Asistenţa medicală în România. Actualităţi şi perspective

Stimate domnule doctor, care sunt principalele activităţi pe care le coordonaţi în calitatea dumneavoastră de secretar de stat pe probleme de asistenţă medicală în cadrul Ministerului Sănătăţii?

Dr. Vasile Cepoi, secretar de stat asistenţă medicală în cadrul Ministerului Sănătăţii, are 49 de ani, este medic primar de medicină internă, lucrează în Centrul de Nefrologie şi Dializă din Iaşi, este căsătorit, are doi copii.
Hobby: lecturile.
De patru luni exercită funcţia de secretar de stat pe probleme de asistenţă medicală în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Dialogul a fost consemnat de Valentin Ţăruş Publisher British Medical Journal-Ediţia în limba română

Dr. Vasile Cepoi, secretar de stat asistenţă medicală în Ministerul Sănătăţii

Una dintre problemele importante de care m-am ocupat o reprezintă elaborarea ordinelor pentru modificarea unor structuri, în special pentru înfiinţarea ambulatoriului ca modalitate de eficientizare a activităţii de creştere a accesibilităţii serviciilor medicale şi a licitaţiei de grup, şi măsurile pentru împărţirea echitabilă a bugetului alocat asistenţei medicale în România. Un alt aspect al activităţii mele îl constituie definirea Programelor Naţionale de Sănătate (PNS) pe secţiuni, la care, prin măsurile de profilaxie primară şi secundară, am stabilit tratamentul unor boli cu risc crescut.

Cum evaluaţi stadiul de realizare a obiectivelor Programelor Naţionale de Sănătate?

În 2004 intenţionăm să departajăm PNS care corespund definiţiei date anterior de programele naţionale de tratament pentru bolile cu risc crescut. Motivaţiile unui astfel de demers sunt multiple, dar cea mai importantă este sursa de finanţare. Dorim ca PNS să fie susţinute financiar de la bugetul de stat, pentru că aşa este normal, iar programele de tratament să fie susţinute de către fondul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru aceasta este, însă, absolut necesar să încadrăm în PNS doar afecţiunile care corespund definiţiei.

Consider că, până în prezent, PNS au atins o parte dintre obiectivele propuse. Multe aspecte au rămas, cu toate acestea, nerezolvate, în primul rând pentru că nu avem o evidenţă clară a pacienţilor ce trebuie încadraţi în programele respective. Registrele naţionale ar trebui să fie constituite pe fiecare categorie de boală în parte -prin registru naţional nu înţelegem o listă de bolnavi, ci o instituţie care urmăreşte bolnavii în dinamică, care are în vedere anumiţi indicatori şi rezultatele terapeutice vizate şi care ne permite să facem şi politica financiară a PNS. Aşadar, mai avem de lucru în acest domeniu...

A fost înfiinţată, recent, o comisie mixtă a Ministerului Sănătăţii (MS) şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru coordonarea şi monitorizarea programelor de sănătate; cum funcţionează ea?

Există o echipă nominalizată, complexă, de la MS, CNAS, Institutul de Management, Centrul Naţional de Statistică şi alte instituţii, menită să reorganizeze şi să redefinească PNS, să înfiinţeze registrele naţionale ş.a.m.d. Din comisia mixtă fac parte şi specialişti în domeniu care nu sunt angajaţi ai MS sau ai CNAS, care monitorizează şi regândesc conceptul PNS; membrii ei se întâlnesc periodic şi au ajuns într-un stadiu în care s-au departajat, într-o primă etapă, anumite PNS şi programe de tratament, s-au creat comisii, încă nu la toate specialităţile, comisii menite să se ocupe de alcătuirea registrului naţional.

Cum vedeţi evoluţia parteneriatelor public-private în asistenţa medicală?

Există un cadru legal la parteneriatul public-privat, Ordonanţa 16, care, din păcate, nu are nimic specific pentru sistemul de sănătate; ea este aplicabilă, dar ar trebui să elaborăm şi alte acte normative care să ne faciliteze acest proces. Există, din câte ştiu, mai multe oferte din partea privată, pentru realizarea unui astfel de parteneriat. Un prim pas îl reprezintă externalizarea unor servicii - a laboratorului de investigaţii, de pildă; de asemenea, serviciile de dializă - avem un contract cu IFC (International Finance Corporation), finanţat de Banca Mondială, care pregăteşte cadrul normativ pentru derularea parteneriatului public-privat.

Cum apreciaţi rolul actual şi perspectivele unităţilor de asistenţă medico-socială în România?

Ideea înfiinţării unităţilor de asistenţă medico-socială este mai veche; ele sunt necesare pentru a descongestiona unităţile spitaliceşti de activitatea de protecţie socială pe care o desfăşoară acum. Este absolut necesar să înţelegem bine acest concept: trebuie să diferenţiem unităţile de asistenţă medico-socială de cele socio-medicale, adică actualele cămine spital, unde pacienţii sunt internaţi pe perioade lungi de timp sau chiar pe toată durata vieţii. Unităţile medico-sociale sunt un fel de spitale de cronici, dar pentru oamenii cu probleme sociale; cei care au condiţii adecvate în familie n-ar trebui să stea într-un spital, fiind suficient să primească indicaţii de la medicul de familie, care să le asigure periodic supravegherea medicală, urmând ca aparţinătorii să se ocupe permanent de îngrijirea lor la domiciliu. De aceea, internarea este pe o perioadă limitată de timp, atâta vreme cât necesită supraveghere pentru tratamentul efectuat. Din păcate, unităţile medio-sociale n-au început să funcţioneze decât într-o proporţie foarte mică; înfiinţarea lor este apanajul autorităţii locale, a administraţiei locale, nu a Ministerului Sănătăţii care, prin Direcţiile de Sănătate Publică şi prin Casele de Asigurări de Sănătate, furnizează serviciile medicale.

Dacă ar fi să faceţi un bilanţ al activităţii desfăşurate de dumneavoastră în această funcţie de mare răspundere, care consideraţi că au fost cele mai importante realizări şi ce aspecte au rămas deficitare?

Cred că e devreme să fac un bilanţ. Prima realizare o reprezintă contractul-cadru, care a fost aprobat de guvern şi urmează să apară zilele acestea în Monitorul Oficial. În rest, toate sunt începute şi sper să nu fie multe aspecte deficitare; nădăjduiesc că le voi realiza în termenele pe care mi le-am propus.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele direcţii de dezvoltare a sectorului de asistenţă medicală în 2004?

Principala activitate în 2004 este planificarea serviciilor medicale. Sistemul de sănătate are patru elemente definitorii: morbiditatea, structurile care acordă servicii medicale, serviciile medicale şi cheltuielile aferente. În urma unei analize efectuate recent a rezultat că noi nu cunoaştem morbiditatea, deci facem cheltuieli ca să întreţinem structuri şi servicii; în aceste condiţii, nu vom putea ajunge niciodată la un echilibru financiar, nu vom şti în ce măsură ceea ce cheltuim răspunde unor necesităţi de morbiditate. Stabilirea unui număr de structuri, de unităţi medicale, de fapt, a unui efectiv de personal pentru acele structuri se face, în prezent, pe baza unor date de morbiditate incomplete şi incorecte. Furnizorii de servicii medicale trebuie să ştie că, pe lângă actul medical propriu-zis, ţinerea evidenţei activităţilor medicale şi raportarea lor completă, corectă şi la timp reprezintă o condiţie a deblocării şi funcţionării fluente a sistemului sanitar.

Cum veţi continua procesul de transparenţă în sectorul de sănătate?

Aş menţiona aici întâlnirile noastre periodice cu toţi factorii implicaţi în sistemul de sănătate; atunci când ne propunem să întreprindem o acţiune sau să elaborăm un act normativ ce implică alte structuri avem întâlniri şi dialogăm pe această temă, cerem puncte de vedere şi încercăm să ajungem la consens. De aceea am constituit comitetele strategice naţionale, regionale şi judeţene, alcătuite din reprezentanţi ai tuturor instituţiilor care au un cuvânt de spus în sistemul de sănătate şi care pun la dispoziţia Ministerului Sănătăţii date pentru fundamentarea deciziilor.

În final, domnule doctor, momentul "adevărului": sunt bani pentru plata serviciilor, arieratelor ... şi cum se vor plăti?

În sănătate nu sunt niciodată bani, nici în România, nici în alte ţări. Dacă facem abstracţie de sume, problemele de la noi sunt universale, serviciile de sănătate fiind mari consumatoare de fonduri. Important este să reuşim să stabilim un echilibru financiar, să nu ne propunem să susţinem ce nu putem susţine. Din păcate, după 1989, în lipsa unei politici sanitare coerente şi consecvente, sistemul de sănătate s-a dezvoltat dizarmonic; încercăm să restabilim echilibrul, să corelăm posibilităţile financiare cu necesităţile de asistenţă medicală, să stabilim priorităţi şi să limităm volumul de servicii medicale, în funcţie de priorităţi, la posibilităţile de plată, pentru că, altfel, vom face cheltuieli inutile.

Sunt locuri unde, dacă nu putem susţine cheltuiala până la capăt, mai bine nu o facem de loc. Dacă un spital are un buget din care 90% sunt cheltuieli de personal şi doar 10% sunt cheltuieli din care se asigură serviciile medicale, atunci acelui spital fie îi mărim bugetul, fie trebuie reorganizat, pentru că, altfel, nu poate fi competitiv. Trebuie să facem cheltuieli bine fundamentate. În momentul de faţă, arieratele au fost recunoscute în proporţie de peste 90%, dar ministerul de finanţe încă nu a aprobat plata lor.

Vă mulţumim, stimate domnule doctor, pentru timpul acordat şi vă urăm mult succes în activitatea dumneavoastră viitoare!

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: