Femeile în medicină

Într-un interviu recent, acordat ziarului Independent, doamna profesor Carol Black, preşedinte al Royal College of Physicians (Colegiul Regal al Medicilor), şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că numărul crescând de femei din medicină ar putea conduce la diminuarea influenţei şi statutului profesiei.

Constatarea a fost comentată pe larg de către mass media, fiind apreciată drept o atitudine surprinzătoare pentru o femeie, cu vădite accente anti feministe. Cât de justificată este, însă, îngrijorarea domniei-sale?

Foarte puţine ţări - de remarcat Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Islanda, Olanda şi Germania - au făcut progrese remarcabile în ceea ce priveşte egalitatea sexuală şi emanciparea femeilor, iar Marea Britanie nu se numără printre ele.1 Într-o asemenea situaţie regretabilă, pare foarte probabil ca dreptatea să fie de partea lui Carol Black şi că o profesie care devine feminină riscă să-şi piardă statutul şi influenţa.

Femeile cu normă întreagă din Marea Britanie au câştigat, în aprilie 2003, numai 82% din media veniturilor obţinute de bărbaţii cu normă întreagă, iar breşa de plată, de 18%, a orelor de muncă a rămas neschimbată de la mijlocul anilor 1990.2 Responsabilităţile domestice şi familiale continuă să le revină, într-o manieră disproporţionată, femeilor. Numai 52% dintre mamele care au copii cu vârste sub cinci ani sunt angajate, comparativ cu 91% dintre taţi. Multe dintre femei sunt forţate să lucreze cu jumătate de normă şi media orară a câştigurilor realizate de ele este cu 40% mai mică decât cea a bărbaţilor care lucrează cu normă întreagă. Există o breşă substanţială la fiecare nivel de calificare educaţională: media orară a câştigurilor creşte proporţional cu realizările, astfel încât atât bărbaţii cât şi femeile cu studii superioare au media orară a câştigurilor dublă faţă de cei fără calificări; în 2002, însă, breşa de plată a fost de 19,3% pentru cei cu studii şi de 20% pentru cei fără calificări. În 2003, media orară a câştigurilor pentru femeile doctor a fost de 24,33 lire sterline, comparativ cu 30,70 lire sterline pentru bărbaţi.3 Majoritatea celor angajaţi în primele cinci dintre meseriile cel mai bine plătite sunt bărbaţi, iar femeile predomină în patru din cele cinci profesii cu retribuţia cea mai proastă.4 Este acesta portretul unei societăţi care preţuieşte în mod egal bărbaţii şi femeile?

Performanţele obţinute de tineri la examinările naţionale au scos pe tuşă noţiunea de inferioritate a femeilor în privinţa capacităţii intelectuale, în prezent înregistrându-se o evidentă surclasare a băieţilor de către fete, atât la GCSE cât şi la nivelurile A.5 La ora actuală, numărul femeilor ce studiază în universităţi îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor.6 Cu toate acestea, asistăm şi acum la o clasificare tacită a meseriilor în funcţie de compatibilitatea cu sexul celor care le practică, ceea ce generează o atitudine de discriminare sexuală la angajare, la toate nivelurile de calificare profesională. Chiar şi pentru profesiile ce ar părea că oferă acces egal celor două sexe, comportamentul discriminatoriu continuă să se manifeste în cadrul diverselor sectoare de activitate. Ocupaţiile dominate de femei şi sectoarele profesionale au, în continuare, cea mai slabă cotaţie în ceea ce priveşte posibilităţile de-a avansa în carieră, veniturile şi prestigiul. Evident, Marea Britanie nu este încă o societate care acordă un statut egal bărbaţilor şi femeilor. Totuşi, dacă femeile sunt doctori competenţi şi pacienţii primesc, din partea lor, îngrijiri la standarde înalte, cât de mult mai contează pierderea statutului profesional?

Cheia o reprezintă relaţia dintre statut şi independenţa politică. Societăţile occidentale contemporane sunt dominate de forţele statului şi ale pieţei. Organizaţiile şi grupările ce operează independent de cele două forţe alcătuiesc un al treilea sector (societăţile civile), definit ca arena acţiunilor colective neagregate în jurul intereselor individuale, scopurilor sau valorilor.7 Grupurile profesionale sunt constituenţi importanţi ai celui de-al treilea sector. Meserii ca educaţia, religia, dreptul, medicina sunt în contact zilnic cu cetăţenii şi sunt primele care văd cum, cât de des şi la ce scară greşeşte societatea. Un asemenea contact poartă responsabilitatea apărării celor mai slabi, prin protejarea intereselor acestora în faţa celor puternici, cu care interacţionează.8 Când este erodat statutul sau independenţa unor asemenea profesii, cum se întâmplă în regimurile totalitare şi, din ce în ce mai frecvent, în societăţile guvernate de tehnocraţie şi de interesele pieţei, sunt suprimate elemente importante ale puterii civile şi ale justiţiei sociale. Stârneşte îngrijorare faptul că, prin menţinerea statutului inegal al femeilor, în contextul actual, atât de critic, feminizarea profesiilor ar putea deteriora şi mai mult independenţa, puterea şi influenţa societăţii civile. Adoptarea unei asemenea poziţii nu este dictată de o atitudine anti feministă, ci acuză societatea în care trăim.

Soluţia trebuie să fie găsirea situaţiei în care se vor face mai puţine estimări despre tipul de profesie cel mai potrivit pentru fiecare sex şi în care toate meseriile vor căuta să oglindească distribuţia demografică a societăţii, recrutând proporţional bărbaţi şi femei din întreaga populaţie, permiţându-le opţiuni reale şi şanse egale. În acest sens, cel mai important este ca, în Marea Britanie, să fie prevăzute niveluri de sprijin social, pentru îngrijirea copiilor şi a altor categorii de persoane dependente, care sunt acordate în mod curent în cele şapte ţări ce au făcut progrese remarcabile în privinţa emancipării femeii. Este necesar, de asemenea, ca femeile să aibă în continuare o atitudine fermă în privinţa ruperii barierelor dintre sexe, atât intra cât şi interprofesionale,9 iar bărbaţii să aibă curajul de-a nu riposta, aşa cum au tins s-o facă, de-a lungul istoriei, renunţând la meserii care au devenit preponderent feminine.

Numai atunci când va dispărea breşa salarială dictată de sexe, când se va atenua discriminarea sexuală la nivelul practicării unei meserii, iar femeile nu vor mai fi nevoite să aleagă între obligaţiile personale şi puterea profesională,10 în Marea Britanie se va produce disjuncţia definitivă între statut şi categoria sexuală. Rămâne de văzut dacă un asemenea proces va fi favorizat sau stânjenit de declaraţia lui Carol Black.

Conflict de interese: absent.

Women in medicine
Continuing unequal status of women may reduce the influence of the profession

BMJ 2004;329:412-3

Caversham Group Practice, LondonNW 5 2UP
Iona Heather
medic generalist

Bibliografie

1 United Nations Development Fund for Women. Progress of the world's women 2002. Vol 2. Gender equality and the millennium development goals. New York: Unifem, 2003.

2 Office for National Statistics. Gender pay gap. New earnings survey 2003. www.statistics.gov.uk/cci/nugget.asp?id = 167 (accessed 11 Aug 2004).

3 Office for National Statistics. Labour market: new earnings survey 2003. http://www.statistics.gov.uk/downloads/theme_labour/NES2003_GB/%20NES2003_Streamlined_analyses.pdf (accessed 12 Aug 2004).

4 Equal Opportunities Commission. Pay and income.Manchester: EOC, 2003.

5 Equal Opportunities Commission. Facts about women and men in Great Britain 2004. Manchester: EOC, 2004.

6 Higher Education Statistics Agency. Students in higher education institutions 2001/02. Cheltenham: HESA, 2003.

7 LSE Centre for Civil Society. What is civil society? http://www.lse.ac.uk/%20collections/CCS/what_is_civil_society.htm (accessed 12 Aug 2004).

8 Downie RS. Professions and professionalism. Journal of Philosophy of Education 1990;24:147-59.

9 Gjerberg E. Gender similarities in doctors' preferences-and gender differences in final specialisation. Soc Sci Med 2002;54:591-605.

10 Showalter E. Improving the position of women in medicine. BMJ 1999;318:71-2.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Raluca Neagu
Autor: