Bmjlearning.com: o resursă educaţională importantă

Site-ul bmjlearning.com îi ajută pe doctori să înveţe şi să fie mereu la curent cu ultimele noutăţi clinice. Lansat în noiembrie 2003, site-ul a fost conceput, iniţial, pentru medicii de familie, dar în prezent a fost extins, astfel încât prezintă materiale utile şi pentru tinerii medicii care lucrează în spitale.1

Am remarcat, de asemenea, că pe site s-au înscris şi studenţi medicinişti, fapt deloc surprinzător, având în vedere faptul că, potrivit sondajelor, doctorii tineri şi studenţii sunt cei mai receptivi faţă de adoptarea rapidă a noilor tehnologii de învăţare.2 Dacă sunteţi interesat să vedeţi despre ce este vorba, iată ce veţi găsi.

Noul material disponibil pe site-ul bmjlearning.com se axează, în principal, pe cerinţele medicilor tineri din spitale, care sunt în primii lor ani de formare. Modulele iniţiale de învăţare acoperă probleme generale, cu care trebuie să fie la curent toţi medicii tineri, precum şi principalele teme din medicina de urgenţă; ele vor fi asemănătoare cu cele prevăzute în programa pentru Curriculum of the Modernising Medical Careers (Modernizarea Carierelor în Medicină).3

Ideea de bază de la care am pornit este aceea că, dacă au acces la resurse de învăţare bazate pe cele mai bune dovezi existente, cursanţii vor fi capabili să îmbunătăţească şi calitatea tratamentului pe care îl oferă pacienţilor. Mai mult, dacă vor putea să ţină o evidenţă sistematică a noilor cunoştinţe însuşite, atunci vor fi mai încrezători că sunt la curent cu ultimele noutăţi. În acest sens, bmjlearning.com oferă un suport complet pentru studiu. Astfel, site-ul vă permite să vă evaluaţi propriile exigenţe legate de învăţare, să vă planificaţi şi înregistraţi procesul de însuşire a cunoştinţelor şi să urmaţi module de învăţare bazate pe dovezi. Tot cu ajutorul site-ului puteţi afla informaţii despre cursuri şi conferinţe care se desfăşoară în apropierea dumneavoastră.

În primul rând, vi se cere să vă evaluaţi solicitările legate de învăţare (Needs Assessment). Poate consideraţi că ar trebui să rămâneţi în limitele programei sau să vă concentraţi asupra trecerii examenelor. Sau poate credeţi că ar trebui să aveţi libertatea de-a învăţa nu doar ceea ce este necesar, ci şi ceea ce doriţi. Asemenea puncte de vedere sunt pertinente, dar este necesar ca fiecare dintre noi să ia în considerare, iniţial, propriile cerinţe legate de învăţare. Există numeroase metode care vă pot ajuta să vă identificaţi lacunele şi este nevoie să le adaptaţi propriului dumneavoastră stil de lucru. Una dintre modalităţile de evaluare a nevoilor proprii de învăţare este să vă gândiţi chiar la pacienţii dumneavoastră. Care a fost cea mai recentă situaţie când un pacient v-a pus o întrebare la care nu aveaţi răspuns? Poate că aţi aflat ulterior ce trebuia să-i spuneţi, după ce v-aţi consultat cu superiorii, iar apoi aţi comunicat pacientului răspunsul corect. Avantajul unui asemenea mod de învăţare este că face învăţarea mai personală şi creşte probabilitatea de a reţine noile informaţii.

Secţiunea Plan and Record vă ajută să vă planificaţi şi înregistraţi procesul de învăţare.5 Puteţi folosi aceste pagini de pe site pentru a vă planifica modalitatea de însuşire a cunoştinţelor din următoarele săptămâni sau luni. Apoi puteţi urmări progresele făcute, conform planificării, ceea ce vă ajută să vă păstraţi o manieră de lucru organizată.

Punctul forte al site-ului îl constituie modulele de învăţare (Learning Modules). Iată diferitele tipuri de module:

Cazuri clinice interactive (Interactive case histories) care vă permit să vă testaţi abilităţile clinice

Modulele "Tocmai la timp" (Just in time modules) pentru informaţii scurte şi specifice.

Modulele "Citeşte, reflectează şi răspunde" (Read, reflect, respond modules) vă permit să citiţi despre un subiect anume, să reflectaţi asupra principalelor aspecte corelate şi să răspundeţi conform propriilor dumneavoastră opinii.

Câteva dintre resursele existente sunt similare cu cele care pot fi găsite în articolele educaţionale din revista StudentBMJ, dar sunt mai dificile. Principalul punct care face ca bmjlearning.com să fie mai special este că la finalul modulelor sunt puse întrebări.

Întrebările cu răspunsuri multiple reprezintă, în general, o mare parte din examinările universitare sau postuniversitare, deci este important ca specialiştii care le formulează să facă un lucru de calitate.6 Întrebările noastre sunt, într-adevăr, cu răspunsuri multiple, dar ele nu se referă la fapte banale şi nici nu sunt întrebări capcană sau complicate inutil. În general, ele se referă la aspecte importante ale unei teme ce necesită aplicarea cunoştinţelor dobândite, testează abilităţile de interpretare a datelor, de luare a deciziilor şi acoperă, în mare parte, diagnosticul, investigaţiile, tratamentul şi prognoza. Veţi primi imediat feedback la răspunsurile dumneavoastră. Studenţii sunt cei care, în general, apreciază cel mai mult întrebările cu răspunsuri multiple plasate la finalul modulelor de învăţare.

Peste 24 000 de specialişti în domeniul sănătăţii s-au înregistrat, până în prezent, pe acest site. Cei mai mulţi dintre ei sunt medici de familie din Marea Britanie, iar o altă parte sunt medici care lucrează în spital. De asemenea, până acum există mai mult de 3 000 de utilizatori internaţionali din peste 130 de ţări. Obiectivul iniţial al site-ului bmjlearning.com era de a-i ajuta pe doctori în procesul de deprindere a cunoştinţelor, iar în timp, am acumulat noi înşine informaţii foarte utile. Avem încă multe de învăţat şi am putea împărtăşi experienţa studenţilor medicinisti. Deşi învăţarea prin internet (e-learning) este un termen la modă, cei implicaţi în procesul educaţiei au şi început să vorbească despre noi forme - "mobile learning" sau "m-learning" (învăţare mobilă sau m-învăţare). Un asemenea mod de însuşire a cunoştinţelor se realizează cu ajutorul telefonului mobil sau al palm-ului, prin care poţi învăţa online oricând şi oriunde. Vi se pare atractivă o atare modalitate sau încă preferaţi tabla, creta şi pauza de cafea de la sfârşitul unei ore de curs?

Înregistrarea pe site este încă gratuită; dacă vreţi să-l vizitaţi, accesaţi bmjlearning.com. Pe lângă aspectul educaţional principal, site-ul vă poate oferi o perspectivă asupra a ceea ce înseamnă viaţa unui doctor specializat în medicina de familie sau care lucrează în spital, atât pe termen lung cât şi pe termen scurt. Şi nu uitaţi să ne împărtăşiţi părerile dumneavoastră.

BMJ 2005;330:280

(Walsh K.Bmjlearning.com. StudentBMJ 2005;13:45-88 February) http://www.studentbmj.com/issues/05/02/editorials/46.php

Kieran Walsh prezintă modul în care pagina web a BMJ Publishing Group(BMJPG - Grupul Publicistic BMJ) poate fi o resursă educaţională importantă pentru studenţi şi pentru medicii aflaţi la început de carieră

BMJ Publishing Group
Kieran Walsh
clinical editor
http://www.devolution.ro/bmj1/numar/2005nr03/kmwalsh@bmjgroup.com

1 Walsh K, Dillner L. Launching BMJ Learning. BMJ 2003;327:1064.

2 Parekh SG, Nazarian DG, Lim CK. Adoption of information technology by resident physicians. Clin Orthop 2004;421:107-11.

3 Neville E. Modernising medical careers. Clin Med 2003;3:529-31.

4 Grant J. Learning needs assessment: assessing the need. BMJ 2002;324:156-9.

5 Crist P, Wilcox BL, McCarron K. Transitional portfolios: orchestrating our professional competence. Am J Occup Ther 1998;52:729-36.

6 Case SM, Swanson DB. Constructing written test questions for the basic and clinical sciences. 3rd ed. London: National Board of Medical Examiners, 2001.

7 McKimm J, Jollie C, Cantillon P. ABC of learning and teaching: web based learning. BMJ 2003;326:870-3.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Irina Haivas, studentă
Autor: