Evoluţia clinică a infecţiei acute de căi respiratorii superioare la copii: studiu de cohortă

Promovarea autoîngrijirii pentru copiii cu boli virale acute este o oportunitate pentru diminuarea încărcăturii existente în practica primară. Aparţinătorii, care acordă îngrijiri, trebuie să revină pentru o a doua consultaţie şi se pot aştepta la tratament antibiotic în cazul în care copilul nu se reface conform estimărilor.1

Am prezentat evoluţia clinică a infecţiei acute de tract respirator superior suspectate drept virale, la copiii consultaţi de medicul de familie. Dorinţa noastră a fost de a veni în ajutorul clinicienilor pentru a prevedea mai corect evoluţia bolii.

Participanţi, metode şi rezultate

Am efectuat o analiză secundară pe o cohortă dintr-un studiu statistic.2 Toţi aparţinătorii şi-au dat consimţământul scris, iar atunci când clinicianul a considerat că este oportun, copiii mai mari au semnat un formular pentru consimţământ. Cincizeci şi cinci de medici generalişti din sudul Ţării Galilor au recrutat, în timpul consultaţiilor curente, copii între şase luni şi 12 ani, ca subiecţi ai unui studiu referitor la tratamentul infecţiilor acute de tract respirator superior, suspectate a fi de natură virală. Era vorba despre o boală acută, de tract respirator superior, produsă, după opinia medicului, de un virus. Clinicienii au exclus copiii cărora le-au prescris antibiotice la consultaţia iniţială. Medicii au comparat tratamentul intranazal cu cromoglicat de sodiu cu cel cu soluţie salină, într-o manieră triplu-orb. Întrucât copiii trataţi cu cromoglicat de sodiu intranazal au avut efectiv aceleaşi rezultate clinice şi statistice cu cei trataţi cu soluţie salină, am examinat datele referitoare la evoluţia clinică a bolii considerând copiii o singură cohortă.

Dintre cei 290 de copii recrutaţi, 137 (47%) erau băieţi, cu vârsta medie de 5,2 (DS 3,39), iar durata medie de boală, la momentul consultaţiei, a fost 3,3 (2,18) zile. Aparţinătorii au completat un jurnal al simptomelor, timp de 14 zile, care a inclus 18 aspecte din scala canadiană pentru boala respiratorie acută şi gripă.3 Scala are scoruri de la 0 la 54, scorurile mai mari indicând copii cu forme de boală mai severă. Patru dintre aspectele scalei se corelează direct cu tractul respirator superior - de exemplu, congestia nazală şi durerea în gât - restul evaluând simptomele generale ale infecţiei - de pildă, iritabilitatea şi diminuarea apetitului. În a patra zi de studiu nu erau vindecaţi 101 (56%) copii, în ziua a şaptea, 49 (26%), iar în ziua a 14-a, 10 (6%) (figura). Cei care nu s-au vindecat până în ziua a 14-a au continuat să aibă o stare proastă; boala lor nu a urmat o evoluţie clinică bifazică.

Boala copiilor de-a lungul a două săptămâni ulterioare consultaţiei efectuate de medicul generalist, când s-a diagnosticat infecţie acută de căi respiratorii superioare, probabil virală. Dreptunghiurile indică valorile cele mai mari şi cele mai mici din interiorul limitelor; cercurile arată copiii la peste 1,5 interquartile din percentilele 25 sau 75 (în afara limitelor); asteriscurile ilustrează copiii la peste 3 interquartile din percentilele 25 şi 75 (extremele); linia întreruptă arată scorul 5 (vindecare).

Comentarii

Peste jumătate dintre copiii cu infecţie acută de tract respirator superior, probabil virală, nu erau vindecaţi la patru zile de la consultaţia iniţială, un sfert erau tot bolnavi după şapte zile (la aproximativ 10 zile de la debutul bolii), iar unul din 20 nu a fost încă vindecat după două săptămâni. Cu toate acestea, e posibil ca medicii să le comunice aparţinătorilor că starea de sănătate a copiilor se va ameliora în câteva zile.1

Furnizarea unei astfel de informaţii îi poate determina pe aparţinători să-i îngrijească mai eficient pe copii, diminuând, astfel, necesitatea efectuării unor noi consultaţii. Dacă li s-ar spune că boala copilului ar putea dura mai mult, ei şi-ar intensifica, probabil, solicitările privind un anume tratament, în special cu antibiotice; aşadar, medicii trebuie să le comunice, cu toată încrederea, care sunt riscurile şi beneficiile potenţiale ale tratamentului. La rândul lor, aparţinătorii care ştiu la ce să se aştepte pot să nu mai consulte medicul în cazul în care boala copilului durează mai mult de câteva zile.

Mulţumim comitetului de coordonare al studiului, comitetelor de monitorizare şi de etică, aparţinătorilor, copiilor care au participat şi clinicienilor care au recrutat copiii. A se vedea bmj.com

Contribuţii: CCB a conceput studiul. CCB, PK, KH şi MR au elaborat protocolul. CCB, HP, MR, PK, KH şi HH au colectat datele, au coordonat studiul, au scris şi interpretat raportul. KH a condus analiza. SR a ajutat la scrierea şi interpretarea raportului. CCB este garantul.

Finanţare: Medical Research Concil (G9900236). CCB a avut o bursă de la NHS Wales Research and Development for Health and Social Care.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Aprobare etică: Comitetele de etică a cercetării locale Bro taf, Gwent, Iechyd Morgannwg.

Clinical course of acute infection of the upper respiratory tract in children: cohort study

BMJ 2003;327:1088-9

Department of General Practice, University of Wales College of Medicine, Llanedeyrn Health Centre, Cardiff CF23 9PN
Christopher C Butler reader
Kerenza Hood senior lecturer in statistics
Mike Robling research fellow
Hayley Prout research nurse
Stephen Rollnick professor
Helen Houston professor of general practice
Correspondence to: C C Butler butlercc@cf.ac.uk

Bibliografie

1 Stott NCH. Management and outcome of winter upper respiratory tract infections in children aged 0-9 years. BMJ 1979;i:29-31.

2 Butler CC, Robling MR, Prout H, Hood K, Kinnersley P. Management of suspected acute viral upper respiratory tract infection in children with intranasal sodium cromoglicate: a randomised controlled trial. Lancet 2002;359:2153-8.

3 acobs B, Young NL, Dick PY, Ipp MM, Dutkowski R, Davies HD, et al. Canadian acute respiratory illness and flu scale (CARIFS): development of a valid measure for childhood respiratory infections. J Clin Epidemiol 2000;53:793-9.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: