Petit guide du développement spirituel NoëlL'actu viagra viagrasansordonnancefr.com décryptéeAgirEcocitoyen J'ai fait un stage de survie en pleine nature Don, troc, partage : consommons collaboratif! Vous recherchez une formation?

Comentariu: Aplicarea cercetării în practica medicală

Bulimia nervoasă apare la aproximativ 1% dintre femeile tinere din ţările vestice. De cele mai multe ori este cronică şi afectează sever calitatea vieţii.1

Rata diagnostică este foarte scăzută şi, conform studiilor comunitare şi de îngrijire primară, tratamentul este, adesea, întârziat.2,3 Un factor important care contribuie la întârzierea diagnosticului este tăinuirea comportamentului şi ruşinea datorată consumului alimentar fără măsură, autoinducerii vomei şi folosirii necorespunzătoare a laxativelor.4

Bulimia nervoasă ar trebui suspicionată la femeile tinere şi de vârstă mijlocie care sunt preocupate excesiv de aspectul fizic şi de greutate (indiferent dacă sunt normoponderale sau supraponderale)3 sau care prezintă comorbidităţi asociate, precum depresia, anxietatea ori abuzul medicamentos.5 Persoanele subponderale prezintă, uneori, tulburări comportamentale asemănătoare celor din bulimie; conform actualelor clasificări, însă, în aceste cazuri, diagnosticul este de anorexie nervoasă.4 Pacienţii cu bulimie nervoasă pot prezenta diverse afectări fizice, precum carii dentare, tulburări de menstruaţie, hipopotasemie aparent inexplicabilă.5 Când sunt direct întrebaţi despre simptomatologia bulimiei, pacienţii se simt uşuraţi că au oportunitatea de-a discuta deschis despre afecţiunea lor.

Selectarea tratamentului

Tratamentul de elecţie (conform manualului publicat de Fairburn şi colegii) este terapia cognitivă comportamentală.6 Datorită dificultăţii accesului la medicul specialist, au fost elaborate modele de autoadministrare a terapiei cognitive comportamentale. Acestea presupun utilizarea de către pacienţi a unui manual, care conţine, de obicei, fragmente din anumite cărţi, precum cea publicată de Cooper: Bulimia nervoasă şi alimentaţia necontrolată: ghid de recuperare.7 Astfel de abordări personale sunt folositoare, dar efectele sunt modeste, comparativ cu tratamentul cognitiv comportamental coordonat de un terapeut.8

Administrarea antidepresivelor este, de asemenea, utilă pe termen scurt, dar nu există dovezi suficiente în ceea ce priveşte rolul lor în tratamentul de întreţinere.8 Cele mai multe dovezi pledează în favoarea administrării unor doze crescute de fluoxetină.9 O strategie utilă este să începem tratamentul cu doze scăzute, care sunt, ulterior, crescute săptămânal, până la 60 mg zilnic. Fluoxetina poate avea unele reacţii adverse, precum ameţeli şi scădere ponderală, ceea ce necesită o atentă monitorizare la pacienţii cu bulimie.

Asocierea antidepresivelor cu psihoterapie este superioară fiecărei modalităţi separate.8 O asemenea abordare este recomandată pacienţilor care fie prezintă o simptomatologie deosebit de severă, fie răspund slab la tratamentul aplicat.

Capcane în interpretarea evidenţelor terapeutice

Dovezile referitoare la tratamentele aplicate au câteva puncte slabe. Au fost efectuate mult prea puţine cercetări referitoare la antidepresive şi doar câteva studii controlate au comparat terapia cognitivă comportamentală cu alte metode psihoterapeutice. Rata de remisiune a mâncatului necontrolat a fost de 33-43%, ceea ce subliniază necesitatea îmbunătăţirii tratamentului actual. Abordarea terapeutică optimă a obezităţii rămâne neclară, întrucât o dietă restrictivă poate exacerba mâncatul necontrolat.

Când îndrumăm pacienţii la medicul specialist

Mulţi pacienţi cu bulimie nervoasă pot fi trataţi eficient în sistemul primar de îngrijire, iar îndrumarea către medicul specialist ar trebui efectuată în următoarele situaţii:

  • Eşec terapeutic la tratamentul corect aplicat conform studiilor controlate

  • Importante comorbidităţi medicale sau afecţiuni psihiatrice ori alte complicaţii (precum graviditatea)

  • Risc de automutilare

  • Necesitatea certitudinii diagnostice sau a colaborării în privinţa tratamentului.5

Conflict de interese: PH a fost rambursat de către următoarele firme: Solvay, Bristol-Myers Squibb, Janssen-Cilag şi Pfizer pentru participarea la simpozioane şi a primit granturi pentru cursuri educaţionale de la Bristol-Myers Squibb, Pfizer şi Lundbeck.

Commentary: Putting the research into practice
 
BMJ 2003;327:380-3

Department of Psychiatry, University of Adelaide, Royal Adelaide Hospital, Adelaide SA 5001, Australia
Phillipa Haysenior lecturer mailto:phillipa.hay@adelaide.edu.au

Bibliografie

1 Hay PJ. Quality of life and bulimic eating disorder behaviours: findings from a community-based sample. Int J Eat Disord 2003;33:434-42.

2 Fairburn CG, Welch SL, Norman PA, O'Connor ME, Doll HA. Bias and bulimia nervosa: how typical are clinic cases? Am J Psychiatry 1996;153:386-91.

3 Hay PJ, Marley J, Lemar S. Covert eating disorders: the prevalence, characteristics and help-seeking of those with bulimic eating disorders in general practice. Prim Care Psychiatry 1998; 4:95-9.

4 American Psychiatric Association. Diagnostic and statistical manual of mental disorders. 4th ed. Washington, DC: American Psychiatric Association, 1994.

5 American Psychiatric Association. Practice guidelines for the treatment of patients with eating disorders (revision). Am J Psychiatry 2000;157(suppl 1):1-39.

6 Fairburn CG, Harrison PJ. Eating disorders. Lancet 2003;361:407-16.

7 Cooper PJ. Bulimia nervosa and binge eating: a guide to recovery. London: Robinson, 1995.

8 Hay PJ, Bacaltchuk J. Bulimia nervosa. In: Clinical Evidence. Issue 9. London: BMJ Publishing, 2003:1388-98.

9 Fluoxetine Bulimia Nervosa Collaborative Study Group (FBNCSG). Fluoxetine in the treatment of bulimia nervosa. A multi-center, placebo controlled trial. Arch Gen Psychiatry 1992;49:139-47.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Olguţa Iliescu
Autor: