Medicii femei şi carierele lor: ce-ar mai fi de spus?

Menţinerea, în Marea Britanie, a structurilor şi atitudinilor profesionale depăşite riscă să determine pierderea contribuţiei valoroase pe care o pot aduce femeile medic, în special în cea de-a doua jumătate a carierei lor

Mulţi dintre cei care lucrează în domeniul medical continuă să aibă o atitudine sceptică faţă de femeile medici, chiar dacă ponderea lor este din ce în ce mai mare. Au trecut aproape 20 de ani de când Departamentul de Sănătate m-a desemnat să-l ajut să evalueze implicaţiile faptului că, în curând, jumătate din absolvenţii facultăţii de medicină vor fi femei.1 Un atare proiect de cercetare şi perioada lui de urmărire2 au demonstrat că bărbaţii şi femeile s-au confruntat, în cursul activităţii lor, cu probleme şi constrângeri similare, generate de structura carierei lor profesionale, percepută drept rigidă şi conservatoare. Ei au susţinut (aproape) în unanimitate transpunerea în practică a unor programe de lucru mai flexibile, astfel încât toţi medicii să poată duce o viaţă normală. Cât de departe au ajuns femeile medici şi ce părere au ele despre profesia lor?

Modificări de ordin cultural

În anul 1986, mulţi medici stagiari erau nevoiţi să lucreze 120 de ore pe săptămână şi, la intervaluri de câteva luni, trebuiau să se mute dintr-un loc în altul. Femeilor le erau adresate, la interviuri, cele mai jignitoare întrebări, reţeaua 'elefanţilor' şi telefoanele de culise erau factorii hotărâtori în procesul de selecţie a lor, iar cele care solicitau reducerea numărului de ore de lucru pentru a petrece mai mult timp cu copiii lor erau percepute ca fiind nepotrivite pentru cariera medicală. S-au schimbat multe lucruri în medicină, dar poate că nu atât de rapid ca în cadrul altor profesii. Doctorii puternici şi influenţi continuă să-şi exprime îngrijorarea generată de faptul că creşterea proporţiei femeilor în medicină va determina pierderea puterii, influenţei şi a statusului lor profesional.3, 4 Chiar dacă temerile lor erau bine întemeiate, progresul femeilor în medicină este atât de lent, încât întrece orice efort de imaginaţie.

 

Femeile medic reprezintă, şi în prezent, ceva mai puţin de jumătate din efectivul de cadre medicale din Marea Britanie

Admiterea la facultatea de medicină

Ponderea femeilor în rândul absolvenţilor la medicină este, într-adevăr, în creştere. În anii '60, ele reprezentau aproximativ 25% din totalul studenţilor medicinişti. Prin 1975, procentul lor era de 35%, crescând la 46%, în 1985. La începutul anilor '90 se ajunsese la un procent de aproape 50%, care a crescut, de atunci, în fiecare an, ajungând, în prezent, la 61%.5

Simpla creştere a ponderii femeilor, în ultimii câţiva ani, nu presupune, neapărat, menţinerea unei asemenea tendinţe. Ar trebui să avem o atitudine rezervată faţă de afirmaţiile ce susţin că, pe baza configuraţiei actuale, numărul femeilor medic îl va depăşi, la nivelul anului 2012, pe cel al bărbaţilor medic.6 Nici în specializările medicinei de spital, nici în medicina de familie, proporţia femeilor medic nu a reuşit să atingă nici măcar 40% din efectivul corpului medical.

Medicina de spital

În anul 1983, femeile reprezentau 23% din totalul nivelelor de specializare ale medicinei de spital; procentul a crescut, în 2003, la 35%, ceea ce abia reuşea să acopere necesarul forţei de muncă medicale (fig. 1).7, 8 Proporţia femeilor medic specialist s-a dublat, de la 12%, în 1983, la 24%, în 2003, şi a crescut la 25%, în 2004. Femeile reprezintă 39% dintre rezidenţi (medicii specialişti de mâine) şi 44% dintre cei seniori.

 

Fig. 1. Procentele femeilor medic de spital, în funcţie de nivelurile de specializare

Cota relativ scăzută de reprezentare a femeilor la nivelul gradelor de pregătire postuniversitară poate fi pusă, în parte, pe seama faptului că 42% dintre rezidenţii debutanţi şi 38% dintre cei seniori, în majoritate bărbaţi, şi-au obţinut calificarea în afara graniţelor Regatului Unit.8 De regulă, cei mai mulţi dintre doctorii cu specializări în străinătate revin în ţara de origine, după terminarea stagiului de pregătire, şi nu ocupă posturi de consultanţi. La nivelul celor care s-au specializat în Regatul Unit, femeile reprezintă 50% dintre medicii stagiari şi 44% dintre rezidenţii seniori.

Specialităţile care aveau, în anul 1983, cele mai mari procente de medici specialişti femei erau psihiatria, anatomopatologia şi pediatria (fig. 2). În prezent, pediatria deţine detaşat supremaţia, domeniul amintit concentrând un procent de 40% medici specialişti femei, fapt oarecum surprinzător, dat fiind programul încărcat, cu gărzi şi ore suplimentare, care era normal să fie evitat, în mod deliberat, de femei. Numărul de medici specialişti femei a crescut semnificativ în specialităţile de urgenţă, cum ar fi obstetrica şi ginecologia, medicina de urgenţă şi traumatologie. Chirurgia, însă, rămâne un domeniu rezervat bărbaţilor, având, în anul 2003, doar 7% medici specialişti femei.7, 8 Aproximativ 30% dintre medicii specialişti femei au, în prezent, un program de lucru mai scurt decât cel cu orar complet. Femeile reprezintă un procent mai mare de rezidenţi seniori, dar modelul general este similar celui pentru medicii specialişti (vezi bmj.com).

 

Fig. 2. Proporţia femeilor medic primar, în funcţie de specialitate

Femeile în medicina de familie

Proporţia femeilor care lucrează în domeniul medicinei de familie s-a dublat, de la 19%, în 1983, la 38% (vezi bmj.com). Proporţia celor cu niveluri ridicate de specializare s-a dublat, de la 17% la 35%, dar cea mai mare creştere s-a înregistrat în rândul specialiştilor de medicină de familie: de la 37% la 60%.9, 10

Între anii 1993 şi 2003, proporţia medicilor primari de sex masculin, care aveau program de lucru normal, a rămas peste 90%, dar cea a femeilor s-a redus rapid de la 73 la 53%.9, 10 În condiţiile în care doar puţin peste jumătate dintre medicii femei cu grade înalte de specializare au un program normal de lucru, nu este deloc surprinzător faptul că se impune creşterea, cât mai rapidă, a numărului celor care optează pentru medicina de familie. Cifrele reflectă profilul vârstei femeilor în medicina de familie, proporţia cea mai mare fiind reprezentată de persoanele mai tinere, care au responsabilitatea îngrijirii copiilor.

Punctul de vedere al femeilor medici

Recent am condus o serie de cinci grupuri de lucru, în cadrul unui spital londonez în care femeile medici specialişti şi rezidenţi seniori aveau vârste situate între 30 şi 40 de ani. Le-am adresat multe dintre întrebările formulate pentru studiul meu anterior, cu referiri speciale la echilibrul muncă-viaţă. În prezentul chestionar m-am axat pe opiniile exprimate de medicii specialişti femei. Participantele aveau specialităţi foarte diverse şi toate erau mame ale unor copii mici. Unele urmaseră un program flexibil de instruire, iar altele aveau un program de lucru fie normal, fie redus. Care erau cele mai mari constrângeri în carierele lor şi la ce stresuri erau ele supuse?

Stresul la locul de muncă a fost, în mod semnificativ, legat de lipsa de control asupra mediului de lucru.11 Era, însă, surprinzător cum respectivele femei medici specialişti erau convinse că, de fapt, "controlau situaţia" sau erau "mai calme" la locul de muncă decât acasă. Aspectele considerate foarte stresante de către medicii specialişti bărbaţi - percepţia pierderii autonomiei în specialitate ori a controlului asupra mediului de lucru, temerile legate de atingerea obiectivelor profesionale, conflictul cu directorii şi sistemele ineficiente de susţinere şi dezvoltare a carierei12 - nu erau deloc importante pentru femei. Una dintre participante comenta, în acest sens: "Cred că toate astea ar trebui apreciate drept surse de iritaţie normale, legate de context".

Aceste femei medici specialişti au subliniat rolul organizării timpului pentru viaţa lor. Toate au considerat crucială proximitatea domiciliului faţă de locul de muncă, iar stabilitatea unei activităţi cu program de lucru fix, în calitate de medic specialist şi înlăturarea mobilităţii geografice, solicitată de specificul muncii majorităţii rezidenţilor seniori, au fost elemente generatoare de confort psihic.

Nu poate fi subestimat rolul modelelor sau al mentorilor pentru femeile medic. Atât medicii specialişti cât şi rezidenţii seniori au menţionat avantajul de-a avea colegi de departament care se confruntă cu acelaşi stres, generat de jonglarea între profesie şi familie. O anestezistă a relatat că departamentul ei era "condus de persoane care au un alt fel de viaţă. Acolo nu sunt doar chirurgii şi anesteziştii, este personalul sălii de operaţie, al saloanelor. Este un întreg departament, format din oameni care afirmă că programul operator trebuie să se termine la cinci şi jumătate."

Cele care au avut un program de instruire flexibil au relatat că au fost considerate privilegiate nu doar pentru că erau uşor de recrutat, ci şi fiindcă veneau cu finanţare proprie. Dar vremurile (şi reglementările financiare) s-au schimbat, aşa că, după părerea lor, condiţiile actuale de angajare pentru potenţialele stagiare cu program flexibil au devenit mult mai dificile.

Femeile medic credeau că era mai bine să-şi înceapă activitatea cu un program de lucru normal, în postura de medic specialist, şi abia ulterior să negocieze condiţiile pentru reducerea orelor de muncă. Ele renunţau, adesea, la una sau două sesiuni şi regretă că au pierdut timpul care le-ar fi fost atât de necesar pentru perfecţionare. Femeile rezident şi cele medic specialist continuau să aibă probleme în anumite specialităţi dominate de bărbaţi.

Gradele de specializare postuniversitară

Specializarea postuniversitară are ca scop pregătirea doctorilor pentru a deveni medici specialişti sau medici primari în domeniul medicinei de familie. Treptele actuale de competenţă sunt prezentate mai jos, dar vor suferi modificări:

Pre-registration house officer (Perioada de stagiatură) - Primul an de instruire postuniversitară, care permite acreditarea definitivă de către General Medical Council (Consiliul General al Medicilor - echivalentul Colegiului Medicilor din Romania, n. red)

Senior-house officer (Rezident debutant) - Perioada de minimum doi ani de pregătire profesională generală şi în specialitatea aleasă

Specialist registrar (Rezident senior) - Pregătire mai avansată în specialitate, cu o durată de patru-şase ani, după care doctorul este eligibil pentru a ocupa un post de medic specialist

GP registrar (Medic specialist de medicină de familie) - Anul final de instruire în domeniul medicinei de familie, care completează cei trei ani de pregătire profesională de specialitate
Staff grades & associate specialists (Medici specialişti cu diverse niveluri de pregătire şi specialişti asociaţi) - Doctori care lucrează la nivel de subspecialist şi care nu urmează, în prezent, un program de pregătire

O femeie medic specialist se gândise la o carieră academică, dar a abandonat ideea. Şi-a făcut doctoratul la un prestigios spital universitar şi ar fi putut ocupa un post la catedra unei facultăţi, însă a optat pentru un post de medic specialist în altă parte. "Am considerat că n-aş fi capabilă să jonglez cu toate aspectele personale, să fiu o bună cliniciană, să fac cercetare, să am o viaţă socială şi familială. N-aş fi reuşit să am o carieră universitară cu program redus.'

Problema recrutării în medicina academică, ridicată de medicul şef,13 pare să se acutizeze, în condiţiile în care solicitările femeilor medic vor putea fi rezolvate prin intermediul unor modalităţi de dezvoltare profesională mai flexibile.14 Este necesar să se acorde atenţie rolului special al mentorilor şi modelelor pentru femeile care au funcţii didactice în facultăţile de profil.13, 15

Medicii specialişti au subliniat că femeile medic pot avea trasee profesionale diferite de ale bărbaţilor. Se cunoaşte de multă vreme existenţa unui atare model, în forma literei M, de evoluţie a carierei femeilor: apogeul, în primii ani, regresul, la vârsta a doua, urmat de potenţialul unui nou punct culminant, în ultimii ani de carieră. Studiul meu anterior a arătat clar că femeile medic nu renunţă la cariera lor după ce nasc, aşa cum ar fi fost de aşteptat, ci continuă să lucreze, adesea cu program redus, în domeniul medicinei de familie sau al sănătăţii publice. În prezent există mult mai multe oportunităţi pentru femei, aşa că ar trebui să fie valorificată la maximum contribuţia pe care şi-ar putea-o aduce în cea de-a doua jumătate a carierei lor medicale.

Adaptarea la schimbare

Profilul profesiei medicale este într-o continuă schimbare, datorită creşterii atât a procentului de femei medic cât şi a ponderii doctorilor britanici proveniţi din rândul minorităţilor etnice. Începe se apună epoca în care profesia medicală era dominată de specialiştii de sex masculin şi de rasă albă. În 2003, printre medicii specializaţi în Marea Britanie, bărbaţii de rasă albă reprezentau 68% dintre medicii specialişti, însă numai 33% dintre rezidenţii debutanţi şi 29% dintre stagiari.8 În 2002, ei constituiau 26% dintre candidaţii admişi la facultăţile de medicină din Marea Britanie.16 Dar ce contează? Nu este bine ca lucrurile să fie judecate pripit atunci când potenţialele pierderi de statut profesional riscă să fie atribuite schimbării profilului profesiei medicale. Trebuie să analizăm într-o manieră mai puţin rigidă ingredientele statutului profesional. Nu cred că pacienţii cotează medicii de sex feminin la un nivel mai scăzut decât pe cei de sex masculin. Probabil că mult mai numeroase prejudicii au fost aduse statusului profesiunii medicale de anchetele publice, extrem de costisitoare, cu privire la exemplele de malpraxis, majoritatea fiind, mai degrabă, rezultatul acţiunii medicilor bărbaţi, de rasă albă, decât al eşecului femeilor medic de-a se organiza în comitete.

Idei principale

Profesia medicală a avut un ritm lent de adaptare la tendinţa ca femeile să deţină, de aproape zece ani, o pondere ce depăşeşte 50% din totalul studenţilor la medicină

Femeile reprezintă ceva mai mult de o treime din medicii de spital şi cei de familie

Tinerele femei medic apreciază drept stresantă atingerea unui echilibru muncă-viaţă

Femeile medici au un potenţial foarte bun în a doua parte a carierei lor şi ar fi de dorit să nu le fie stăvilite oportunităţile de dezvoltare prin modalităţi rigide de evoluţie profesională

În medicina academică, ar fi bine ca femeile medic să beneficieze de un sprijin mai activ

A sosit timpul să reevaluăm unele dintre valorile şi atitudinile încetăţenite, care întăresc tradiţionala ierarhie socială în medicină şi continuă să reprezinte o sursă implicită de discriminare sexuală. Anumite specialităţi ar putea să fie, oare, mai bine cotate decât altele şi să rămână în exclusivitate apanajul bărbaţilor? De ce ar fi de aşteptat ca medicii specialişti să-şi asume responsabilităţi atât de diferite, în special dacă vor să obţină o recunoaştere a excelenţei clinice? Nu există şi alţi parametri de calitate, în afara orelor de lucru suplimentare, a calităţii de membru al diverselor comitete şi a articolelor de cercetare?

S-au făcut câţiva paşi înainte, în acest sens. A fost înţeles faptul că orele suplimentare şi perioadele de instruire lungi şi nestructurate nu asigură neapărat şi o forţă de muncă bine echipată şi echilibrată. Probabil că modificarea cea mai importantă, de care beneficiază, de curând, femeile medic - reducerea duratei programului de lucru - a fost impusă din exterior, prin aplicarea directivei europene cu privire la durata programului de lucru. S-a admis, destul de târziu, faptul că rigidul traseu profesional ce presupunea un program de lucru normal, atât de adânc înrădăcinat în mentalitatea ierarhiei medicale, ar putea fi remodelat. Sunt, însă, la fel de reticenţi cei care au avut o evoluţie profesională mai neconvenţională sau care nu au atins un anume grad de specializare la o anumită vârstă. Să sperăm că planurile guvernului de a reforma educaţia postuniversitară vor permite o flexibilitate mai mare.17

Este inutil să se tânjească după anii de aur, în care cariera şi unităţile medicale erau organizate de-o atare manieră, încât nici unul dintre cei ce doreau să aibă o viaţă "normală", fie el bărbat sau femeie, nu putea spera să atingă vreodată apogeul dezvoltării profesionale. Nu a existat nicicând o "vârstă de aur", iar vremurile acelea nu se vor întoarce niciodată. În prezent, este cel mai important ca profesia medicală să se concentreze asupra modalităţii optime de valorificare a resurselor actuale şi viitoare. Ar trebui să reprezinte o mândrie faptul că atât de multe tinere, cu o minte sclipitoare, optează, în prezent, pentru profesia medicală şi ar fi bine să se facă tot posibilul pentru înlăturarea practicilor şi a atitudinilor demodate, care inhibă potenţiala lor contribuţie în stadii precoce sau ulterioare ale carierei lor.

Au contribuit şi sursele lor: IA a condus, în ultimii 20 de ani, mai multe proiecte de cercetare privind medicii şi carierele lor profesionalemajoritatea încredinţate de Departamentul de Sănătate. Articolul de faţă se bazează pe un material prezentat, pe larg, în noiembire 2004, la conferinţa organizată de Medical Women's Federation.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Women doctors and their careers: what now?

BMJ 2005;331:569-72

Policy Studies Institute, University of Westminster, London NW1 3SR
Isobel Allen
emeritus professor of health and social policy

Bibliografie

1 Allen I. Doctors and their careers. London: Policy Studies Institute, 1988.

2 Allen I. Doctors and their careers: a new generation. London: Policy Studies Institute, 1994.

3 Laurance J. The medical time bomb: too many women doctors. Independent 2004 Aug 2.

4 Akbar A. Warning over women's role in medicine backed by male peers. Independent 2004 Aug 3.

5 Higher Educational Funding Councils for England, Scotland and Wales. Medical return form M3:intake of pre-clinical medical students at the beginning of the autumn term 2003. London: HEFC, 2004.

6 Laurance J. President of Royal College speaks out on pressures for women in medicine. Independent 2004 Aug 2.

7 Department of Health. Statistical bulletin 1994/10: hospital, public health medicine and community health services medical and dental staff in England, 1983-1993. London: DoH, 1994.

8 Department of Health. Statistical bulletin 2004/04: hospital, public health medicine and community health services medical and dental staff in England, 1993-2003. London: DoH, 2004. www.dh.gov.uk (search for: 40025).

9 Department of Health. Statistical bulletin 1994/4: statistics for general medical practitioners in England and Wales, 1983-1993. London: DoH, 1994.10 Department of Health. Statistical bulletin 2004/03: Statistics for General Medical Practitioners in England, 1993-2003. London: DoH, 2004. www.dh. gov.uk (search for: 40027).

11 Firth-Cozens J, Payne R. Stress in health professionals. Chichester: John Wiley, 1999.

12 Allen I, Paice E, Hale R, Herzberg J Stress among consultants in North Thames. London: Policy Studies Institute and North Thames Department of Postgraduate Medical and Dental Education, 1999.

13 Chief Medical Officer. Focus on academic medicine. In: On the state of the public health 2003. London: Department of Health 2004:36-43.

14 BMA Health Policy and Economic Research Unit. Women in academic medicine: challenges and issues. London: BMA, 2004.

15 Reichenbach L, Brown H. Gender and academic medicine: impacts on the health workforce. BMJ 2004;329:792-5.

16 Goldacre M, Davidson J, Lambert T. Country of training and ethnic origin of UK doctors: database and survey studies. BMJ 2004;329: 597-600.

17 UK Health Departments. Modernising medical careers: the next steps. London: DoH, 2004.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Sabina Antoniu
Autor: