Tratamentul pentru impetigo

Impetigo este o infecţie bacteriană a pielii, a patra dintre cele mai frecvente afecţiuni dermatologice întâlnite, la copii, în practica generală. Mulţi pacienţi sunt trataţi de medicul generalist.

Igiena adecvată şi tratamentul corespunzător controlează infecţia dar, de-a lungul ultimelor decade, incidenţa impetigo-ului nu a scăzut în Olanda.1

Pentru pacienţii individuali, impetigo este o afecţiune minoră a cărei vindecare este aşteptată, conform celor mai multe terapii, în câteva săptămâni. În ţările dezvoltate, complicaţiile precum glomerulonefrita sunt rare.2

Cu toate acestea, posibilitatea unei epidemii de impetigo este considerabilă. Aspectul neplăcut al unei leziuni poate îngrijora părinţii, iar copiilor li se interzice, adesea, să frecventeze şcoala sau grădiniţa, de teama împrăştierii infecţiei. A fost semnalată transmiterea impetigo-ului produs de stafilococi cu rezistenţă multiplă.3, 4

Pentru clinician, alegerea tratamentului se va baza, în primul rând, pe eficacitate şi pe efecte secundare şi apoi pe costuri şi pe confortul pacientului. Un medic responsabil va lua întotdeauna în considerare problema accentuării rezistenţei bacteriene.

Deşi mulţi autori afirmă că evoluţia naturală a impetigo-ului este favorabilă şi rezoluţia este spontană în câteva săptămâni, cercetările confirmă că nu este aşa. Dovezile din braţele placebo ale studiilor controlate statistic arată, după o săptămână de tratament, o variabilitate considerabilă a ratelor de vindecare, ce merge până la 42%.2

Una dintre concluziile recentei reevaluări Cochrane arată că tratamentul cu antibiotice topice, fie cu mupirocin, fie cu acid fusidic, este cel puţin, dacă nu mult, mai eficient decât tratamentul cu antibiotice orale.2 Asemenea rezultate se aplică în cazul impetigo-ului localizat, deoarece studiile controlate au exclus pacienţii cu forme extensive de impetigo. Antibioticele locale, altele decât mupirocin şi acidul fusidic, pot fi considerate inferioare. Dintre numeroasele studii cu antibiotice betalactamazo-rezistente, nici unul nu şi-a dovedit superioritatea. Multe dintre ele nu erau creditate şi urmăreau doar investigarea unui tratament dat pentru câteva infecţii cutanate combinate, nefiind destinate în exclusivitate studiului impetigo-ului. S-a descoperit că penicilina orală este inferioară multor altor antibiotice administrate oral. Efectele adverse (mai ales cele gastrointestinale) ale antibioticelor locale sunt, în general, mai reduse decât cele ale antibioticelor orale.

Nu avem dovezi în favoarea valorii terapeutice a agenţilor dezinfectanţi precum clorhexidina sau povidone-iodina. Asemenea tratamente au fost studiate destul de puţin. Cercetările care stabilesc valoarea agenţilor dezinfectanţi sunt, de aceea, cele mai binevenite. Alte întrebări ce aşteaptă răspuns sunt dacă tratamentul prompt al impetigo-ului reduce contagiozitatea sau previne epidemiile şi dacă interzicerea frecventării şcolii este, într-o atare situaţie, o măsură de prevenţie eficientă.

Conform dovezilor, cea mai bună alegere pentru tratarea impetigo-ului localizat este fie mupirocinul local, fie acidul fusidic. Cu toate acestea, au apărut, recent, preocupări legate de folosirea topică a acidului fusidic. Creşterea rezistenţei bacteriei Staphylococcus aureus necesită folosirea prudentă a acidului fusidic.3, 5, 6

Deşi s-a stabilit că există o legătură între prescrierea antibioticelor şi rezistenţa la nivel de individ,2 o asemenea relaţie este neclară în practică sau la nivel de grup.8

În general, ratele ridicate de prescriere par a fi asociate cu rezistenţa crescută. În plus, folosirea prelungită a antibioticelor în condiţii cronice pare a fi un factor important în promovarea rezistenţei.9, 10

Asta înseamnă că o cură scurtă de antibiotic, de două săptămâni, pentru impetigo-ul primar, ar fi relativ nedăunătoare, dar impetigo-ul eczematizat sau dermatita atipică nu trebuie tratate cu antibiotice locale.

Eficacitatea oricărui antibiotic depinde de susceptibilitatea bacteriei cauzatoare. Pentru impetigo ea este, de obicei, S. aureus. Ratele de rezistenţă ale stafilococilor la acidul fusidic variază considerabil între regiuni şi în timp.6, 10

În concluzie, tratamentul impetigo-ului trebuie să se orienteze după antibiograma care arată sensibilitatea tulpinilor de S. aureus prelevate de la pacient. Cu toate acestea, o astfel de procedură consumatoare de timp este puţin folosită în practica generală.

Cea mai corectă modalitate de alegere a soluţiei terapeutice definitive poate fi stabilită pe baza ghidurilor locale sau a celor naţionale. În aceste documente ar trebui să fie incluse toate datele referitoare la profilurile de rezistenţă locală, figurate în urma supravegherii specimenelor observate în practica generală. Ghidurile ar mai putea conţine strategii de limitare a utilizării anumitor antibiotice doar în tratamentul infecţiilor deosebit de grave. De exemplu, acidul fusidic folosit pe cale generală este considerat a fi vital în tratamentul infecţiilor osoase severe, iar mupirocina este esenţială în eradicarea S. aureus rezistent la meticilină, la purtători. În multe părţi ale lumii, astfel de ghiduri actualizate nu sunt încă disponibile.

Conflict de interese: Nedeclarat.

Treatment for impetigo
Evidence favours topical treatment with mupirocin, fusidic acid

BMJ 2004;329:695-6

Erasmus MC, University Medical Center Rotterdam, PO Box 1738, Rotterdam 3000 DR, Netherlands
Sander Koning
general practitionermailto:s.koning@erasmusmc.nl
Erasmus MC, University Medical Center Rotterdam, PO Box 1738, Rotterdam 3000 DR, Netherlands
Johannes C van der Wouden
researcher

Bibliografie

1 Van de Lisdonk EH, van den Bosch WJHM, Lagro-Janssen ALM. Ziekten in de huisartspraktijk [Diseases in General Practice]. 4th ed. Maarssen: Elsevier gezondheidszorg, 2003.

2 Koning S, Verhagen AP, van Suijlekom-Smit LWA, Morris A, Butler CC, van der Wouden JC. Interventions for impetigo. Cochrane Database Syst Rev 2004;(2):CD003261.

3 Owen SE, Cheesbrough JS. Fusidic acid cream for impetigo. Findings cannot be extrapolated. BMJ 2002;324:1394. (Letter.)

4 Rortveit S, Rortveit G. [An epidemic of bullous impetigo in the municipality of Austevoll in the year 2002] Tidsskr Nor Laegeforen 2003;123:2557-60. (In Norwegian.)

5 Brown EM, Wise R. Fusidic acid cream for impetigo. Fusidic acid should be used with restraint. BMJ 2002;324:1394. (Letter.)

6 Stoddart B, Collyns T, Denton M. Fusidic acid cream for impetigo. Problem may be clinically important. BMJ 2002;324:1394. (Letter.)

7 Mason BW, Howard AJ. Fusidic acid resistance in community isolates of methicillin susceptible Staphylococcus aureus and the use of topical fusidic acid: a retrospective case-control study. Int J Antimicrob Agents 2004;23:300-3.

8 Woodhead M, Fleming D, Wise R. Antibiotics, resistance, and clinical outcomes. BMJ 2004;328:1270-1.

9 Dobie D, Gray J. Fusidic acid resistance in Staphylococcus aureus. Arch Dis Child 2004; 89:74-7.

10 Espersen F. Resistance to antibiotics used in dermatological practice. Br J Dermatol 1998;139(suppl 53):4-8.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Genoveva Matei
Autor: