Comentariu: Să învăţăm câinii noi trucuri

Este binecunoscut faptul că mirosurile ce nu pot fi simţite de oameni sunt depistate de câini. Pare, totuşi, puţin credibilă ideea de-a transforma o asemenea calitate canină într-o formă de diagnostic clinic.

Studiul efectuat de Willis şi colaboratorii săi reprezintă un prim pas în testarea unei astfel de idei, câinii fiind mai întâi dresaţi să depisteze cancerul vezical în funcţie de mostrele urinare, ulterior comparând dacă rata de succes când testarea a fost făcută în orb este mai mare decât valoarea estimată a se obţine prin noroc.1

Structura studiului a fost simplă şi elegantă. Şase câini au fost dresaţi să recunoască probe urinare provenite de la pacienţi cu neoplasm vezical, comparativ cu mostre de la persoane sănătoase sau cu alte afecţiuni, aflate în lotul de control. Apoi, fiecărui câine i-au fost arătate şapte probe urinare, una de la o persoană cu neoplasm vezical şi şase din lotul de control, iar animalele au identificat proba considerată diferită lungindu-se în dreptul ei. Procedura a fost repetată de opt ori, astfel încât fiecare câine a acţionat ca şi când ar fi avut un zar cu şapte laturi, pe care l-a aruncat de opt ori, cu o probabilitate de reuşită aleatorie de 14% (o şeptime). În practică, rata de succes a fost de aproape trei ori mai mare, 22 din 54 sau 41%. Rezultatul este semnificativ statistic, mai ales că s-a folosit intervalul de încredere determinat prin metodele "bootstrap".

Studiul a fost structurat cu grijă, cuprinzând câteva caracteristici care au minimalizat eroarea, şi este greu să învinuim studiul din acest punct de vedere. Dacă punem în balanţă datele, rezultatele sunt lipsite de ambiguităţi - câinii pot fi dresaţi pentru a recunoaşte şi semnala un miros neobişnuit în urina pacienţilor cu cancer vezical. Aceasta ar sugera faptul că epigrama lui Dorothy Parker este falsă.

Sunt detaliate mai jos câteva amănunte derutante pentru iubitorii de animale. Câinii au fost aleşi, în mod deliberat, pentru a acoperi o gamă cât mai largă de rase şi vârste şi nu au deţinut nici un fel de calităţi olfactive speciale. Cei din rasa "papillon" s-au comportat aproape la fel de bine ca şi cockerii spanieli, în timp ce aceia din rasa "mogrel" au avut performanţa cea mai slabă. Cei doi câini dresaţi cu mostre urinare uscate au înregistrat mai puţine succese (4 din 18) faţă de cei dresaţi cu probe umede (18 din 36).

Analizând rezultatele individuale ale fiecărui pacient, descoperim diferenţe frapante. Pacientul 1 a fost identificat corect de toţi cei şase câini, în timp ce pacienţii 3 şi 9 au fost omişi în mod constant. Eroarea poate fi justificată prin apariţia oboselii, întrucât rezultatele au fost mai proaste în ultimele teste (tendinţa valorii P = 0,0006), dar e la fel de posibil ca ea să arate doar că intensitatea semnalului olfactiv variază de la un pacient la altul.

Cea mai derutantă observaţie experimentală a fost referitoare la pacientul din lotul de control care a fost constant identificat de câinii ca fiind pozitiv. Deşi cistoscopia şi ecografia fuseseră în limite normale, medicul a solicitat explorări suplimentare şi, până la urmă, s-a decelat un carcinom renal.

Conflict de interese: TJC are un Labrador maroniu.

Commentary: Teaching dogs new tricks

BMJ 2004;329:715

Centre for Paediatric Epidemiology and Biostatistics, Institute of Child Health, London WC1N 1EH
T J Cole
professor of medical statistics mailto:tim.cole@ich.ucl.ac.uk

"Nu poţi învăţa noi trucuri într-o veche dogmă" Dorothy Parker

Bibliografie

1 Willis CM, Church SM, Guest CM, CookWA, McCarthy N, Bransbury AJ, et al. Olfactory detection of human bladder cancer by dogs: proof of principle study. BMJ 2004;329:712-4.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Olguţa Iliescu
Autor: