Medicina universitară şi responsabilităţile medicale la nivel global

Lansarea, de către BMJ şi partenerii săi, a campaniei de reactualizare a învăţământului universitar medical1 este extrem de binevenită în acest moment, când efectele globalizării asupra sănătăţii (şi viceversa) se resimt mai puternic ca niciodată.

În perioada celor şapte ani în care am exercitat funcţia de decan al Makerere University Medical School, universitate cunoscută pentru vederile ei progresiste, am observat cum cadrele medicale au devenit din ce în ce mai deziluzionate de perspectivele unei cariere în medicină. Presiunile naţionale şi globale au redus considerabil resursele disponibile, făcând mult mai dificilă misiunea facultăţii de medicină de-a sprijini diverşi piloni ai învăţământului universitar. Trebuie să susţinem acordarea burselor de excelenţă în medicina academică - lărgirea bazei de cunoaştere, exersarea modului de predare, integrarea şi aplicarea cunoştinţelor2 - asigurându-ne, în acelaşi timp, că nevoile şi interesele comunităţilor din Uganda sunt garantate corespunzător.

Învăţământul universitar medical trebuie să demonstreze că, în tentativa de recompensare cu burse a diferitelor aspecte academice, ia în considerare şi importanţa lor socială semnificativă. Este vital ca medicina universitară să influenţeze în continuare starea de sănătate de la nivel global, ba chiar mai mult, ar trebui să câştige simpatia şi sprijinul partenerilor. Dintre partenerii ce influenţează învăţământul universitar - mai ales în ţările dezvoltate - fac parte, în prezent, guverne naţionale şi administraţia locală, agenţii multilateral dezvoltate, organizaţii private non-profit, fundaţii, bănci de dezvoltare, agenţii de asigurări, organizaţii profesionale, instituţii universitare publice şi private, producători farmaceutici, alte companii din sectorul privat şi agenţii de consultanţă.3

Cum anume poate contribui învăţământul medical universitar la menţinerea stării de sănătate la nivel global? În primul rând, prin desfăşurarea unor cercetări relevante. Sănătatea globală are nevoie acută de studii de calitate superioară care să poată răspunde la multe întrebări importante şi apăsătoare. Progresul omenirii este, şi în prezent, zădărnicit de aspecte esenţiale ale unor boli ce devastează Africa, precum SIDA, tuberculoza, malaria şi alte maladii infecţioase, dar şi de dificultăţile create de apariţia rezistenţei medicamentoase ori de problemele din sfera furnizării de servicii medicale.

O a doua contribuţie ar putea fi luarea în considerare a dovezilor. În loc să se limiteze la obţinerea unor rezultate ale studiilor efectuate şi la publicarea lor în reviste de specialitate, ar fi bine ca universităţile să se străduiască să atenueze distanţa dintre cercetare şi practică. Pentru aceasta, cercetătorii trebuie să-şi unească forţele cu medicii practicieni sau cu factorii de decizie ai politicilor sanitare. Altfel, dacă nu au nici un impact asupra stării de sănătate globală a populaţiei, eforturile activităţii de cercetare sunt irosite, beneficiile aferente neputând fi utilizate la întregul lor potenţial.

În al treilea rând, ar trebui să fie reconsiderat modul de alocare a resurselor pentru sănătate. Vasant Narasimhan şi colegii săi de la Joint Learning Initiative au relevat adâncirea crizei cadrelor medicale ce sprijină necorespunzător sistemele sanitare, mai ales în ţările în curs de dezvoltare.4 Învăţământul medical universitar trebuie să reevalueze modul în care poate asigura pregătirea corespunzătoare a cadrelor medicale. Este necesar să se acorde importanţă tipului de specializare, condiţiilor mediului de pregătire, numărului de cursanţi, calităţilor şi competenţelor obţinute. Este foarte limpede că, pentru a îmbunătăţi resursele umane şi performanţele din sistemul sanitar, medicina universitară trebuie să fie supusă unui proces de analizare şi reorientare educaţională.

În plus, criza globală a resurselor umane este în continuare contrariată de "exodul creierelor".5 Medicina universitară poate exercita un rol negativ asupra stării de sănătate globală prin atragerea şi recrutarea de personal bine pregătit din regiunile sudice ale ţării. Se impune, aşadar, tocmai adoptarea şi stimularea unor măsuri care să descurajeze o astfel de situaţie. Instituţiile medicale universitare din nordul ţării trebuie să acţioneze prompt şi să sprijine dezvoltarea şi pregătirea unor cadre medicale competente în regiunile sudice, astfel încât instituţiile din sud să fie capabile să joace un rol important în promovarea stării de sănătate la nivel global. Un asemenea obiectiv poate fi realizat prin programe inventive de pregătire, atât în ţară cât şi în străinătate.5 Pe lângă acestea, specialiştii din nord ar trebui să trimită o parte din cadrele didactice să colaboreze cu colegii lor din ţările în curs de dezvoltare, pe diferite perioade de timp, şi să realizeze proiecte comune. Încurajările din partea structurilor de conducere vor deţine un rol crucial pentru atingerea acestui obiectiv.

În al patrulea rând, este vorba de creşterea calităţii serviciilor furnizate. Învăţământul medical universitar a adoptat medicina bazată pe dovezi ca pe un mijloc de îmbunătăţire a calităţii serviciilor, dar o asemenea abordare nu a ajuns şi la nivelul altor furnizori de servicii sanitare. Ar putea fi benefice eforturile învăţământului universitar de a-i influenţa şi pe ceilalţi colaboratori din industria sanitară să adopte o astfel de atitudine. În general, personalul medical universitar a constatat că a devenit imperios necesară acordarea unui interval de timp tot mai lung îngrijirii pacienţilor - o cerinţă firească, dată fiind creşterea semnificativă a prevalenţei bolilor din regiunile sudice -, ceea ce determină scurtarea timpului alocat activităţilor universitare. Trebuie să se ajungă la o soluţie de compromis care să poată fi adaptată în instituţii şi medii specifice.

În plus, un obstacol important în calea îmbunătăţirii serviciilor sanitare furnizate este lipsa accesului la informaţiile medicale de calitate. Conducerea universităţilor ar trebui să promoveze accesul şi folosirea tehnologiilor de comunicare informaţională cu referire la problemele sănătăţii globale.

Globalizarea sănătăţii a adus în centrul atenţiei problema inechităţii în privinţa multor probleme medicale, precum cele legate de SIDA. Activiştii au jucat un rol major în sublinierea inechităţii; nu, însă, şi reprezentanţii învăţământului universitar, care ar trebui să le urmeze exemplul.

Alegerea unei cariere universitare necesită tot mai multă răspundere din partea beneficiarilor, ale căror aşteptări sunt tot mai mari, deşi resursele financiare sunt într-o continuă scădere. Este din ce în ce mai dificilă atragerea de personal nou. Cu toţii avem datoria de-a depăşi obstacolele şi a spori gradul de interes şi de satisfacţie faţă de medicina universitară.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Academic medicine and global health responsibilities
Academic medicine can contribute in four ways

BMJ 2004;329:752-3

Makerere University Medical School, Makerere, Uganda
Nelson Sewankambo
decanmailto:sewankam@infocom.co.ug

Bibliografie

1 Tugwell P. Campaign to revitalize academic medicine kicks off. BMJ 2004;328:597.

2 Boyer EL. Scholarship assessed: evaluation of the professoriate . San Francisco: Jossey-Bass, 1990.

3 Willets P. Transnational actors and international organizations in global politics. In: Smith S, Baylis J, eds. The globalization of world politics. Oxford: Oxford University Press, 1997:287-310.

4 Narasimhan V, Brown H, Pablos-Mendez A, Adams O, Dussault G, Elzinga G, et al. Responding to the global human resources crisis. Lancet 2004;363:1469-72.

5 Kupper L, Hofman K, Jarawan, R, McDermott J, Bridbord K. Strategies to discourage brain drain. Bull WHO 2004;82:616-8.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Olguţa Iliescu
Autor: