996, şi Gaza, unde, cu două excepţii, nu s-au înregistrat atentate sinucigaşe cu bombă. "Este o barieră. Nu aduce nimănui prejudicii fizice; nu ucide pe nimeni. Doar împiedică uciderea oamenilor." Acolo unde palestinienii sunt separaţi de terenurile agricole pe care le deţin, accesul lor este asigurat prin "porţile agricole" din barieră. El afirmă că unii ofiţeri de legătură israelieni au întocmit un raport despre comunităţile palestiniene, care va contribui la coordonarea accesului la muncile agricole şi la îngrijirile medicale. Ne dă exemplul unei familii căreia i se blocase accesul către pământ de către o poartă care se deschidea de câteva ori pe zi. Ofiţerul israelian i-a furnizat o cheie pentru a putea să meargă la teren ori de câte ori dorea. "Astfel de lucruri nu apar niciodată în ziare, dar se întâmplă".

Întreb despre verificările de ambulanţe. El menţionează un incident petrecut în 2002, când a fost descoperită o bombă într-o maşină ce transporta un copil bolnav la spital. Ambulanţa Red Crescent, în care se aflau mama, fratele şi sora copilului, a fost oprită la un punct de control din Ramallah, unde au descoperit şi detonat bomba. "Ambulanţele au fost folosite pentru transportul militarilor, armamentului şi materialelor explozibile", adaugă el. După acel incident, ambulanţele au început să fie verificate. "Sute de ambulanţe circulă zilnic în împrejurimile Cisiordaniei. Ori de câte ori se întâmplă ceva, veţi auzi despre acel unic caz din 10 000", continuă el.

Seara, târziu, Andy se întoarce din călătoria pe care o făcuse pe bancheta din spate a unei ambulanţe PCRS. Îmi arată pozele pe care le-a făcut; într-una dintre ele, un soldat verifică o femeie însărcinată cu un detector de metale.

Miercuri

Nablus, situat în nordul Cisiordaniei, e încojurat de dealuri abrupte ce formează o depresiune unde se află zona urbană principală. La marginea oraşului se află turnuri de control şi un gard de sârmă ghimpată, pe unde patrulează soldaţii israelieni; cele două intrări principale în oraş sunt prevăzute cu puncte de control. După ce am trecut de punctul de control Huwara, atmosfera s-a schimbat; totul era dominat de o stare de tensiune. Am fost sfătuită să nu-mi menţionez numele de familie.

În Nablus

Maşina noastră a fost singura, din întregul şir de automobile, căreia soldaţii israelieni i-au permis să înainteze, dar nu ne-am mişcat preţ de vreo jumătate de oră, timp în care am urmărit activitatea soldaţilor. Palestinieni de diferite vârste stăteau la coadă în spatele gardului, chiar la dreapta noastră, unii ţinând teancuri de cărţi, alţii, pungi cu mâncare. Înghesuiţi unul în altul, oamenii ţipau furioşi ori de câte ori cineva se împingea în faţă. Câţiva ne privesc interiorul maşinii, cu feţe inexpresive. Până când am reuşit să trecem de punctul de control, nu fuseseră verificate decât trei persoane care mergeau pe jos şi care au fost lăsate să treacă în Nablus.

Ne oprim întâi la dispensarul din oraşul vechi. Înfiinţat în 2002, de către municipalitatea din Nablus, în prezent este finanţat exclusiv de MDM, în vederea asigurării de îngrijiri medicale primare, de medicamente şi teste de laborator, dar nu are decât dotările de bază.

Probleme medicale curente

Clinica este condusă de dr. Bashar Jaber care afirmă că se confruntă, la ora actuală, cu multe cazuri de oreion şi rujeolă, care erau rare în urmă cu 15 ani. El consideră că o astfel de creştere este datorată interdicţiilor ce blochează accesul fizic şi financiar la serviciile medicale.

Mi s-a explicat şi faptul că recipientele cu vaccinuri au fost deteriorate în timpul verificării făcute de forţele armate care căutau materiale explozibile. Copiilor le-au fost administrate vaccinuri ineficiente, ceea ce a determinat o prăbuşire a pragului de imunitate la nivelul populaţiei.

 

Un soldat care se urcă, la punctual de control Az Za'ayyem, într-o ambulanţă PRCS, pentru a verifica dacă o femeie însărcinată ascunde cumva materiale explozibile

Îl întreb pe dr. Jaber care este soluţia unor astfel de probleme, adăugând că nu-l voi înregistra pe reportofon, din lipsă de spaţiu. Râde şi-mi răspunde: "schimbarea politicienilor de ambele părţi".

Activitatea de asistenţă medicală pentru sănătatea mentală, într-o unitate oficială ...

Un grup de patru asistenţi sociali a sosit la sediul MDM pentru a fi pregătiţi de Sylvie Mansour, psiholog consultant care colaborează cu PA pentru îmbunătăţirea dotărilor serviciilor de sănătate mentală, foarte mult neglijate. Problemele sociale din Nablus s-au accentuat, după cea de-a doua Intifadă, atât la copii cât şi la adulţi. Violenţa domestică a atins cote maxime, bărbaţii descărcându-şi pe femei frustările precipitate de lipsa unui serviciu şi de sentimentul de inutilitate în viitor.

Copiii absentează de la şcoală. În cel mai bun caz, ei se întreabă ce sens mai are să-şi continue studiile dacă nu vor putea pleca niciodată din Nablus. În cel mai rău caz, ei pun la îndoială chiar sensul vieţii. S-a acutizat şi violenţa în rândul copiilor, care imită ceea ce văd la televizor sau pe străzi, continuă ea.

În cursul după-amiezii vizităm grupul de psihiatrie al unei şcoli locale, al cărui scop era să-i ajute pe psihologi să depisteze copiii cu probleme de sănătate mentală. Erau mai multe steaguri, unele pictate pe pereţi, altele fluturând. Pe un perete al holului de la intrare e desenat un cap de copil în mijlocul unei ţinte, iar deasupra era scris "Intifada".

Patru psihologi relatează povestea fictivă, fără final, a unei eleve palestiniene, Zania, apoi discută pe marginea ei cu grupuri de băieţi cu vârste între 8 şi 10 ani. Ei le dau copiilor hârtii şi creioane ca să-şi exprime gândurile despre poveste prin desene. Un loc central în desenele lor îl au steagurile palestiniene ce flutură patriotic pe acoperişul caselor sau pe tancuri. Un copil a desenat o raţă care se scufundă într-un râu roşu, susţinând că reprezintă împuşcarea vecinilor săi. Casele lor au fost distruse cu buldozerul, iar străzile curăţate, formându-se valuri de apă roşie, continuă el.

Unul dintre psihologi îmi spune că, în urmă cu o săptămână, copiii au discutat despre Zania şi li s-a cerut să-şi imagineze un final al poveştii - naraţiunile lor s-au axat pe realitatea tristă din Nablus, cu elemente din viaţa politică şi din conflictele armate. Un alt copil a spus că a văzut cum familia şi prietenii săi au fost împuşcaţi, iar casa lor a fost distrusă de un buldozer. Copiii sunt, în mod cert, extrem de afectaţi de viaţa politică. Un puşti purta un pulover tricotat, care avea desenat un luptător îmbrăcat într-un kaffiyeh alb-negru, cu un pumn ridicat în faţa unui steag palestinian.

... şi într-o unitate neoficială

Seara am mers la o cafenea literară, unde l-am avut drept gazdă pe Bassam Marshoud, un psiholog din partea MDM. Ideea înfiinţării unei cafenele a apărut pentru a-i încuraja pe palestinieni să-şi exprime gândurile şi sentimentele care sunt evocate în operele literare. Astăzi se citesc scrieri ale poetului şi academicianului palestinian Muhammad Rishah, ale cărui poeme abordează subiecte legate de conflict. Publicul e alcătuit în special din bărbaţi care trag adânc din narghilele pline cu tutun aromat. Proprietarul cafenelei ne destăinuie că se simte uşurat că drogurile uşoare nu sunt disponibile în Nablus - el crede că oamenii le-ar fi folosit ca să-şi înece amarul.

Joi

Dat fiind faptul că MDM are şi proiecte ce vizează sănătatea femeilor şi copiilor din sudul Cisiordaniei, am pornit să vizităm şi Battir şi Husan, sate situate chiar lângă Bethleem. Conform planurilor actuale, gardul va pătrunde în Cisiordania şi va înconjura mormântul lui Rachel (un matriarh popular israelit), situat lângă intrarea în Bethlehem, pentru a-l anexa celeilalte părţi a Israelului. El va cuprinde satele care vor fi, astfel, separate de Bethlehem.

Probleme de sănătate specifice femeilor

În Husan am cunoscut-o pe Vickie Ibrahim, coordonatoarea proiectului pentru partea de sud a Cisiordaniei, de la clinica pentru îngrijirea femeilor şi a bebeluşilor. Husan şi Battir au propriile lor probleme şi nevoi de sănătate. Vickie subliniază că mariajul timpuriu şi cel consangvin afectează serios sănătatea femeilor, astfel de probleme devenind tot mai grave după anul 2000. Vickie acuză pe unii membrii ai personalului de la punctele de control că agresează fetele palestiniene, cerându-le să-şi dea jos hijabul. Familiile, care nu vor ca fiicele lor să fie nevoite să suporte un comportament umilitor, preferă să le ţină în sat şi să le mărite.

Vickie spune că mariajele consangvine au generat o creştere a frecvenţei cazurilor de afecţiuni genetice asociate. Patru procente din populaţie are talasemie, iar bolile congenitale au, la sate,o rată de aproape 12%

 

Copii din tabăra de refugiaţi Balata din Nablus, cu puştile de jucărie

Mai târziu, în cursul după-amiezii, în drum spre întâlnirea pe care o stabilisem cu Shmuel Shapira, directorul adjunct al renumitului spital Hadassah din Ierusalim, trec pe lângă Yad Vashem, memorialul Holocaustului.

Victimele sunt tratate fără discriminare

Înainte să intru în spital sunt verificată cu detectorul de metale, iar oamenii de pază îmi controlează geanta. Pe peretele din faţă se află o superbă fereastră de sticlă, decorată cu o pictură de Mark Chagall. Măsurile de securitate au fost introduse după atacul, cu cocktailuri Molotov, soldat cu uciderea a şase oameni şi rănirea altor 79, asupra unuia dintre campusurile principale de pe Muntele Scopus, care a devenit scena unor conflicte frecvente.

Mă întâlnesc cu dr. Shapira în holul de la intrare. Principala sală de aşteptare este aglomerată - evrei ortodocşi stau alături de musulmani. În calitatea sa de şef al "brigăzii teroarei", dr. Shapira a trăit multe experienţe consecutive unor atacuri cu bombe sinucigaşe. În spital sunt tratate până la 40% dintre victimele actelor teroriste din Israel, ne spune el. "Noi tratăm victimele fără nici un fel de discriminare, indiferent dacă sunt evrei sau arabi."

Ne vorbeşte despre unii dintre cei suspectaţi a fi terorişti, pe care i-a tratat la spital, precum şi despre situaţiile în care autorul atacului sinucigaş cu bombă este aşezat, pe un pat de spital, chiar lângă victimele sale. În ultimii patru ani au fost ucişi aproximativ 1 000 de evrei şi alţi 8 000 răniţi. "Extrapolaţi situaţia pentru Marea Britanie", ne spune.

Dr. Shapitra ne descrie spitalul ca pe "o insulă de sănătate într-o mare de violenţe nebune".

"O persoană bolnavă este doar un pacient, indiferent cine este"

"Îngrijirea oamenilor face parte din tradiţia evreilor. Până şi religia ortodoxă spune că poţi să încalci Shabbat-ul pentru a îngriji un om", afirmă el." În corpul medical al IDF, dacă eşti rănit, indiferent dacă aparţii sau nu armatei duşmane, devii pacientul lor şi nu mai eşti considerat inamic."

Vineri

În ciuda ploii torenţiale, mă încumet să ies ca să vizitez locurile situate, în parte, chiar în centrul conflictului. În oraşul vechi, grupate într-o zonă împrejmuită, cu o suprafaţă de 1 km2, se află Zidul de Vest, Dome of the Rock şi Church of the Holy Sepulchre.

Ca-n orice vineri, musulmanii se îndreaptă grăbiţi, prin labirintul de străduţe, către moscheea al-Aqsa, amplasată ceva mai sus de locul de rugăciune al evreilor, de la Zidul de Vest. După o scurtă plimbare pe Via Dolorosa, se ajunge la biserică, unde este însemnat locul crucificării lui Isus. Aici, creştinii petrec, în tăcere, momente de contemplare. Fervoarea religioasă e copleşitoare.

Puţină uşurare?

Starea de tensiune e diminuată de existenţa comercianţilor, disperaţi să-şi strângă marfa - kaffiyeh-uri de nailon fabricate în China, brelocuri de cauciuc cu Osama bin Laden, antichităţi iudaice de bronz. Proprietarul unui magazin îmi spune că vânzările au scăzut, turiştii fiind mult prea speriaţi ca să mai vină la Ierusalim. Dacă asta nu e decât o modalitate de-a stoarce mai mulţi bani de la mine, e clar că-i foarte eficientă. După o săptămână în care am analizat fiecare propoziţie, încercând să nu scap nici un amănunt şi ascultând manifestările politice, apreciez trăncăneala fără rost.

Conflict de interese: nici unul declarat

My six day experience in the Middle East

BMJ 2005;330:474-7

Deborah Cohen
student editor,studentBMJ

Editorul revistei StudentBMJ a călătorit în Israel şi în teritoriile palestiniene, încercând să înţeleagă situaţia din zonă. Acesta este jurnalul ei. Fotografii realizate de Andrew Aitchinson

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Olguta Iliescu
Autor: