A muri

Verbul "a muri" este unul dintre puţinele care poate fi utilizat cu adevărat corect numai la timpurile trecut şi viitor. Acceptăm formularea "a murit anul trecut" şi putem accepta cu uşurinţă ideea că "toţi vom muri cândva."

Timpul prezent, însă - eu mor, tu mori, el moare - ar trebui exclus fără întârziere din limbaj. Iar utilizarea verbului la acest timp nu pentru un singur moment, ci vreme de săptămâni, luni şi ani, este la fel de intolerabilă. În plus, tindem să ne gândim că "a muri" este un verb al clipei, al momentului, precum a "plonja". Este o acţiune care se petrece într-o unitate de timp aproape nemăsurabilă. În clipa asta eşti pe puntea vasului, privind apa, iar în clipa următoare plonjezi în adâncuri. Aşa se întâmplă în cazul multor decese - în secunda asta eşti viu, iar în cea imediat următoare eşti mort. Ştiinţa defineşte moartea în acest mod, iar certificatul de deces indică un moment particular ca moment al decesului. Uneori, însă, verbul "a muri" este mai degrabă asemănător cu "a îmbătrâni", iar aceasta este o stare ce se instalează prin gradări teribile, lente şi imperceptibile. Mamei mele nu i s-a dat şansa de-a îmbătrâni într-o astfel de manieră, dar, printr-o compensaţie nepotrivită, i s-a oferit experienţa unei morţi cât răstimpul unei vieţi.

To die

BMJ 2003;327:1031

Andrew Solomon, The Stone Boat, 1994
Brian Cornelson,
doctor în medicină, Toronto

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: